Actualitate

SPECIAL Povestea lui Victor Brauner, pictorul vizionar care s-a ascuns în munți de frica naziștilor

Publicat

acum 3 ani

iunie 18, 2023

Nationalul

SPECIAL Povestea lui Victor Brauner, pictorul vizionar care s-a ascuns în munți de frica naziștilor

Victor Brauner a fost un vizionar al propriului destin – după cum spunea și biograful său, Sarane Alexandrian, și-a trăit „din tablou în tablou, declinându-și în fiecare dintre ele un aspect din identitatea sa transcendentă și dezvăluindu-și, ca dintr-un principiu filosofic, intimitatea“.

Victor Brauner a inventat un nou tip de artist: pictopoetul

Victor Brauner s-a născut în urmă cu fix 120 de ani, pe 15 iunie 1903, în Piatra Neamț. Părinții, Deborah și Herman, au încercat să ofere celor șase copii o educație aleasă, așa că, în 1907, când revoltele erau în floare în Moldova, familia Brauner a plecat în Occident, în Hamburg, mai întâi, apoi la Viena. Se întorc în România în 1914, la Brăila, unde rămân în timpul Marelui Război. Apoi, familia Brauner se mută în Capitală, unde Victor studiază la Școala de Arte Frumoase din București de unde este dat afară pentru stilul său nonconformist și opiniile sale împotriva doctrinei academice. La 18 ani însă își găsește un loc la Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroșanu. Trebuie să spunem că nu doar Victor deținea talentul artistic în familia Brauner, ci și frații săi: Harry avea să devină un renumit etnomuzicolog – fiind cel care a descoperit-o pe Maria Tănase –, iar Theodore își câștigă renumele în lumea fotografiei.

Pictopoetul pionier

Puțin mai târziu, tânărul Victor Brauner își face debutul pe scena avangardei românești, alături de personalități precum Marcel Iancu, Ion Vinea, Max Hermann Maxy, Stephan Roll și Claude Sernet (adică Mihai Cosma), în Bucureștiul interbelic al anilor ’20, prin apariția primului și singurului număr al revistei „75HP“. Victor Brauner ilustrează, iar Ilarie Voronca semnează manifestul poetic. Odată cu apariția revistei, îi este anunțată și prima expoziție la Mozart Galleries în București în 1924. În ton cu manifestul suprarealist al lui André Breton, cu unul se încheie și traseul revistei „75HP“: ,,Manifestul Pictopoeziei: Pictopoezia nu e pictură / pictopoezia nu e poezie / pictopoezia e pictopoezie“.

Așadar, Victor Brauner a inventat, odată cu asta, un nou tip de artist: pictopoetul, artistul care creează un colaj al sensurilor devoalate prin poezie și artă plastică. Picturile sale sunt eclectice, pline de simboluri religioase, magie, aranjate într-un lexic vizual care vorbește despre eul pictorului, despre trăirile și emoțiile sale. Scrierile care îl citează arată că a susținut că opera sa este pur autobiografică, pentru a se căuta și pentru a se găsi pe sine.

Victor compunea chiar și cuvinte pentru a-și prezenta viziunea despre viață. „Unul dintre acestea era «le crichant» (combinație între chri – strigăt și chant – cântec), desemnând super-poetul sau super-filosoful care împinge lirismul la paroxism. Un alt cuvânt era «le Veritom» (anagramă care combină mort- moarte și vie – viață). pe care mi l-a explicat astfel: «Există un minut la jumătatea vieții ființei umane, când se află la o distanță egală de nașterea și de moartea sa. Acest minut, eu îl numesc Veritom, deoarece în acel moment avem în mod necesar intuiția adevărului despre moarte și viață»“, spune Sarane Alexandrian, prieten și biograf al artistului.

A fost recunoscut și păstrat de-a lungul anilor ca un pictor vizionar, un „inventator de forme dedublat de un creator de mituri“. În vreme ce crearea artelor vizuale înseamnă o expresie, o manifestare sau o exprimare în sine, Brauner își trăia viața și se cunoștea prin propria artă, afirmând că ,,Eu nu pictez pentru a ieși, eu sunt deja afară. Mai curând pictez pentru a intra“.

Prefața primului catalog parizian al artistului este semnată de André Breton

Parisul și prieteniile de-o viață

După prima sa expoziție de la București, în 1924, se află în fața unei călătorii ce avea să-i pună în evidență identitatea: plecarea la Paris. În capitala franceză, închiriază un atelier pe Rue du Moulin Vert, în vecinătatea artiștilor Alberto Giacometti și Yves Tanguy. Conjunctura aceasta îl familiarizează și apropie de lumea suprarealistilor inițiată de Breton. Alături de acesta, Victor vernisa prima lui expoziție pariziană la Galerie Pierre Loeb – 17 tablouri și catalogul a cărui prefață este semnată de însuși André Breton. Între cei doi s-a creat o relație bazată pe scopul comun al artei suprarealiste, care avea să reziste timpului și celui de-Al Doilea Război Mondial. În 1945, când majoritatea suprarealiștilor trecuseră Oceanul, Brauner îi scria lui Breton că își dorea să relanseze îndrăgitul curent artistic în Franța. Răspunsul a fost unul pe măsură: „Dragul meu Victor, ştii cât de mult cred în tine: nu există nimeni care să-mi pară mai îndreptăţit decât tine pentru a vorbi în numele meu la Paris. De aceea, aş vrea mult să-ţi pot încredinţa misiunea de a duce la bun sfârşit ideea, teoretic excelentă, pe care Hérold şi cu tine aţi avut-o, de a strânge într-o culegere textele şi documentele suprarealiste cele mai importante din aceşti ultimi ani“.

Premonițiile

Victor Brauner este cunoscut în „breasla“ suprarealiștilor mai ales pentru picturile sale create ca adevărate premoniții. În 1931, el pictează „Autoportret“ – o imagine tulburătoare, cu un ochi fără globul ocular și o rană care se prelinge, din gaura rămasă, pe obrazul stâng. Trebuie să spunem că ochii braunerieni sunt un laitmotiv al operei sale, care fixează și hipnotizează publicul. Momentul premoniției se adeverește într-o seară din august 1938. După ce s-au adunat în locuința pictorului spaniol Oscar Dominguez, care îl ținea în chirie o perioadă pe Esteban Frances, în aer se simte deja o tensiune. Discuțiile încep să fie din ce în ce mai aprinse, mai sonore, cuvintele de pe buza paharelor de alcool încep să se pronunțe, iar conflictul culminează cu o încăierare agresivă dintre cele două gazde, Dominguez și Frances.

Victor încearcă să aplaneze conflictul, însă, din neatenție, ciobul unui pahar ajunge să-l rănească atât de grav, încât produce orbirea completă a văzului la ochiul stâng. Evenimentul este redat, mai târziu, cu acuratețe, chiar de către artistul victimă: „Am văzut că disputa ia turnura unei încăierări, dar n-am dat mare atenție, până când am simțit o umbră a morții în paloarea lui Frances Esteban și a lui Dominguez. Nu știu de ce, imediat m-am aruncat la mijloc. Niciodată nu mai văzusem două personaje așa de îndârjite unul împotriva celuilalt. Dominguez s-a desprins de cei care-l țineau și am simțit o lovitură-n cap, urmată de o moleșeală și de un val de căldură. Vedeam totul foarte tulbure în jur. Sângele-mi curgea abundent pe haină, nu realizam absolut nimic din ce s-a întâmplat. Trecând prin fața unei oglinzi, într-o fracțiune de secundă, mi-am văzut fața, și acea imagine mi-a amintit brusc de autoportretul meu, în care scurgerea ochiului semăna izbitor cu aceea din autoportretul pe care mi-l făcusem. Asta s-a fixat în mintea mea, cu toată confuzia gândurilor. De aceea, primul lucru pe care i l-am spus doctorului care era pe cale să-mi opereze ochiul a fost despre acest autoportret, confirmându-i că ochiul era pierdut“.

Tot ca o premoniție, în 1934, Brauner pictează portretul lui Adolf Hitler: o față schimonosită și distorsionată, cu orbitele adânc însângerate, gura înțepenită și cusută ca un manifest împotriva discursurilor propagandiste. Pironizarea unor obiecte ascuțite, dure, precum cuiele, ciocanul din ureche, cârligul agățat de maxilar, portretizează autorul unui război în sine, suportând totodată consecințele dezastruoase. Cinci ani mai erau până la începutul celei de-a doua conflagrații mondiale și Brauner deja vedea monstrul universal în care avea să se transforme führerul Germaniei.

