Cea mai veche mănăstire ortodoxă din România (ctitorită în anul 1177), Hodoş Bodrog, se află în județul Arad. În jurul ei sunt țesute multe legende pentru care pelerinii vin și în zilele noastre.  

De
exemplu, denumirea de Hodoș vine de la un taur uriaș care păștea cu o cireadă
de vite în zonă. Mai este o legendă legată de inima unui călugăr și mama sa.

Se
spune că, în acele vremuri de demult, era o cireadă de vite care păștea.
Printre acestea era și un taur uriaș, pe care localnicii îl numeau Hodoș, iar
de la o vreme, zi de zi mergea și săpa cu coarnele lângă un pârâu și numai o
văcăriță îl putea mâna seara către casă. Au trecut săptămâni întregi de când
taurul tot săpa, iar într-o seară, nicidecum nu a vrut să plece din locul
respectiv. Atunci văcărița l-a lovit ca să plece odată, dar taurul,
întorcându-se, a împuns-o cu coarnele, iar aceasta a murit.

Oamenii locului au
omorât taurul, dar s-au gândit să meargă totuși să vadă totuși de ce tot săpa
taurul. Mergând la fața locului, oamenii au văzut că se vedea ceva ieșit din
pământ, iar săpând puțin, și-au dat seama că este colțul unei icoane.

Atunci au
săpat cu grijă în continuare și au găsit o icoană imensă, cu Fecioara Maria și
Pruncul Iisus, iar lângă icoană, o căldare plină cu galbeni de aur. Atunci s-au
sfătuit toți oamenii acelor locuri ce să facă și din acei galbeni au zidit o
mânăstire, căreia i-au pus nume Hodoș-Bodrog. Hodoș după numele taurului, iar
Bodrog, înseamnă împunsătură cu cornul: bod- împunsătură, iar rog-corn.

Se
mai spune că, galbenii din căldare s-au terminat chiar înainte de a tencui
zidul din spatele mănăstirii și zadarnic încercau oamenii să tencuiască cu alți
bani, căci tot ce puneau pe Mănăstire nu stătea, ci cădea. Cum intri în mănăstire,
deasupra Altarului se găsește acea icoană găsită de Taur, iar lângă aceasta se
găsesc chiar coarnele taurului Hodoș.

Blestemul
mamei

La
această Mănăstire au slujit mulți călugări de-a lungul vremurilor, dar în acele
vremuri îndepărtate, să fi călugăr în aceste locuri însemna mare lucru. Și un
călugăr a fost vizitat într-o zi de mama sa, o femeie simplă, ce era de la țară,
care nu-și văzuse fiul de multă vreme și a mers pe jos două zile să ajungă la
el, să-i aducă niște nuci și câțiva bănuți pe care-i strânsese.

Aceasta
a bătut la poarta Mănăstirii și întrebă de fiul ei. Femeia era îmbrăcată
sărăcăcios și era obosită de drum, iar un alt călugăr a condus-o la chilia fiului ei, spunându-i acestuia că i-a venit mama. Acesta când și-a văzut mama
care arăta, după atâta drum, care era precum o cerșetoare, i-a spus celuilalt
călugăr că el nu o cunoaște pe femeia asta și să o scoată afară, că-l face de
rușine.

Scoasă cu forța afară, mama călugărului blestemă: „Să nu te primească
pământul, așa cum nu m-ai primit tu pe mine!”. 

După
ce acesta a murit, a fost îngropat cum se cuvine, însă a doua zi, ceilalți
călugări i-au găsit trupul azvârlit afară, deasupra pământului. Zadarnic au tot
încercat sa-l îngroape, iar într-o dimineață i-au găsit trupul neînsuflețit lângă
groapă, iar inima lângă el, atât de tare l-a aruncat pământul. Atunci,
călugării i-au îngropat trupul, iar inima i-au zidit-o pe zidul mănăstirii,
unde se află și acum, iar dacă îți lipești urechea de beton, încă se mai aude
cum bate.

