Actualitate
Cea mai veche mănăstire ortodoxă din România. Povestea așezământului Hodoş Bodrog, ctitorit în anul 1177
Cea mai veche mănăstire ortodoxă din România (ctitorită în anul 1177), Hodoş Bodrog, se află în județul Arad. În jurul ei sunt țesute multe legende pentru care pelerinii vin și în zilele noastre.
Mănăstirea Veche FOTO arhivă mănăstire
De
exemplu, denumirea de Hodoș vine de la un taur uriaș care păștea cu o cireadă
de vite în zonă. Mai este o legendă legată de inima unui călugăr și mama sa.
Se
spune că, în acele vremuri de demult, era o cireadă de vite care păștea.
Printre acestea era și un taur uriaș, pe care localnicii îl numeau Hodoș, iar
de la o vreme, zi de zi mergea și săpa cu coarnele lângă un pârâu și numai o
văcăriță îl putea mâna seara către casă. Au trecut săptămâni întregi de când
taurul tot săpa, iar într-o seară, nicidecum nu a vrut să plece din locul
respectiv. Atunci văcărița l-a lovit ca să plece odată, dar taurul,
întorcându-se, a împuns-o cu coarnele, iar aceasta a murit.
Capul taurului care a descoperit Icoana Maicii Domnului FOTO arhivă Adevărul
Oamenii locului au
omorât taurul, dar s-au gândit să meargă totuși să vadă totuși de ce tot săpa
taurul. Mergând la fața locului, oamenii au văzut că se vedea ceva ieșit din
pământ, iar săpând puțin, și-au dat seama că este colțul unei icoane.
Atunci au
săpat cu grijă în continuare și au găsit o icoană imensă, cu Fecioara Maria și
Pruncul Iisus, iar lângă icoană, o căldare plină cu galbeni de aur. Atunci s-au
sfătuit toți oamenii acelor locuri ce să facă și din acei galbeni au zidit o
mânăstire, căreia i-au pus nume Hodoș-Bodrog. Hodoș după numele taurului, iar
Bodrog, înseamnă împunsătură cu cornul: bod- împunsătură, iar rog-corn.
Icoana Făcătoare de Minuni FOTO arhivă mănăstire
Se
mai spune că, galbenii din căldare s-au terminat chiar înainte de a tencui
zidul din spatele mănăstirii și zadarnic încercau oamenii să tencuiască cu alți
bani, căci tot ce puneau pe Mănăstire nu stătea, ci cădea. Cum intri în mănăstire,
deasupra Altarului se găsește acea icoană găsită de Taur, iar lângă aceasta se
găsesc chiar coarnele taurului Hodoș.
Blestemul
mamei
La
această Mănăstire au slujit mulți călugări de-a lungul vremurilor, dar în acele
vremuri îndepărtate, să fi călugăr în aceste locuri însemna mare lucru. Și un
călugăr a fost vizitat într-o zi de mama sa, o femeie simplă, ce era de la țară,
care nu-și văzuse fiul de multă vreme și a mers pe jos două zile să ajungă la
el, să-i aducă niște nuci și câțiva bănuți pe care-i strânsese.
Aceasta
a bătut la poarta Mănăstirii și întrebă de fiul ei. Femeia era îmbrăcată
sărăcăcios și era obosită de drum, iar un alt călugăr a condus-o la chilia fiului ei, spunându-i acestuia că i-a venit mama. Acesta când și-a văzut mama
care arăta, după atâta drum, care era precum o cerșetoare, i-a spus celuilalt
călugăr că el nu o cunoaște pe femeia asta și să o scoată afară, că-l face de
rușine.
Scoasă cu forța afară, mama călugărului blestemă: „Să nu te primească
pământul, așa cum nu m-ai primit tu pe mine!”.
Inima călugărului blestemat de mama sa zidită pe zidul mănăstirii arhivă Adevărul
După
ce acesta a murit, a fost îngropat cum se cuvine, însă a doua zi, ceilalți
călugări i-au găsit trupul azvârlit afară, deasupra pământului. Zadarnic au tot
încercat sa-l îngroape, iar într-o dimineață i-au găsit trupul neînsuflețit lângă
groapă, iar inima lângă el, atât de tare l-a aruncat pământul. Atunci,
călugării i-au îngropat trupul, iar inima i-au zidit-o pe zidul mănăstirii,
unde se află și acum, iar dacă îți lipești urechea de beton, încă se mai aude
cum bate.
„Despre
legende au auzit foarte mulți. Avem pelerini din toate părțile țării care vin.
Cei mai mulți participă la Drumul Crucii care se săvârșește de două ori pe an în
Vinerea Mare și la Adormirea Maicii Domnului, când în ajun, 14 august, după
slujba de Priveghere se face Drumul Crucii”, a declarat Dr. Iustin Popovici,
consilier cultural la Centrul Eparhial Arad şi vieţuitor în această Sfântă
Mănăstire.
Cei mai mulți credincioși vin la Drumul Crucii FOTO arhivă Adevărul
Actuala
mănăstire, situată pe șoseaua Arad – Periam, la numai 15 km nord de Arad, pe
cursul inferior al Mureșului, după tradiție, ar fi o continuare a alteia mai
vechi din Cenad (pe Mureș) de la începutul secolului XI. Cercetările
arheologice făcute în anul 1976 au descoperit în incinta mănăstirii mai multe
vestigii care dovedesc existența unei așezări monahale pe acest loc încă de la
inceputul mileniului II.
„Cu
voia lui Dumnezeu suntem un popor creștin încă din primele veacuri ale creștinismului,
ne-am format ca popor român și creștin deodată. De aceea, în ființa noastră
românească, de la început a fost implantată și trăirea morală creștină. Am fost
și suntem un popor care niciodată nu a căutat să domine pe alții, ba din contră
a fost îngăduitor, a dat dovadă de înțelepciune, credință puternică în Dumnezeu
și răbdare desăvârșita, apărându-și cu demnitate interesele religios-morale și
naționale, aceasta datorită credinței noastre creștin-ortodoxe, care ne-a
călăuzit de-a lungul a doua milenii de existență. Bisericile și Mănăstirile
noastre Ortodoxe sunt cele mai grăitoare dovezi ale trecutului nostru. Din șirul
acestora face parte și Mănăstirea Hodoș – Bodrog, cea mai veche așezare
monastică din țara noastră, cu viață monahala neîntreruptă”, sunt cuvintele
rostite de starețul Protosinghel Grigorie Timiș.
Călugari
greci de rit răsăritean
Prima
atestare documentara a mănăstirii, apare într-o diploma emisă de Regele Bela al
III-lea, de la 1177, prin care se atesta proprietățile monahale și vecinii acesteia.
Se spune ca vechimea mănăstirii ar fi mult mai mare, pentru că aici ar fi
sălășluit, pe vremea ducelui Ahtum, la începutul secolului al XI-lea, călugări
greci de rit răsăritean. Într-un alt document din 1216 Mănăstirea Hodoș –
Bodrog, sub numele de „Mănăstirea Ciala” este menționată în rândul altor
mănăstiri de rit răsăritean aparținând de sistemul monastic teodosian cu centrul
la Ierusalim.
Din anul 1446 se generalizează denumirea de Bodrog, iar din anul
1784 apare denumire a de Hodoș-Bodrog. În secolul al XII-lea mănăstirea avea o
biserică de lemn, actuala biserică de zid existând din a doua jumătate a
secolului al XlV-lea.
Biserica mănăstirii cu hramul „Intrarea în
Biserica a Maicii Domnului” (21 Noiembrie), datează din a doua jumătate a
sec. XIV, și este o construcție din piatră și cărămidă romană, cu ziduri foarte
groase, fiind construită în stilul triconic bizantin. În decursul timpului
biserica a trebuit să fie de mai multe ori restaurată, păstrându-se însă forma
ei inițiala, intervenindu-se doar la acoperiș care, în sec. XVIII, a primit o
formă barocă.
După anul 1766 s-a executat tencuirea bisericii în exterior, cu
tencuiala de var și nisip cu influențe baroce. Pentru a putea fi mai bine
protejată și pentru a-i mări interiorul, în anul 1790 s-a mai adăugat un
pridvor, care era prevăzut a fi cu turlă, dar din lipsă de fonduri nu a mai
putut fi terminat. Catapeteasma din lemn a fost executata de starețul Ieronim
Balinton, în 1940.
Pictura interioară este realizata în frescă și
datează din secolele XVI-XVII. în decursul timpului, s-au mai făcut unele
restaurări, dintre care cea mai recentă a fost executată între 1938-1940, de
pictorii Al. Demian si C. Cenan.
Construirea
unei noi biserici
În
anul 1989 obștea mănăstirii în frunte cu starețul Timotei Iftimie, au început
construirea unei noi biserici, lucrările fiind finalizate abia în anul 1997, la
28 septembrie, când Prea Sfințitul Părinte Timotei a săvârșit slujba târnosirii
bisericii. Pictura în tehnică „fresco” a fost executată de pictorii Radu și
Alexandrina Jitariu, mozaicurile exterioare au fost realizate de pictorul Victor
Jurca din Lugoj, iar lucrările de sculptura din interior de Gavriloaia Vasile
din Târgu Neamț. Hramul bisericii noi este „Pogorârea Duhului Sfânt”.
În
latura de răsărit a incintei se află o clădire de care este lipit altarul de
vară, iar pe latura de apus, o mare clădire de care este lipită biserica noua,
construită după anul 1990. Dintre clădirile vechi se mai păstrează
turnul-clopotniță, care este foarte înalt, clădirea stăreției (din a doua jumătate
a secolului al XVIII-lea) și o parte a zidului de incinta pe latura din nord.
Personalități
de seamă
Mai
multe personalități de seamă și-au adus contribuția la dăinuirea acestui
monument: Sava Brancovici (1607), Sofronie, Episcop de Lipova si Gyula (1651),
Isaia Diacovici (1690), Eugeniu de Savoia, care a acordat protecție mănăstirii
în 1716, călugarul Naum Râmniceanu (1788) și Nicolae Iorga (1905). În secolele
XIX-XX, aici și-au primit tunderea în monahism personalități bisericești
precum: Miron Romanul, Ioan Metianu, Miron Cristea, Nicolae Bălan, Grigore
Comșa, Andrei Magearu, Policarp Morusca.
Ateleriere
în care lucrează călugării
În
prezent, mănăstirea are mai multe ateliere în care lucrează călugării. Mai
important este atelierul de croitorie, unde se confecționează potcapuri și
mitre arhierești. Mănăstirea poseda o colecție de artă veche bisericească și
multe obiecte de patrimoniu din secolele XIV-XIX (icoane, cărți vechi și alte
obiecte).
Așezarea
mănăstirii
Din
punct de vedere geografic Mănăstirea Hodoș – Bodrog se află în județul Arad
(județ situat la granița de vest a României), la vest de municipiul Arad, pe
cursul inferior al Mureșului, la o distanță de 12 km, pe drumul (DJ682) ce duce
de la Arad la Felnac – Secusigiu – Periam.
Venind
din Arad se merge spre Timișoara (pe DN 69)
și înainte de benzinăria OMV din Aradul Nou – la semafor – se virează la
dreapta pe Str. Ogorului (exista si indicator pt. Mănăstire). Se trece de cele
trei sensuri giratorii de la capătul Str. Ogorului, urmărind de fiecare dată
direcția Zădăreni pe DJ682. La primele doua sensuri giratorii există și
indicatoare maro pentru Mănăstire.
Cum
se ajunge la Hodoş Bodrog
Venind
dinspre Timișoara, pe DN 69, după benzinăria OMV din Aradul Nou – la semafor se
merge la stânga si apoi pe DJ682 spre Zădăreni.
Venind
dinspre Timișoara pe Autostrada A1, se iese la a doua ieșire spre Arad (Arad
Est 1) și se urmărește direcția Zădăreni pe DJ682. La ieșirea de pe autostradă
există de asemenea și indicatoare maro cu Mănăstirea Hodoș-Bodrog.
Dupa
Zădăreni urmează Bodrogu Nou și aproape de ieșirea din Bodrogu Nou se merge la
dreapta (există indicator pt Mănăstire pe ambele părti ale drumului). De la
indicator mai sunt aproximativ 2 Km până la Mănăstire.
Se
poate ajunge și cu trenul Regiotrans pe relația Arad – Bodrogu Nou. La câteva
sute de metri de gară se afla drumul care duce la mănăstire.
Manastirea, în zilele noastre FOTO Facebook Mănăstire Hodoș Bodrog
Actualitate
Armata israeliană anunță că a lovit o instalație din Iran suspectată de implicare în fabricarea de arme chimice și transfer de fentanil
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunțat marți că au atacat o instalație care ar fi fost folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran.
FOTO X / Mario Nawfal @MarioNawfal
IDF a declarat că „a atacat o instalaţie de cercetare şi dezvoltare care transfera sistematic substanţe chimice către regimul terorist iranian”, scrie Agerpres.
Armata israeliană a afirmat că instalaţia, deţinută de compania Tofiq Daru, „se prezenta drept o companie civilă”, dar „în practică transfera regimului terorist iranian substanţe chimice, inclusiv fentanil, care erau utilizate pentru cercetarea şi dezvoltarea de arme chimice”.
Informaţia nu a putut fi verificată din surse independente.
Nu se ştie dacă Iranul lucra de fapt la dezvoltarea de arme chimice pentru uz militar, notează dpa.
„Fentanilul este un anestezic care, în doze mari, este considerat a fi o substanţă extrem de letală”, a afirmat IDF. Compania „a furnizat sistematic această substanţă mortală” Organizaţiei pentru Inovare şi Cercetare Defensivă din Iran (SPND), a mai spus armata israeliană.
Actualitate
Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare
Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde din comerțul global. Sub coordonarea Comisiei Europene, acest demers vizează trecerea de la un model administrativ fragmentat, bazat pe sisteme naționale, la unul integrat, digital și coordonat la nivel european.
Sistemele vamale tradiționale sunt supuse unei presiuni semnificative. Foto AVR
Necesitatea reformei este determinată în principal de creșterea exponențială a comerțului electronic, care a generat un volum fără precedent de colete de mică valoare provenite din afara Uniunii. Sistemele vamale tradiționale, concepute pentru fluxuri comerciale mai reduse și mai previzibile, sunt astăzi supuse unei presiuni semnificative, atât din punct de vedere operațional, cât și în ceea ce privește capacitatea de control și colectare a veniturilor.
Deși direcțiile strategice sunt clare, reforma se află încă în proces legislativ, fiind analizată și negociată între instituțiile europene, inclusiv în cadrul Consiliul Uniunii Europene și al Parlamentului European. Implementarea completă este estimată a avea loc etapizat.
Direcțiile principale ale reformei europene
Pachetul de reformă propune o schimbare de paradigmă în modul de funcționare a autorităților vamale. Un element central este crearea unei Autorități Vamale a Uniunii Europene, care ar urma să aibă un rol de coordonare strategică și operațională, contribuind la uniformizarea practicilor și la reducerea diferențelor dintre statele membre.
În paralel, se propune dezvoltarea unei platforme digitale comune — EU Customs Data Hub – care va permite colectarea și analiza centralizată a datelor privind importurile. Această platformă ar urma să înlocuiască treptat sistemele naționale disparate, facilitând schimbul de informații în timp real și utilizarea unor instrumente avansate de analiză de risc.
Un alt pilon important al reformei este diferențierea tratamentului aplicat operatorilor economici. Astfel, companiile considerate „de încredere” (trusted traders) ar putea beneficia de proceduri simplificate, în timp ce controalele se vor concentra asupra fluxurilor cu risc ridicat. Această abordare urmărește atât eficientizarea activității vamale, cât și reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri.
Coletele de mică valoare: provocări și soluții propuse
Unul dintre cele mai dezbătute aspecte ale reformei îl reprezintă regimul aplicabil coletelor cu valoare sub 150 de euro.
Creșterea masivă a importurilor de produse ieftine, în special prin platforme online, a evidențiat limitele acestui sistem: dificultăți în verificarea conformității produselor, riscuri pentru consumatori și pierderi de venituri bugetare. În plus, comercianții europeni se confruntă cu o concurență considerată adesea neloială.
Unul dintre cele mai importante elemente ale reformei pe care Consiliul Uniunii Europene l-a aprobat în mod oficial în iarna 2025–2026 a fost eliminarea treptată a scutirii de taxe vamale pentru coletele de valoare mică (sub 150 euro), care până acum intrau în UE fără taxe vamale. Partenerii la negocieri au convenit să aplice o taxă vamală fixă de 3 euro pentru fiecare articol din aceste colete mici importate, în principal prin comerțul electronic. Măsura este temporară, dar va rămâne în vigoare până când intră în funcțiune noul sistem vamal complet bazat pe platforma de date a UE, în jurul anului 2028, după care scutirea va fi eliminată definitiv.