Exilul în munți și reinventarea

La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, Brauner se afla în Franța, iar toate caracteristicile îl făceau o țintă clară a naziștilor: evreu care umbla cu un pașaport fals, adept al unui curent artistic denigrat de nemți și cu simpatii de stânga. Astfel, grupul suprarealiștilor se sparge: mulți dintre ei se refugiază la Marsilia, unde protecția le era asigurată de către comitetul american de ajutorare condus de jurnalistul Varian Fry.

Brauner, împreună cu Jacqueline Abraham, cea care mai târziu avea să îi devină soție, se refugiază în Munții Alpi, în Celliers-de-Rousset, până la finalul războiului. Este o perioadă în care teama și angoasa persistă, iar resursele pentru creație obișnuite încep să dispară, artistul fiind nevoit să le înlocuiască. Astfel, începe să creeze în ceară, iar noile sale lucrări poartă o aură tainică. Pictează, printre altele, „Logodnica mecanică“ și „Omul ideal“, cea din urmă fiind o lucrare pe pânză vopsită sau lemn care prezintă un om în cea mai simplă reprezentare a sa. Acest Victor, la vârsta de 42 de ani, se arată a fi într-o etapă tulbure, după cum i se confesează într-o scrisoare poetului René Char: „Mi-a fost interzis să pictez. Este motivul pentru care valorii acestor tablouri, pe lângă forma și semnificația lor deja neobișnuite, i se adaugă una ermetică și ezoterică. Pictura mea din această perioadă este o pictură de umbră. De altfel, multe dintre tablourile mele vor purta această inscripție: «Acestui tablou îi este teamă de căldură, a se păstra și a se privi în umbră»“.

Portretul lui Adolf Hitler pictat de Victor Brauner în 1931

Arta sa, o întreagă biografie

Brauner se întoarce la Paris după terminarea războiului și se stabilește în fostul atelier al pictorului Le Douanier Rousseau. Reia legăturile cu vechii prieteni din grupul suprarealiștilor și participă inclusiv la expoziția internațională Galerie Maeght, din 1947. Lipsa cetățeniei franceze și pericolul de a fi expulzat din această cauză îl determină pe artist să plece în Elveția, cu toate că și-ar fi dorit să vină înapoi în țară: „Aveam intenția să vin puțin în România (poate o voi face), dar călătoria costă sume astronomice. Poate m-ar invita statul pentru o conferință asupra artei moderne sau așa ceva“, scria artistul familiei sale.

Pentru Brauner, ultima parte a vieții a fost una îmbelșugată, căci tablourile sale aveau mare succes atât în Europa, cât și în Statele Unite ale Americii. Primește cetățenia abia în 1963, la insistențele lui Gaetan Picon, șeful de cabinet al lui André Malraux. Trei ani mai târziu, el urma să reprezinte Franța la Bienala de la Veneția, însă a murit și a fost îngropat în Cimitirul din Montmartre, lăsând drept epitaf cuvintele care rezumă întreaga lui activitate: „Pentru mine, a picta e viața, adevărata viață, VIAȚA MEA“.

Înapoi acasă, după jumătate de secol

Unul dintre cele mai importante evenimente din programul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023 a fost „Invenții și magie“, o expoziție retrospectivă a artistului român, cu peste 100 de lucrări atent selectate de către curatoarea Camille Morando, care acoperă întreaga activitate a lui Brauner. Expoziția s-a încheiat la finalul lunii mai, jumătate dintre piesele expuse întorcându-se acasă, la Centrul Pompidou din Paris.

Prietenii și prestigiul care l-au ținut în viață

Relația lui Victor Brauner cu România, și implicit cu familia și copilăria, este legată adesea de zona spiritismului. Această pasiune a fost moștenită de la tatăl lui, un afacerist cu cherestea căruia îi plăcea să găzduiască acasă ședințe de spiritism. Deși micul Victor nu avea voie să participe, inevitabil a crescut, la propriu, în această lume a magiei. Nu de puține ori a fost văzut în Cimitirul Bellu, jucându-se cu pensula pe pânză, în fața mormântului Iuliei Hasdeu. În perioada anilor ’40, figura fiicei savantului Bogdan Petriceicu a apărut în operele lui Brauner – cea mai cunoscută este aceea în care coafura fetei este chiar mausoleul din cimitirul bucureștean.

În România, Victor Brauner a legat mai multe prietenii cu artiști celebri ai vremii. Unul dintre aceștia este Gellu Naum care, într-un interviu, povestește despre impactul pe care l-a avut arta și omul Brauner în viața lui: „Intrasem pe strada redacției «Universul», şi era un afiş afară: Victor Brauner. Am intrat. Un singur om, într-un colţ. Ca un suedez, aşa, blond, foarte drăguţ. Am rămas troznit când i-am văzut pictura. Mai văzusem eu Picasso, dar Brauner m-a zăpăcit complet. Mă uitam aşa, şi el m-a întrebat: «Cum e, îţi place?». Şi eu i-am spus: «Extraordinar! Ce văd în picturile tale, asta vreau eu să scriu!»“. „Ce v-a bulversat? Ce-aţi simţit diferit în pictura lui?”, a fost întrebat poetul. „I-am simţit nenorocirea. Și o tărie de oţel în nenorocirea aia. Pentru că el avea o obsesie, la un moment dat, că are să-şi piardă ochiul. Şi, ştii, pentru un pictor ce însemnează ochiul…“.

Mormântul lui Victor Brauner se află în cimitirul Montmartre din Paris

A realizat ilustrațiile cărților multor poeți români, mulți dintre ei devenindu-i prieteni – Gherasim Luca, Sașa Pană şi Ion Minulescu fiind doar câțiva dintre aceștia. Un portret al omului și al legăturii între artiști este mărturia sensibilă a lui Geo Bogza: „Era un băiat foarte drăguț, blând, vesel, un camarad formidabil, plin de spirit și inventivitate. Despărțirea de el a fost nespus de dureroasă. A fost un timp când pe el 1-am iubit cel mai mult“.

Reputația care îl ajungea din urmă

În perioada interbelică, când drumurile îl purtau mai des către București, Brauner aducea cu el în bagaj și reputația bună de care se bucura la Paris. Într-un articol din ziarul „Adevărul Literar“, publicat în 1935, se scria: „S-a expatriat acum 5 ani dintre noi şi a stat la Paris, unde a experimentat formula artei suprarealiste. Primit în cercurile din capitala Franţei şi a artei şi recunoscându-i-se talentul şi virtuţile multiple, a fost integrat grupării conduse de André Breton. Acesta i-a scris o extrem de elogioasă prefaţă la catalogul expoziţiei pe care Brauner a făcut-o înainte de a se întoarce iar în România. Pânzele lucrate la Paris, în sensul suprarealiştilor, le va vernisa la București. Publicul va putea atunci lua, pentru întâia oară, contact cu acest fel de manifestare şi va avea prilejul să admire talentul lui Victor Brauner, cunoscut din expoziţiile și reproducerile în revistele de avangardă, înainte de plecarea sa în Franţa“.

De asemenea, în perioada anilor ’30, doar pentru scurtă vreme, Brauner se întoarce de la Paris și se alătură Partidului Comunist – filosofia socialistă seducea cu ușurință orice spirit revoluționar.

Comentarii Facebook

Articole pe aceiasi tema:ascuns Brauner care de frica în lui munţi naziștilor Pictorul Povestea prima să special Victor vizionar

Urmatorul

Blindatele americane MaxxPro, folosite de Ucraina, îi scot din minți pe ruși. „Sunt aproape indestructibile”

Nu ratati

Descoperă afacerea profitabilă a Laurei și a lui Adrian, deschisă la marginea Bucureștiului! Produsele lor sunt la mare căutare, iar stocurile sunt tot mai goale

Nationalul

Comenteaza si tu

Actualitate

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Publicat

acum 2 zile

ianuarie 30, 2026

1SEO

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.

Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.

Reducerea dezordinii și a distragerilor

Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.

Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.

De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.

Creșterea productivității angajaților

Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.

Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.

În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.

Un spațiu de lucru mai curat și sigur

Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.

Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.

Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.

Concluzie

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.

Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

Publicat

acum 2 zile

ianuarie 30, 2026

1SEO

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.

Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.

Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.

Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)

Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.

Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:

Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
Creșterea confortului interior;
Prevenirea condensului pe margini.

Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.

Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul

O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.

Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:

Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.

Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.

Măsurarea performanței înainte și după schimbare

O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.

Evaluarea performanței se poate face prin:

Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).

După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.

Concluzie

Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.

Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Actualitate

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Publicat

acum 2 zile

ianuarie 29, 2026

1SEO

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.

Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.

Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?

O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.

Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.

Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile

Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.

Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.

Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer

Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.

Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:

Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.

Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.

Concluzie

Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.

În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare