Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Totul despre cum și pe cine afectează închiderea Văii Oltului. „Vom putea circula cu skateboardul până la festival”

Publicat

pe

Totul despre cum și pe cine afectează închiderea Văii Oltului. „Vom putea circula cu skateboardul până la festival”

Timp de o lună, mai exact 31 de zile, circulația între Sibiu și Vâlcea pe Valea Oltului – DN7 / E81 – nu mai este posibilă decât pe timpul nopții și cu câteva derogări pentru urgențe și navetiștii din zonă.

Știrea potrivit căreia în perioada 8 iulie – 9 august 2024 nu se va mai putea circula pe Valea Oltului a pus pe jar o țară întreagă, cu atât mai mult cu cât vorbim despre una dintre cele mai tranzitate rute din România, care face legătura între Muntenia, Oltenia și Transilvania.

Adevărul este că pe Valea Oltului, în toată această perioadă, se va putea circula până aproape de ieșirea / intrarea nordică în Defileul Oltului, adică pe porțiunea cuprinsă între Călimănești – Vâlcea și Lazaret – Sibiu. Tronsonul închis pe timpul zilei, de 8 kilometri, este cuprins între Lazaret și Boița, ambele în județul Sibiu. Traficul, așadar, va fi perturbat doar pe timpul zilei (între orele 06,00 – 20,00) pentru cei vor să ajungă din Vâlcea în Sibiu și viceversa, adică tranzitează tot defileul. Cei care vin din jumătatea sudică a țării (și nu trebuie musai să aleagă DN7 Sibiu) și vor să ajungă, spre exemplu, în stațiunile balneare din Vâlcea ori pe Valea Lotrului o pot face ca și până acum, fără restricții.

Măsura a fost instituită de CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) fiind necesară pentru executarea unor lucrări la Lotul 2 Boița – Cornetu al Autostrăzii Sibiu – Pitești și nu va fi singura dată când circulația va fi închisă pe DN7 / E81, între Vâlcea și Sibiu, pentru construcția acestei rute.

Mare parte, însă, din populația activă din zona montană a județului Vâlcea lucrează în Sibiu, în diverse sectoare de activitate. De asemenea, cel mai mare festival de blues din Europa de sud-est, ce se desfășoară an de an pe Valea Lotrului, în Vâlcea – Open Air Blues Festival Brezoi (16 – 21 iulie) –, va fi afectat de închiderea Văii Oltului.

Autoritățile, firmele, navetiștii și organizatorii se plâng că au fost puși în fața faptului împlinit aflând, din presă, despre decizia CNAIR doar cu câteva zile înainte ca aceasta să producă deja efecte.

În plus, mulți au înțeles că întregul Defileu al Oltului (cel mai lung din țara noastră) va fi închis, ceea ce nu este adevărat.

Dar, cum și în ce fel afectează lucrările de pe Valea Oltului turismul, afacerile, transporturile ori pe localnici am aflat discutând direct cu cei implicați într-un fel sau altul în acest proces.

Tronson închis din cauza defrișărilor pe versanți

Despre închiderea circulației pe DN7 / E81, între Vâlcea și Sibiu, din cauza lucrărilor demarate pentru construcția Autostrăzii Sibiu – Pitești, se știe de luni de zile, dar nu se cunoștea exact data la care se va întâmpla acest lucru efectiv și nici cât timp va fi sistat tranzitul.

Un reprezentant CNAIR – purtătorul de cuvânt al DRDP (Direcția Regională de Drumuri și Poduri) Brașov, Robert Elekes – a menționat pentru „Adevărul” că nu va fi singura dată când nu se va putea circula pe Valea Oltului, pe perioada lucrărilor la TransCarpați, cum mai este cunoscută Autostrada Sibiu-Pitești, fiind prima rută de acest gen peste Carpați din România: „Când vor începe efectiv lucrările, atunci iarăși vor fi probleme asemănătoare”.

Și Sorin Grindeanu a recunoscut că pe parcursul anilor vor mai exista astfel de restricții, chiar și pentru construcția Lotului 3 Cornetu – Tigveni al Autostrăzii Sibiu-Pitești.

Măsura CNAIR vine ca urmare a executării unor lucrări de defrișare pe Lotul 2, necesare studiului geotehnic. Lucrările vor fi mai ample decât cele asumate inițial prin contract, tocmai pentru a nu fi necesare restricții de circulație în plus. Până acum a fost finalizată proiectarea pe 20 din cei peste 30 de kilometri din acest tronson.

De ce nu s-a putut închide DN7 / E81 în altă perioadă a anului

Mulți șoferi s-au plâns că sunt obligați să facă un ocol de sute de kilometri pentru o distanță de opt kilometri, pe care a fost instituită restricția CNAIR. Patroni și primari deopotrivă au menționat la întâlnirea cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, de la finele săptămânii trecute, că navetiștii nu vor mai avea cum să ajungă la muncă, ori acasă.