A intrat în vigoare taxa pe coletele din afara UE. Cât se plătește și pentru ce tip de pachete se aplică
Această taxă de 3 euro are scopul clar de a:
– elimina concurența neloială creată de importurile scutite de taxe, care avantajează vânzătorii extracomunitari față de comercianții europeni;
– reduce frauda vamală și riscurile pentru consumatori generate de produse care nu respectă standardele de siguranță sau sănătate;
– genera venituri suplimentare pentru bugetul UE și pentru statele membre;
încuraja plățile și conformarea fiscală în comerțul electronic.
În paralel cu aceste măsuri concrete, factorii de decizie din UE au stabilit un mandat de negociere pentru un cadrul vamal mai modern, mai eficient și mai sigur, care să includă instrumente avansate de control și monitorizare, dar și facilități pentru operatorii economici considerați de încredere.
Impactul asupra administrațiilor vamale și al mediului de afaceri
Implementarea reformei va avea implicații semnificative atât pentru autoritățile publice, cât și pentru operatorii economici. Administrațiile vamale vor trebui să investească în infrastructură digitală, să își adapteze procesele interne și să dezvolte competențe noi, inclusiv în domeniul analizei datelor și al gestionării riscurilor.
Pentru mediul de afaceri, reforma poate aduce beneficii importante, în special prin simplificarea procedurilor și reducerea timpilor de vămuire. Totuși, aceste avantaje vor fi însoțite și de cerințe sporite de conformare, în special în ceea ce privește furnizarea de date și transparența operațiunilor comerciale.
În același timp, noile reguli ar putea influența modelele de business ale platformelor de comerț electronic și ale importatorilor, determinând o mai bună integrare fiscală și vamală a acestora în piața europeană.
România: adaptare instituțională și provocări de implementare
În acest context european, România se află într-un proces de adaptare și modernizare a propriului sistem vamal. Prin intermediul Autorității Vamale Română și al Ministerul Finanțelor, sunt promovate inițiative care vizează digitalizarea proceselor, modernizarea infrastructurii IT și creșterea capacității administrative.
Cum fentează Temu și Shein taxele logistice impuse de România și Italia
Actualizarea strategiilor instituționale și alinierea legislației naționale la viitorul cadru european sunt pași esențiali pentru asigurarea unei implementări eficiente. Totuși, aceste transformări presupun eforturi considerabile, atât din punct de vedere financiar, cât și organizatoric.
Printre provocările majore se numără integrarea sistemelor informatice, formarea personalului și gestionarea tranziției către noile modele operaționale. În același timp, România are oportunitatea de a recupera decalaje existente și de a construi un sistem vamal mai performant și mai bine conectat la rețelele europene.
Reforma vamală europeană reflectă o realitate incontestabilă: sistemele tradiționale nu mai sunt suficiente pentru a gestiona complexitatea comerțului modern. Digitalizarea, cooperarea și utilizarea inteligentă a datelor devin elemente esențiale pentru funcționarea eficientă a uniunii vamale.
Deși procesul este complex și de durată, beneficiile pot fi semnificative: o mai bună colectare a veniturilor, protejarea pieței interne și facilitarea comerțului legitim. Pentru România, această reformă reprezintă nu doar o obligație de aliniere, ci și o oportunitate strategică de modernizare și consolidare instituțională într-un domeniu esențial pentru economie.
Articol susținut de eMag
Actualitate
Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.
Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.
Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.
Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.
„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.
Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.
Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.
Despre Klass Coating System
Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.
Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.
-
Actualitateacum 2 zile„Poarta Lacrimilor”, următorul punct de blocaj care ar putea pune sub presiune transportatorii globali după Ormuz
-
Comunicateacum 3 zileStiriTimis.ro, 8 ani de jurnalism local independent în județul Timiș
-
Anunturiacum 2 zile
Anunț Public : CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC COMPLET ECHIPAT, RACORDARE LA RETEAUA ELECTRICA SI IMPREJMUIRE TERENAnunț Public :
-
Actualitateacum 2 zileDouă fetițe de 4 și 5 ani din Târnăveni, căutate de aproape 24 de ore. Răpirea, una dintre ipoteze
-
Breakingacum 2 zilePSD discută trei scenarii politice, inclusiv ieșirea din coaliție
-
Actualitateacum 2 zileConac de 5 milioane de dolari închiriat pe Airbnb, devastat după o petrecere cu 800 de tineri: focuri de armă, pereți distruși și mobilă scoasă
-
Actualitateacum o ziCe NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie
-
Breakingacum 2 zileSă încercăm ca pe o perioadă de șase luni, produsele să aibă un adaos comercial de 20%




