Connect with us

Actualitate

Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”

Publicat

pe

Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”

Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.

Dacă le permitem, emoțiile ne pot controla viața FOTO arhivă Adevărul

Cei care nu
reușesc să își controleze emoțiile devin irascibili, își pierd ușor controlul,
sunt mereu frustrați și nervoși, iar nimic nu pare să le iasă.

Tocmai de aceea
este esențial să ne conștientizăm stările și să aflăm în ce circumstanțe apar
anumite emoții, pentru ca apoi să le putem elimina gradual pe cele negative sau
cel puțin să le aducem sub control, pentru ca ele să nu ne mai dirijeze viața.

„Puterea emoțională
este un concept complex, care se referă la toate procesele emoționale ale unei
persoane. Emoțiile pozitive sunt un adevărat balon de oxigen pentru sănătatea
noastră. Există și reversul medaliei. Anumite emoții negative, numite șocuri
emoționale, pot provoca chiar un stop cardiac”,
explică psihologul Stelian
Chivu.

Mai multe studii
științifice au stabilit că însăși ADN-ul este influențat de emoțiile puternice,
indiferent că sunt pozitive sau negative. Anumite emoții pot fi moștenite genetic,
în timp ce altele sunt dobândite pe parcursul vieții.

Cele cinci
elemente de care depinde puterea emoțională

Sănătatea
emoțională este la fel de importantă ca sănătatea corpului fizic. Sunt cinci
elemente care ne ajută să ne dezvoltăm puterea emoțională. Primul este să ne
dăm voie să simțim.

„Sunt multe persoane
care nu mai iubesc de frică să nu mai sufere ulterior”,
spune psihologul
Stelian Chivu. Al doilea element este să aflăm ce emoții ne domină. Unii dintre
noi sunt mai mereu triști, în timp ce alții sunt permanent supărați sau nervoși.

Al treilea
element este cât de repede putem schimba o stare negativă. „Dacă îți ia o zi ca
să scapi de o emoție negativă, puterea ta emoțională lasă de dorit. Dacă îți ia
un minut, înseamnă că ai o forță emoțională remarcabilă”,
punctează psihologul
Stelian Chivu.

Psihologul Stelian Chivu FOTO arhiva personală

Al patrulea
element este cât de mult putem păstra o emoție pozitivă. Dacă reușim să facem
asta timp de câteva ore sau o zi, este bine. Dacă ne schimbăm dispoziția de la
un minut la altul, e nevoie de timp și răbdare ca să putem menține cât mai mult
emoțiile pozitive.

Al cincilea
element este capacitatea noastră de a dărui o emoție pozitivă celor din jur. De
știut este că emoțiile pot fi nu doar pozitive sau negative, ci și neutre.

„Puterea emoțiilor este dată de intensitatea lor și de cât timp sunt trăite și
ea se antrenează ca orice mușchi al corpului. De pildă, puterea emoțională negativă
poate fi devastatoare. Frica generalizată poate duce la isterie în masă, de
exemplu”,
explică psihologul Stelian Chivu.

Scala
emoțiilor pozitive

Există și o scală
ce vizează emoțiile pozitive puternice. Pe locul al șaptea este mulțumirea, iar
pe șase este speranța. Urmează optimismul pe locul cinci, în timp ce pe locul
al patrulea este credința.

Pe locul al treilea este entuziasmul, iar locul al
doilea este ocupat de pasiune. Primul loc este ocupat de mai multe emoții:
autoaprecierea, iubirea de sine, libertatea interioară, autocunoașterea, iar în
vârful piramidei este bucuria.

„Cu cât reușim să
trăim bucuria mai intens și mai des, cu atât vom avea o putere emoțională mai
mare.
E nevoie de cinci emoții pozitive ca să ștergi una negativă. Gestionarea emoțiilor
este foarte importantă pentru că astfel vom putea să controlăm conflictele,
stresul, anxietatea și implicit propria sănătate a organismului”
, ține să
precizeze psihologul Stelian Chivu.

Dacă nu reușim să
ne controlăm emoțiile, vom deveni sclavii lor. Dacă prețuim libertatea, e necesar
să ne eliberăm emoțiile din sclavia gândurilor negative.

„Dacă nu vei
lucra pentru emoțiile tale, vei lucra pentru emoțiile altora. Devenind
conștient de emoțiile tale, vei face primul pas pentru a le controla și a
deveni mai puternic. Cine își stăpânește emoțiile, își controlează cu adevărat
viața”,
conchide specialistul.

Comentarii Facebook

Actualitate

De ce claritatea conteaza de la primul pas

Publicat

pe

De

De ce claritatea conteaza de la primul pas

Cand apare o nevoie financiara urgenta, multi oameni cauta o solutie rapida si usor de urmarit. Totusi, graba poate face lucrurile sa para mai simple decat sunt. De aceea, primul pas bun nu este sa alegi imediat, ci sa intelegi ce tip de varianta analizezi si cum se potriveste cu situatia ta reala.

O alegere facuta sub presiune poate parea buna doar pentru ca vine repede. In realitate, conteaza sa stii ce rol are acea solutie in viata ta de acum. Nu orice varianta se potriveste oricarei nevoi. Uneori, diferenta dintre o decizie utila si una apasatoare sta tocmai in cat de clar vezi lucrurile de la inceput.

Pentru multi oameni, un amanet auto intra in discutie atunci cand au nevoie de o suma de bani si vor sa foloseasca masina ca garantie, fara sa porneasca direct spre o schimbare definitiva. Pe scurt, asta inseamna ca autoturismul devine baza unei solutii financiare temporare, intr-un cadru care trebuie inteles clar inainte de orice pas.

Claritatea conteaza mai mult decat viteza

Cand te gandesti la o varianta cu garantie auto, este important sa nu privesti doar partea urgenta. Da, timpul conteaza, dar la fel de mult conteaza sa intelegi cum functioneaza procesul si ce implica pentru tine. Cu cat vezi mai clar pasii, cu atat reduci riscul sa alegi ceva care pare bun doar pentru moment.

Multi oameni se uita mai intai la suma pe care o pot obtine. Totusi, o alegere buna nu se bazeaza doar pe atat. Conteaza sa vezi daca acea varianta se potriveste nevoii tale, daca o poti intelege usor si daca iti lasa impresia ca lucrurile sunt asezate logic.

Ca sa privesti mai limpede o astfel de optiune, poti porni de la cateva intrebari simple:

  1. de ce suma ai nevoie cu adevarat acum
  2. cat de repede vrei sa rezolvi situatia
  3. daca alegerea pe care o faci iti ofera claritate sau doar o reactie de moment

Masina poate fi un sprijin financiar, dar trebuie privita corect

Pentru foarte multi oameni, masina nu este doar un bun de valoare, ci un instrument important in viata de zi cu zi. Cu ea merg la serviciu, rezolva drumuri pentru familie sau isi tin activitatea in miscare. Tocmai de aceea, orice decizie care o implica trebuie privita calm si cu suficienta atentie, nu doar prin filtrul urgentei.

Cand alegi o varianta cu garantie auto, nu este vorba doar despre bani, ci si despre raportarea ta la un lucru important din viata ta practica. Daca vezi aceasta solutie doar ca pe o scapare rapida, poti pierde din vedere partea care tine de echilibru. In schimb, daca o privesti lucid, poti decide mai asezat.

Sunt cateva lucruri pe care merita sa le ai in minte:

  • masina are pentru tine si o valoare de folosinta
  • decizia trebuie sa raspunda unei nevoi concrete
  • felul in care intelegi procesul poate influenta cat de bine traversezi perioada

O solutie buna trebuie sa iti lase loc sa iti vezi de viata

Un semn bun este atunci cand varianta pe care o analizezi nu iti complica si mai mult perioada grea. Daca totul pare prea incarcat, prea neclar sau prea greu de urmarit, stresul nu scade, ci doar se muta dintr-o parte in alta. O alegere buna ar trebui sa iti dea senzatia ca poti merge mai departe, nu ca ramai blocat in si mai multe griji.

Mai este important si felul in care aceasta decizie se aseaza in rutina ta. Multi oameni au deja destule responsabilitati. Munca, familia, drumurile si cheltuielile curente nu dispar doar pentru ca a aparut o urgenta. De aceea, o solutie potrivita este una care poate functiona in realitatea ta, nu doar pe hartie sau in teorie.

Cand lucrurile sunt mai usor de inteles, apare si un alt beneficiu. Iti recapeti putin controlul. Nu mai simti ca fiecare zi este doar o reactie la presiune. Incepi sa vezi pasii in ordine si sa te raportezi mai calm la ce ai de facut. Uneori, aceasta revenire la claritate este unul dintre cele mai valoroase lucruri intr-un moment aglomerat.

O decizie bine inteleasa este mai usor de dus

Inainte sa alegi o varianta cu garantie auto, cel mai important este sa nu te lasi condus doar de urgenta. Da, problema financiara poate fi reala si presanta, dar tocmai de aceea ai nevoie de o solutie pe care sa o intelegi bine. Cand stii ce alegi si de ce alegi, totul devine mai usor de gestionat.

O alegere potrivita nu inseamna neaparat ceva spectaculos. Inseamna o varianta care raspunde unei nevoi concrete, care are logica pentru momentul tau si care nu te face sa simti ca intri intr-o situatie si mai grea. Cu cat decizia este mai bine asezata in mintea ta, cu atat si perioada respectiva poate fi traversata mai calm.

Cand intelegi ce inseamna amanetul auto, ce rol poate avea pentru tine si cum se potriveste nevoii tale reale, esti in pozitia de a alege mai bine. Iar o alegere mai buna poate insemna mai putin stres si mai mult echilibru intr-un moment delicat.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Reciclarea la control: clasamentul real din București și Ilfov

Publicat

pe

De

Reciclarea la control: clasamentul real din București și Ilfov


Cei de la GsNews.ro au publicat topul lunii februarie 2026 privind gradul de reciclare al localităților din România:
Municipiul București
Locul 1 – Sectorul 5 cu un procent de 100% Cantitate trimisă la reciclare și tratate mecano-biologică
Locul 2 – Sectorul 1 cu un procent de 99,8% Cantitate trimisă la reciclare și tratate mecano-biologică
Locul 3 – Sectorul 2 : cu un procent de 76.1% Cantitate trimisă la reciclare și tratate mecano-biologică
Locul 4 – Sectorul 6 cu un procent de 58.1% Cantitate trimisă la reciclare și tratate mecano-biologică
Locul 5 – Sectorul 4 cu un procent de 5.64% Cantitate trimisă la reciclare și tratate mecano-biologică
Locul 6 – Sectorul 3 cu un procent de 0.54% Cantitate trimisă la reciclare și tratate mecano-biologică
Sursa: Cifre rezultate în urma calculelor matematice realizate pe baza datelor oficiale publicate de instituții de profil.
Județul Ilfov
Locul 1 – Clinceni cu un procent de 59,9% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică
Locul 2 – Glina cu un procent de 57,4% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică
Locul 3 – 1 Decembrie cu un procent de 51,2% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică
Locul 4 – Balotești cu un procent de 50,4% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică
Locul 5 – Tunari cu un procent de 49,2% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică
Locul 6 – Măgurele cu un procent de 47,2% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică
Locul 7 – Afumați cu un procent de 46,2% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică
Locul 8 – Domnești cu un procent de 40,9% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică
Locul 9 – Ciorogârla cu un procent de 38,7% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică
Locul 10 – Gruiu cu un procent de 22,6% Cantitate trimisă la reciclare și tratare mecano-biologică

Citeste mai mult:

https://gsnews.ro/reciclarea-la-control-clasamentul-concret-al-localitatilor-din-romania/

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Incident bizar cu un robot umanoid, escortat de polițiști după ce ar fi urmărit o femeie pe stradă. Ce căuta, de fapt, mașinăria în spatele victimei

Publicat

pe

Incident bizar cu un robot umanoid, escortat de polițiști după ce ar fi urmărit o femeie pe stradă. Ce căuta, de fapt, mașinăria în spatele victimei

Un robot umanoid a fost escortat de polițiști în orașul chinez Macau, cunoscut și sub numele de „Las Vegas-ul Asiei”, după ce ar fi speriat o femeie în vârstă de 70 de ani, care a ajuns ulterior la spital.

Doi polițiști care îl escortează pe robot de la fața locului. FOTO: captură video

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Conform poliției, incidentul s-a produs în apropierea unui complex rezidențial din zona Patane, Macau, China. Femeia se plimba pe stradă în jurul orei 21:00 și se uita pe telefon, când a observat brusc că în spatele ei se afla un robot umanoid, model Unitree G1, potrivit relatărilor din presa locală, citate de Macau Post și South China Morning Post.

Într-un videoclip distribuit pe rețelele sociale, femeia poate fi văzută certând robotul în timp ce mai mulți trecători privesc scena. Potrivit relatărilor, ea s-a plâns că robotul a speriat-o.

„Îmi faci inima să bată mai repede! Aveți atâtea lucruri de făcut, de ce vă ocupați cu așa ceva? Sunteți nebuni?”, a strigat femeia, potrivit Macau Post.

În timpul discuției, robotul ridică ambele brațe, într-un gest care a părut pentru unii ca o încercare de a se „apăra” sau de a-și cere scuze.

Ulterior, în imagini apar doi polițiști care îl escortează pe robot de la fața locului. Unul dintre agenți chiar îl atinge pe „umăr”. Momentul poate fi urmărit mai jos.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Sursă video: X 

Conform autorităților, robotul aparținea unui centru educațional din Macau și era folosit pentru activități promoționale. Aparatul a fost returnat operatorului său, un bărbat de 50 de ani, căruia polițiștii i-au recomandat să fie mai atent atunci când utilizează robotul în spații publice.

Cum explică incidentul proprietarul robotului 

Un reprezentant al centrului educațional a declarat pentru postul public TDM că incidentul s-ar fi produs în timp ce robotul părăsea zona. Femeia s-ar fi oprit în mijlocul trotuarului pentru a-și verifica telefonul, iar robotul, neputând să o ocolească, a rămas în spatele ei. Când aceasta s-a întors și a văzut robotul luminat în spatele său, s-ar fi speriat, mai ales având în vedere ora târzie.

Deși nu a existat contact fizic și nimeni nu a fost rănit, femeia le-a spus polițiștilor că se simte rău și a cerut să fie dusă la spital. După investigații și tratament, ea a fost externată și a declarat că nu va depune plângere.

Mulți utilizatori din mediul online au glumit că poliția a „arestat” robotul. Alții au deschis o dezbatere despre siguranța și etica utilizării roboților în spații publice, mai ales în contextul în care modelul Unitree G1 este tot mai des folosit în China pentru demonstrații tehnologice.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

De ce claritatea conteaza de la primul pas De ce claritatea conteaza de la primul pas
Actualitateacum 3 zile

De ce claritatea conteaza de la primul pas

Cand apare o nevoie financiara urgenta, multi oameni cauta o solutie rapida si usor de urmarit. Totusi, graba poate face...

250 de lideri au celebrat parteneriatul România-SUA la recepția Alianța dedicată noului Ambasador Darryl Nirenberg 250 de lideri au celebrat parteneriatul România-SUA la recepția Alianța dedicată noului Ambasador Darryl Nirenberg
Politicaacum o săptămână

250 de lideri au celebrat parteneriatul România-SUA la recepția Alianța dedicată noului Ambasador Darryl Nirenberg

Alianța a organizat aseară, la Radisson Blu București, o recepție de înalt nivel, prilejuită de sosirea noului Ambasador al Statelor...

Reciclarea la control: clasamentul real din București și Ilfov Reciclarea la control: clasamentul real din București și Ilfov
Actualitateacum 2 săptămâni

Reciclarea la control: clasamentul real din București și Ilfov

Cei de la GsNews.ro au publicat topul lunii februarie 2026 privind gradul de reciclare al localităților din România:Municipiul BucureștiLocul 1...

Incident bizar cu un robot umanoid, escortat de polițiști după ce ar fi urmărit o femeie pe stradă. Ce căuta, de fapt, mașinăria în spatele victimei Incident bizar cu un robot umanoid, escortat de polițiști după ce ar fi urmărit o femeie pe stradă. Ce căuta, de fapt, mașinăria în spatele victimei
Actualitateacum 2 săptămâni

Incident bizar cu un robot umanoid, escortat de polițiști după ce ar fi urmărit o femeie pe stradă. Ce căuta, de fapt, mașinăria în spatele victimei

Un robot umanoid a fost escortat de polițiști în orașul chinez Macau, cunoscut și sub numele de „Las Vegas-ul Asiei”,...

Strategia SUA-Israel împotriva Iranului a eșuat – acum trec la planul B, doctrina Dahiya Strategia SUA-Israel împotriva Iranului a eșuat – acum trec la planul B, doctrina Dahiya
Actualitateacum 2 săptămâni

Strategia SUA-Israel împotriva Iranului a eșuat – acum trec la planul B, doctrina Dahiya

Războiul împotriva Iranului nu a mers conform planului inițial al Washingtonului și Tel Avivului. După ce tentativa de a înlătura...

13 martie: Ziua în care s-a născut marele filosof şi istoric al religiilor Mircea Eliade. Fascinaţia sa pentru India şi pentru yoga 13 martie: Ziua în care s-a născut marele filosof şi istoric al religiilor Mircea Eliade. Fascinaţia sa pentru India şi pentru yoga
Actualitateacum 2 săptămâni

13 martie: Ziua în care s-a născut marele filosof şi istoric al religiilor Mircea Eliade. Fascinaţia sa pentru India şi pentru yoga

De la nașterea marelui istoric al religiilor Mircea Eliade și descoperirea planetei Pluto, până la alegerea Papei Francisc sau premiere...

România este mai sigură doar împreună cu partenerii săi transatlantici. Nu avem alternativă! România este mai sigură doar împreună cu partenerii săi transatlantici. Nu avem alternativă!
Actualitateacum 2 săptămâni

România este mai sigură doar împreună cu partenerii săi transatlantici. Nu avem alternativă!

Ultima perioadă a creat impresia că România este tot mai izolată, că trebuie să se descurce singură și că vin...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro