Locul scos la licitaţie pentru a-l însoţi pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, în primul zbor turistic spaţial al societăţii Blue Origin din 20 iulie a fost...
Premierul Florin Cîţu anunţă, după întâlnirea cu reprezentanţii cultelor religioase din Sibiu, că „preoţii vor să se implice”. Discuția cu reprezentații cultelor religioase din Sibiu a...
Mai mulți turişti români care au plecat în vacanță în Grecia au avut parte de o surpriză neplăcută. În această dimineață, la vama Kulata – Promachonas,...
Starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită cu încă 30 de zile, începând cu sâmbătă, 12 iunie. Astfel, o serie de măsuri de relaxare...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat, vineri seară, la Digi 24, că problemele generate de pandemie s-au suprapus peste cele deja existente din întăţământul românesc şi au amplificat discrepanţa dintre rural şi urban. Totodată ministrul...
O fetiță în vârstă de trei ani care fusese dată dispărută a fost găsită decedată pe un câmp situat în apropierea locului unde fusese văzută ultima...
Un om de știință de vârf din Marea Britanie care a oferit consiliere guvernului susține faptul că purtarea măștilor de protecție și câteva măsuri de distanțare...
România a trimis vineri încă 100.800 de doze de vaccin împotriva COVID-19 către Republica Moldova, a anunțat Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV)...
Numărul cazurilor de inflamații cardiace la tinerii de 16-24 de ani este peste așteptări în SUA, după administrarea celei de-a doua doze din vaccinurile pentru Covid-19...
Planul Național de Redresare și Reziliență, trimis de România la Bruxelles, nu s-a ridicat la nivelul condițiilor cerute de instituțiile UE. Comisia Europeană a transmis Guvernului...