Imediat cum au apărut primele imagini cu moto-parapantiștii palestinieni sărind gardul în Israel, o serie de comentatori ai războiului din Ucraina au simțit că le fuge pământul de sub picioare.

Un alt război le lua o parte din urmăritorii lor de pe canalele de socializare.

Dintr-odată, filmul Mad Max, seria octombrie 2023, turnat la marginea pustiului Negev, înlocuia pe ecranele televizoarelor imaginile cu dueluri de artilerie din stepa zaporojeană.

Și, blasfemie, chiar și spectacolul dronelor la vânătoare de tancuri prin Robotino, Kupiansk, Novomaiorskoe nu mai era la fel de interesant precum cel în care dronele Hamas loveau cu precizie turnurile israeliene de observare, chiar și tancurile Merkava, picotind pe sub umbra smochinilor.

Cum s-a întâmplat asta?

Unde și când s-au antrenat palestinienii să zboare planat, ei care nu au voie să aibă nici măcar aeroport? Și, mai ales, cu cine?

Cine i-a învățat să dirijeze atât de precis dronele și unde s-au antrenat, în condițiile în care, teoretic, tot teritoriul Gaza este supravegheat vizual sau prin senzori, orice activitate suspectă este monitorizată și înregistrată?

Suspectul de serviciu a fost, desigur, războiul din Ucraina, cel în care se experimentează noi armamente și se exersează noi proceduri și tehnologii militare.

Unele care pot fi considerate arhaice, dar care, în condițiile de luptă din estul Ucrainei, au părut deosebit de efective.

Altele, ultra moderne, pentru că bătălia din Ucraina nu e decât o etapă, trebuie să știm și cum va fi războiul de mâine și cel de poimâine.

Una peste alta, prima explicație care s-a putut da neașteptatului curs al conflictului dintre Israel și Hamas a fost că forțe externe au contribuit la mutarea de șah a Hamas.

Unii cu lecțiile predate (cel mai probabil, Rusia, poate chiar și Wagner, oriunde e o insurecție, un complot, trebuie să fie și Wagner).

Alții cu sprijinul financiar (Iranul, suspectul de serviciu, cu ale lui 6 miliarde tocmai dezghețate).

Iar alții cu armamentul (tot Iranul, mai ales că acum dacă rostești ”dronă”, următorul cuvânt care îți vine în minte este ”iraniană”, dar, surprize – surprize, chiar și Ucraina, care ar fi redirijat niște arme americane către gruparea palestiniană, desigur nu oficial, desigur, nu pe gratis).

Posibil ca nimic din ce e scris mai sus să nu fie adevărat, dar când se declanșează războiul informațional, toată lumea devine suspectă, toată lumea acuză, mai ales cei care au propriul lor război acasă și nu strică să-și scufunde inamicul și într-unul extern.

Deci, așa, la prima vedere, palestinienii ar fi tras cu ochiul către conflictul din Ucraina și la modul în care poate fi făcută ineficientă o apărare antiaeriană, suprasaturând-o cu lansări multiple de rachete.

Utilizarea pe scară largă a dronelor ar fi urmare tot a lecțiilor predate pe malurile Niprului.

Cât privește sălbăticia cu care se poartă acest conflict izbucnit din senin (vorbesc doar de momentul în care s-a produs, altfel tot spațiul dintre Marea Moartă și Marea Mediterană e un vulcan care așteaptă erupția), asta e marcă deja înregistrată în Orientul Mijlociu, nu mai trebuia învățată de nicăieri.

***

Dar să ne întoarcem la lecțiile de război predate în Ucraina.

Ca să nu plecăm prea repede din noua zonă de conflict, iată câteva dintre ele,  identificate de un raport israelian, e adevărat, de dinainte de conflictul cu Gaza, dar care ia în calcul ce se întâmplă pe teatrul est-european:

· este nevoie de mărirea forțelor direct luptătoare, îndeosebi a forțelor terestre;

· trebuie schimbat raportul dintre numărul de tancuri și numărul pieselor de artilerie / sistemelor de lansare rachete, de la 3 la 1, la 1 la 1. S-a demonstrat în Ucraina că sistemele anti-aeriene au fost mai eficiente și în cazul combaterii aviației inamice. Tancurile, nu prea, dar artileria, ehei…;

· vremea transportoarelor blindate ușoare pare că a trecut;

· forțele terestre vor avea mai multe rachete decât forțele aeriene. Acestea din urmă vor îndeplini mai mult misiuni de informații;

· logistica rămâne, alături de artilerie, prințesa bătăliei, am stabilit deja că forțele terestre (infanteria) sunt regina;

· combaterea dronelor a readus în uz artileria anti-aeriană clasică, desigur și tunuri cu laser. Războiul modern face apel, din când în când, la lecțiile generațiilor trecute.

***

Unul din aliații Kievului cei mai implicați – e adevărat, în ultima perioadă relația a avut de suferit –, Polonia a extras și ea câteva învățăminte din războiul din Ucraina.

Vorba șefului armatei poloneze, generalul Wieslaw Kukula, ”niciodată nu am avut o astfel de ocazie de a aduna informații și a le transforma în lecții militare”.

Pentru polonezi, acestea sunt următoarele:

· în primul rând, a crescut bugetul dedicat apărării la 4% din PIB, dublu față de ceea ce se cere în NATO;

· armata își va dubla, în perioada următoare, efectivele, ajungând la aproximativ 300.000, într-o perioadă de cinci ani;

· tehnica militară donată deja Ucrainei va fi înlocuită de echipamente moderne, unele deja comandate: 980 tancuri K2, 648 obuziere autopropulsate K2, 48 de avioane de luptă FA-50, toate sud-coreene, 366 tancuri americane Abrams, avioane F-35, și lista continuă;

· investiții masive în tehnologia producției de drone;

· în principiu, schimbări masive privind investițiile în industria de apărare: ”rezultatul războiului nu se va vedea atât de mult pe câmpul de luptă cât în industriile de apărare” a apreciat generalul;

· o abordare mai activă a războiului informațional pe care Polonia consideră că deja îl poartă, știți cu cine.

***

India a aruncat și ea o privire, iar foști comandanți, acum în poziție de analiști ai evoluțiilor din estul Europei, trag și ei concluzii care, poate, vor fi luate în considerație de conducerea de la Delhi.

Generalul P.C. Katoch, contributor la Indian Defence Review (un fel de Jane’s, local), remarcă, în primul rând, impactul și trăsăturile conflictului:

1. primul al erei moderne (de după cel de-al doilea război mondial, n.a.) în care se confruntă două puteri globale. Generalul indian nu se împiedică în detalii, caracterizând direct războiul din Ucraina ca unul dintre SUA / NATO și Rusia;

2. un amestec de tehnologii și strategii militare, atât din secolul 20, cât și din 21;

3. avansul tehnologic, capacitatea de distrugere, armele de precizie nu au dus la scurtarea războiului, dimpotrivă…;

4. noile tehnologii militare (arme inteligente, drone, rachete hipersonice,  sisteme avansate de comunicații și bruiaj) au impus transformări în modul de ducere a războiului.

Cât privește lecțiile învățate, așa, pe repede înainte, că nu facem un studiu despre ele, generalul indian identifică și el câteva:

· structurile de comandă, comandamentele, au devenit ținte ușor de atins cu armele de precizie curente. Conducerea forțelor trebuie să funcționeze modular, dispersat, în continuă schimbare de poziții, pentru a evita loviturile directe;

· în comunicații, tot ce e online și on air, a devenit ușor de monitorizat și bruiat. Este posibilă întoarcerea la comunicațiile clasice, la legătura prin fir, desigur, acum înlocuit de fibra optică. Comunicațiile mobile nu vor putea fi înlocuite, dar procedurile de criptare și utilizare vor fi mult mai stricte. Iar telefoane și TikTok pe front, exclus!;

· artileria, ca o prințesă ce este, va fi foarte cheltuitoare cu muniția. Actualele standarde de aprovizionare s-au dovedit insuficiente. Resurse calculate a ajunge pentru un an au fost utilizate în câteva săptămâni;

· depozitele de muniție nu mai pot funcționa conform actualelor doctrine, fiind ușor de localizat și distrus, totul trebuie mutat subteran, inclusiv capacitățile de producție militară;

· inteligența artificială, sistemele autonome de arme hipersonice schimbă caracterul și modul de ducere a războiului.