Alții s-au arătat nedumeriți de faptul că nu s-a luat această decizie pentru o altă perioadă a anului, având în vedere disconfortul creat șoferilor aflați în tranzit, fiind vorba despre una dintre cele mai utilizate artere rutiere din țara noastră, mai ales în timpul verii și în perioada sărbătorilor. Spre exemplu, 25.000 de TIR-uri tranzitează în medie zilnic Valea Oltului.

Prin urmare, atât șoferii amatori cât și cei profesioniști ai firmele de transport marfă și pasageri, s-au arătat nedumeriți de perioada aleasă pentru implementarea acestei restricții.

Răspunsul a venit chiar din partea ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a motivat de ce s-a luat această decizie: „Pentru că în primul rând vorbim de lucrul efectiv de 14 ore/zi. Nu se pot face defrișări pe timp de noapte în păduri, pe versanți, pentru că am pune în pericol și viața celor care execută aceste lucrări și productivitatea (precum și viața celor aflați în tranzit, dacă tronsonul nu ar fi închis – n.red.). Vorbim despre o zonă de munte. În momentul în care intrăm în toamnă, în septembrie – octombrie, începe sezonul ploios. Și când faci lucrări pe versanți, la 60 – 70 de metri deasupra carosabilului, riști să existe acele alunecări care sunt și acum, fără a avea aceste lucrări. De aceea, lunile de vară sunt cele mai indicate, oportune”.

Cum au existat opinii că ar fi putut fi închisă circulația intermitent, câte două zile, ministrul Transporturilor a explicat că acest lucru ar însemna ca în loc de o lună de zile de restricții, perioada să se prelungească la aproximativ trei luni.

Iar legat de posibilitatea de a se putea circula pe un drum forestier aflat pe malul opus al Oltului, în zona în care există restricția de trafic, ministrul a menționat: „Ca să construim un pod în acest moment peste Olt, pentru a folosi acel drum forestier, cred că ne-ar lua ani de zile… Orice ieșire din termenele asumate înseamnă întârzieri cu un an în execuția acestei autostrăzi”.

De asemenea, Grindeanu a mai explicat și că următoarea fereastră de oportunitate pentru construirea autostrăzii ar fi abia în primăvara anului viitor, ceea ce ar însemna cel puțin 10 luni de întârziere și 80 de milioane de euro penalități.

Ce soluții s-au găsit pentru navetiști și riverani

Aproximativ 500 de vâlceni lucrează în Sibiu, în trei schimburi, motiv pentru care fac naveta de acasă la serviciu și înapoi. Dintre aceștia, 250 provin din singurul oraș aflat în zona montană a județului Vâlcea – Brezoi, restul fiind din comunele învecinate: Perișani, Titești, Boișoara, Câineni și chiar din stațiunea Voineasa.

Pe perioada celor 14 ore, din timpul zilei, când traficul este închis circulației, există câteva derogări pentru navetiști și riverani.

„În perioada restricției de circulație, au fost stabilite intervalele orare 07,30 – 08,00 și 16,30 –17,00, în care executantul lucrărilor va ridica temporar măsura de închidere a traficului, pentru a permite tranzitarea sectorului de drum de către riveranii care lucrează în localitățile din proximitatea acestuia. Trecerea autovehiculelor se va realiza sub supravegherea constructorului, astfel încât să fie eliminat riscul apariției oricărui eveniment care să pună în pericol integritatea participanților la trafic sau a personalului implicat în desfășurarea lucrărilor”, au anunțat reprezentanții CNAIR.

„Pe timpul nopții, adică între 20,00 și 06,00 se va putea trece liber, mă refer la cei care lucrează în schimb de noapte. Pentru ceilalți există atât intervalele orare din timpul zilei, cât și posibilitatea de a alege transportul pe calea ferată, trenurile fiind suplimentate cu această ocazie. Vor putea merge până la următoarea gară de unde să ia microbuzele cu care circulau și până acum, ale companiilor la care lucrează”, a menționat și purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov, Robert Elekes despre ce posibilități de deplasare au navetiștii și localnicii din zonele direct afectate.

Primarul din Perișani – Vâlcea, Sorin Leonte, a atras atenția că navetiștii care lucrează în schimbul I termină lucrul în jurul orei 14,00, și vor trebui să aștepte două ore și jumătate să vină acasă dacă vor opta traseul rutier. Cei care intră în schimbul II trebuie să plece de acasă cu cel puțin o oră – două mai devreme, adică în jurul prânzului, și au la îndemână doar transportul feroviar.

Primarul din Brezoi, Robert Schell, a menționat pentru „Adevărul” că speră ca atât derogările rutiere, pentru schimbul I, cât și suplimentarea trenurilor să ofere soluțiile necesare navetiștilor.

