Căderea Zidului Berlinului. Sfârșitul unei ere și simbolul lumii libere. În noaptea dintre 9 și 10 noiembrie 1989, Zidul Berlinului cade. Un moment unic în care s-a respirat cu adevărat măreția istoriei. Pentru germani s-a încheiat lunga perioadă de după război. După 28 de ani de separare forțată, familiile și prietenii și-au văzut împlinit visul de a fi împreună, fără ziduri și bariere. În noaptea dintre 9 și 10 noiembrie 1989, Cortina de Fier se prăbușește, schimbând pentru întotdeauna cursul istoriei.  

Ronald Reagan a cerut în 1987 dărâmarea Zidului Berlinului

„Domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid”, spunea, în 1987, într-unul dintre discursurile sale, fostul președinte al Statelor Unite, Ronald Reagan, în timp ce se afla într-o vizită oficială în Berlinul de Vest.

La distanță de doar doi ani, în ziua de 9 noiembrie, al treilea regim comunist din Europa cădea, împreună cu unul dintre simbolurile dictaturii totalitare – Zidul Berlinului – care despărțea partea estică a orașului, controlată de comuniști, de partea vestică, aflată sub control occidental.

„În ziua căderii Zidului Berlinului, « Scânteia », oficiosul partidului se deschide cu discursul lui Ceaușescu”

GÂNDUL a stat de vorbă cu istoricul Lavinia Betea, pentru a vedea cum a influențat cădererea Zidului Berlinului populația și restul revoluțiilor din Europa Centrală și de Est. Scriitoarea  Lavinia Betea a povestit ce se întâmpla în România și ce făceau soții Ceaușescu în perioada în care în Germania Zidul Berlinului era distrus și se deschidea o poartă reală spre libertate.

„Căderea zidului Berlinului este moment semnificativ, cum spuneți și dumneavoatră, deoarece marchează, cu mare concretețe, începutul sfârșitului regimurilor comuniste din Europa. Evenimentul fotografiat și televizat, cu opinii ale « martorilor implicați » transmite lumii întregi entuziasmul și exaltarea cu care mulțimi de germani, din Est și din Vest, au acționat sau asistat la prăbușirea acestui simbol al Războiului Rece. Ceva perceptibil, pozitiv, foarte atrăgător și pentru ziariști, și pentru marele public.

În spațiul public românesc, evenimentul pare să nu fi existat altfel decât prin receptarea presei străine. Iată, am privit peste notițele mele vechi din calculator care conspectau presa din 9 și 10 noiembrie 1989 și cele provenite din arhivele CC al PCR. Din presa românească reiese că « țara întreagă » se pregătea de Congresul al XIV-lea al partidului care urma a fi deschis peste mai puțin de două săptămâni și că pretutindeni „oamenii muncii” sunt preocupați de a raporta succese noi în onoarea Ceaușeștilor.

Să vă dau câteva exemple: în ziua căderii Zidului Berlinului, « Scânteia », oficiosul partidului se deschide cu discursul lui Ceaușescu la conferința organizației municipale de partid București care a decis « unanim » realegerea lui în funcția supremă, următoarele pagini sunt dedicate conferințelor județene organizate în același scop. Nu există nici în arhive vreun document care să te ajute să afli cum au primit Nicolae şi Elena Ceauşescu vestea căderii Zidului Berlinului. Conform agendelor acestora, 9 și 10 noiembrie 1989 au fost zile obișnuite la Cabinetele 1 și 2. În 9 noiembrie, Tovarășii au avut și o ședință cu tema… « Probleme gospodăreşti ale Congresului al XIV-lea. »

Dincolo însă de refuzul Ceaușeștilor de a discuta chiar și cu apropiații marile evenimente din țările „surori”, percepția martorilor la căderea Zidului Berlinului și semnificațiile atribuite evenimentului după trecerea unui timp semnificativ, pot fi circumscrisă paradoxurilor istoriei. În 9 noiembrie 1989 a fost mai curând un eveniment berlinez, acum este unul simbolic al prăbușirii comunismului în Europa. Se vede și se simte ca atare și în prezent deoarece artefactul în sine – un zid, exprimă extraordinar de bine diviziunea lumii în cele două « lagăre », aflate de patru decenii și jumătate în conflictul mondial al Războiului Rece.”

„Zidul Berlinului poreclit și « zidul rușinii » era și un simbolul al diferențelor economice și politice”

Lavinia Betea mărturisește că, deși s-a dorit ca data de 9 noiembrie – momentul căderii Zidului Berlinului – să devină ziua națională a Germaniei, ziua și luna au coincis cu acelea ale unui masacru din regimul nazist.

Istoricul mărturisește un amănunt extrem de emoționant și anume că, peste zidul acela, construit pe o distanță de 155 km în interiorul Berlinului, au « fugit » circa 5 000 de est-germani, alte câteva sute pierzându-și viața sub gloanțele grănicerilor.