Și generalul indian continuă cu o serie de detalii concrete despre sistemele de armament ce trebuie să evolueze neapărat, totul pus în relație cu ceea ce se întâmplă peste linia de contact care desparte India de vecinul său de peste munți.

Că nu se știe…

***

Un studiu* realizat pentru publicația doctrinară a US Army War College, pleacă de la ideea că războiul din Ucraina trebuie să fie un nou ”punct de inflexiune” pentru transformarea armatei SUA.

Cel anterior a fost după războiul de Yom Kippur (ceea ce face ca desfășurarea operațiilor din Gaza / Israel din aceste zile, paralelă cu evoluțiile din estul Europei, să adauge greutate acestei aprecieri imperative).

Lecții pot fi multe, studiul sugerează câteva:

· schimbări în educație, antrenament și doctrină;

· asigurarea viabilității și mobilității punctelor de comandă. Semnătura digitală este vizibilă rapid pentru inamic, locațiile trebuie schimbate la fiecare câteva ore (este oferit exemplul unui punct de comandă de batalion ucrainean care de două ori pe zi face această operațiune pentru a supraviețui);

· schimbări în modul de acțiune a structurilor medicale și de personal, în condițiile unor pierderi masive (autorii apreciază că într-un război cu caracteristicile celui din Ucraina, pierderile SUA ar putea fi de 3600 pierderi / zi, în două săptămâni putând egala pe cele din războiul din Vietnam);

· specialitățile de nișă ar putea deveni sisteme principale, ceea ce va impune regândirea sistemului militar de educație;

· actori non-statali și state cu potențial clasic militar redus ar putea accede la tehnologii militare de ultimă oră care le-ar permite să reia, în variantă contemporană, lupta lui David cu Goliat (David este el curajos, dar nu e bine să-l bată pe Goliat, n.a.);

· operațiile de dezinformare trebuie să devină parte a pregătirii și desfășurării operațiilor militare.

Și, în final, se ajunge la concepte, autorii afirmând că AirLand Battle ar putea deveni Artificial Intelligence Land Battle.

Noul concept nu e greu de tradus, vom vedea cum rămâne cu implementarea.

***

 Tot despre lecțiile războiului din Ucraina, dar într-un alt registru, este vorba într-o conferință ținută recent la Brown University / The Barrington Library / Barrington / Rhode Island de către Chas Freeman, fost ambasador al SUA în Arabia Saudită pe timpul Operațiunii ”Desert Storm”.

Chas Freeman este cunoscut, însă, mai ales pentru faptul că a fost translatorul lui Richard Nixon pe timpul vizitei acestuia în China, în 1972, și pentru opiniile sale nu întotdeauna pe linia corectitudinii politice.

Câteva din afirmațiile sale, cu caracter mai general dar care pot fi aplicate și conflictului din vecinătatea noastră:

· războaiele nu decid cine are dreptate. Ele determină cine rămâne în picioare pe câmpul de luptă;

· cel mai bun mod de a evita războiul este reducerea sau eliminarea temerilor și nemulțumirilor care îl provoacă;

· cine refuză să asculte, riscă o reacție violentă;

· nimeni nu ar trebui să înceapă un război fără obiective realiste, o strategie pentru a le atinge și un plan pentru încheierea războiului;

· altruismul și curajul nu pot înlocui masa militară, puterea de foc și vigoarea forțelor luptătoare;

· războaiele sunt câștigate și pierdute pe câmpul de luptă, nu cu propagandă auto-amăgitoare;

· ceea ce s-a pierdut pe câmpul de luptă poate fi rar, dacă vreodată, recuperat la masa negocierilor;

· când războaiele nu pot fi câștigate, este mai bine să cauți condiții prin care să le pui capăt decât să contribui și mai mult la eșecul strategic.

Iar fostul ambasador mai spune, înainte de a pune punct: ”Acest război nu trebuia să aibă loc”.

* Katie Crombe & John A. Nagl, „A Call to Action: Lessons from Ukraine for the Future Force,” Parameters 53, no. 3 (2023),