Transalpina, cea mai bună soluție pentru cei care vin din Ardeal

La Brezoi – Vâlcea în fiecare vară se organizează o serie de festivaluri de muzică, în cadrul Live Music Summer Camp Brezoi. Cel mai cunoscut dintre acestea este „Open Air Blues Festival Brezoi”, cel mai mare festival de blues din sud-estul Europei, care anul acesta se va desfășura în perioada 16 – 21 iulie 2024.

Primarul din Brezoi, Robert Schell a recunoscut a menționat despre ce măsuri s-au identificat pentru derularea festivalului cu cât mai puține probleme: „Am identificat câteva soluții – spre exemplu turiștii străini și artiștii vor fi probabil nevoiți să aștepte puțin în aeroport. Problema există pentru cei care aterizează în aeroporturile din Sibiu și Cluj, în mod special cu artiștii. O să facem un ocol pe Transalpina, de două ore în plus, pe aproximativ 200 de kilometri. Din Sebeș se poate opta pentru Transalpina sau din Sibiu, pe Jina – Transalpina – Obârșia Lotrului – Voineasa – Brezoi. Și pe Jina este asfaltat, nu vor fi probleme, doar că probabil drumul va fi mai aglomerat în această perioadă. Până acum, de la Sibiu la Brezoi se tranzitau 60 de kilometri. Din păcate, nimeni nu ne-a anunțat dinainte, ca să avem timp să căutăm cele mai bune soluții. Așa că a trebuit să ne adaptăm din mers”.

Ce se întâmplă cu Woodstock-ul României: „Nu va mai fi nici un impediment”

Mihai Răzvan Mugescu, inițiatorul fenomenului muzical de pe Valea Lotrului, a menționat și el despre problemele logistice legate de artiștii internaționali care vor concerta în cadrul festivalului cunoscut drept „Woodstock-ul României”.

„Ne afectează însă foarte mult pentru că avem zboruri internaționale pentru Sibiu, cu artiști foarte mari. Sunt artiști care depind de anumite curse, pentru a ajunge la alte concerte. Turiștii străini, de asemenea, vor avea de suferit din această cauză. Au preferat Sibiul, chiar dacă pe București era mai ieftin, ca să fie cât mai aproape de destinație”, 

a precizat organizatorul pentru „Adevărul”.

Pentru turiștii români, însă, nu va fi o problemă foarte mare, închiderea DN7 / E81 pe tronsonul de 8 kilometri din Sibiu, mai ales pentru cei care vin din jumătatea sudică a țării:„Într-adevăr, pe cei care vor veni din Ardeal măsura de închidere a tronsonului de pe Valea Oltului îi va afecta oarecum. Dar pot fie să aleagă să vină noaptea, fie să apeleze la una dintre rutele ocolitoare, cea mai scurtă fiind cea pe Transalpina, de la Sebeș – Alba. Vor avea ocazia să se bucure însă de un traseu superb, pe care unii îl cunosc sau nu – Valea Lotrului și Transalpina. Mulți au înțeles greșit că s-a blocat întreaga Vale a Oltului și a început isteria. Unii deja au anunțat că își vor vinde biletele, tocmai din această cauză. Dar, spun eu, nu este cazul. Pe restul, i-aș anunța că au ocazia să vină chiar și cu bicicleta, cu trotineta… cu skateboard-ul pe Valea Oltului, până la festival! Pentru că va fi atât de liberă pe timpul zilei, încât cei care vin din sud, sud–est sau sud-vest nu vor avea absolut nici un impediment, nici un camion! Vor ajunge la festival, mai repede decât în mod normal”.

Nici pentru cei care vor fi cazați în Călimănești – Căciulata, pe perioada festivalului, nu va fi vreo problemă.

Organizatorul a recunoscut însă că festivalul de blues este afectat într-o oarecare măsură pentru că: „Ne-a încurcat foarte mult pentru că nu am fost anunțați din timp”.

Ce se întâmplă cu turismul – cum se ajunge în stațiunile balneare sau montane

Legat de turism, oficialii au ținut să amintească faptul că traficul nu este întrerupt total. În plus, există rute ocolitoare.

Prin urmare, cei care doresc să ajungă în stațiunile balneare din Vâlcea, la Călimănești – Căciulata, Băile Olănești, Băile Govora, Ocnele Mari, ori montane precum Brezoi, Voineasa, Horezu, sau chiar în Râmnicu Vâlcea, o vor putea face fără probleme, mai ales dacă vin din jumătatea de sud a țării.

Ceilalți pot opta pentru Transalpina, Valea Jiului, DN1 și DN1A – Brașov-București, pentru a ajunge în zonă. Vâlcea este un județ turistic, cu cele mai multe mănăstiri seculare incluse în patrimoniul național, dintre care una – Horezu – și în patrimoniul mondial UNESCO, cu turism montan, muzical, cultural etc..

Valea Oltului va putea fi tranzitată în timpul zilei doar pe calea ferată

CFR Călători a anunțat că a adaptat capacitatea de transport feroviar pe tronsonul Râmnicu Vâlcea- Sibiu, în contextul lucrărilor la infrastructura rutieră de pe Valea Oltului, în perioada 8 iulie – 9 august 2024: „CFR Călători a adaptat capacitatea de transport feroviar de călători pe tronsonul Râmnicu Vâlcea – Sibiu, în vederea preluării cerințelor de trafic ale pasagerilor. Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a ne putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă planificarea din timp a călătoriei, inclusiv cumpărarea legitimațiilor de călătorie. Biletele pot fi achiziționate cu anticipație de 30 zile, utilizând următoarele canale de vânzare: online de pe www.cfrcalatori.ro; din aplicația mobilă „CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery); de la automatele de vânzare bilete din gări; de la casele de bilete din gări, agenții de voiaj CFR Călători și distribuitori autorizați (agenții de turism)”.

Rutele ocolitoare pentru traficul greu sau ușor, pe timpul zilei

Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată > 7,5 tone, aflate în tranzit au la dispoziție o serie de rute ocolitoare a Văii Oltului, pe perioada celor 31 de zile de restricție pe timpul zilei.

Pentru relația București – Veștem (Sibiu) și retur este disponibilă ruta: București → A3 → Ploiești → DN1A → Brașov → DN 1 → Veștem – intersecție cu DN 7.

Pentru relația Pitești – Brașov și retur există varianta: Pitești → DN73 – A3 → Râșnov → Brașov.

Pentru relația București – A1 Simeria (precum și zonele de vest, centru și nord ale țării) și retur, se poate opta pentru: București → A1 → Pitești → DN7 → Râmnicu Vâlcea → DN67 → Târgu Jiu → DN66 → Simeria → Nod Rutier Simeria A1.

Totodată pentru această relație sunt propuse și următoarele variante alternative: București → A1 → Pitești → DN65 – DEx12 → Craiova → DN6 → Filiași → DN66 → Târgu Jiu → DN66 → Simeria → Nod Rutier Simeria A1; – București → A1 → Pitești → DN65 – DEx12 → Craiova → DN6 → Drobeta Turnu Severin → DN6 → Lugoj → A6 → Nod Rutier Lugoj A1.

Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată < 7,5 tone pot utiliza ca variante de ocolire drumurile naționale și județene din proximitatea sectorului închis circulației pe DN7.

Participanții la trafic sunt rugați să urmărească indicatoarele rutiere din această zonă și să utilizeze și variantele de traseu propuse pe următoarele relații: Făgăraș →DN1 → Șercaia → DN73A → Brașov și retur; Făgăraș →DN1 → Șercaia → DN1S → Hoghiz → DN13 → Brașov și retur. De asemenea, tot sub supravegherea constructorului, pe perioada instituirii închiderii circulației pe sectorul de drum menționat anterior, va fi permis accesul autovehiculelor cu regim de circulație prioritară, precizate la art.32 alin 2 lit. a) și b) din OUG 195/2002, precum și autovehiculelor speciale de transport pacienți”, au mai precizat reprezentanții CNAIR.

Concomitent, au fost demarate acțiuni pentru permiterea accesului pe DN10 Buzău – Brașov, a autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de până la 30 de tone.

Reamintim faptul că măsura de închidere a circulației rutiere a fost instituită, zilnic, în intervalul orar 06:00 – 20:00, pentru derularea lucrărilor de defrișare versant, ce se impun a fi executate premergător construcției autostrăzii Sibiu – Pitești. Informații suplimentare precum și actualizări ale variantelor de ocolire propuse se regăsesc și pe linkul dedicat – AICI

Comentarii Facebook

Actualitate

România, în scenariul Greciei? Datoria publică a României s-a dublat în șapte ani. Cum s-a ajuns aici și ce urmează

Publicat

pe

Datoria publică a României a ajuns la 61,6% din PIB în 2026 și va urca la 63,4% în 2027, potrivit Raportului de convergență pentru 2026 publicat de Comisia Europeană. Este un nivel de aproape dublu față de cel înregistrat în 2019, înaintea pandemiei, când datoria publică se situa la doar 35,2% din PIB. Economistul Radu Nechita, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, explică pentru „Adevărul” cum s-a ajuns în această situație, care sunt principalele riscuri și ce măsuri ar putea opri creșterea accelerată a datoriei publice.

Grafic privind veniturile fiscale, prezentat de Ilie Bolojan. FOTO: Inquam Photos

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

România intră într-o zonă de risc bugetar tot mai greu de gestionat. Datoria publică a ajuns la 61,6% din PIB în 2026 și va urca la 63,4% în 2027, potrivit Raportului de convergență pentru 2026, publicat de Comisia Europeană. Saltul este unul spectaculos față de anul 2019, înainte de pandemia de coronavirus, când datoria publică reprezenta doar 35,2% din PIB.

