Sursa foto aici.

Până atunci, LARICS deschide o dezbatere despre
moștenirea lui Donald Trump, cel mai puțin luat în serios președinte al
Statelor Unite ale Americii, inclusiv în perioada în care era președinte în
funcție. În perspectiva revenirii la putere a lui Donald Trump, un fapt unic,
fără precedent, această atitudine care mai persistă riscant în presa din
România este complet sterilă și periculoasă. Donald Trump a fost un președinte
cu o doctrină coerentă, explicită, chiar dacă implementarea ei s-a lovit de
piedici interne și externe fără precedent. Dacă va fi reales pe 5 noiembrie
2024, ne așteptăm ca o serie de proiecte implementate în primul mandat să fie
reluate sau amplificate. De aici și interesul pentru ceea ce am numit
moștenirea lui Trump, deocamdată din primul mandat. Începem această dezbatere
despre moștenirea lui Donald Trump cu primul material, realizat de Nistor
Cristian, student la Masterul de Securitate al Universității din București –
Facultatea de Sociologie.(LARICS).

Introducere

Această abordare distinctă
a politicii externe americane, cristalizată în timpul mandatului președintelui
Donald Trump, a reprezentat o ruptură semnificativă față de paradigmele
tradiționale care au ghidat Statele Unite ale Americii în arena globală timp de
decenii. Prin urmare, analiza aprofundată a acestei doctrine nu este doar un
exercițiu academic, ci și o necesitate pentru înțelegerea dinamicilor
geopolitice actuale și a posibilelor traiectorii ale ordinii mondiale în
viitorul apropiat.

Contextul în care s-a
născut doctrina Trump este unul marcat de provocări multiple și complexe. Pe de
o parte, lumea se confrunta cu ascensiunea economică și militară a Chinei, care
punea sub semnul întrebării hegemonia americană consolidată după sfârșitul
Războiului Rece. Pe de altă parte, tensiunile cu Rusia, exacerbate de anexarea
Crimeei în 2014 și de interferențele în alegerile americane din 2016, au readus
în prim-plan rivalitățile geopolitice care păreau să fi fost depășite odată cu
căderea Cortinei de Fier.

În plan intern, America se
confrunta cu o polarizare politică fără precedent, alimentată de inegalități
economice în creștere și de tensiuni sociale profunde. Globalizarea, deși aducătoare de beneficii economice
substanțiale pentru anumite sectoare, a lăsat în urmă comunități întregi,
generând un sentiment de nemulțumire și alienare în rândul unei părți
semnificative a populației americane.

În acest context
turbulent, Donald Trump a propus o viziune care părea să răstoarne multe dintre
principiile care ghidaseră politica externă americană în era post-belică. Sloganul „America First” a devenit nu doar un
slogan de campanie, ci fundamentul unei noi paradigme în relațiile
internaționale. Această abordare promitea să prioretizeze interesele naționale
americane într-un mod direct și neechivoc, chiar dacă aceasta implica
reconsiderarea alianțelor tradiționale, retragerea din acorduri multilaterale
sau adoptarea unei poziții mai agresive în negocierile comerciale.

În articolul care urmează, ne vom angaja într-o explorare
detaliată a originilor, principiilor fundamentale și implicațiilor doctrinei
Trump. Vom examina impactul său atât asupra politicii interne americane, cât și
asupra echilibrului de putere global. Prin analize de caz concrete și evaluări
ale reacțiilor internaționale, vom încerca să oferim o perspectivă nuanțată
asupra unei doctrine care, indiferent de evaluările pozitive sau negative, a
reușit să redefinească în mod semnificativ rolul Statelor Unite pe scena
mondială în primele decenii ale secolului XXI.

Originile
și evoluția doctrinei Trump

Doctrina Trump nu a apărut într-un vid istoric, ci
reprezintă culminarea unor curente de gândire și tendințe politice care au
mocnit în substratul societății americane timp de decenii. Pentru a înțelege pe
deplin această doctrină, este esențial să explorăm rădăcinile sale ideologice
și contextul care a favorizat ascensiunea sa.

