Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

O poveste puțin cunoscută a Unirii Principatelor. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ales sub presiunea cuțitelor și topoarelor

Publicat

pe

O poveste puțin cunoscută a Unirii Principatelor. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ales sub presiunea cuțitelor și topoarelor

Acum 165 de ani, la 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domnitor al Principatelor Române Unite. Alegerea sa a fost o adevărată aventură. Cuza a avut contracandidați puternici și că acesta a ajuns domn sub amenințarea spadei și a cuțitelor.

Proclamarea Unirii Principatelor după un tablou de Theodor Aman FOOT Adevărul

După anul 1849, Principatele Române păreau condamnate la o existență dominată de Imperiul Otoman pe de o parte și de Imperiul Țarist, de cealaltă parte.

Teritoriile vechilor voievodate românești ajunseseră monedă de schimb și trofee în timpul războaielor ruso-turce care au marcat secolul al XVIII-lea și începutul celui următor.

În anul 1856 a venit însă un moment providențial pentru românii din Moldova și Valahia. Rușii îi atacă pe turci și izbucnește Războiul din Crimeea. Marile Puteri europene, dar și state tinere sar în ajutorul otomanilor, speriați de influența tot mai mare a rușilor în spațiul european. Imperiul Țarist este înfrânt, iar românii primesc o uriașă șansă. Diplomații români, majoritatea intelectuali patrioți de la 1848, fac lobby pentru unificarea Principatelor.

În ciuda opoziției Imperiului Țarist, Imperiului Otoman dar și a celui Habsburgic, în Principate sunt alese acele Divane Ad-Hoc prin care populația Moldovei și a Valahiei este consultată în privința unirii.

Deși alegerile au fost falsificate, situația a fost salvată, iar dorința aproape unanimă a românilor de a se uni a condus la acordul dat de Marile Puteri pentru unificarea trunchiată a Principatelor: fiecare Principat urma astfel să aibă domnitor separat.

Povestea este bine cunoscută. Alexandru Ioan Cuza este ales domnitor atât în Moldova, cât și în Țara Românească, iar Marile Puteri au fost puse în fața faptului împlinit.

Deși, în mod simplificat și pentru o bună parte a publicului larg, alegerea lui Cuza a fost unanimă, în realitate voievodul Unirii a avut contracandidați puternici. Nici măcar nu a fost favoritul celor mai puternice partide din fiecare Principat, fiind nevoit să candideze împotriva unor mari boieri, unii foști domnitori.

Povestea alegerii lui Cuza a fost una sinuoasă, marcate de puternice convulsii politice și mișcări de stradă. În cele din urmă, Cuza a fost ales sub presiunea cuțitelor și a spadelor. 

Contracandidații din Moldova: un filorus și un coleg de la pension

În Moldova, acolo unde a fost ales prima dată domnitor, Cuza a avut doi contracandidați importanți. 

Primul dintre aceștia era Mihail Sturdza, fost domnitor al Moldovei în perioada 1834 și 1849. Mihail Sturdza provenea dintr-o puternică familie boierească și avea o reputație importantă de bun administrator și patriot, un patron al educației, culturii, educat în spiritul iluminismului francez.

Cât a fost domn, Sturdza l-a susținut pe Gheorghe Asachi să înființeze renumita Academie Mihăileană la Iași, prima insituție cu rang universitar din istoria românilor. Tot Sturdza a înființat și Institutul de Arte și Meșteșuguri, fiind deosebit de preocupat de educația populației. A fost promotor al unor reforme importante în plan social și administrativ. Încă din tinerețe a militat pentru îmbunătățirea vieții țăranilor și a desfințat și sclavia, robii țigani fiind eliberați.

Tot Mihail Sturdza a dispus construirea a 250 de kilometri de drumuri moderne și 400 de poduri, a întreprins reforme în administrație și justiție, modernizând Moldova.

Mihai Sturdza avea un CV impresionant și o reputație așiderea, fiind sprijinit de marea boierime la discuțiile privind nominalizarea domnitorului Moldovei.

Păcatele lui Sturdza au atârnat însă greu, el fiind lacom și renumit pentru faptul că a împărțit multe slujbe și ranguri pe bani. În plus, era și filorus, un fapt de netrecut cu vederea în aceea perioadă.

Al doilea contracandidat important al lui Cuza, în Moldova, a fost Mihail Kogălniceanu, fostul coleg de pension al lui Alexandru Ioan Cuza. Kogălniceanu este un personaj cunoscut, fost pașoptist, și era susținut de liberali și de o parte a marii boierimi. Inclusiv Vasile Alecsandri, unul dintre prestigioșii oameni politici și intelectuali ai vremii, a fost nominalizat drept candidat la tronul Moldovei, dar celebrul scriitor și pașoptist a renunțat imediat la candidatură. 

Contracandidații din Valahia: doi foști domnitori

În Valahia, marea boierime, divizată, susținea la tron candidați din rândul foștilor domnitori. De exemplu, în 1859 cel mai puternic om politic și candidat era Alexandru Dimitrie Ghica. Acesta provenea dintr-o puternică familie boierească și a fost domnitor al Valahie în perioada 1834-1842 și mai apoi caimacam între 1856 și 1858. Nu a avut realizări notabile, din contră a reușit să devină antipatic atât rușilor, forța protectoare, cât populației. Cu toate acestea, în preajma Unirii de la 1859, Alexandru Dimitrie Ghica avea destui susținători.

Al doilea contracandidat era Gheorghe Bibescu, de asemenea fost domnitor al Țării Românești în perioada 1843-1848. Bibescu luase și câteva măsuri bune printre care creșterea numărului de soldați, a făcut ordine în administrația și finanțele principatului ,dar a avut grijă și de oamenii care-și pierduseră tot avutul în urma marelui incendiu din 1847, care a făcut ravagii în București.

Domnia lui Bibescu a fost umbrită, însă, de poveștile sale amoroase. Căsătorit cu Zoe Brâncoveanu, Bibescu se îndrăgosteșțe, după ce prima soție își pierduse mințile, de Marițica Văcărescu Ghica, la rândul ei căsătorită și cu patru copii. Cei doi amanți divorțează și se căsătoresc ulterior. 

Celebritatea, armata sau masoneria?

Cu toate că acești candidați la tron aveau și relații sus-puse, avere, notorietatea și experiență administrativă, Cuza a fost alegerea finală.

Alexandru Ioan Cuza era greco-italian la origine și era fiul unui mic boier, cu pretenții negustorești, din zona Bârladului. Tatăl său a fost ispravnic pe la Galați și Fălciu și a investit în educația fiului. El l-a trimis la pension, la Iași. Aici Alexandru Ioan Cuza îl va cunoaște pe Mihail Kogălniceanu. Urmează apoi Facultatea de Drept, la Paris. Se întoarce acasă și încearcă și cariera militară. În cele din urmă ajunge magistrat.

Se căsătorește cu Elena Rosetti, o femeie frumoasă dintr-o familie bogată. Din acel moment începe să urce și scările ierarhiei sociale. Participă la Revoluția de la 1848, este arestat, dar eliberat la Viena. Se întoarce în Moldova, zece ani mai târziu. Este luat sub aripa domnitorului Grigore Alexandru Ghica și este numit ministru de Război și părcălab de Covurlui.

În această funcție își va câștiga celebritatea. El își dă demisia de onoare, după falsificarea voturilor. Gestul său a făcut senzație și l-a propulsat fantastic în materie de notorietate.

În plus, mulți boieri au fost de acord cu nominalizarea lui Cuza și fiindcă îl considerau ușor de manipulat și manevrat. Pentru societatea aleasă de la aceea vreme, Cuza era un anonim, pe care sperau că-l vor influența ușor.

În cadrul alegerilor din Moldova, patrioții pașoptiști nu l-au votat pe Sturdza fiindcă era filorus, iar partizanii fostului domnitor nu l-au ales pe Kogălniceanu. Cuza devenea deci soluția de compromis ideală.

Așadar un anonim care a făcut valuri cu demisia sa, cu ceva legături cu ofițerii, după ce a fost ministru de Război, pașoptist, părea candidatul ideal. Se bănuiește, de asemenea, că a cântărit greu și faptul că Alexandru Ioan Cuza era membru al lojei masonice „Steaua Dunării”, acolo unde se aflau și majoritatea pașoptiștilor. 

Cuza impus cu sabia și cuțitele

Chiar și așa taberele oscilau. A fost nevoie de intervenția rapidă și decisivă a intelectualilor și politicienilor unioniști, atât la Iași, cât și la București.

La 3 ianuarie 1859, la Iași, în actualul Muzeu de Istorie Naturală din Iași, membrii Partidei Naționale încă se certau pe nominalizări. Atunci intră în scenă colonelul botoșănean Nicolae Pisoski, un apropiat al lui Cuza.

Pisoski îi cere mai mult din gesturi lui Lascăr Rosetti să închidă ușile cu cheia. L-a propus imediat pe Cuza domnitor. Jumătate din membrii adunării ezitau. În acel moment Pisoski scoate spada și îi amenință cu arma, cerându-le să se hotărască în acel moment. „Firea sa fiind a unui om de acţiune, i-a somat cu arma pe cei prezenţi să-i accepte propunerea ca domn al Moldovei a lui Alexandru Ioan Cuza. Nu mai era altă opţiune pentru ei“, scria, în numărul 6 al Revistei „Hierasus“ din 1986, regretatul istoric botoşănean Ionel Bejenariu.

Un grup de patrioți a plecat apoi la București pentru a transmite nominalizarea și adunării din Valahia. Evident, în Țara Românească, Cuza avea contracandidați și mai puternici, iar șovăiala membrilor adunării și mai mare. Pentru a deveni convingători, Pisoski și alți unioniști au reușit să mobilizeze peste 30.000 de oameni înarmați cu furci, cuțite și topoare în preajma Dealului Mitropoliei. Dacă nu ar fi fost ales Cuza, această mulțime înarmată s-ar fi dezlănțuit.

Astfel că pentru a evita complicațiile și la îndemnul prințului Dimitrie Ghica, toate voturile reprezentanților valahi s-au dus către Cuza. 

Așa s-a scris, cu arma, o filă din istoria Unirii Principatelor Române, care a dus la România Mare de mai târziu. 

 

Comentarii Facebook

Actualitate

Fermă de animale cuprinsă de flăcări în județul Suceava. Zeci de porci au ars de vii

Publicat

pe

Un incendiu puternic a afectat, marţi seară, o fermă zootehnică de pe raza oraşului Milişăuţi, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Pompierii au intervenit cu 11 echipaje FOTO: captură video

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit acestora, pentru stingerea incendiului au intervenit 11 autospeciale de pompieri, atât militari, cât şi de la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă (SVSU).

„Pompierii militari de la subunităţile Suceava, Rădăuţi, Solca, Siret şi Gura Humorului, împreună cu lucrătorii SVSU din localităţile Iaslovăţ, Milişăuţi, Grăniceşti şi Arbore, intervin cu 11 autospeciale de stingere pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o fermă de animale, pe raza oraşului Milişăuţi. Incendiul se manifesta la clădirea fermei”, au precizat oficialii ISU Suceava, scrie Agerpres.

Potrivit unui prim bilanţ, construcţia fermei a fost afectată pe aproximativ 3.000 mp. Flăcările au mai distrus şi un depozit de furaje în aer liber, pe aproximativ 1.000 mp

În interiorul fermei se aflau aproximativ 300 de suine, inclusiv scroafe gestante și purcei. O parte dintre animale au fost evacuate la timp și salvate de către echipele de intervenție. Numărul exact al suinelor care au pierit în incendiu urmează să fie stabilit de proprietar, după finalizarea bilanțului.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Incendiul a fost lichidat. În prezent, forțele de intervenție lucrează pentru îndepărtarea efectelor negative și asigurarea zonei.

„La finalul intervenţiei, proprietarul va efectua bilanţul exact al victimelor din rândul suinelor. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor este în curs de stabilire”, au mai precizat oficialii ISU Suceava.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Medic șef de secție, reținut pentru mită. Sumele pe care le-ar fi cerut pacienților

Publicat

pe

Un medic şef de secţie la un spital municipal din judeţul Dâmboviţa a fost reţinut de poliţişti pentru luare de mită, el fiind acuzat că lua bani de la pacienţi sau aparţinători pentru consult, reţete şi internări.

Medic reținut pentru șapagă FOTO: Shutterstock

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Un medic din Dâmbovița a fost reținut pentru mită în formă continuată.

„La data de 09.06.2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană având calitatea de medic şef-secţie în cadrul unui spital municipal aflat pe raza judeţului Dâmboviţa, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului.

Anchetatorii spun că, în perioada 14 aprilie-22 mai, medicul ar fi primit, în mod repetat, pentru sine, sume de bani cuprinse între 100 lei şi 400 lei, de la pacienţi sau de la aparţinătorii acestora, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv consultaţii medicale, prescrierea, efectuarea de tratamente medicale şi internări.

El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Dâmboviţa, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Cum te ajută SOLO să nu ratezi niciun termen fiscal

Publicat

pe

Cum te ajută SOLO să nu ratezi niciun termen fiscal

Pentru un PFA, cele mai scumpe greșeli nu vin din rea-voință, ci din uitare. Un termen depășit cu câteva zile se transformă în penalități, iar stresul de a ține minte ce ai de depus și până când îți mănâncă exact energia pe care ai vrea s-o pui în munca ta. 

Vestea bună e că nu trebuie să porți tu calendarul fiscal în cap. SOLO e construit special ca să nu ratezi niciun termen, fără să devii expert în fiscalitate.

Pe scurt:

  • Un PFA are mai multe termene de urmărit pe parcursul anului, nu doar unul
  • SOLO ține evidența și depune declarațiile pentru tine, la timp
  • Dacă apare o greșeală din partea platformei, SOLO plătește amenda, nu tu

De ce termenele fiscale sunt o bătaie de cap pentru un PFA

Când lucrezi pe cont propriu, ești în același timp și cel care prestează, și cel care se ocupă de partea administrativă. Iar partea administrativă vine cu termene care nu te așteaptă. Declarația Unică are un termen anual. Dacă ești plătitor de TVA, apar termene periodice pentru decont. Pe lângă astea, sunt momente în care trebuie să acționezi la timp, de exemplu când te apropii de un prag care îți schimbă obligațiile.

Problema nu e că termenele sunt multe, ci că sunt ușor de pierdut din vedere când ești prins cu treaba ta. Și, spre deosebire de alte scăpări, aici fiecare zi de întârziere costă.

Ce termene are de urmărit, de fapt, un PFA

Ca să înțelegi cum te ajută SOLO, e util să vezi ce intră în calendarul tău fiscal.

Declarația Unică este reperul principal. Prin ea declari veniturile și stabilești ce ai de plată, cu un termen anual de depunere. Dacă ești plătitor de TVA, ai în plus deconturi de depus periodic, lunar sau trimestrial, în funcție de situația ta. Apoi mai sunt plățile contribuțiilor, care urmează propriul ritm. Și, ocazional, obligații punctuale care apar când se schimbă ceva în activitatea ta.

Niciuna nu e complicată în sine. Greu e să le ții pe toate minte, în ordinea și la datele potrivite, lună după lună.

Cum te ajută SOLO să nu ratezi niciunul

Aici intervine platforma. SOLO nu îți pune doar un memento, ci preia efectiv responsabilitatea de a ține evidența la zi și de a depune ce trebuie, când trebuie.

Evidența ta este mereu actualizată. Pe măsură ce îți emiti facturile și îți încarci cheltuielile, datele se adună automat, așa că atunci când vine un termen, informația e deja pregătită, nu o cauți pe ultima sută de metri.

Declarațiile se depun pentru tine. Nu trebuie să intri tu pe portalul ANAF și să te lupți cu formularele. SOLO se ocupă de depunere, în baza datelor din platformă.

Cu SOLO

  • Declarația Unică este generată automat din veniturile tale lunare
  • E verificată de echipa SOLO
  • Se transmite direct la ANAF, la termen
  • Primești confirmarea de depunere în contul tău SOLO
  • Scapi complet de formular, completezi doar un chestionar pe telefon

Sistemul rămâne la curent cu modificările. Regulile fiscale se mai schimbă de la un an la altul, iar platforma e actualizată în consecință, ca să nu ajungi să aplici din inerție o regulă veche.

Și ai pe cineva la care întrebi. Când nu ești sigur ce te privește, primești consultanță în limbaj clar, fără legaleză, prin email.

Și dacă totuși apare o greșeală?

Aici e diferența care contează cel mai mult când vorbim despre termene. Dacă SOLO greșește o declarație din vina platformei, SOLO plătește amenda, nu tu. Este un angajament asumat, nu o promisiune vagă, și exact genul de plasă de siguranță pe care ți-o dorești când miza e o penalitate de la ANAF.

Asta schimbă complet felul în care te raportezi la termene: în loc să verifici de trei ori de teama unei greșeli, te poți baza că partea asta e acoperită.

Întrebări frecvente

SOLO depune Declarația Unică în locul meu? 

Da, depunerea declarațiilor se face prin platformă, pe baza datelor pe care le ai deja acolo, fără să intri tu pe portalul ANAF.

Mă anunță cineva dacă se schimbă obligațiile mele? 

Platforma este ținută la curent cu modificările fiscale, iar pentru situațiile în care nu ești sigur ce te privește, ai consultanță prin email, explicată pe înțelesul tău.

Lasă termenele în grija altcuiva

Lucrul pe cont propriu ar trebui să însemne libertate, nu un calendar fiscal care îți stă pe cap. Cu SOLO, evidența rămâne la zi, declarațiile se depun la timp, iar dacă ceva merge prost din partea platformei, factura o plătește ea, nu tu. Așa poți să te concentrezi pe ce știi să faci cel mai bine și să uiți, în sfârșit, că ai un PFA de administrat. Poți testa cum funcționează printr-un cont demo, înainte de orice decizie.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 3 ore

Fermă de animale cuprinsă de flăcări în județul Suceava. Zeci de porci au ars de vii

Un incendiu puternic a afectat, marţi seară, o fermă zootehnică de pe raza oraşului Milişăuţi, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Actualitateacum 9 ore

Medic șef de secție, reținut pentru mită. Sumele pe care le-ar fi cerut pacienților

Un medic şef de secţie la un spital municipal din judeţul Dâmboviţa a fost reţinut de poliţişti pentru luare de...

Cum te ajută SOLO să nu ratezi niciun termen fiscal Cum te ajută SOLO să nu ratezi niciun termen fiscal
Actualitateacum 15 ore

Cum te ajută SOLO să nu ratezi niciun termen fiscal

Pentru un PFA, cele mai scumpe greșeli nu vin din rea-voință, ci din uitare. Un termen depășit cu câteva zile...

Actualitateacum 16 ore

Zelenski, discuție telefonică cu emisarii lui Trump, în timpul escalei de la Chișinău . Kievul speră la relansarea negocierilor de pace cu Rusia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că a avut o conversație „foarte pozitivă” cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared...

Actualitateacum 22 de ore

Povestea tulburătoare a sașilor din Transilvania. „În 1990, toți au spus: acum să plecăm, până nu închid din nou granițele”

Christa Moldovan, ghid al bisericii monument din Mediaș, a dezvăluit pentru „Adevărul” povestea comunității orașului medieval și a vorbit deportările...

Actualitateacum o zi

Primele nume confirmate de Eugen Tomac în guvernul tehnocrat. Cele 5 probleme urgente ale țării și soluțiile pentru deblocarea PNRR

Un eventual guvern tehnocrat reprezintă, în opinia lui Eugen Tomac, o soluție de compromis după eșecul partidelor de a ajunge...

Actualitateacum o zi

Primii kilometri ai lotului 3 din A7 intră la asfaltare. Termenul estimat pentru deschiderea circulației

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunțat luni, 8 iunie, începerea lucrărilor...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro