Actualitate
Ultimele poze cu Nichita Stănescu. Alfredo Padron, fotograf venezuelean: „A avut o clarviziune poetică de neegalat“ EXCLUSIV
Un foarte apreciat
fotograf, venezueleanul Alfredo Padron, are o poveste de viață
fascinantă. Și-a făcut studiile în România, a fotografiat
Bucureștiul în perioada comunistă, a fost prieten cu Nichita
Stănescu și îl apreciază mult pe Mircea Cărtărescu.
Nichita Stănescu imortalizat în 1982 FOTO Alfredo Padron
Originar din
Venezuela, Alfredo Padron (66 de ani) a venit în România în anul
1977 ca să urmeze cursurile Institutului de Artă Teatrală și
Cinematografică (IATC) din Capitală. După patru ani de facultate, plus un
an pregătitor, venezueleanul a devenit operator de filme și TV,
perioadă după care s-a întors acasă unde a realizat numeroase
producții de scurt și lungmetraj.
Ulterior, Padron a făcut
specializare la Florența, Italia, ca fotograf pentru restaurare de
opere de arte, continuând în acest domeniu cu fotografie de artă
și spectacol, în industria discografică, dar și fotografie
comercială publicitară. S-a mutat din 2017 din Venezuela în
Republica Dominicană, unde este profesor de fotografie la Institutul
Tehnologic (INTEC) și Școala
Internațională de Desen.
În 1982, când era
student în România, Alfredo Padron a avut onoarea să facă
un film despre marele poet român Nichita Stănescu, în calitate de
operator, ca lucrare de diplomă pentru a absolvi IATC. Aceste
imagini celebre cu unul dintre creatorii de limbă română sunt
printre ultimele cu Nichita: un an mai târziu, pe 13 decembrie 1983, Nichita
Stănescu murea în urma unui stop cardio-respirator, diagnosticul
oficial.
Însă poetul se lupta de ani întregi cu alcoolul și cu
boala. Poetul Cezar Ivănescu, un prieten de-ai lui, avea s-o spună
ceva mai târziu: „La autopsie s-a constatat că nu mai avea nici
măcar o celulă de ficat. Şi-l băuse pe tot“.
Așadar, la 40 de
ani de la moartea marelui poet, Alfredo Padron ne
oferă povești emoționante, dar mai ales fotografii inedite cu
Nichita, cel care, în toamna lui ’83,
își făcea, la Belgrad, ultimul autoportret: „Eu m-am născut
după ce am murit. După ce am murit m-a înfiat cuvântul. Eu? Care
eu?“.
Venezueleanul Alfredo Padron a
avut șansa de a îl cunoaște pe Nichita Stănescu în 1982 datorită
bunului său prieten Branislav Guzina, care l-a ales dintre toți
colegii ca operator al acestui film despre
marele poet și i-a dat prilejul de
nepreţuit de a fi în preajma inegalabilului
Nichita Stănescu şi să-l asculte
cu atenţie.
Alfredo Padron, un foarte apreciat fotograf FOTO arhiva personală
Când s-au
văzut pentru prima dată în curtea studioului din calea Rahovei,
Nichita Stănescu
i-a spus lui Alfredo Padron: „Alfredo, tu şi cu mine o sa devenim cei mai buni prieteni din
lume, dintre aceia care se despart pentru totdeauna, căci o să se
amintească numai de lucrurile cele bune petrecute împreună“.
Într-un interviu
special acordat pentru Weekend Adevărul, Alfredo Padron a
vorbit cu emoție și sensibilitate într-o română impecabilă
despre amintirile sale legate de România și Nichita Stănescu,
despre motivul pentru care consideră țara noastră a doua sa
patrie, precum și despre întâlnirea cu Mircea Cărtărescu.
WEEKEND ADEVĂRUL: Ce
știați despre România înainte de prima venire aici, în 1977?
Alfredo Padron:
Impresia mea era condiționată de figura universal cunoscută
a Nadiei Comăneci și, bineînțeles, ca orice amator de film, de
imaginea iconică a lui Dracula, răspândită în lumea întreagă
de către Hollywood. Trebuie spus că a fost o dezămagire când am
aflat adevărata istorie
a lui Vlad Țepeș, foarte interesantă în sine, dar nu atât
de romantică precum povestea strigoiului care condamnă
la moarte-viață pe veci frumoasa protagonistă, din motive de
dragoste și fatalitate.
– Apoi, ce informații, evenimente
v-au impresionat mai mult?