În primul rând, trebuie să recunoaștem influența puternică
a curentului izolaționist în istoria americană. Acesta a fost prezent încă de la fondarea națiunii,
manifestându-se prin avertismentul lui George Washington împotriva
„alianțelor încurcate” în discursul său de adio. De-a lungul
timpului, această tendință s-a manifestat ciclic, reapărând cu forță în
perioadele interbelice și post-Vietnam. Trump a reușit să reactiveze și să
capitalizeze pe aceste sentimente latente, prezentându-le într-o formă
modernizată și adaptată contextului secolului XXI.

În al doilea rând, doctrina Trump își are originile în
tradiția „realistă” a politicii externe americane. Această școală de gândire, reprezentată de figuri precum
Henry Kissinger, pune accentul pe interesele naționale și echilibrul de putere,
mai degrabă decât pe idealuri abstracte sau valori universale. Trump a împins
această abordare la extrem, adoptând o viziune aproape exclusiv tranzacțională
asupra relațiilor internaționale.

Un alt factor crucial în formarea doctrinei Trump a fost
nemulțumirea crescândă față de efectele globalizării asupra economiei
americane. Deși globalizarea a adus beneficii semnificative per ansamblu, ea a
generat și perdanți, în special în rândul clasei muncitoare din sectoarele
industriale tradiționale. Trump a reușit să transforme această nemulțumire
într-o forță politică, promițând să „readucă locurile de muncă acasă”
și să pună capăt a ceea ce el considera a fi acorduri comerciale inechitabile.

Evoluția personală a lui Donald Trump a jucat, de asemenea,
un rol semnificativ în conturarea doctrinei sale. Experiența sa în lumea
afacerilor, unde a cultivat o imagine de negociator dur și neînduplecat, a influențat
profund abordarea sa în politica externă. Trump a încercat să aplice tacticile
de negociere din lumea corporatistă în arena diplomatică internațională, adesea
cu rezultate controversate.

Evoluția doctrinei Trump pe parcursul mandatului său
prezidențial a fost marcată de o serie de momente definitorii. Printre acestea
se numără retragerea din Acordul de la Paris privind schimbările climatice,
denunțarea acordului nuclear cu Iranul, impunerea de tarife comerciale Chinei
și altor parteneri comerciali, precum și summitul istoric cu liderul
nord-coreean Kim Jong-un. Fiecare dintre aceste acțiuni a contribuit la
conturarea și rafinarea doctrinei, demonstrând în practică principiile sale
fundamentale.

Prin urmare, putem concluziona că doctrina Trump, deși
ancorată în curente istorice și ideologice preexistente, reprezintă o sinteză
unică și distinctă, modelată atât de personalitatea și experiențele lui Trump,
cât și de realitățile complexe ale politicii globale contemporane. Această
doctrină a evoluat și s-a cristalizat pe parcursul mandatului prezidențial,
generând deopotrivă susținere entuziastă și critici vehemente, atât în
interiorul Statelor Unite, cât și pe plan internațional.

Principiile
fundamentale ale doctrinei Trump

Sursa
foto aici.

La baza doctrinei Trump
stau câteva principii fundamentale care au ghidat abordarea administrației sale
în materie de politică externă și relații internaționale. Aceste principii,
deși nu întotdeauna articulate explicit sau aplicate consecvent, au format
coloana vertebrală a viziunii lui Trump asupra rolului Americii în lume.

În primul rând, principiul central al doctrinei Trump este
sintetizat în sloganul „America First”. Această abordare presupune o
redefinire a interesului național american într-un mod mai îngust și mai direct
decât în trecut. Trump a argumentat că politicile anterioare, bazate pe
promovarea globalizării și a unui sistem internațional liberal, au dezavantajat
adesea cetățeanul american obișnuit. Prin urmare, fiecare decizie de politică
externă trebuia să fie evaluată prin prisma beneficiilor tangibile și imediate
pentru Statele Unite.

Un al doilea principiu fundamental este abordarea
tranzacțională a relațiilor internaționale. Trump a privit arena globală ca pe
o serie de negocieri bilaterale, în care Statele Unite trebuiau să-și
maximizeze avantajele în fiecare interacțiune. Această perspectivă a dus la o
reevaluare a alianțelor tradiționale, văzute acum prin prisma costurilor și
beneficiilor imediate, mai degrabă decât ca angajamente strategice pe termen
lung.

Al treilea principiu este
scepticismul profund față de instituțiile multilaterale și acordurile
internaționale. Trump a considerat că multe dintre aceste structuri, de la NATO
la Organizația Mondială a Comerțului, dezavantajau Statele Unite, impunând costuri disproporționate sau limitând suveranitatea americană.
Acest scepticism s-a manifestat prin retrageri din acorduri precum cel de la
Paris privind schimbările climatice sau amenințări de retragere din organizații
precum OMS.

Un alt principiu esențial
al doctrinei Trump este accentul pus pe puterea militară și economică ca
instrumente principale ale politicii externe. Trump a susținut creșterea
semnificativă a bugetului de apărare și a folosit frecvent amenințarea cu
sancțiuni economice sau tarife comerciale ca mijloc de presiune în negocierile
internaționale.

De asemenea, doctrina
Trump a pus un accent puternic pe suveranitatea națională și respingerea
„globalismului”. Aceasta s-a manifestat prin politici de imigrație
mai stricte, o retorică naționalistă și o respingere a ideii că Statele Unite
ar avea responsabilitatea de a acționa ca „polițist global”.

În domeniul economic, un
principiu central al doctrinei Trump a fost focalizarea pe reducerea
deficitelor comerciale bilaterale. Trump a văzut aceste deficite ca indicatori
ai unor relații comerciale inechitabile și a folosit diverse tactici, de la
renegocierea acordurilor comerciale la impunerea de tarife, pentru a le aborda.

Este important de
menționat că, deși aceste principii au format baza doctrinei Trump, aplicarea
lor nu a fost întotdeauna consecventă sau lipsită de contradicții. De exemplu,
deși Trump a criticat intervențiile militare costisitoare în străinătate, a autorizat
totuși lovituri aeriene în Siria și a menținut o prezență militară
semnificativă în Orientul Mijlociu.

Impactul intern al doctrinei Trump

Doctrina Trump, deși
concepută primordial ca o abordare a politicii externe, a avut implicații
profunde și asupra contextului intern american. Impactul său s-a resimțit în
multiple sfere ale societății, de la economie și politică, până la structura
socială și culturală a națiunii.

În plan economic, unul
dintre efectele cele mai vizibile ale doctrinei Trump a fost accentul pus pe
protecționism și „comerț echitabil”. Implementarea de tarife, în
special față de China, a avut un impact semnificativ asupra anumitor sectoare ale
economiei americane. Pe de o parte, industrii precum cea siderurgică au
beneficiat de protecție împotriva competiției străine. Pe de altă parte,
sectoarele dependente de importuri, precum agricultura, au suferit ca urmare a
măsurilor de retorsiune ale partenerilor comerciali.

Politica fiscală a
administrației Trump, aliniată cu principiul „America First”, a
inclus reduceri semnificative de taxe, în special pentru corporații și
persoanele cu venituri mari. Susținătorii acestei abordări au argumentat că
stimulează creșterea economică și crearea de locuri de muncă. Criticii, în
schimb, au subliniat că aceste măsuri au adâncit inegalitățile economice și au
contribuit la creșterea deficitului bugetar.

În domeniul ocupării
forței de muncă, doctrina Trump a pus accentul pe „aducerea înapoi a
locurilor de muncă” în Statele Unite. Această retorică a rezonat puternic
în regiunile afectate de declinul industrial. Totuși, realitatea economică s-a dovedit mai complexă, cu creșteri ale ocupării în anumite
sectoare, dar și cu provocări continue în industriile tradiționale, exacerbate
de automatizare și schimbări tehnologice.

Un aspect crucial al
impactului intern al doctrinei Trump a fost politica de imigrație. Promisiunea
de a construi un „zid” la granița cu Mexicul și implementarea unor
politici de imigrație mai stricte au avut efecte profunde asupra comunităților
de imigranți și asupra percepției publice asupra imigrației. Aceste politici au
generat dezbateri aprinse despre identitatea națională, drepturile omului și
securitatea frontierelor.

În plan politic, doctrina Trump a contribuit la o
polarizare fără precedent a societății americane. Abordarea sa neconvențională
și adesea provocatoare a divizat
profund electoratul, consolidând bazele de susținere în anumite segmente ale populației,
dar alienând altele. Această divizare s-a
reflectat nu doar în discursul public, ci și în realinieri ale sistemului de
partide și în tensiuni crescute între diferite ramuri ale guvernului.

Un efect notabil al
doctrinei Trump asupra peisajului politic intern a fost erodarea încrederii în
instituțiile tradiționale. Criticile frecvente ale lui Trump la adresa
mass-mediei, a sistemului judiciar și chiar a propriilor agenții de informații
au contribuit la o atmosferă de scepticism și neîncredere în rândul unei părți
semnificative a populației.

În sfera socială, doctrina
Trump a avut un impact profund asupra discursului public despre rasă,
identitate și incluziune. Retorica sa privind imigrația și securitatea
națională a fost percepută de mulți ca fiind divizivă, resuscitând tensiuni rasiale și etnice latente. Pe de altă parte,
susținătorii săi au văzut în această abordare o respingere necesară a
„corectitudinii politice” excesive.

În concluzie, impactul
intern al doctrinei Trump a fost profund și multifațetat, afectând nu doar
politicile concrete, ci și structura socială și culturală a națiunii. Efectele
sale continuă să se resimtă și după încheierea mandatului prezidențial al lui
Trump, modelând dezbaterile politice și sociale din Statele Unite.

Doctrina
Trump pe scena internațională

Sursa
foto aici.

Impactul doctrinei Trump pe scena internațională a fost
profund și multilateral, redefinind în multe privințe rolul Statelor Unite în
lume și provocând schimbări semnificative în dinamica relațiilor globale. Această secțiune va explora modul în care principiile
doctrinei Trump s-au manifestat în diverse domenii ale politicii externe și cum
au influențat echilibrul de putere global.

În primul rând, relațiile
cu aliații tradiționali ai Statelor Unite au suferit transformări semnificative
sub doctrina Trump. Abordarea tranzacțională a alianțelor a generat tensiuni,
în special cu partenerii europeni din NATO. Trump a criticat în mod repetat
ceea ce a perceput ca fiind o contribuție insuficientă a aliaților europeni la
bugetul de apărare al alianței, amenințând chiar cu retragerea SUA din NATO. Această atitudine a
pus sub semnul întrebării angajamentul american față de securitatea colectivă
transatlantică și a determinat unele țări europene să își reconsidere propria strategie de securitate.

În ceea ce privește
relațiile cu China, doctrina Trump a marcat o schimbare radicală de abordare.
Administrația Trump a identificat China ca principal competitor strategic al
SUA, inițiind un „război comercial” prin impunerea de tarife pe importurile chinezești și implementând
restricții tehnologice. Această abordare conflictuală a dus la o
deteriorare semnificativă a relațiilor sino-americane, cu implicații globale în
domenii precum comerțul, tehnologia și geopolitica.

Față de Rusia, doctrina
Trump a generat controverse și inconsecvențe. În timp ce Trump personal a
adoptat adesea o retorică conciliantă față de președintele rus Vladimir Putin,
administrația sa a implementat sancțiuni economice și a luat măsuri pentru consolidarea
prezenței militare NATO în Europa de Est. Această dualitate a creat
confuzie atât în rândul aliaților, cât și al adversarilor Statelor Unite.

În Orientul Mijlociu, doctrina Trump s-a manifestat prin
decizii controversate precum recunoașterea Ierusalimului ca capitală a
Israelului și mutarea
ambasadei SUA în acest oraș. De asemenea, retragerea unilaterală a SUA din
acordul nuclear cu Iranul și reimplementarea sancțiunilor economice au
tensionat relațiile cu aliații europeni și au crescut instabilitatea regională.

În ceea ce privește Coreea
de Nord, abordarea lui Trump a oscilat între amenințări belicoase și diplomație
personală de la cel mai înalt nivel. Summiturile istorice cu liderul
nord-coreean Kim Jong-un au reprezentat o abatere semnificativă de la politica
tradițională americană, dar au avut rezultate limitate în ceea ce privește
denuclearizarea peninsulei coreene.

Doctrina Trump a avut, de
asemenea, un impact semnificativ asupra instituțiilor și acordurilor
multilaterale. Retragerea SUA din Acordul de la Paris privind schimbările
climatice, din UNESCO și din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a semnalat o reticență fără precedent față de multilateralism și a
pus sub semnul întrebării leadership-ul global al SUA în aceste domenii.

În domeniul comerțului
internațional, doctrina Trump s-a manifestat prin renegocierea acordurilor
comerciale existente (de exemplu, NAFTA, redenumit USMCA) și prin opoziția față
de noi acorduri multilaterale precum Parteneriatul Trans-Pacific (TPP). Accentul
pus pe acorduri bilaterale și pe reducerea deficitelor comerciale a reprezentat
o abatere semnificativă de la politica comercială americană
tradițională.

Implementarea doctrinei Trump

Pentru a ilustra modul
concret în care doctrina Trump s-a manifestat în practica politicii externe,
vom analiza trei studii de caz semnificative:

a)
Negocierile comerciale cu China: Războiul comercial cu China a fost una dintre
cele mai vizibile manifestări ale doctrinei Trump. Inițiat în 2018 prin
impunerea de tarife pe importurile chinezești, conflictul a escaladat rapid,
ducând la represalii din partea Chinei și afectând semnificativ comerțul
global. Această abordare reflectă principiile doctrinei Trump de prioritizare a
intereselor economice naționale și de utilizare a puterii economice ca
instrument de politică externă. Deși a dus la semnarea unui acord comercial
„de fază unu” în ianuarie 2020, conflictul a lăsat în urmă tensiuni
nerezolvate și a contribuit la deteriorarea relațiilor sino-americane pe
multiple fronturi.

b)
Summitul cu Coreea de Nord: Întâlnirile la nivel înalt între Trump și Kim
Jong-un în 2018 și 2019 au reprezentat o abordare fără precedent în relațiile
cu Coreea de Nord. Aceste summituri au reflectat preferința lui Trump pentru
diplomația personală și pentru gesturi dramatice în politica externă. Deși au
redus temporar tensiunile și au creat o aparență de progres, aceste întâlniri
nu au dus la progrese concrete în ceea ce privește denuclearizarea Coreei de
Nord, ilustrând limitele abordării personalizate a lui Trump în relațiile
internaționale.

c)
Relocarea ambasadei SUA în Israel la Ierusalim: Decizia de a recunoaște
Ierusalimul ca capitală a Israelului și de a muta ambasada SUA în acest oraș a
fost o manifestare clară a doctrinei Trump de a acționa unilateral și de a se distanța de consensus-ul diplomatic internațional. Această
mișcare a provocat condamnări la nivel internațional și a complicat eforturile
de pace în Orientul Mijlociu, dar a consolidat sprijinul pentru Trump în rândul
anumitor grupuri de susținători din SUA și Israel.

Aceste
studii de caz ilustrează modul în care doctrina Trump a prioretizat obiectivele
pe termen scurt și interesele percepute ale SUA, adesea în detrimentul
stabilității pe termen lung și al relațiilor diplomatice tradiționale.

Critici și controverse legate de doctrina Trump

Doctrina Trump a generat
numeroase critici și controverse, atât în interiorul Statelor Unite, cât și la
nivel internațional. Aceste critici au vizat diverse aspecte ale doctrinei, de
la fundamentele sale conceptuale până la consecințele practice ale implementării
sale.

Una dintre principalele
critici aduse doctrinei Trump a fost că aceasta subminează ordinea
internațională liberală construită și susținută de Statele Unite după cel de-al
Doilea Război Mondial. Unii critici au argumentat că retragerea SUA din rolul
său tradițional de lider global și garante ale sistemului internațional bazat
pe reguli riscă să creeze un vid de putere care ar putea fi umplut de actori cu
valori și interese contrare celor americane.

O altă critică majoră s-a concentrat pe abordarea
tranzacțională a relațiilor internaționale promovată de Trump, argumentând că
această viziune ignoră importanța „puterii soft” și a diplomației în
favoarea unei abordări bazate exclusiv pe puterea economică și militară.
Această perspectivă, susțin criticii, riscă să erodeze capitalul diplomatic al
SUA și să izoleze țara pe scena internațională.

Politica comercială a lui
Trump, în special războiul comercial cu China, a fost intens criticată de economiști precum Krugman, care au argumentat că
tarifele și alte măsuri protecționiste au efecte negative asupra economiei
americane și globale, crescând costurile pentru consumatori și perturbând
lanțurile de aprovizionare globale.

În ceea ce privește
politica de securitate, retragerea SUA din acorduri internaționale precum
Acordul nuclear cu Iranul a fost criticată pentru că ar fi crescut
instabilitatea regională și ar fi subminat credibilitatea SUA ca partener de
negociere. Criticii au argumentat că această abordare unilaterală riscă să
izoleze SUA și să-i slăbească capacitatea de a-și promova interesele pe termen
lung.

Abordarea lui Trump față
de alianțele tradiționale, în special NATO, a fost criticată pentru că ar fi
slăbit coeziunea transatlantică și ar fi încurajat adversarii SUA. Howorth a argumentat că presiunea constantă asupra aliaților europeni pentru
creșterea cheltuielilor de apărare, combinată cu retorica uneori ostilă a lui
Trump, a erodat încrederea în angajamentul american față de securitatea
europeană.

La nivel intern, criticii
au argumentat că doctrina Trump a exacerbat polarizarea politică și a subminat
instituțiile democratice americane. S-a susținut că retorica divizivă a lui
Trump și atacurile sale frecvente asupra presei și a sistemului judiciar au
erodat normele democratice și au slăbit încrederea publicului în instituțiile
fundamentale ale democrației americane.

Moștenirea
doctrinei Trump

Sursa
foto aici.

Evaluarea moștenirii doctrinei Trump este un proces complex
și în curs de desfășurare, dat fiind că multe dintre efectele sale continuă să
se manifeste și după încheierea mandatului său prezidențial. Cu toate acestea,
putem identifica câteva aspecte cheie ale acestei moșteniri:

În primul rând, doctrina Trump a marcat o schimbare
semnificativă în percepția rolului Statelor Unite pe scena internațională.
Brands argumentează
că, indiferent de direcția pe care o va lua politica externă americană în
viitor, abordarea „America First” a lui Trump a redefinit dezbaterea
despre rolul global al SUA și a pus sub semnul întrebării multe dintre
presupozițiile care au ghidat politica externă americană în era post-Război
Rece.

În al doilea rând, doctrina Trump a avut un impact durabil
asupra relațiilor SUA cu China. Unii susțin
că, deși metodele specifice ale lui Trump au fost controversate, recunoașterea
Chinei ca principal competitor strategic al SUA a devenit un consens bipartizan
în Washington, influențând probabil politica americană față de China pentru
anii următori.

În ceea ce privește alianțele și parteneriatele
internaționale, moștenirea doctrinei Trump este mixtă. Pe de o parte, presiunea
sa asupra aliaților NATO pentru creșterea cheltuielilor de apărare a avut un
efect tangibil, cu multe țări europene angajându-se să-și sporească bugetele
militare. Pe de altă parte, Kaufman argumentează
că abordarea tranzacțională a alianțelor a erodat încrederea în leadership-ul
american și a încurajat aliații să-și diversifice relațiile strategice.

În domeniul economic,
politicile comerciale ale lui Trump au lăsat o moștenire complexă. Irwin notează că, deși multe dintre tarifele impuse de Trump rămân în
vigoare, abordarea sa agresivă față de comerțul internațional a stimulat
dezbaterile despre necesitatea reformării sistemului comercial global și a
protejării industriilor strategice americane.

La nivel intern,
moștenirea doctrinei Trump include o polarizare politică accentuată și o
dezbatere intensă despre identitatea și valorile naționale americane. Sides et
al. (2018) argumentează că abordarea lui Trump a exacerbat
diviziunile existente în societatea americană, cu implicații pe termen lung
pentru coeziunea socială și funcționarea sistemului politic.

În concluzie, doctrina Trump reprezintă un punct de
inflexiune în politica externă americană, ale cărui efecte vor continua să se
resimtă mult timp după încheierea mandatului său. Indiferent de evaluările
pozitive sau negative, este clar că această doctrină a provocat o reevaluare
fundamentală a rolului Americii în lume și a modului în care Statele Unite își
definesc și își urmăresc interesele naționale pe scena globală.

Nistor Cristian este
student la Masterul de Securitate al Univeristății din București.