Ce altă dovadă că oamenii apreciau mai binele de « dincolo», din « lumea liberă » decât înfruntarea morții ca să treacă Zidul?, este întrebarea Laviniei Betea care ne dă fiori, chiar și la 36 de ani de la acele momente care au scris istorie.

„În cei 28 de ani de ființare (1961-1989), Zidul Berlinului a fost mai curând simbolul divizării Germaniei decât a divizării Europei sau a lumii. Căderea lui a prefigurat unirea celor două Germanii. S-a vrut chiar mai târziu ca 9 noiembrie să devină ziua națională a Germaniei, însă, din păcate, ziua și luna au coincis cu acelea ale unui masacru din regimul nazist. Primul efect al căderii Zidului Berlinului și de o vizibilitate extraordinară în raport cu celelalte schimbări din țările cu regim comunist din Europa – a se exclude România și Albania – a fost acela că pe graniţa dintre Estul comunist şi Vestul capitalist al Europei nu se mai putea conta.

Deși, în 23 august 1989 deja, Ungaria a ridicat restricțiile la frontiera cu Austria. Un val de « turiști » printre care și 13 000 de est-germani s-au așternut la drum spre Ungaria și de acolo, prin Austria, în Occident, mai ales în Germania de Vest. În acest context – generat de schimbările aduse de perestroika sovietică și de discuțiile de înalt nivel dintre cele două super-puteri, SUA și URSS pentru reducerea cursei înarmărilor și pentru a pune capăt Războiului Rece -, se dorea și unificarea Germaniei. Zidul Berlinului poreclit și « zidul rușinii » era și un simbolul al diferențelor economice și politice dintre cele două sisteme societale – regim comunist și regim democratic.

 O dovadă a puternicei sale simbolistici și a prezenței în memoria colectivă sunt « pietrele din Zid », vândute pe post de suveniruri, așa cum am am văzut și eu într-o excursie la Berlin. Istoria ca « magistra vitae » este predată generațiilor tinere cu accent pe efectele pozitive ale unui eveniment istoric. Iar evenimentul acela este deseori explicat printr-o strategie de mare coerență logică, elaborată anticipat de personalitățile care exprimă, în acel moment, libertatea și/sau progresul.”

Care a fost picătura care umplut paharul istoriei?

Istoricul Lavinia Betea a povestit despre „picătura” care a făcut paharul să dea pe-afară și care a dus la prăbușirea zidului Germaniei.

„Evenimentul care va dobândi putere de simbol al unei mari schimbări este, adesea, fenomenul cu efectul picăturii care face paharul plin să dea pe-afară. Cam așa a fost și cu prăbușirea Zidului Berlinului. Nemulțumirile mocneau din momentul în care Germania a fost divizată. În contextul amintit anterior, în toamna lui ’89, mulțimi impresionante au demonstrat în Germania de Est și sub lozinci de unificare. Și iată întâmplarea. După ce a demisionat Erich Honecker, omologul est-german al lui Ceaușescu și coleg de generație într-ale puterii cu acesta, succesorul a promis vize pentru Germania Occidentală în regim liberalizat.

Noul secretar cu propaganda tocmai venise din concediu la conferința de presă din 9 noiembrie unde a anunțat noutatea. Întrebat « de când? », a răspuns că din câte știe, din chiar acel moment. Răspunsul său fiind transmis de presă, berlinezii din est au luat cu asalt Zidul. Faptul că autoritățile nu s-au împotrivit, n-au intervenit cu opresări și măsuri punitive este altă cheie a semnificațiilor atribuite și azi dărâmării Zidului Berlinului ca început al sfârșitului regimurilor comuniste din Europa. Însemna capitularea politicilor și liderilor comuniști în fața dorințelor și expectanțelor mulțimii, și implicit recunoașterea că au pierdut partida.

Să nu uităm că în Germania de Est existau și atunci trupe sovietice și că în ianuarie 1989, fostul lider comunist Honecker declarase că Zidul Berlinului va ființa cu rolul inițial atribuit încă o sută de ani. O previziune la fel de « bună » ca aceea a lui Ceaușescu la ultimul lui congres din noiembrie 1989 că România va reveni la capitalism « când o face plopul pere și răchita micșunele. »”

„Era certitudinea concretă a acelui timp că venise începutul sfârșitului de regim comunist și la noi”

Istoricul Lavinia Betea a explicat și dacă a existat sau nu o legătură concretă între căderea Zidului Berlinului și Revoluția din decembrie 1989.

„Într-adevăr, căderea Zidului Berlinului nu a influențat direct evenimentele din decembrie 1989 din România. Și la noi însă, ca la Berlin, manifestația grupului de credincioși reformați din Timișoara a fost explozia care a detonat țara sau picătura care a revărsat paharul, cum vreți să apreciați. I-a motivat și pe români exemplul celorlalți « frați. »

Nu știai atunci mare lucru despre discuțiile și înțelegerile de nivel înalt, dar luarea cu asalt a Zidului Berlinului de către cetățeni, fără ca autoritățile să încerce să-i mai oprească, era certitudinea concretă a acelui timp că venise începutul sfârșitului de regim comunist și la noi. Că, în pofida deciziilor luate de Ceaușescu pentru menținerea puterii, românii pot și chiar trebuie să se revolte. Ceea ce s-a și întâmplat cu deosebirea că agățarea liderul român de putere a cauzat singura schimbare « sângeroasă » de regim comunist din Europa.”

155 de kilometri și 4 metri îi despărțeau pe oameni de democrație

„Celebrul film «Das Leben der Anderen – Viețile celorlalți», care a luat un premiu Oscar în 2006, redă foarte bine atmosfera de supraveghere permanentă din fosta Germanie Comunistă.”

Căderea Zidului Berlinului a reprezentat un moment emblematic al istoriei europene, marcând sfârșitul unei ere de divizare a continentului. Zidul Berlinului a divizat Germania și Europa între 1961 și 1989. După căderea sa în noaptea zilei de 9 noiembrie 1989, bucăți din zid au fost amplasate în diverse părți ale lumii, reprezentând un simbol al importanței unității în fața divizării.

Istoria celor două bucăți originale din Zidul Berlinului

Cele două bucăți din Zidul Berlinului se află lângă intrarea vizitatorilor în hemiciclu, una dintre ele fiind donată de orașul Berlin ca simbol al reunificării europene vizitatorilor Parlamentului European.

După ce a fost îndepărtată din locația sa inițială din Potsdamer Platz din Berlin, bucata de zid a fost prezentată publicului din Bruxelles în Parcul Leopold, la 22 aprilie 2004, chiar cu o zi înainte de aderarea a zece noi state la Uniunea Europeană.

A doua bucată originală din Zidul Berlinului a făcut parte dintr-o expoziție organizată în Place du Luxembourg, cu scopul de a comemora cea de-a 20-a aniversare a căderii zidului, în noiembrie 2009.

Simbolurile păcii, libertății și democrației, bucățile de zid sunt, în prezent, acoperite cu graffiti și inscripții

Mai exact, cele două piese – prima donată de orașul Berlin și a doua donată cu ocazia expoziției – au fost mutate în locul lor actual în 2021, ca parte a unui proiect de protejare a acestora, organizat în comun de statul belgian, respectiv Regiunea Bruxelles – Capitală și Parlamentul European.

La scurt timp după căderea comunismului, artiști din întreaga lume au venit în Berlin și au acoperit rămășițele Zidului cu desene prin care doreau să expună percepția lor asupra ideii de libertate.

O bucată din Zidul Berlinului, dezvelită şi amplasată în Parcul Academiei Române

Bucata din zid intrată în patrimoniul Academiei Române are o înălţime de aproximativ 4 metri şi cântăreşte 3,5 tone. Bucureştiul se alătură, astfel, unor mari capitale din întreaga lume care au decis să expună părţi din Zidul Berlinului ca semn al luptei pentru libertate şi democraţie.

Evenimentul „Căderea Zidului Berlinului şi Revoluţia Română din decembrie 1989”, a avut rolul de a marca împlinirea a 30 de ani de la sfârşitul regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est.

„ Pentru Academia Română este o mare onoare să aibă aici, în curtea sa, începând de astăzi, un simbol al istoriei externe (…) un simbol dureros, dar, în acelaşi timp, un simbol luminos, prin faptul că a fost dărâmat. Iată, putem să avem şi noi un asemenea semn al unui fost hotar între totalitarism şi democraţie.

Căderea Zidului Berlinului a deschis o serie întreagă de evenimente şi printre ele cel mai drag nouă, cel mai esenţial pentru noi, este Revoluţia Română. De aceea, aveţi aici alăturate un fragment din Zidul Berlinului şi steagul faimos fără stemă al românilor liberi”, mărturisea în 2019 regretatul Răzvan Theodorescu, vicepreşedintele Academiei Române.

Gorbaciov, omul care a dărâmat Cortina de Fier

Căderea regimurilor comuniste din Europa răsăriteană a început, paradoxal, în chiar inima puterii sovietice, la Moscova. Pe data de 11 martie 1985, atunci când Mihail Gorbaciov a devenit la 54 de ani secretarul general al partidului şi liderul Uniunii Sovietice, prioritatea acestuia a fost să pună în mişcare economia sovietică, dar și să insufle ideea că țara poate prospera.

Mai mult, Gorbaciov a lansat o serie de concepte reformatoare care și-au pus amprenta în acea perioadă de umbre și nesiguranță. El a rămas însă în amintirea ruşilor drept „cel care a deschis fereastra pentru o adiere de aer proaspăt.”

Colaj sursă foto: Mediafax

RECOMANDAREA AUTORULUI: