Parchetul European își începe activitatea fără procurorii delegați din Slovenia și Finlanda

0
299

Parchetul European (EPPO), o nouă instituție europeană menită să lupte împotriva fraudei cu fonduri europene, condusă de Laura Codruța Koveși, își începe marți activitatea, chiar în lipsa procurorilor delegați din Slovenia și Finlanda.

Agerpres notează că EPPO își începe activitatea cu câteva luni întârziere, dar la timp pentru a supraveghea modul în care se vor cheltui miliardele de euro din planul de relansare economică.

Parchetul European ar fi trebuit să fie lansat la finalul anului trecut, dar lansarea a fost amânată pentru că cele 22 de state participante au întârziat desemnarea procurorilor lor delegați. Slovenia și Finlanda nu au făcut acest lucru nici până acum.

Parchetul European, condus de fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, va fi „complet independent faţă de Comisie, celelalte instituţii şi organe ale UE, precum şi faţă de statele membre”.

Ce rol va avea Parchetul European?

EPPO a fost înființat pentru anchetarea și trimiterea în instanță a autorilor de infracțiuni care vizează bugetul Uniunii Europene. Instituția va ancheta și frauda în materie de TVA dacă infracțiunea implică cel puțin două state membre și sume de peste zece milioane de euro, corupția și deturnarea de fonduri care afectează interesele financiare ale Blocului comunitar, dar și spălarea de bani.

Parchetul European ar urma să lucreze, potrivit estimărilor, circa 3.000 de dosare pe an.

EPPO are un nivel central, al cărui sediu se află la Luxemburg. În fruntea sa se află Laura Codruţa Kovesi, alături de un colegiu de 22 de procurori, câte unul din fiecare stat participant. Dintre cele 27 de state ale UE, singurele care nu participă la iniţiativă sunt Ungaria, Polonia, Irlanda, Suedia şi Danemarca.

De ce are UE nevoie de EPPO?

Necesitatea înființării acestei structuri vine din dificultățile cu care se confruntă statele membre în anchetarea infracțiunilor transfrontaliere. Spre exemplu, pentru a obține informații de la alte state, este nevoie de cereri de asistență judiciară reciprocă, iar acestea sunt aprobate uneori după mai multe săptămâni, atunci când sunt aprobate.

Înființarea EPPO va face ca aceste demersuri să nu mai fie necesare, a explicat procurorul delegat german Marcus Paintinger.

„Putem pur şi simplu să-i telefonăm sau să-i trimitem un e-mail colegului nostru în Slovacia sau în Italia. Este o mare valoare adăugată”, explică acesta.

Mai mult, AFP notează că EPPO este cu atât mai necesar cu cât primele fonduri din planul de redresare economică de 750 de miliarde de euro ajung în vară la statele membre, ceea ce comportă importante riscuri de fraudă.

Parchetul „va supraveghea foarte îndeaproape aplicarea planului NextGenerationEU de o manieră în care să se asigure că totalitatea acestor fonduri va fi utilizată pentru a ne ajuta economiile să depăşească criza”, subliniază comisarul european pentru Justiţi,d Didier Reynders.

Parchetul European își începe activitatea fără Slovenia și Finlanda

EPPO poate să își înceapă activitatea fără procurorii delegați din cele două state, a explicat Laura Codruța Kovesi, care a deplâns, însă, „lipsa de cooperare sinceră” a Sloveniei.

De altfel, eșecul în a desemna un procuror delegat a dus la demisia ministrului sloven al Justitiei, Lilijana Kozlovic, aceasta protestând față de respingerea de către Guvern a două candidaturi pentru această funcție.

Marți, 1 iunie, are loc la Bruxelles, de la ora locală 11:00 (12:00, ora României, n. red.), o conferință de presă cu ocazia începerii activității Parchetului European.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here