„Despre
legende au auzit foarte mulți. Avem pelerini din toate părțile țării care vin.
Cei mai mulți participă la Drumul Crucii care se săvârșește de două ori pe an în
Vinerea Mare și la Adormirea Maicii Domnului, când în ajun, 14 august, după
slujba de Priveghere se face Drumul Crucii”, a declarat Dr. Iustin Popovici,
consilier cultural la Centrul Eparhial Arad şi vieţuitor în această Sfântă
Mănăstire.

Actuala
mănăstire, situată pe șoseaua Arad – Periam, la numai 15 km nord de Arad, pe
cursul inferior al Mureșului, după tradiție, ar fi o continuare a alteia mai
vechi din Cenad (pe Mureș) de la începutul secolului XI. Cercetările
arheologice făcute în anul 1976 au descoperit în incinta mănăstirii mai multe
vestigii care dovedesc existența unei așezări monahale pe acest loc încă de la
inceputul mileniului II.

„Cu
voia lui Dumnezeu suntem un popor creștin încă din primele veacuri ale creștinismului,
ne-am format ca popor român și creștin deodată. De aceea, în ființa noastră
românească, de la început a fost implantată și trăirea morală creștină. Am fost
și suntem un popor care niciodată nu a căutat să domine pe alții, ba din contră
a fost îngăduitor, a dat dovadă de înțelepciune, credință puternică în Dumnezeu
și răbdare desăvârșita, apărându-și cu demnitate interesele religios-morale și
naționale, aceasta datorită credinței noastre creștin-ortodoxe, care ne-a
călăuzit de-a lungul a doua milenii de existență. Bisericile și Mănăstirile
noastre Ortodoxe sunt cele mai grăitoare dovezi ale trecutului nostru. Din șirul
acestora face parte și Mănăstirea Hodoș – Bodrog, cea mai veche așezare
monastică din țara noastră, cu viață monahala neîntreruptă”, sunt cuvintele
rostite de starețul Protosinghel Grigorie Timiș.

Călugari
greci de rit răsăritean

Prima
atestare documentara a mănăstirii, apare într-o diploma emisă de Regele Bela al
III-lea, de la 1177, prin care se atesta proprietățile monahale și vecinii acesteia.
Se spune ca vechimea mănăstirii ar fi mult mai mare, pentru că aici ar fi
sălășluit, pe vremea ducelui Ahtum, la începutul secolului al XI-lea, călugări
greci de rit răsăritean. Într-un alt document din 1216 Mănăstirea Hodoș –
Bodrog, sub numele de „Mănăstirea Ciala” este menționată în rândul altor
mănăstiri de rit răsăritean aparținând de sistemul monastic teodosian cu centrul
la Ierusalim.

Din anul 1446 se generalizează denumirea de Bodrog, iar din anul
1784 apare denumire a de Hodoș-Bodrog. În secolul al XII-lea mănăstirea avea o
biserică de lemn, actuala biserică de zid existând din a doua jumătate a
secolului al XlV-lea.

 Biserica mănăstirii cu hramul „Intrarea în
Biserica a Maicii Domnului” (21 Noiembrie), datează din a doua jumătate a
sec. XIV, și este o construcție din piatră și cărămidă romană, cu ziduri foarte
groase, fiind construită în stilul triconic bizantin. În decursul timpului
biserica a trebuit să fie de mai multe ori restaurată, păstrându-se însă forma
ei inițiala, intervenindu-se doar la acoperiș care, în sec. XVIII, a primit o
formă barocă.

După anul 1766 s-a executat tencuirea bisericii în exterior, cu
tencuiala de var și nisip cu influențe baroce. Pentru a putea fi mai bine
protejată și pentru a-i mări interiorul, în anul 1790 s-a mai adăugat un
pridvor, care era prevăzut a fi cu turlă, dar din lipsă de fonduri nu a mai
putut fi terminat. Catapeteasma din lemn a fost executata de starețul Ieronim
Balinton, în 1940.

 Pictura interioară este realizata în frescă și
datează din secolele XVI-XVII. în decursul timpului, s-au mai făcut unele
restaurări, dintre care cea mai recentă a fost executată între 1938-1940, de
pictorii Al. Demian si C. Cenan.