Dacă tendința actuală nu va fi inversată, Comisia Europeană estimează că datoria României ar putea ajunge la aproximativ 90% din PIB în 2036, cu mult peste pragul de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht. La momentul crizei economice din 2015, atunci când a intrat parțial în incapacitate de plată, Grecia avea o datorie publică de aproximativ 177% din PIB.

Raportul avertizează că România se confruntă cu riscuri ridicate la adresa sustenabilității finanțelor publice pe termen mediu, pe fondul unui deficit primar ridicat și al costurilor tot mai mari cu dobânzile. Numai în acest an, statul va plăti pentru serviciul datoriei aproximativ 60,8 miliarde de lei, echivalentul a circa 3% din PIB, bani care ar fi putut finanța domenii precum sănătatea, educația sau apărarea.

În același timp, datoria externă totală a României a urcat la 230,91 miliarde de euro la 31 mai 2026, față de 228,46 miliarde de euro la sfârșitul anului trecut, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Națională a României. Din această sumă, administrația publică acumulase datorii externe de 128,21 miliarde de euro.

Cercul vicios al datoriei

Privită strict prin prisma cifrelor, România a intrat în perioada postcomunistă fără datorie publică. Această imagine este însă înșelătoare. Statul nu avea împrumuturi externe importante, dar venea după decenii în care investițiile fuseseră sacrificate pentru achitarea datoriei externe, iar economia era profund ineficientă și lipsită de infrastructura necesară dezvoltării.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Eu aș prefera să vorbim, într-o primă etapă, despre cauze. Este important să înțelegem că România a plecat, practic, de la o datorie publică zero. Dacă ne uităm strict la datoria publică, aceasta era inexistentă în momentul căderii comunismului. Doar că era o iluzie, în sensul că nu aveam autostrăzi, industria era necompetitivă, energofagă și multe alte sectoare erau profund subdezvoltate”, a explicat Radu Nechita.

Economistul spune că împrumuturile nu trebuie privite automat ca un lucru negativ. În multe state dezvoltate, datoria publică a fost folosită pentru investiții care au generat ulterior creștere economică și venituri suplimentare la buget. Problema apare atunci când banii împrumutați sunt direcționați către cheltuieli curente sau măsuri cu miză electorală.

„Datoria publică, în sine, nu este întotdeauna un lucru rău. Depinde pentru ce este folosită. Dacă ar fi fost utilizată pentru dezvoltarea infrastructurii, fără să așteptăm exclusiv investițiile private, ar fi putut conecta economia românească la piețele internaționale, ne-ar fi permis să vindem produse cu valoare adăugată mai mare și să creștem productivitatea. Dacă însă datoria este folosită pentru cumpărarea voturilor, atunci ajungem exact în situația în care ne aflăm astăzi”, a subliniat economistul.

Dincolo de valoarea datoriei în sine, Radu Nechita avertizează că atâta vreme cât statul înregistrează anual deficite importante, fiecare împrumut nou este folosit, în mare parte, pentru a acoperi împrumuturile vechi și costurile lor de finanțare.

„Pericolul unei datorii publice ridicate și aflate în continuă creștere este că ea trebuie rambursată. Nu plătim doar principalul, ci și dobânzile. În plus, datoria trebuie permanent rostogolită, pentru că statul român cheltuiește structural mai mult decât încasează. Aici este cauza profundă a problemei. Dacă nu reformăm acest stat obez, care se extinde peste tot și încearcă să controleze orice domeniu, vom rămâne permanent într-un cerc vicios în care cheltuielile depășesc veniturile, iar fiecare deficit generează o nouă datorie publică”, a explicat Radu Nechita.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Zeci de miliarde de lei merg anual doar pe dobânzi

Profesorul spune că ar fi greșit ca responsabilitatea să fie pusă exclusiv în seama unui guvern sau a unui partid. În opinia sa, datoria publică este rezultatul unei politici practicate de toate formațiunile care au ajuns la putere în ultimele decenii.


România se află într-o zonă de ,,Ice Age” economic

„Cauza datoriei publice este succesiunea deficitelor bugetare acumulate de toate guvernele și, de fapt, de toate parlamentele din ultimele decenii. Putere și opoziție au participat la aceeași competiție a promisiunilor populiste, alimentând iluzia că statul poate oferi lucruri gratuite. În realitate, de fiecare dată când un politician vorbește despre gratuități, contribuie la acumularea deficitului și, implicit, a datoriei publice”, a subliniat economistul.

Creșterea datoriei publice are un efect direct asupra bugetului de stat. Cu cât împrumuturile sunt mai mari, cu atât cresc și sumele plătite anual pentru dobânzi, bani care nu mai pot fi folosiți pentru investiții sau servicii publice.

„Trebuie să plătim anual zeci de miliarde de lei doar pentru dobânzi. Sunt bani care nu mai pot merge către spitale, școli, infrastructură sau apărare. Poate că oamenii ar prefera servicii medicale mai bune, drumuri mai bune, un sistem de educație performant sau o armată mai puternică, în loc să plătim dobânzi investitorilor care finanțează această datorie”, a explicat Radu Nechita.

Deși datoria și deficitul sunt prezentate aproape întotdeauna ca procent din PIB, profesorul consideră că acest indicator poate crea o imagine incompletă asupra situației reale. Cu alte cuvinte, dacă ne raportăm strict la încasările prognozate pentru acest an, deficitul bugetar este de peste 20%, iar costurile cu dobânzile de aproximativ 10%.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Vedem acum că aceste costuri de finanțare au ajuns la aproximativ 3% din PIB. Eu aș prefera însă să nu folosim procentul din PIB ca principal reper. În viața de zi cu zi nu ne raportăm bugetul familiei la PIB, ci la veniturile pe care le avem. Deficitul ar trebui analizat în raport cu încasările bugetare. Dacă facem acest calcul, vedem că statul cheltuiește cu aproximativ 20-25% mai mult decât încasează. Practic, este o entitate care cade permanent în gol. Problema nu este doar că se află în cădere, ci momentul în care se va lovi de pământ”, a subliniat economistul.

Un stat care consumă aproape tot ce încasează

Profesorul spune că structura actuală a bugetului lasă prea puțin spațiu pentru investiții. O mare parte din venituri este direcționată către cheltuieli permanente, în timp ce statul continuă să fie prezent în domenii în care sectorul privat ar putea funcționa mai eficient.

„În momentul în care aproximativ 80% din veniturile statului merg către salarii și pensii, înseamnă că statul funcționează în primul rând pentru propria întreținere. Investițiile devin secundare. În plus, statul continuă să activeze în domenii în care sectorul privat ar putea funcționa mai eficient. Dacă există producători privați de energie, statul nu are de ce să fie producător de energie. Dacă există operatori privați de transport feroviar, nu este obligatoriu ca statul să domine acest sector. Dacă există televiziuni private, nu este nevoie ca statul să concureze cu ele. În multe domenii, statul produce ineficiență și distorsionează piața”, a subliniat economistul.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Nivelul ideal al datoriei publice este zero”

Întrebat care ar fi nivelul optim al datoriei publice, profesorul oferă un răspuns categoric, dar admite că există situații excepționale în care împrumuturile pot fi justificate.

„Din punctul meu de vedere, nivelul ideal al datoriei publice este zero. Datoria înseamnă transferarea costurilor către generațiile viitoare. Ea poate fi justificată doar în situații excepționale: războaie, catastrofe naturale sau investiții majore în apărare, care nu pot fi finanțate din bugetul curent. Dacă investești acum în apărare pentru a preveni un război, este rezonabil ca aceste costuri să fie suportate pe termen lung. O altă situație în care aș accepta o datorie publică este reforma sistemului de pensii. Actualul Pilon I funcționează ca o schemă în care pensiile actuale sunt plătite din contribuțiile celor care lucrează astăzi. Ar trebui făcută trecerea către un sistem bazat predominant pe economisire individuală, prin Pilonul II. Evident, nu poți abandona actualii pensionari, iar costul acestei tranziții ar putea fi finanțat temporar prin datorie publică”, a subliniat Radu Nechita.


Europa în timp de economie de război. Din nou

În final, economistul consideră că limitele fiscale stabilite prin Tratatul de la Maastricht au avut logică economică atunci când au fost introduse, însă contextul de după pandemie este diferit. Specialistul este de părere că explozia cheltuielilor publice din ultimii ani a schimbat fundamental dinamica finanțelor publice, iar România resimte acum costurile acelor decizii.

„În realitate, nivelul optim al datoriei depinde de situația fiecărei țări. Eu spun că idealul este zero, chiar dacă în practică acest obiectiv este imposibil de atins imediat. Pragurile europene de 60% din PIB pentru datorie și 3% pentru deficit au avut o justificare economică atunci când au fost stabilite, însă contextul s-a schimbat. Până la pandemie, economia românească reușea să crească suficient de repede încât ponderea datoriei să rămână relativ stabilă. După aceea însă, statul a cheltuit masiv. Politicile adoptate în pandemie au fost, în multe cazuri, neinspirate din punct de vedere economic și, uneori, nici măcar justificate medical. A fost o succesiune de erori politice, amplificate de iluzia că economia poate funcționa aproape integral de acasă. Realitatea este că agricultura, turismul și multe alte sectoare nu pot funcționa în acest mod. Rezultatul a fost un dezastru economic finanțat aproape exclusiv prin împrumuturi”, a explicat Radu Nechita.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Filmul crimei de la Deleni. Femeia acuzată că și-a ucis mama este absolventă de psihopedagogie și suferă de tulburare bipolară

Publicat

pe

Irina Chiriac, femeia acuzată că și-a ucis mama în februarie anul trecut, în localitatea Deleni din Iași, era absolventă a Facultății de Psihopedagogie și era angajată de primăria Deleni ca asistent personal al primului său copil, diagnosticat cu autism infantil. Femeia locuia în casa mamei sale când a avut loc crima.

Criminala a fost condamnată la 25 de ani de închisoare FOTO Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Relațiile dintre Chiriac și mama sa, în vârstă de 71 de ani, erau de multă vreme tensionate. Apropiații spun că problemele ar fi apărut din cauză că mama avea de gând să lase casa fiului său, scrie presa locală.

Din cauza certurilor, mama chemase de mai multe ori poliția, însă nu a depus niciodată o plângere împotriva fiicei pentru a o evacua din casă.

Pe fondul relațiilor proaste cu mama sa, Chiriac își învățase al doilea copil, un băiat de 9 ani, să spargă geamurile jumătății acesteia de casă și să o lovească pe vârstnică cu bățul. Ca urmare, bătrâna a sunat la poliție, iar minorul a fost preluat de autorități și plasat în asistență maternală.

Chiriac fusese la rândul ei internată în repetate rânduri la Institutul de Psihiatrie Socola în urma mai multor episoade depresive, a unor tulburări anxioase, a tulburărilor de somn și a tulburării afective bipolare și era sigură că din acest motiv nu i se va mai înapoia copilul.

Filmul crimei de la Deleni

În după-amiaza zilei de 25 februarie 2025, bătrâna a fost vizitată de cea de-a doua fiică a iei. La această ultimă vizită, bătrâna i-a arătat acesteia locul unde ținea banii de înmormântare și le-a oferit nepoților săi 200 de lei, o sumă neobișnuit de mare pentru ea. Cele două au mai vorbit o dată la telefon, la 19.30. A fost ultima oară când victima a fost auzită de cineva.

Pe 3 martie, Chiriac a primit un colet în care se afla o macetă cu o lamă de 51 de cm. Aflată deja în arest, a explicat celor care o interogau că o comandase pentru a se apăra de câinii unui vecin, care o atacaseră anterior.

Polițiștii cred, însă, că arma ar fi fost comandată special pentru crimă. Planul era făcut, însă lucrurile escaladaseră, iar femeia și-ar fi ucis mama mai repede decât plănuise. În plus, Chiriac ținea în casă și un bidon cu un lichid inflamabil și câteva brichete, cu care ar fi intenționat să se răzbune pe fratele ei, incendiindu-i o magazie.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În noaptea crimei, în jurul orei 20.00, Chiriac s-a înarmat cu un cablu, un topor și un cuțit. A spart geamul ușii principale de acces în jumătatea de casă a mamei sale, pentru a crea o diversiune și a pătruns în locuința femeii pe o ușă laterală. Ajunsă în dormitorul mamei sale, a încercat mai întâi să o stranguleze cu cablul, iar apoi a lovit-o de două ori toporul în cap și a înjunghiat-o de 15 ori cu cuțitul.

La 20.24, Chiriac a sunat un taximetrist, căruia i-a cerut să o ducă la Hârlău. Aceasta a revenit cu un telefon la 21.38, cerând de această dată să fie dusă la Iași.

Femeia a fost descoperită de cealaltă fiică

În dimineața următoare, a doua fiică a victimei și-a sunat mama de 21 de ori în interval de două ore. În cele din urmă, a mers la ea, la ora 10.00, și a găsit-o pe femeie deja moartă. Aceasta a alertat imediat autoritățile, Chiriac fiind principala suspectă încă de la început.

Atunci când aceasta a ajuns la aeroport, împreună cu fiul său, cu gândul de a pleca din țară, a fost reținută imediat. Asupra ei au fost găsiți 10.240 de euro, iar ghetele îi erau stropite de sânge. A spus că era sângele mamei sale și a recunoscut imediat crima.

Criminala suferea de tulburare bipolară

Criminala a fost expertizată psihiatric, ajungându-se la concluzia că suferea de tulburare de personalitate borderline. Medicii au susținut că ea avusese, însă, discernământ în momentul comiterii faptei.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Chiriac a fost trimisă în judecată pentru omor calificat împotriva unui membru al familiei, violare de domiciliu și distrugere.

