Actualitate
Orașul unde toți locuitorii trăiesc sub același acoperiș
Ascuns între munți și nori, pe țărmul sudic al Alaskăi, se află Whittier, un orășel cu doar 263 de locuitori, unic în lume printr-un detaliu surprinzător: întreaga sa populație trăiește, lucrează și socializează în aceeași clădire.
Begich Towers adăpostește toți cei 263 de locuitori ai orașului/ FOTO:X
Clădirea Begich Towers, o construcție de 14 etaje ridicată în perioada Războiului Rece, găzduiește astăzi nu doar apartamente, ci și un magazin alimentar, un oficiu poștal, o clinică medicală, o biserică și chiar secția de poliție.
O comunitate sub același acoperiș
Pentru locuitorii din Whittier, viața în interiorul acestei clădiri multifuncționale este o combinație de izolare și apropiere. Spațiile comune încurajează interacțiunea, iar evenimentele de cartier – de la grătare la sărbători locale – mențin o atmosferă de comunitate strânsă.
Practicitatea acestei organizări este evidentă. Într-un climat subarctic, unde ninsorile și vânturile puternice pot bloca accesul în afara clădirii săptămâni întregi, faptul că toate serviciile esențiale se află la câțiva pași distanță este mai mult decât un confort – este o necesitate.
Un trecut strategic
Povestea Whittierului începe mult înainte de apariția Begich Towers. Zona era folosită de nativii Chugach ca punct de trecere între Prince William Sound și interiorul Alaskăi, o rută naturală esențială pentru comerț.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, armata americană a descoperit potențialul strategic al locului. Înconjurat de munți și acoperit frecvent de nori, Whittier era un port ideal – aproape invizibil din aer – pentru operațiunile militare.
Construcția Căii Ferate Federale în 1943 a consolidat importanța orașului, transformându-l într-un nod logistic pentru transportul de trupe și materiale.
Două clădiri au rămas simboluri ale acelei epoci: Buckner Building, astăzi abandonată, cândva numită „un oraș sub un singur acoperiș”, și Begich Towers, actualul centru al vieții comunitare.
Cutremurul care a schimbat totul
În 1964, Whittier a fost lovit de cutremurul de Vinerea Mare, cel mai puternic seism din istoria Americii de Nord. Urmat de tsunamiuri devastatoare, acesta a distrus mare parte din oraș.
În ciuda pagubelor, comunitatea s-a refăcut. Cinci ani mai târziu, în 1969, Whittier a fost încorporat oficial ca oraș civil, lăsând în urmă statutul său militar.
Între munți și mare
Așezat la capătul Passage Canal, Whittier oferă priveliști spectaculoase asupra Munților Chugach și ale apelor din Prince William Sound. Zona face parte din Pădurea Națională Chugach, a doua ca mărime din Statele Unite, populată de vidre de mare, foci și balene cu cocoașă.
Cu o medie anuală de aproape 5.000 de milimetri de precipitații, orașul este unul dintre cele mai umede locuri din SUA. Iernile sunt reci, dar blânde datorită oceanului, iar verile răcoroase atrag turiști pasionați de drumeții, caiac și observarea faunei sălbatice.
Tunelul spre lume
Accesul în Whittier se face prin Tunelul Memorial Anton Anderson, o realizare inginerească de 4 kilometri care leagă orașul de restul Alaskăi. Tunelul, cu o singură bandă, este cel mai lung tunel rutier din America de Nord și alternează traficul de trenuri și automobile după un program strict.
Deschis traficului auto în anul 2000, el a transformat complet accesibilitatea localității, atrăgând anual peste 700.000 de vizitatori. Astăzi, Whittier este un punct de plecare important pentru croazierele din Prince William Sound și un port esențial pentru pescuit și transport comercial.
Izolare și apartenență
Pentru localnici, Whittier este mai mult decât o curiozitate arhitecturală – este un mod de viață. În Begich Towers, vecinii își împart nu doar acoperișul, ci și o identitate comună, într-un loc unde granițele dintre intimitate și comunitate se estompează.
De la portul nativ de odinioară, la baza militară strategică și până la orașul modern de astăzi, Whittier rămâne o poveste despre reziliență, adaptare și solidaritate – un microcosmos al spiritului din Alaska.
Actualitate
Rusia inventează un nou scenariu: acuză Ucraina și Marea Britanie că plănuiau să fure un MiG-31,echipat cu cu rachetă hipersonică, și să-l direcționeze spre o bază NATO din România
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) afirmă că a dejucat o presupusă operaţiune pusă la cale de serviciile secrete ale Ucrainei şi Marii Britanii, care ar fi încercat să recruteze piloţi ruşi pentru a fura un avion de luptă MiG-31 echipat cu racheta hipersonică Kinjal, relatează marţi presa de stat rusă.
MIG 31 cu rachetă Kinjal/FOTO: Profimedia
Potrivit agenţiei RIA Novosti, planul ar fi presupus o recompensă de 3 milioane de dolari pentru pilotul dispus să decoleze cu aparatul şi să-l ducă până la o bază NATO din Constanţa, România — unde, susţine FSB, avionul urma să fie doborât de apărarea antiaeriană.
FSB a descris presupusul scenariu drept o „provocare de amploare”, organizată de serviciile militare ucrainene împreună cu „operatori britanici”. Pilotului i s-ar fi promis şi cetăţenie străină, potrivit aceleiaşi surse.
Posturile de televiziune de stat din Rusia au difuzat ceea ce susţin că sunt mesaje şi înregistrări audio legate de această ofertă. Reuters notează că nu a putut verifica independent autenticitatea materialelor prezentate.
MiG-31, avion de vânătoare de mare viteză, este una dintre piesele de rezistenţă ale forţelor aeriene ruse. Înarmat cu racheta Kinjal – pe care Moscova o descrie drept „hipersonică” – aparatul este capabil, potrivit propagandei oficiale, să atingă viteze şi manevre ce ar face dificilă interceptarea sa de către sistemele de apărare antiaeriană.
De altfel, Kremlinul acuză constant Marea Britanie că ar fi implicată direct în războiul din Ucraina, în timp ce Londra respinge aceste afirmaţii drept propagandă, acuzând Rusia de o agresiune imperialistă împotriva unui stat suveran.
Racheta Kinjal, lansată din aer, este prezentată de Moscova drept armă hipersonică – capabilă de viteze extrem de mari şi traiectorii imprevizibile, menite să încurce orice sistem de apărare occidental.
Pentru Kremlin, Marea Britanie rămâne „inamicul principal”. Moscova o acuză că alimentează conflictul şi că sprijină operaţiuni ucrainene pe teritoriul rus. Londra, în schimb, avertizează că serviciile ruse încearcă să destabilizeze democraţiile europene prin campanii de influenţă şi sabotaj.
Actualitate
Fast-food-ul românesc de altădată. Ce mâncăruri rapide făceau furori înainte de burgeri și șaorma
Românii au și ei o tradiție veche a mâncării stradale. Deși nu includea șaorma, burgeri sau hot-dogi, bucătăria locală oferea numeroase gustări delicioase „la botul calului” — de la produse de patiserie aburinde, până la cărnuri rumenite pe grătar.
Mulți își închipuie că mâncarea stradală sau „fast-food” este o inveție recentă și un obicei al vremurilor contemporane. Mărturiile de epocă dar și cercetările arheologice au scos la iveală faptul că mâncarea stradală, rapidă, are o tradiție care datează de mii de ani. A început odată cu apariția marilor orașe-stat din Mesopotamia, dar și-a găsit strălucirea în Roma Antică. În Principatele Române mâncarea stradală autohtonă a făcut furori înainte ca americanii să inventeze hot-dogul și burgerul.
Numai că nu se numea „fast-food”, ci mai neaoș, „la botul calului”. Adică în picioare, rapid, pe grabă. Conceptul de mâncare stradală era aplicat și de birturile „de la șosea” unde mușteriul chiar dacă stătea la masă, servea pe grabă câteva bunătăți la grătar și rădea un pahar cu vin natural. Mărturiile despre delicioasele preparate „de la botul calului” sunt fabuloase și cu siguranță pot să înnebunească pe oricine de poftă.
Importurile turcești și începuturile fast-food-ului românesc
Având în vedere că viața urbană era puțin dezvoltată în evul mediul românesc, mâncarea stradală era ca și inexistentă. Odată cu venirea fanarioților pe tronul Principatelor române și orientalizarea societății românești, au început să apară și vânzătorii ambulanți, birtagii și tot soiul de indivizi cu meserii noi, precum bragagii sau vânzătorii de covrigi și plăcinte. Evident, numărul lor a crescut odată cu dezvoltarea orașelor.
Majoritatea erau în București. Românii au importat câteva preparate culinare care au dus la nașterea fast-food-ului românesc. Este vorba mai ales de sărmăluțe, reinterpretate rapid de români, mititeii, kebabul și ciorba de burtă. Au fost practic preluate cele trei tipuri de restaurante stradale găsite în Imperiul otoman în secolele XVII-XVIII. În timpul domnitorilor fanarioți pe străzile din București la birturi, se servea „la botul calului”, pilaf, sărmăluțe și ciorbă de burtă.
„În Constantinopol, erau trei tipuri mari de restaurante stradale, fiecare fiind specializat în câte un fel de mâncare: sarmale, pilaf și acea ciorbă de picioare – precursoarea ciorbei de burtă. Acest model a fost cumva importat și la noi, iar în timpul ciumei lui Caragea (n.r. – epidemia de ciumă bubonică ce a avut loc în Țara Românească în perioada 1813-1814) apare primul take away din România. Este dat un ordin domnesc de către Caragea prin care se interzice paceageriilor – locante specializate în pacele sau pacea ciorba (n.r. – ciorbă de picioare) – să servească în interior produsul din cauza ciumei. Același fenomen s-a petrecut și în timpul pandemiei de COVID-19. Deci cine cumpăra ciorbă de la paceagerii nu avea voie să o consume în local, ci trebuia să o ia la pachet. Existența acestui ordin ne arată că, probabil, se putea chiar și înainte să cumperi și să nu mănânci pe caldarâm sau la mese, ci să iei la pachet. Aceasta este cumva și o formă de street delivery”, preciza
Cosmin Dragomir, jurnalist culinar și fondatorul gastroart.ro pentru „Weekend Adevărul”.
Pe lângă acești comercianți de pilaf, ciorbă de burtă și sărmăluțe existau deasemenea vânzători ambulanți de bragă și limonadă. Nu lipseau nici simigii, vânzători de covrigi cu susan dar nici plăcintarii.
„Comerțul cu plăcinte mergea atât de bine încât fanarioții își urau „Să deie Dumnezeu să ajungi mare plăcintar în Țara Românească!“. Așa a venit la noi și bunicul lui Caragiale. Când Mateiu Caragiale își căuta sângele albastru în genealogie, tatăl lui, dramaturgul I.L. Caragiale, îi spunea: „Vezi că ai fruntea teșită de la tăvile de plăcinte cărate pe cap din moși-strămoși”, adăuga Cosmin Dragomir în același interviu.
Acest comerț stradal nu era exclusiv în București, ci și în alte orașe importante din Principate. De exemplu la Iași, Craiova sau Ploiești. Cu alte cuvinte, dacă ieșeai , într-un oraș mai mare din Principate, la o plimbare, nu plecai flămând acasă.
Belle-Epoque-ul românesc și explozia de arome a mâncării stradale românești
În secolul al XIX lea toate influențele românești, bulgărești, sârbești, turcești, arăbești, rusești, ungurești, nemțești și franțuzești s-au contopit într-un melanj culinar de-ți lua mințile. Tot ce era mai bun din aceste bucătării românii le-au cules, le-au condimentat, învârtit, reinventat de-au ajuns o adevărată capitală balcanică a deliciilor culinare.
Mai ales după Unirea Principatelor și boom-ul economic și cultural care a urmat independenței de stat, străzile marilor orașe s-au umplut de comercianți ambulanți, birturi, ospătării, restaurante cu ștaif, „târâie-tava”, cofetării și gelaterii. Delicii și mâncăruri pentru toate gusturile și buzunarele. „La botul calului” a rămas o preferată a românilor. Ce era mai frumos, delicios și practic decât o masă frugală la șosea bine stropită cu un pahar de bragă, rachiu sau vin. Grataragii erau cei mai renumiți în Bucureștiul de secol XIX și apoi cel interbelic. Mititeii la grătar și cârnăciorii erau cei mai căutați în materie de mâncare stradală, rapidă. Iar cei mai celebrii erau mititeii lui Iordache.
„A murit Iordache din Covaci! Cu dânsul dispare mai mult decât un om și jumătate; dispare o întreagă epocă din viața veselă a Bucureștilor, viața de pe vremea când era belșug în țară, de pe când oamenii erau mai cheflii, mai amorezați și mai cu dor de trai: studiau mai puțin poate, dar trăiau mai mult și mai ales mai bine. Iordache din Covaci era stăpânul acelui olimp cu ambrozie și nectar, în care stomacul filosof inspira minții și inimii atâtea idei de geniu și atâtea sentimente frumoase. După o masă, un dejun, sau după un dejun prelungit până după masă sau viceversa, cel ce mâncase la Iordache era mulțumit și de sine și de lume și de viață, dar mai ales de Iordache! (…) În Covaci se opreau trăsuri boierești, în dreptul unei cârciumioare sărăcăciose: La Rogojină. Era „restaurantul” celebrului Iordache(….)Mititeii – „la renumiții mititei” – și patricienii inventați de ei au produs cât nu produc multe invenții grandioase în ziua de azi. Invenția se adresa stomacului, care e mai accesibil ca mintea și… mistuie mai bine ideile noi, care-l privesc! Azi țara întreagă a adoptat invenția: tot la Iordache au rămas adevărații mititei, „renumiți”, precizau jurnaliștii de la „Adevărul” în numărul de pe 8 februarie 1903. Pe lângă mititei și cârnăciori, la mare căutare erau și frigăruile.
Tot operă a renumiților gratargii acestea se făceau mai ales din carne, fără adaosuri de legume. Carnea de porc era cea preferată. Grăsimea le dădea o aromă incredibilă. După ce erau făcute pe grătar erau puse în turte pe vatră și servite mușteriilor. Bunătățile la grătar erau mereu cumpărate împreună cu o halbă de bere sau un pahar cu vin.
Plăcintăriile erau deasemenea o formă extraordinară de comerț stradal cu mâncare, în secolul XIX și perioada interbelică. Erau renumitele plăcinte cu brânză și mărar, cu tot felul de cărnuri și umpluturi delicioase. Șuberecul turcesc își avea un loc de cinste în lumea plăcintelor servite în Regat. Tot pe post de „fast-food” erau serviți melcii, scoicile și racii. „Cobelcii, colbecii, melcii se mânâncă fierţi ori fripţi. Ei ies primăvara după o ploiţă; se culeg şi se fierb. Carnea lor fiartă se mânâncă cu mujdei, lepădîndu-se partea verde”, spunea Mihai Vulpescu.
La rândul lor, scoicile – făcute bine pe cărbuni – se mâncau tot cu mujdei,. „Scoicile se fierb şi carnea lor se mânâncă cu mujdei, ori friptă pe cărbuni, ori în ţiglă, cu sare, ori saramură”, arată același autor.
La iași, o delicatesă aparte, la birturi, era limba de vacă cu castraveți murați. „Se fierbe o limbă timp de o oră și pe urmă se pune să se recească și se împănează cu slănină tăvălită în ceapă tocată, pintrijel, sare și chiperuri. Apoi se pune din nou să ferbă cu erburi fine, cu fălii de slănină, de carne de vacă, de vițel, de morcovi, ceapă și diverse aromate. Se adaogă bulion și se lasă să ferbă încă patru ore: când e să observi, îi scoți pelea, faci in sos de castraveți murați și-i torni peste limbă”, arată „Curierul” din 1886.
La vremuri noi, năravuri vechi
Mâncarea stradală sau fast-food-ul nu este o problemă de sănătate publică doar în vremurile contemporane. La începutul secolului XX, autoritățile erau foarte îngrijorate de faptul că elevii încep să mănânce mai mult de la vânzătorii ambulanți. „D. ministru al instrucțiunii a adresat directorilor tuturor școlilor primare și secundare o circulară prin care invită pe d-nii directori și d-ne directoare a lua măsurile cuvenite pentru a opri diferiți vânzători ambulanți cu covrigi, zaharicale și fructe, care se aglomerează lângă școli și care întrețin pe copii într-un neastâmpăr continuu, pe lângă că acele obiecte sunt totdeauna vătămătoare sănătății lor”, se arăta într-o circulară.
Actualitate
Beach, Please! face show total de Black Friday: 10.000 de bilete vândute și primul headliner anunțat pentru 2026: Don Toliver
Cel mai mare festival de muzică din
Europa a transformat Black Friday într-un spectacol al experiențelor. Beach,
Please! a vândut peste 10.000 de abonamente în 72 ore.
Campania realizată în parteneriat cu eMAG
a adus reduceri record, prețuri simbolice de 10 lei pentru primele 100 de
bilete, epuizate în prima secundă, și valuri succesive de discounturi de 40%,
30% și 20%. Rezultatul: un nou record de vânzări și un val uriaș de reacții în
online.
„Tinerii din România nu mai cumpără doar
produse, ci momente care devin amintiri. Beach, Please! este despre
apartenență, prietenie și energie comună. Ceea ce s-a întâmplat de Black Friday
ne arată clar: festivalurile sunt noul lux al generației Z”, a declarat Selly,
fondatorul festivalului.
Primul headliner anunțat: Don Toliver
Beach, Please! 2026 se anunță deja ca cea
mai spectaculoasă ediție de până acum, iar organizatorii au confirmat primul
nume din line-up: Don Toliver, un superstar internațional care va urca pentru a
doua oară pe scena festivalului. Rapper american și compozitor, Toliver a
cucerit topurile prin modul său de a combina hip-hip-ul cu R&B, pop și
chiar și rock. El a devenit cunoscut în 2018, odată cu lansarea mixtape-ului Donny Womack, apariția pe albumul Astroworld al lui Travis Scott și
succesul viral al single-ului No Idea
(2019). De atunci, a lansat mai multe albume de succes, printre care Heaven or Hell (2020), și a câștigat
recunoaștere internațională prin colaborări aflate în fruntea topurilor, precum
Lemonade, alături de Internet Money,
Gunna și NAV. Motivul pentru care organizatorii l-au invitat este chiar
entuziasmul fanilor din România care l-au cerut din nou, după show-ul
incredibil făcut in 2024.
Anunțul a fost făcut printr-un show
transmis live pe Youtube, canalului lui Selly, la finalul a 12 ore de
livestream și a inclus un monstertruck, 2 motocicliști și fachiri.
Transmisiunea în direct de 12 ore din data de 7 noiembrie, un proiect special
eMAG, a strâns deja jumătate de milion de vizualizări.
Cu o comunitate de peste 150.000 de
participanți la ediția din 2025 și un impact digital care depășește zeci de
milioane de vizualizări, Beach, Please! rămâne fenomenul cultural care
definește o generație.
Despre Beach, Please!
Lansat în 2022, Beach, Please! este cel
mai mare festival din Europa și unul dintre cele mai influente evenimente
muzicale din regiune. A adus pe aceeași scenă artiști internaționali precum
A$AP Rocky, Yeat, Wiz Khalifa și Travis Scott, redefinind experiența
festivalieră pentru publicul tânăr din România. În 2025, festivalul a avut un
trafic de preste 500.000 de persoane,
Ediția a 5-a va avea loc între 8–12 iulie
și marchează aniversarea festivalului.
Bilete pe: beach-please.ro
-
Actualitateacum 3 zileDe ce scuzele par tot mai greu de crezut. „Trăim într-o lume în care sinceritatea e un tip de marketing. E o piață a emoțiilor, un joc de putere”
-
Actualitateacum 2 zileDefecţiune la o conductă de gaze în Capitală. Distrigaz a sistat temporar alimentarea pe câteva străzi din Sectorul 3
-
Actualitateacum 2 zileFlăcări uriașe la etajul 4 al unui bloc ANL din Craiova. Zeci de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat. Pompierii încă încearcă să stingă incendiul
-
Actualitateacum 3 zileBărbat de 43 de ani din Avrig, găsit spânzurat după ce anunțase pe Facebook că se sinucide
-
Actualitateacum 2 zileREPORTAJ Vacanță în Umbria, frumusețea discretă a Italiei rurale: vin vechi, sate liniștite și arhitectură impresionantă
-
Actualitateacum 2 zileMesajul lui Trump despre România îi lasă în offside pe suveraniști. „E cumva despre Jorjel sau Cegeu?”
-
Actualitateacum o ziMasacrul din defileu, prima mare victorie românească împotriva ungurilor. Cum și-a bătut joc primul voievod al Valahiei de regele Ungariei
-
Actualitateacum o ziSute de colete împrăștiate pe autostrada A1, după ce un camion s-a răsturnat peste o mașină oprită pe banda de urgență




