„Eu cred că din luna iunie începem evenimentele”

0
73

„Noi artișții am fost cei mai afectați (n.r. de pandemie). Și cred că aceste evenimente sunt binevenite.

Eu m-am vaccinat. Eu am făcut și boala, chiar forma foarte gravă, am stat la ATI, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să fiu astăzi în viață. Cred că e singura soluție, în momentele acestea cumplite de pandemie, să ne vaccinăm, ca să putem să avem o viață reală.

Eu cred că undeva în luna iunie o să începem evenimentele. Un pic timid, dar eu zic că vor fi evenimente începând din luna iunie. Și sperăm să continue, iulie, august. Să mergem cât mai mult posibil, adică să dăm drumul la tot.

Îmi e dor de evenimente, pentru că noi așa simțim publicul. E foarte greu să ții evenimente online. Dacă publicul nu îl ai aproape de tine, să cânte fiecare vers, nu e ok pentru noi, ca artiști”, a mai afirmat artistul.

Concert-test cu 5.000 de oameni, la Barcelona. Nicio persoană nu s-a infectat

Nu a existat niciun semn de contagiere după concertul test desfăşurat pe 27 martie în Barcelona, la care au participat 5.000 de spectatori, au afirmat marţi organizatorii, relatează publicația The Brussels Times, citând presa spaniolă.

Cei prezenți au purtat măşti de tipul FFP2, dar nu au păstrat distanța.

Așadar, la două săptămâni după concertul susţinut de trupa Love of Lesbian, toţi participanţii au realizat teste PCR şi ”nu există niciun semn care să sugereze că vreo contagiere a avut loc în timpul evenimentului”, a declarat Josep Maria Llibre, medic în cadrul spitalului Germans Trias i Pujol din localitatea Badalona.

„Cu o ventilaţie optimizată, teste antigen şi purtarea măştii, putem garanta un spaţiu sigur”, a adăugat acesta.

În afara testelor şi a măştilor FFP2, ventilaţia precum şi capacităţile de primire în spaţii precum toaletele au fost strict controlate.

”O dată în plus, Barcelona şi cultura acestui oraş sunt pionieri ai unei situaţii inedite, când trebuie păstrată activitatea culturală cu toate garanţiile sanitare. Este posibil să relaxăm restricţiile”, a spus bucuros Jaume Collboni, adjunctul primarului din Barcelona.

Experimentul este unul dintre puţinele desfăşurate în Europa pe scena muzicală actuală.

Un alt concert-test a avut loc la începutul lui martie în Olanda, cu participarea a 1.300 de persoane.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here