Aceasta a fost condamnată la 24 de ani de închisoare pentru omor, la doi ani de detenție pentru violare de domiciliu și un an de închisoare pentru distrugere. A rezultat astfel o pedeapsă finală de 25 de ani de închisoare. Totodată, ea a fost obligată de asemenea la plata unor daune materiale de 30.000 lei și a unor daune morale de 35.000 de euro către sora și fratele său. Hotărârea Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi contestată în apel.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Universitatea Craiova e mare favorită în returul cu campioana Belarusului

Publicat

pe

Victorioși în tur cu 4-1, oltenii nu pot rata calificarea în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. Meciul cu cea mai bună echipă din Belarus se va juca în această seară, la ora 20.30, fiind transmis de Prima Sport și Digi Sport.

Oltenii au dominat cu autoritate primul meci cu campioana Belarus (Foto: sportpictures)

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Pe lângă faptul că a câștigat clar primul meci cu ML Vitebsk, formația din Bănie a ilustrat un fotbal frumos și în Supercupa României. Universitatea a cucerit trofeul, al treilea din acest an, la loviturile de departajare (5-3 cu „U” Cluj), dar a fost și extrem de insistentă în atac. Autor al unui gol, Nsimba a ratat alte trei ocazii de gol, trimițând de puțin pe lângă poartă.

ML Vitebsk n-a mai susținut niciun meci de la precedenta confruntare cu Craiova, campionatul în Belarus fiind întrerupt până în 1 august. După 14 etape disputate, deținătoarea titlului de campioană se află pe locul 2, cu 31 de puncte. Lider este Dinamo Minsk, cea mai cunoscută formație din Belarus având 33 de puncte. Pe locul 3 este Isloch, cu 28.

Pe de altă parte, oficialii Universității Craiova au cerut Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) ca să fie programată mai devreme în etapele de SuperLigă care se vor juca în perioada în care echipa din Bănie va fi angrenată în Champions League. Anunțul a fost făcut de Justin Ștefan, secretarul general al LPF: „Cu siguranță, echipele care vor participa în cupele europene vor avea prioritate la programare. Deja Craiova ne-a făcut o solicitare de a juca cât mai repede în fiecare etapă, pentru a avea o pauză cât mai lungă să pregătească meciurile din cupele europene”, a spus Justin Ștefan, într-un interviu acordat Digi Sport.

Oltenii se felicită după unul dintre golurile marcate în partida din Ungaria (Foto: sportpictures)

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Meciul retur dintre Universitatea Craiova și ML Vitebsk va fi transmis de Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Confruntarea va fi arbitrată de ungurul Márton Rúsz. El va fi ajutat la cele două margini de compatrioții Balázs Buzás și Gergo Vigh-Tarsonyi, iar cel de-al patrulea oficial va fi Gergo Bogár. În camera VAR au fost distribuiți Tamás Bognár, arbitru video, și Katalin Kulcsár, arbitru asistent video.

Dacă va elimina pe Vitebsk, în turul 2 preliminar formația din Bănie se va duela cu învingătoarea din duelul Borac Banja Luka (Bosnia și Herțegovina) – Levski Sofia (Bulgaria). În prima manșă, disputată la Banja Luka, a fost 1-1.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 6 ore

România, în scenariul Greciei? Datoria publică a României s-a dublat în șapte ani. Cum s-a ajuns aici și ce urmează

Datoria publică a României a ajuns la 61,6% din PIB în 2026 și va urca la 63,4% în 2027, potrivit...

Actualitateacum 13 ore

Filmul crimei de la Deleni. Femeia acuzată că și-a ucis mama este absolventă de psihopedagogie și suferă de tulburare bipolară

Irina Chiriac, femeia acuzată că și-a ucis mama în februarie anul trecut, în localitatea Deleni din Iași, era absolventă a...

Actualitateacum 19 ore

Universitatea Craiova e mare favorită în returul cu campioana Belarusului

Victorioși în tur cu 4-1, oltenii nu pot rata calificarea în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. Meciul cu cea...

Actualitateacum o zi

Nicușor Dan participă, la Kiev, la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est

Președintele Nicușor Dan se va afla miercuri la Kiev, unde participă la cea de-a cincea ediție a Summitului Ucraina –...

Actualitateacum o zi

Mesajul viral al unui tânăr care vrea să renunțe la Norvegia pentru Iași

Mesajul unui tânăr care susține că economisește 2.000 de euro pe lună muncind în Norvegia a devenit viral. Românul a...

Actualitateacum 2 zile

Blocaj la Ministerul Sănătății. Medicii de familie cer explicații pentru întârzierile din PNRR

Cabinete de medicină de familie din opt județe nu au primit ecografele promise prin PNRR și niciun cabinet nu a...

Actualitateacum 2 zile

„Trist și revoltător!” Fântâna Maria Tănase din Sectorul 4, vandalizată chiar înainte de redeschidere. Băluță: „Vor plăti fiecare șurub distrus”

Fântâna Maria Tănase, din Parcul Orășelul Copiilor, a fost vandalizată în noaptea trecută, chiar înainte de momentul în care autoritățile...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro