Noua mini-serie HBO „Spy/Master“ este o producție care respectă cu strictețe detaliile comunismului din perioada anilor ’70-’80, pentru mulți fiind o adevărată teleportare în trecut. Cu toate acestea, firul narativ este unul ficțional, ce împrumută nuanțe din viața lui Ioan Mihai Pacepa.

Povestea mini-seriei de șase episoade
„Spy/Master“ este plasată la apogeul Războiului Rece și acoperă o săptămână din
viața personajului fictiv Victor Godeanu, interpretat de Alec Secăreanu, mâna
dreaptă a lui Nicolae Ceaușescu și cel mai important consilier al acestuia.
Totuși, Godeanu are un secret: este agent dublu și trebuie să scape din România
și de Ceaușescu înainte ca acoperirea lui să fie compromisă.

Producătorii
subliniază că Victor Godeanu este un „personaj fictiv“, dar, așa cum spune
actorul principal, Alec Secăreanu, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“,
acesta a fost inspirat de Ioan Mihai Pacepa, fostul general de Securitate și
consilier al lui Nicolae Ceaușescu care, în 1978, a cerut azil politic în SUA.

Alec Secăreanu (38 de ani) a povestit
despre experiența impresionantă pe care avut-o în „Spy/Master“, având în vedere
faptul că producătorii au folosit resurse importante pentru a recrea atmosfera
anilor ’70, la unele scene fiind implicate aproape 300 de persoane în decoruri
atent lucrate pentru a-i transporta pe cinefili în acele vremuri.

Secăreanu a
susținut că s-a documentat temeinic pentru a intra în pielea personajului, dar
adevărul istoric cu privire la Ioan Mihai Pacepa l-a ajutat până într-un punct,
deoarece a trebuit să se concentreze pe a-l crea pe Victor Godeanu, care are o
altă poveste. Serialul „Spy/Master“ va avea premiera cu primele două episoade,
pe 19 mai, online pe HBO Max, și la TV pe HBO.

„Weekend Adevărul“: Cum ai ajuns să joci în film?

Alec Secăreanu: Am dat o  probă de casting, la care a venit regizorul
britanic Christopher Smith și lucrurile au mers destul de bine. Scenariul mi-a
plăcut foarte mult, astfel că atunci când mi-a fost oferit rolul nu am putut
să-l refuz. 

Ce ți-a plăcut cel mai mult din scenariu?

În primul rând, mi-a plăcut faptul că este
un spy thriller (un thriller cu spioni) și eu sunt un mare fan al genului.
Mi-am dorit de mult să joc într-un astfel de film. În plus, este o poveste
inspirată din întâmplări reale petrecute în România, care au fost destul de
importante în evoluția țării și în istoria noastră. Bifează foarte multe
căsuțe, astfel că n-am stat foarte mult pe gânduri când am decis să fac parte
din proiect.

Teleportare în anii ’70

În prezentarea serialului nu se arată
negru pe alb că povestea este inspirată din ce s-a întâmplat cu spionul român
Mihai Pacepa, dar există similitudini foarte multe, care ne duc cu gândul la
această variantă. La acest personaj te-ai referit când ai spus despre faptele
reale care au inspirat filmul?

Da, la povestea lui Mihai Pacepa m-am
referit, sigur.

Povestea lui Pacepa a făcut vâlvă în societatea românească în perioada când
tu erai foarte mic. Ce știai despre el înainte de a face documentarea pentru
film?

Știam de poveste. Auzisem, chiar dacă aveam
5 ani când noi, ca popor, ne-am câștigat democrația în 1989. Am crescut cu
poveștile din comunism, cunoșteam temerile noastre ca popor, valorile pe care
le avem au fost influențate de acea perioadă, am învățat după aceleași manuale
de istorie o lungă perioadă de timp. Am avut, acum, ocazia să mă duc un picuț
mai în spate. Eu am crescut în anii ’90-2000, o perioadă influențată de anii ’80
ai comunismului, când lucrurile au devenit din ce în ce mai grele, mai sumbre
și mai gri. Perioada anilor ’70 a fost diferită
și a fost interesant să fac o documentare mai aprofundată cu privire la acele
vremuri. Aveam niște repere, știam de Pacepa și ce se întâmplase cu el din
povești și interviuri pe care le văzusem sporadic la televizor. Acum am avut
ocazia să intru puțin mai mult în poveste și în atmosfera acelor ani și mi-a
plăcut foarte mult. Lumea aceea, pe care o vedeam când eram mic în pozele
bunicilor, acum a devenit, cumva, reală în fața ochilor mei, pentru că am
filmat în locații specifice și asta a adus foarte multă valoare creării acestui
iz de anii ’70. Era foarte fain să intru într-o încăpere îmbrăcat într-un
costum de plastic, pentru că era la modă plasticul atunci, și să văd toți
oamenii îmbrăcați în diferite croieli, culori, coafuri, mobilier, recuzită. E
aproape ca și cum ai juca într-un science-fiction cumva. Totul era funcțional,
toată recuzita pe care am avut-o a fost funcțională, fiind obiecte de acum 50
de ani.

Detaliile care fac diferența

Unde a fost filmată scena de la început,
cu aeroportul în care Godeanu își ia rămas bun de la fiica lui? Decorul pare de
aeroport autentic din anii ’70.

Pe Aeroportul Băneasa. Eu am zburat prin
anii 2000 de acolo, înainte ca Otopeniul să-și deschidă noul terminal. Apoi a
intrat în renovare, iar acum s-a redeschis și așa arată. Set-upul arată
specific zonei și timpului. Am fost surprins și de clădirile pe care le-au
găsit în Budapesta și care încă mai arată ca în anii ’70-’80. Faptul că am
filmat în anumite locații ajută foarte mult la crearea acestei lumi și a
atmosferei specifice.

Am observat că apar în film și mulți
figuranți, care adaugă plusvaloare la autenticul poveștii… Așa s-au filmat
scenele sau s-a lucrat apoi din montaj?

Figuranții nu au fost adăugați la montaj.
Am avut zile întregi în care doar filmam exterioare în diferite locații. Uneori
nu filmezi cronologic, și când te duci într-o locație filmezi secvențele din
3-4 episoade; atunci trebuie să știi exact în ce moment al evoluției
personajului ești. Uneori am avut zile întregi în care am filmat intrări-ieșiri
din diverse clădiri sau urcări-coborâri pe scări sau mers cu mașinile. Am avut
zile în care am avut închiriată o autostradă unde au fost aduse 20-30 de mașini
de epocă de atunci și am filmat numai trasee cu mașina pe autostradă. Era o
desfășurare de forțe, era impresionant să apari pe set și să vezi că este acolo
o echipă de aproape 300 de oameni, din care 100 sunt din echipa ta și mai sunt
200 de oameni la figurație și tot felul de anexe și trebuie să fii pregătit,
pentru că nu poate să stea nimeni după tine. Ai o responsabilitate destul de
mare. Este fascinant și foarte frumos în același timp. Presiunea și tensiunea
care se acumulează echivalează cu faptul că e atât de multă lume care-și
dorește același lucru și intri într-o stare de comunicare, e o atmosferă destul
de plăcută, în general, pe platourile de filmare. Aceste elemente sunt foarte
importante în crearea atmosferei de atunci. Nu simți că totul se întâmplă
într-un borcan, într-o cameră cu câteva personaje. Aceste elemente te ajută să
arăți contextul, chiar și intrările în clădiri și coborârile de scări au un
rol. Chiar arată ca un film american din anii ’70.

Odihna, marea provocare

Cum te-ai pregătit pentru rol?

Am făcut documentarea pentru a putea plasa
povestea în contextul istoric, dar faptele istorice te ajută până într-un
punct, pentru că noi am avut de spus povestea noastră. Filmul nu-și propune să
prezinte un adevăr istoric, nu e un film biografic. Filmul este inspirat din ce
s-a întâmplat atunci, dar e cumva povestea noastră cu niște elemente
împrumutate din adevărul istoric. Până la urmă, trebuie să fii fidel poveștii
pe care vrei s-o spui, așa că am încercat să lucrez la Victor Godeanu, să văd
cine este el în povestea noastră, cum a ajuns acolo, unde vrea să ajungă.
Întrebări pe care mi le pun, de regulă, atunci când lucrez la un personaj. 

În anumite filme de la Hollywood, actorii
se pregătesc pentru a interpreta anumite roluri cu profesioniști adevărați în
domeniile respective. De exemplu, la un film cu polițiști, actorii au ocazia să
vorbească și să urmărească polițiști adevărați. Cum a fost în cazul „Spy/Master“?

Habar n-am, se poate să fi cunoscut spioni
și să nu știu, pentru că n-ai de unde să știi niciodată. Asta e interesant în
lumea serviciilor secrete. M-am uitat la documentare despre Războiul Rece,
despre spionajul din timpul Războiului Rece și tehnica folosită, am văzut
interviuri cu agenți CIA, cu agenți FBI, inclusiv agenți care au interacționat
cu Pacepa. Am avut foarte mult material la care am putut să am acces.
Bineînțeles, când pășești pe platou și lucrurile arată cum arată, te ajută
foarte mult la crearea mizanscenei pentru personaj și pentru poveste. Colegii
au ajutat foarte mult, regizorul, fiecare are rolul lui. Am avut niște producători
care au ținut cu noi și cu povestea asta.

Care a fost cea mai mare provocare pentru
tine în realizarea seriei?

Să nu fiu obosit la finalul zilei de
filmare, să pot să dorm, pentru că a fost un ritm destul de alert. Am filmat,
în total, circa trei luni și jumătate, cu mici pauze, cu mici deplasări. Cel
mai mult am filmat în Budapesta, vreo trei luni, două săptămâni în România. A
fost o provocare să ajung acasă după 12 ore de filmare, să știu că am mâncat,
să știu că îmi iau porția de somn, că mă pregătesc. După ce ajungeam acasă
trebuia să mă decompresez după ziua de filmare și să mă pregătesc pentru
următoarea zi. 

„Godeanu e prins într-un joc al
încrederii, însă alege să fie de partea bună a istoriei“

În România există o polarizare în
dezbaterea subiectului Pacepa: unii zic că e trădător, alții îl consideră erou,
care a ajutat la căderea comunismului. Reiese din film imaginea unui James Bond
român care, pe lângă spionaj la cel mai înalt nivel, mai aducea ilegal în țară
prăjitoare de pâine, televizoare și haine de blană, produse din Vest, care nu
se găseau la noi… Tu cum l-ai perceput?

Asta cu prăjitoarele și televizoarele cred
că era ultima problemă pe care o avea el. Intriga asta este și în film. În
actele oficiale emise atunci pe numele lui Pacepa, Ceaușescu a dat un ordin de
arestare și traficul de bunuri era foarte la îndemână atunci. Bineînțeles,
exista trafic de bunuri în acea perioadă și, cu atât mai mult, acces la acele
bunuri aveau numai oamenii din partid. Era o practică general acceptată de
toată lumea și se știau foarte bine lucrurile astea.

În film pare că și acest aspect ar fi
hotărâtor în ceea ce privește decizia lui Godeanu de a dezerta la americani…

Sunt două paliere
diferite: adevărul istoric despre Pacepa și ce tratăm noi în film despre Victor
Godeanu. Sunt elemente pe care povestea din film le-a împrumutat din adevărul
istoric, dar sunt puse într-un context specific al poveștii noastre. Discuția despre
Ioan Mihai Pacepa este o discuție separată. Paralelele dintre povestea lui
Pacepa și cea a lui Godeanu s-ar putea să fie inutile, pentru că nu urmăresc
aceeași poveste.

Cele 100 de fețe ale unui spion

Tu cum ai perceput personajul? Mă gândesc
că în povestea lui Victor Godeanu putea fi omis acest aspect al depozitului de
bunuri ilegale, se putea găsi altă motivație pentru plecarea din țară.

Plecarea lui e declanșată de un cumul de
elemente, pe lângă această paranoia a tovarășului Ceaușescu în privința unei
cârtițe KGB care era infiltrată în sistem și care, din punctul de vedere al lui
Victor Godeanu, e evident cine era, cu atât mai mult cu cât apar și acele
fotografii cu el și un general KGB. Odată ce negativele sunt în circuitul de
informații al spionilor este doar o chestiune de timp până vor ajunge la dictator.
Cu atât mai mult cu cât KGB-ul vrea să-l extragă. El trebuie să aleagă între
Moscova și Washington. Chiar dacă Moscova ar putea să pară, în contextul
traiectoriei de până atunci, o alegere călduță, Victor alege să fie de partea
bună a istoriei. De aceea, el alege cu tot riscul de a avea de pierdut nu numai
el, cât și familia lui, să aibă aportul lui la deconstrucția acestui tip de
regim totalitarist și tiranic al lui Ceaușescu.
Dacă ar fi să urmărești ce s-a întâmplat în realitate cu Pacepa, n-ai de unde
să știi ce efecte a avut fuga lui. Ce știm este că România era atunci la zi cu
tehnologia, cu industria tehnologică, industria noastră concura direct cu ceea
ce se întâmpla în Vest în aceeași perioadă. De aici, poți să-ți dai și seama că
se făcea mult spionaj industrial; asta era miza, toate țările erau interesate
să aibă o industrie cât mai eficientă. Ioan Mihai Pacepa a fost consilier al
președintelui Ceaușescu când acesta s-a opus trecerii tancurilor sovietice prin
România să invadeze Cehoslovacia, și lucrurile au căpătat o altă nuanță timp de
zece ani în România. Exact în perioada asta a crescut și acest personaj, care
după zece ani a decis să fugă de lângă acest monstru de Ceaușescu, pe care se
pare că-l crease lângă el. Sunt multe implicații și multe nuanțe în același
timp. Acum, rămâne la latitudinea publicului să înțeleagă care sunt mizele lui
Victor Godeanu până în episodul 6 și dacă el le va înțelege. E un joc al
încrederii și, fiind spioni, nu-și dau niciodată intențiile pe față.

Finalul face din Victor Godeanu un
adevărat erou de Hollywood…

E o miniserie, sunt mai multe fire
narative, fiecare cu miza lui, și trebuie să se închidă cumva. Cum spuneam
înainte, sunt împrumutate elemente istorice din perioada aceea și cumva puse
într-o legătură posibilă în povestea noastră într-un mod foarte iscusit. Faptul
că se nasc discuții despre motivații, despre mize, este foarte important pentru
poveste.

Visuri ca pietre de hotar

Ți-ar fi plăcut să lucrezi în
intelligence?
Acum
nu. Când eram mic, da, sigur. Mă uitam la filmele cu „James Bond“, seriile cu „Sfântul“,
cu Roger Moore, cumva era altceva.

Și chiar ai jucat în „Sfântul“ (n.r. –
actorul a avut un rol secundar în producția „Sfântul“ din 2017, film din
distribuția căruia a făcut parte și Roger Moore).

Am niște titluri pe parcursul carierei în
care am ajuns într-un mod surprinzător și care, culmea, înseamnă niște lucruri
pentru mine, sunt niște pietre de hotar. Serendipitate, știi? M-au dus niște
lucruri exact în direcția aceea ca să se închidă o poveste.