Construirea
unei noi biserici

În
anul 1989 obștea mănăstirii în frunte cu starețul Timotei Iftimie, au început
construirea unei noi biserici, lucrările fiind finalizate abia în anul 1997, la
28 septembrie, când Prea Sfințitul Părinte Timotei a săvârșit slujba târnosirii
bisericii. Pictura în tehnică „fresco” a fost executată de pictorii Radu și
Alexandrina Jitariu, mozaicurile exterioare au fost realizate de pictorul Victor
Jurca din Lugoj, iar lucrările de sculptura din interior de Gavriloaia Vasile
din Târgu Neamț. Hramul bisericii noi este „Pogorârea Duhului Sfânt”.

În
latura de răsărit a incintei se află o clădire de care este lipit altarul de
vară, iar pe latura de apus, o mare clădire de care este lipită biserica noua,
construită după anul 1990. Dintre clădirile vechi se mai păstrează
turnul-clopotniță, care este foarte înalt, clădirea stăreției (din a doua jumătate
a secolului al XVIII-lea) și o parte a zidului de incinta pe latura din nord.

Personalități
de seamă

Mai
multe personalități de seamă și-au adus contribuția la dăinuirea acestui
monument: Sava Brancovici (1607), Sofronie, Episcop de Lipova si Gyula (1651),
Isaia Diacovici (1690), Eugeniu de Savoia, care a acordat protecție mănăstirii
în 1716, călugarul Naum Râmniceanu (1788) și Nicolae Iorga (1905). În secolele
XIX-XX, aici și-au primit tunderea în monahism personalități bisericești
precum: Miron Romanul, Ioan Metianu, Miron Cristea, Nicolae Bălan, Grigore
Comșa, Andrei Magearu, Policarp Morusca.

Ateleriere
în care lucrează călugării

În
prezent, mănăstirea are mai multe ateliere în care lucrează călugării. Mai
important este atelierul de croitorie, unde se confecționează potcapuri și
mitre arhierești. Mănăstirea poseda o colecție de artă veche bisericească și
multe obiecte de patrimoniu din secolele XIV-XIX (icoane, cărți vechi și alte
obiecte).

Așezarea
mănăstirii

Din
punct de vedere geografic Mănăstirea Hodoș – Bodrog se află în județul Arad
(județ situat la granița de vest a României), la vest de municipiul Arad, pe
cursul inferior al Mureșului, la o distanță de 12 km, pe drumul (DJ682) ce duce
de la Arad la Felnac – Secusigiu – Periam.

Venind
din Arad se merge spre Timișoara (pe DN 69) 
și înainte de benzinăria OMV din Aradul Nou – la semafor – se virează la
dreapta pe Str. Ogorului (exista si indicator pt. Mănăstire). Se trece de cele
trei sensuri giratorii de la capătul Str. Ogorului, urmărind de fiecare dată
direcția Zădăreni pe DJ682. La primele doua sensuri giratorii există și
indicatoare maro pentru Mănăstire.

Cum
se ajunge la Hodoş Bodrog

Venind
dinspre Timișoara, pe DN 69, după benzinăria OMV din Aradul Nou – la semafor se
merge la stânga si apoi pe DJ682 spre Zădăreni.

Venind
dinspre Timișoara pe Autostrada A1, se iese la a doua ieșire spre Arad (Arad
Est 1) și se urmărește direcția Zădăreni pe DJ682. La ieșirea de pe autostradă
există de asemenea și indicatoare maro cu Mănăstirea Hodoș-Bodrog.

Dupa
Zădăreni urmează Bodrogu Nou și aproape de ieșirea din Bodrogu Nou se merge la
dreapta (există indicator pt Mănăstire pe ambele părti ale drumului). De la
indicator mai sunt aproximativ 2 Km până la Mănăstire.

Se
poate ajunge și cu trenul Regiotrans pe relația Arad – Bodrogu Nou. La câteva
sute de metri de gară se afla drumul care duce la mănăstire.