După cinci ani de trăit zi de zi în
România, este de înțeles că percepția
mea inițială s-a
schimbat, mai ales din cauza situației politice determinată
de dictatura lui Nicolae Ceaușescu, un sistem economic și politic
complet diferit față
de cel în care am crescut. Am învățat să iubesc oamenii
care sufereau din cauza acestui regim, dar,
în același timp, am învățat să prețuiesc libertatea mai presus
decât toate celelalte bunuri ale
umanității.
– Care este prima amintire pe care o
aveți legată de România în 1977?
Curios, este o
amintire în care se amestecă teama cu anxietatea și este
legată de transportul cu taxiul
de la Otopeni până la căminul studențesc de tranzit, unde urma să
aștept repartizarea în zilele următoare
la Facultatea de Filologie pentru a învăța
limba română. Taximetristul
a tot încercat să mă întrebe dacă este prima dată pentru mine
în România. I-am răspuns
afirmativ și la sosirea la
Facultatea de
Agronomie a luat repede jumătate din
valizele mele și le-a dus până la intrarea
căminului, la o distanță de vreo 40 de metri de
mașină. La
întoarcere mi-a cerut să
îi plătesc de zece ori mai mult decât făcea cursa. În
momentul acela, singur fiind pe partea cealaltă
a lumii și fără să cunosc pe nimeni, ceea ce aveam în valize era
viața întreagă pentru mine. Știam că mă păcălește, dar m-am
gândit atunci că dacă îmi fură
valizele puteam să pierd mult mai mult și i-am plătit imediat. Așa
am învățat prima mea lecție din noua mea viață în singurătate.
Acum, dacă stau să mă gândesc, îmi
aduc aminte de un cântec al lui Mircea
Vintilă, care a fost foarte popular pe vremuri: „Pe pământ avem
de toate – și mai bune, și mai rele“.
Copii jucându-se în scheletul unei rable FOTO Alfredo Padron
Limba română,
cu „jumătate de normă“
– Cât de repede ați învățat limba
română?
Timpul prevăzut pentru învățatul
limbii române pentru studenții străini
era de un an, de fapt se numea anul pregătitor. Eu depusesem o
cerere de bursă la Ambasada României din Caracas, Venezuela, care a
fost aprobată, dar nimeni nu s-a deranjat să mă anunțe și pe
mine. Într-o călătorie cu tatăl
meu, am trecut din curiozitate pe la sediul ambasadei și am întrebat
de atașatul cultural, care fusese în
concediu. Mi s-a spus că eu ar fi trebuit
să fiu în România de o lună, deci, până
am aranjat totul cu actele, cu banii și cu
biletul de avion și așa mai departe, am ajuns în România
cu câteva luni întârziere, adică m-am
bucurat doar de jumătatea timpului dedicat
învățării limbii față
de ceilalți studenți.
– Aveți cuvinte preferate?
Cuvintele
care îmi plac sunt nenumărate, dar printre ele se află: văzduh,
aidoma, dragoste, uimire, înserare, rânjet, răcnet, hrană,
frunză, nedumerire – care de altfel pot fi găsite în versurile lui
Nichita Stănescu.
Frumusețea
României, de la Herăstrău la Voroneț
– Ați fost student la București. De
care loc din capitala României sunteți cel mai atașat?
În primul rând, parcurile. Herăstrău,
Cișmigiu sunt locuri de neuitat pentru
mine, locuri unde mă duceam fără
excepție primăvara şi vara, să mă
plimb cu barca. Iar localul de la Teatrul Național, unde a fost
rectoratul IATC-ului, este și acesta
unul dintre locurile care îmi revin în minte
când e vorba de România. La fel și
studioul nostru de pe Calea Rahovei.
– De ce vă e dor cel mai mult legat
de România și de București?
Din București îmi plăcea
enorm strada Lipscani, unde găseam
cafenele turcești de care îmi este tare
dor și acum. Cinemateca este un alt loc unde am petrecut momente
foarte fericite, la fel ca și clădirea
Poștei Române, de care mă
apropiam cu emoție în căutarea
scrisorilor de la mine din țară, iar din România, în general,
regiunea Transilvaniei rămâne cea mai
apreciată. La Clujul
în care m-am îndrăgostit prima oară și
Târgu Mureș unde am degustat niște
mâncăruri complet deosebite față de
restul țării și unde am cunoscut oameni
deosebiți. Nu aș vrea să uit nici
de impresiile deosebite lăsate
în general de toate mănăstirile,
în special de Voronețul cu albastrul său
mirific.
Imaginea 1/11:
Vinzator de legume foto Alfredo Padron jpg
Cu gândul
acasă
– Pe când o revenire în România?
O reîntoarcere pe pământul românesc
este o dorință care m-a însoțit de
foarte multă vreme. Sunt căsătorit de 18 ani și avem o fetiță
de 15 ani și nu prea ne despărțim ca
familie, iar o asemenea călătorie pentru trei persoane
este destul de costisitoare, dar dacă publicarea cărții mele va
avea loc, va trebui să facem tot posibilul ca să fiu și eu acolo
pentru lansare.
– Care ar fi principalele motive
pentru care considerați România a doua dumneavoastră patrie?
În primul rând, România mi-a dat o
meserie pe care o iubesc și cu care mi-am
câștigat existența până în
ziua de azi. În al doilea rând, în România
am devenit o fire independentă care a învățat să ia propriile
sale decizii, deci m-am dezvoltat ca om
datorită experiențelor trăite și la
bine și la greu. Am reușit să asimilez o
cultură diferită de a mea, ceea ce m-a făcut să mă maturizez ca
om. Acolo m-am îndrăgostit. Sistemul
feroviar mi-a permis să călătoresc cu ușurință și să văd
practic toată Europa. Am cunoscut oameni
deosebiți cu care m-am împrietenit, dar
cel mai frumos dintre toate cele spuse este faptul
că am învățat o limbă minunată
ce îmi permite să-i citesc pe acești
oameni direct de la sursă, fără
pierderile inevitabile care se produc și în cele mai bune
traduceri. Cred că nu trebuie spus mai
mult.
Portretul inexistent al românului
fericit
– Care este cea mai specială
fotografie pe care ați realizat-o în România?
Am făcut multe fotografii
pe care le-aș putea pune în
această categorie, dar este una specială pe care am făcut-o
într-un magazin cu plata în valută pe
Bulevardul Magheru. Eram înăuntru
și m-am prins că oamenii
de pe stradă se uitau printr-un geam mare
la marfa expusă.
Erau produse din Vest ce nu se găseau în
comerțul socialist și la care oamenii nu aveau acces deoarece legea
Partidului Comunist
Român interzicea
deținerea valutei străine de către cetățenii
români. Privirea acestor oameni transmitea
tristețe și deznădejde, iar lumina ce cade lateral pe scenă
îi sporește dramatismul.
Români uitându-se prin vitrina unui magazin cu prețuri în valută FOTO Alfredo Padron
– A fost o fotografie pe care v-ați
fi dorit să o realizați în timpul comunismului la noi și nu ați
reușit să o realizați?
Da, mie îmi place foarte mult să fac
portrete. Am fost într-o zi la aeroportul din Baia
Mare, și acolo era un soldat foarte tânăr
care stătea de
pază. Era lângă un geam prin care pătrundea o lumină
nemaipomenită ce scotea în evidență
culoarea ochilor săi, care erau de un
albastru de poveste. Aveam pelicula
diapozitivă color, dar n-am îndrăznit să
îmi scot aparatul, întrucât aeroporturile, ca
și podurile sau televiziunea, erau considerate
obiective strategice ale statului român, și precis
ar fi urmat să am probleme cu autoritățile.
– Dacă ar trebui să asociați
România cu o fotografie, care ar fi aceea?
Una care, din păcate, nimeni nu a
reușit s-o facă și care ar fi fost pe prima pagină
a tuturor ziarelor din lume, una unde
poporul român ar fi fost imortalizat sărbătorind
căderea comunismului în mijlocul unei
revoluții adevărate, fără mineriade și fără întoarcerea la
putere a foștilor comuniști din partid.
„Întâlnirea
cu Nichita Stănescu a fost o chestie de destin“
– Știu că
Nichita Stănescu v-a dăruit o poezie specială. Cât de emoționant
a fost acel moment?
Alfredo Padron:
Tare emoționant. Nichita avea acest frumos obicei
de a dărui poezii acelor oameni față de care
avea o stimă specială. El
improviza pe motivul fiecăruia dintre
omagiați, iar nevasta lui, Dora, scria pe
o foaie de hârtie pe
care Nichita urma să semneze cu sintagma
„Nichita Azi“.
Filmul meu de diplomă a fost un interviu
cu Nichita Stănescu. Într-o zi, la
filmarea din apartamentul poetului, aflat
în apropierea Pieței Amzei, făcuserăm o
pauză și Nichita a început cu ritualul său de
a dărui poezii. Pe mine m-a lăsat
la urmă și, întorcându-se către mine,
a spus: „Dar ce, pare că Alfredo nu merită
și el o poezie?“. Și în continuare a spus-o: „Alfredo,
văzându-te cum ești, atât de suav și
mult copilăros, mi-am amintit de câinele
din mine care roade un os. Și de dulăul de Saturn, cel inelat și
taciturn. Aprind un foc, și dau cu fum,
peste mormântul meu dement, și rog iarna ca să vie, murindu-ne,
ningând, să ne mai reînvie. Nichita
Azi“.
Inegalabilul
Nichita
– Cum ați ajuns să faceți
documentarul despre Nichita Stănescu?
Adevărul este că a-l cunoaște pe
Nichita a fost o chestie de destin, pentru că prietenul și colegul
meu Guzina Branislav, din Muntenegru, care
învăța și el la IATC, mi-a
propus să facem împreună
filmul nostru de diplomă pe subiectul „Alephul“
lui Jorge Luis Borges. Guzina era regizor
și eu eram operator. Singura obiecție pe
care o avea prietenul meu – Dumnezeu să-l
aibă în paza lui! – era să găsim un actor potrivit să-l
interpreteze pe Borges, iar pe mine mă frământa
ideea legată de
cum voi putea reprezenta la filmare sfera
asta nemaipomenită, ce conține toate
punctele de pe Univers. Brană – cum obișnuia să
îi spună Nichita – l-a găsit pe Andrei
Blaier, un regizor de la Studiourile
„Alexandru Sahia“, care avea un firesc
nemaigăsit pentru a-l juca pe Borges. Dar
la o săptămână după aceea, ne-a
dat vestea proastă că nu mai poate participa
la filmare. N-am știut niciodată motivele, dar la școală s-au
supărat foc pe noi și
ne-au amenințat
că dacă nu găsim repede un alt subiect de film, ne pică pe
amândoi și va trebui să repetăm anul. Branislav mi-a
propus să trecem la documentar din motive de timp și în
felul acesta s-a ivit posibilitatea de a-i face un interviu marelui
poet român Nichita Stănescu. Din motive lingvistice, nu putea
Branislav însuși să se ocupe de interviu, dar îl știa pe poetul
Patrel Berceanu și așa ne-am apropiat de
Nichita.
– Cum a fost prima întâlnire cu
Nichita?
Când ne-am
întâlnit prima dată, Nichita mi-a
spus că suntem destinați să devenim cei mai buni prieteni, pentru
că după ce plec în America de Sud nu ne
vom mai vedea probabil niciodată și ne vom aminti numai lucrurile
cele bune. Asta m-a marcat pe mine, iar
despre Nichita aș spune că a fost o ființă cu un spirit foarte
înalt, cu o clarviziune poetică de neegalat, cu un stil fără
concurență în ale limbii române, un mare poet
de care poporul român trebuie să fie foarte mândru.
Mircea Cărtărescu și Alfredo Padron FOTO arhiva personală
Alt mare prieten, Cărtărescu
– L-ați intervievat recent pe Mircea
Cărtărescu la Santo Domingo. Cum a fost întâlnirea cu marele
scriitor român?
Este una dintre cele mai speciale
întâlniri pe care le-am avut în ultima vreme.
Mircea Cărtărescu este, fără nicio îndoială, și el, la rândul
lui, un om cu un spirit înalt. La fel ca
și în cazul lui Nichita, ne-am împrietenit imediat. El
face parte dintr-o categorie de
oameni de o măreție cucerită prin
propriile sale merite, admirate peste tot de toată
lumea, dar care n-au nici cea mai mică pretenție de grandoare ca să
te privească pe tine de sus. După părerea mea, oamenii cu adevărat
mari sunt cu toții
oameni cumsecade, care se bucură de lucrurile cele mai simple ale
vieții și care sunt de o simplitate umană
la care nu te-ai
aștepta de la cineva atât de faimos și
de premiat peste tot. Întâlnirea cu
Mircea Cărtărescu și cu soția sa, Ioana
Nicolaie, la rândul ei o scriitoare de mare prestigiu la voi în
țară, a fost foarte caldă și dragă.
M-a emoționat foarte tare faptul că Mircea
Cărtărescu, în timpul desfășurării festivalului la Santo
Domingo, și-a luat un timp să scrie pe
Facebook, alături de o fotografie în care
stăm noi doi, un text pozitiv despre fotografiile mele realizate
pe vremea în care am fost în România, făcând
apel pentru editorii interesați să
publice o carte cu lucrările mele. Imediat a răspuns
cineva interesat. A doua
zi, când ne-am întâlnit
m-a întrebat imediat dacă am văzut postarea, tare emoționat la
rândul lui pentru răspunsul unui editor.
La întrebarea din partea mea, dacă ar fi
posibilă însoțirea acestei cărți cu un
Cuvânt-înainte al lui Mircea Cărtărescu, a răspuns imediat:
„Fără nicio îndoială“,
o propoziție care m-a făcut cel mai fericit dintre
pământeni. Ca s-o spun pe scurt, cuplul
Cărtărescu-Nicolaie este unul plin de umanitate și generozitate,
ceva ce nu este ușor de găsit la orice colț în ziua
de azi.
Actualitate
ASUS Zenbook Copilot+ PC: performanță mobilă cu noile procesoare AMD Ryzen™ AI 400 Series
Noua linie de
laptopuri ASUS Zenbook reprezintă un salt important pentru ecosistemul Copilot+
PC, fiind dezvoltată special pentru a răspunde noilor exigențe venite din
partea creatorilor de conținut, a profesioniștilor și a utilizatorilor care au
nevoie de productivitate în mișcare. Prin integrarea aplicațiilor dedicate ASUS
AI și a procesoarelor AMD Ryzen™ AI 400 Series, modelele Zenbook 14 OLED și
Zenbook S16 oferă configurații capabile să ruleze sarcini complexe rapid,
menținând în același timp o autonomie ridicată pe parcursul întregii zile.
ASUS Zenbook S16 (UM5606):
soluție avansată pentru performanță profesională
Modelul ASUS Zenbook S16 (UM5606) se adresează utilizatorilor care caută un
echilibru între puterea de procesare de nivel profesional și o construcție
foarte rezistentă. Designul acestui laptop folosește soluții tehnice inspirate
din industria aerospațială și cea a ceasurilor de lux, remarcându-se prin
șasiul integral metalic și capacul realizat din Ceraluminum. Acest material
ceramic hibrid, brevetat și optimizat de ASUS pe parcursul a patru ani, permite
obținerea unei carcase cu o grosime de doar 1,1 centimetri. Din punct de vedere
mecanic, această structură este cu 30% mai ușoară decât finisajele clasice, dar
oferă o rezistență de trei ori mai mare la zgârieturi, uzură și șocuri
mecanice, fiind totodată mai simplu de întreținut când vine vorba de curățare.
Dincolo de
aspectul exterior, laptopul este echipat cu o baterie de 83 Wh care asigură
până la 23 de ore de autonomie în teste practice, eliminând necesitatea
încărcărilor frecvente în timpul deplasărilor. Performanța în aplicațiile de
productivitate și creație este susținută de procesorul AMD Ryzen™ AI 9 465,
dotat cu o unitate de procesare neuronală (NPU) de 50 TOPS. Această componentă
accelerează local funcțiile bazate pe inteligență artificială din suite precum
Microsoft 365 și Adobe, direct în interfețele standard de lucru, lucru ce
sporește și mai mult productivitatea.
Pentru a
preveni supraîncălzirea și scăderea performanței în timpul ședințelor de lucru
prelungite, inginerii au implementat pentru ASUS Zenbook S16 (UM5606) un
sistem de răcire avansat cu foi de grafit dublu-strat, ventilatoare duale și o
cameră de vapori subțire. Acest ansamblu performant permite dispozitivului să
funcționeze extrem de silențios, menținând zgomotul sub pragul de 25 dB pentru
a favoriza concentrarea deplină, fără a face niciun fel de sacrificiu la nivel
de performanță.
ASUS Zenbook 14 OLED (UM3406):
portabilitate ridicată și eficiență zi de zi
Pentru cei
care prioritizează mobilitatea absolută, ASUS Zenbook 14 OLED (UM3406) oferă un corp compact cu o greutate de 1,2
kg și o grosime de 14,9 milimetri. În ciuda dimensiunilor reduse, laptopul
păstrează o conectivitate excelentă printr-o gamă completă de porturi I/O, un
sistem audio cu difuzoare super-liniare și un ecran de 14 inch cu tehnologie
ASUS OLED, optimizat pentru a reda imagini detaliate și culori precise în orice
condiții de iluminare ambientală.
Configurația
internă se bazează pe procesorul AMD Ryzen™ AI 7 445 și o baterie de 75 Wh, o
combinație ce oferă fără efort o autonomie practică de peste 25 de ore, ideală
pentru sesiuni lungi de muncă sau divertisment. Realimentarea acumulatorului se
realizează în foarte scurt timp prin sistemul flexibil USB-C Easy Charge, deci
poți reveni imediat la lucru.
Un avantaj
major al laptopului ASUS Zenbook 14 OLED
(UM3406) îl reprezintă co-procesorul dedicat cu
putere de 50 TOPS, un chip care transformă laptopul într-un Copilot+ PC capabil
să execute sarcini AI avansate direct pe dispozitiv. Activități precum
rezumarea documentelor, traducerile în timp real sau editarea foto-video sunt
procesate local, ceea ce înseamnă că datele confidențiale rămân securizate și
nu sunt transmise în cloud, un plus greu de ignorat.
Durabilitate conform
standardelor militare și siguranță extinsă în situații neplăcute
Ambele modele
din gama Zenbook sunt construite pentru a rezista utilizării intense în medii
nefavorabile, fiind testate riguros conform
standardului militar american MIL-STD 810H. Acest
proces de evaluare include 12 metode de testare și 26 de proceduri stricte care
certifică rezistența dispozitivelor testate la impact, vibrații puternice,
temperaturi extreme, umiditate ridicată și expunere la praf, nisip și particule
de de mici dimensiuni.
Pentru a
asigura o protecție completă a investiției, cumpărătorii beneficiază de
programul ASUS Perfect Warranty, un serviciu gratuit care acoperă costurile
reparațiilor în caz de incidente care duc la distrugere accidentală a
laptopului. Protecția devine activă în mod automat după crearea unui cont de
membru ASUS și înregistrarea noului produs în termen de 90 de zile de la
achiziție, oferind acoperire pentru defecțiunile cauzate de căderi, contactul
cu lichide, supratensiuni electrice sau spargerea ecranului.
Actualitate
Închiriere mașină pentru city break: cum alegi modelul potrivit în 30 de minute?
Ai în plan un city break de 2–3 zile și vrei să te miști rapid între aeroport, hotel și atracțiile principale? Alegerea mașinii potrivite îți influențează confortul, bugetul și modul în care îți organizezi programul. În cele ce urmează, îți oferim câteva recomandări care te vor ajuta să alegi modelul potrivit în aproximativ 30 de minute. Iată la ce să fii atent, ce să compari și cum să eviți costurile neprevăzute!
Definește-ți nevoile
Înainte să intri pe o platformă de închirieri auto, răspunde la trei întrebări simple.
- Câți sunteți și ce bagaje aveți? Pentru două persoane cu bagaje de cabină, o mașină mică acoperă nevoile uzuale. Dacă sunteți patru adulți cu trolere medii, un model de clasă medie sau mare oferă spațiu suficient în portbagaj și confort pe bancheta din spate. Pentru un cuplu cu copil mic și cărucior pliabil, verifică atent capacitatea portbagajului și disponibilitatea unui scaun pentru copil;
- Unde vei conduce cel mai mult? Dacă te deplasezi prin oraș, pe distanțe scurte, un model mic se strecoară ușor pe străzi înguste și încape în parcări aglomerate. Dacă ai în plan o excursie de o zi în afara orașului, pe autostradă sau pe drumuri montane, un model mediu oferă stabilitate mai bună la viteze de peste 100 km/h;
- Preferi cutie manuală sau automată? În Europa, transmisia manuală este folosită frecvent. Dacă vii dintr-o țară unde conduci automat sau vrei mai mult confort în trafic aglomerat, selectează din start această opțiune.
Alege dimensiunea și configurația potrivită
După ce știi ce îți trebuie, intră pe platformă și compară clasele disponibile. Vei găsi diferite modele de mașini de închiriat, grupate pe categorii: mașini mici, medii, mari, monovolume/microbuze. Pentru utilizare urbană, o mașină mică funcționează bine, mai ales pentru două persoane și bagaje reduse.
Clasa medie oferă un echilibru între cost și confort, dar are, de regulă, un cost ușor mai mare. Diferența de preț reflectă spațiul mai generos și dotările suplimentare. Dacă plănuiești un traseu mai lung într-un interval de 48 de ore, o mașină medie sau mare îți oferă confort pentru drumuri de 2–3 ore consecutive.
Fii atent la condițiile de închiriere
Analizează politica de combustibil. De obicei, companiile lucrează pe varianta „plin la preluare, plin la returnare”. Asta înseamnă că trebuie să alimentezi înainte să predai mașina și plătești doar ce consumi. Verifică intervalul de închiriere. Companiile calculează, în general, în blocuri de 24 de ore. Dacă preiei mașina vineri la 16:00 și o returnezi luni la 18:30, depășești intervalul de 72 de ore și poți plăti suplimentar.
Evaluează opțiunile de protecție și serviciile suplimentare
Această etapă merită atenție suplimentară. Tariful de bază include de obicei un anumit nivel de protecție, dar cu o franșiză – suma maximă pe care o poți suporta în caz de daună. Verifică valoarea franșizei afișate în rezervare. Dacă suma este mare și nu vrei să îți blochezi o parte consistentă din buget pe card, poți alege un pachet cu protecție extinsă, pentru a reduce sau elimina această responsabilitate financiară. Analizează diferența de tarif pe zi și raporteaz-o la durata închirierii.
Citește atent ce acoperă protecția standard și ce presupune garanția blocată pe card. Verifică și condițiile pentru șofer suplimentar sau pentru scaun copil, dacă ai nevoie.
Compară ofertele disponibile
Alocă 10 minute pentru comparație. Nu te uita doar la prețul afișat. Compară:
– nivelul de protecție inclus;
– suma blocată pe card;
– politica de combustibil;
– kilometrajul inclus;
– eventuale restricții geografice.
Dacă intenționezi să ieși din țară cu mașina, verifică explicit dacă acest lucru este permis și în ce condiții. Confirmă toate aceste detalii înainte de plată.
Planifică ridicarea și returnarea mașinii
Dedică ultimele 5 minute logisticii. Notează adresa exactă a agenției și programul de funcționare. Dacă te interesează mașini de închiriat în București, spre exemplu, verifică locațiile disponibile. Dacă preiei mașina din aeroport, verifică terminalul și instrucțiunile pentru check-in.
La preluare, inspectează vizual mașina și fotografiază eventualele zgârieturi. La returnare, respectă ora stabilită și păstrează documentele primite.
Alegerea mașinii potrivite pentru un city break nu necesită mult timp dacă urmezi acești pași. Intră pe platformă, setează perioada călătoriei, compară opțiunile și rezervă modelul care se potrivește planului tău. Cu o decizie luată în numai 30 de minute, îți eliberezi agenda și te concentrezi pe experiența de care vrei să te bucuri.
Actualitate
Limitele puterii americane în Orientul Mijlociu: Ce spune acordul cu Iranul despre noua strategie globală a SUA
Acordul de pace încheiat între Statele Unite și Iran reprezintă o recunoaștere implicită a faptului că Washingtonul nu a reușit să obțină prin forță militară obiectivele pe care și le propusese inițial. Analiza documentului convenit între cele două părți sugerează că administrația americană a renunțat la o serie de condiții considerate anterior esențiale în negocierile privind programul nuclear iranian.
Donald Trup a semnat acordul cu Iranul la Versailles/FOTO:X
Semnarea memorandumului la Versailles – loc asociat în memoria colectivă cu tratatele impuse în urma conflictelor majore – a atras atenția observatorilor internaționali. Pentru criticii administrației Trump, alegerea locului simbolizează diferența dintre obiectivele declarate înaintea conflictului și rezultatul final al negocierilor, scrie The Guradian.
De la cerințe maximale la compromisuri majore
Înainte de izbucnirea războiului de 12 zile dintre Israel și Iran, susținut de Statele Unite, Washingtonul prezentase un set de condiții stricte pentru un eventual acord nuclear.
Printre acestea se numărau eliminarea aproape completă a capacităților iraniene de îmbogățire a uraniului, transferul în afara țării al stocurilor existente de material nuclear îmbogățit și interzicerea construirii unor noi facilități de procesare.
Documentul actual reflectă însă o abordare mult mai flexibilă. Președintele Donald Trump a recunoscut, în cadrul summitului G7 de la Évian, că Iranul va putea continua îmbogățirea uraniului pe propriul teritoriu, argumentând că și alte state din regiune dețin programe nucleare.
De asemenea, Washingtonul nu mai insistă asupra eliminării imediate a stocurilor iraniene de uraniu puternic îmbogățit. Oficialii americani acceptă acum posibilitatea ca acestea să fie diluate sub supravegherea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), chiar pe teritoriul Iranului.
Relaxarea sancțiunilor, un pas cu implicații majore
Memorandumul prevede și o relaxare treptată a regimului de sancțiuni economice. Pentru ca exporturile de petrol iranian să poată fi reluate, Statele Unite vor trebui să acorde derogări nu doar pentru tranzacțiile comerciale directe, ci și pentru servicii conexe precum transportul, asigurările și operațiunile bancare.
Experți în sancțiuni avertizează că o asemenea măsură ar afecta însăși arhitectura sistemului de presiune economică construit de Washington împotriva Teheranului în ultimele decenii.
Dacă negocierile nucleare vor evolua favorabil, ar putea urma și ridicarea unor sancțiuni primare și secundare, precum și a unor restricții internaționale, într-o schimbare care ar redefini relațiile americano-iraniene într-un mod fără precedent de la Revoluția Islamică din 1979.
Strâmtoarea Ormuz, miza principală
În centrul negocierilor se află și redeschiderea completă a traficului prin Strâmtoarea Hormuz, una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii.
Paradoxal, susțin criticii acordului, conflictul militar a contribuit la destabilizarea unei căi maritime care funcționa înainte de izbucnirea ostilităților. Textul memorandumului sugerează că actualul regim de navigație liberă este garantat doar pentru o perioadă de 60 de zile, după care Iranul și statele din Golf vor începe discuții privind administrarea viitoare a zonei.
„A fost păcălit”. Presa americană îl critică pe Donald Trump, după concesiile făcute Iranului
Reconstrucția Iranului, o provocare financiară
Documentul include și propunerea creării unui fond de reconstrucție de aproximativ 350 de miliarde de dolari pentru Iran. Statele Unite afirmă că vor facilita înființarea mecanismului financiar, însă nu intenționează să contribuie direct la finanțarea acestuia.
Pentru ca proiectul să devină realitate, statele din Golf ar trebui să suporte o parte semnificativă a costurilor, în pofida tensiunilor generate de conflictul recent și a impactului economic pe care l-au resimțit propriile economii.
Analiștii consideră că nici măcar deblocarea activelor iraniene din străinătate, estimate la aproximativ 24 de miliarde de dolari, nu va fi suficientă pentru a rezolva problemele structurale ale economiei iraniene.
Comparat cu acordul din 2015
Mulți dintre participanții la negocieri resping comparațiile directe cu acordul nuclear din 2015, negociat în timpul administrației Barack Obama. Contextul actual este diferit, în special după deteriorarea infrastructurii nucleare iraniene în urma conflictului recent.
Totuși, diferența fundamentală constă în natura documentelor. Acordul din 2015 era un tratat complex de control al armamentului, cu mecanisme detaliate de verificare și monitorizare. Memorandumul actual reprezintă mai degrabă un cadru pentru negocieri viitoare, fără a oferi soluții concrete privind verificarea programului nuclear iranian.
Textul se limitează la reafirmarea poziției Iranului potrivit căreia nu urmărește obținerea unei arme nucleare. Pentru experții în neproliferare, însă, declarațiile de intenție au o valoare limitată în absența unor mecanisme solide de control și verificare.
Factorul economic
Explicând motivele care au stat la baza acordului, Donald Trump a invocat în mod direct riscurile economice globale generate de continuarea conflictului.
Președintele american a avertizat că prelungirea războiului ar fi putut provoca o recesiune internațională și perturbări severe ale aprovizionării cu petrol.
„Nu am vrut să fiu președintele asociat cu o catastrofă economică”, a declarat Trump, făcând referire la Herbert Hoover, liderul american adesea asociat cu Marea Criză Economică.
Pentru mulți observatori, această justificare reflectă realitatea strategică a momentului: în fața riscurilor economice și energetice globale, Washingtonul a ales compromisul diplomatic în locul continuării confruntării, chiar dacă acest lucru a presupus renunțarea la o serie de obiective pe care anterior le considera ne-negociabile.
-
Actualitateacum 3 zileCum înregistrezi o companie străină în scopuri de TVA în România: pas cu pas, 2026
-
Actualitateacum 3 zileCum te poate ajuta Infinity să ajungi mai rapid la clienți din toată țara
-
Actualitateacum 3 zile
Lukașenko își cere scuze față de Zelenski pentru insulte și susține că Belarusul nu va intra în război: „Poate că pe alocuri am exagerat”
-
Actualitateacum 3 zilePește de sezon în mai-iunie: ce specii merită să cumperi și cum le prepari
-
Actualitateacum 2 zile
19 ore la coadă pentru 20 de litri de benzină. Planul Ucrainei de a izola logistic Crimeea începe să dea roade
-
Actualitateacum o zi
Cum și-au recăpătat culoarea satele din Banat. Radu Trifan: „Nimeni nu vrea să-și crească copiii într-un sat decăzut”
-
Breakingacum 2 zileExistă putiniști buni și putiniști răi. Dan Dungaciu: „Cordonul sanitar s-a strâmtorat doar în jurul AUR-ului”
-
Breakingacum 2 zileCele 3 alimente la care trebuie să renunțăm după 40 de ani. Mihaela Bilic explică motivul pentru care nu ar trebui să le mai mâncăm





