Actualitate
Războiul din Ucraina. Povestea a două ofensive
Se
spune că anul trecut, pe vremea asta, Rusia ar fi trebuit deja să se afle în
plină ofensivă în Ucraina, pentru a profita de pământul înghețat care permite
tancurilor să zburde cu șenilele în vânt.
Grup de soldați ucraineni în tabăra din pădurile de lângă linia frontului din Bahmut FOTO Profimedia
Numai
că, ghinion, în China era o Olimpiadă de iarnă, iar președintele Xi Jinping i-a
strecurat ușor la ureche colaboratorului său de axă a răului, ușor
impacientatul Vladimir Putin:
”Mai
așteaptă o lună. Să se stingă întâi torța olimpică”.
Vladimir,
veriga slabă a lanțului de fraternitate tovărășească, ce să zică, a stat o lună
pe loc repaus.
Când
a venit vremea, primăvara era deja aproape, tancurile ruse s-au întins pe
cincizeci de kilometri la nord de Kiev și nu au îndrăznit să o ia pe câmpii, de
teama rasputiței.
Când
s-a făcut ceva mai bine, au fost așteptate de Sfânta Javelin și Profetul
Bayraktar și obligate la cuvenita întoarcere cu șenilele în sus.
După
aceea, războiul și-a continuat cursul.
Și
pe catastif au început să se adune lungi tabele cu morți, răniți, prizonieri de
război, fiecare parte numărând cum s-a priceput, uneori și de la stânga la
dreapta, și de la dreapta la stânga, mai ales când a fost vorba despre
”ceilalți”.
Desigur,
spun analiștii cu surse de încredere direct în buncărele de la Moscova și Kiev,
altfel ar fi stat lucrurile dacă rușii ar fi plecat la atac la primul îngheț
din iarna lui 2022.
Ce
blitzkrieg pe invers ar fi fost, ce foc de artificii peste Nipru!
Dar
asta e, când te roagă fratele cel mare, lași în stand-by ofensiva și aștepți să
se termine imnul olimpic.
Anul
acesta, la un an distanță de acel moment de oarecare incertitudine, totul era
făcut ca, în jurul aceleiași fatidice date calendaristice, 24 februarie, să se
declanșeze o nouă ofensivă, în principiu tot de către ruși, dar și de la
ucraineni erau ceva așteptări.
Analiștii
erau și de această dată convinși că numai o astfel de acțiune ar mai limpezi
câte ceva din ceața conflictului din Ucraina, ajuns să se ducă pe modelul
ordonat la Verdun, între februarie – decembrie 1916, “On ne passe pas!”, ceea ce la noi a ajuns, un an mai târziu, în 1917, sub forma ”Pe aici nu se trece”.
Sigur că era o zicere în pas cu vremurile
acelea, patriotică, răbdătoare și crudă, sute de mii de combatanți francezi și
germani, ulterior și români, străduindu-se, cu ultima picătură de sânge, să nu
permită inamicului să ia trenul spre glorie peste tranșeea pe care o apărau.
Numai că noi trăim în anul 2023, nu avem timp
să ducem războaie de durată, chiar dacă ne străduim să reînvățăm cum se luptă
în noroaiele de pe front.
Noi, adică ei, combatanții celor două tabere
care au adus din nou Verdunul în câmpiile de la est de Nipru, de această dată
rușii și ucrainenii.
FOTO Profimedia
De aceea, analiștii, din nou analiștii, au
prezis că e timpul pentru o nouă ofensivă care să lămurească lucrurile.
Conta mai puțin cine urma să o execute,
zarurile înclinau, totuși, către ruși, important era să se întâmple.
Nu poți face mese rotunde și televizate,
săptămâni și luni la rând, despre același oraș în ruine Bahmut, același șef de
mercenari Prigojin, aceleași rachete și drone sinucigașe care atacă dar nu mai
găsesc Kievul.
E nevoie de acțiune.
Are și răbdarea telespectatorilor noștri o
limită.
Deci, să revenim, era vorba de ofensivă.
Dacă ar fi fost a rușilor, ar fi trebuit să rezolve cel puțin una din următoarele necunoscute:
–
dacă va
încerca să profite de ultima perioadă de îngheț de dinainte de înnămolirea de
primăvară, când Ucraina rurală devine “бездоріжжя”, adică, pe românește,
”off-road”, țara fără drumuri;
–
dacă se va
concentra doar pe eliberarea Donețkului, adică a celor două republici din estul
Ucrainei;
–
dacă vor fi
avute în vedere și cele două regiuni cu granițe neclare, chiar dacă au spus cu
entuziasm ”Da” la un recent referendum: Zaporojie și Herson;
–
dacă va fi
atacat și Harkovul;
–
dacă va fi și
Odessa.
Cam pe aici era discuția.
Dacă ucrainenii ar fi încercat același lucru,
probabil la ei obiectivul ar fi fost, pentru început:
–
fie o ofensivă
în direcția Melitopol – Marea Azov, care să fractureze podul terestru de
legătură al Rusiei cu Crimeea;
–
fie o lovitură
în direcția Crimeii, chiar și simbolică, să afle și Kremlinul că Yalta din 2023
e alta decât cea din 1945, atunci când Stalin i-a obligat pe Roosevelt și
Churchill să rezerve din timp locuri la hotelurile din peninsulă, mai ales că
veneau de la mii de kilometri distanță.
Pe urmă, desigur, lucrurile s-ar fi extins,
important ar fi fost începutul.
Un nou început, la un an distanță, o nouă
ofensivă, de această dată în condiții mai clare, la momentul oportun.
Numai că, din nou ghinion, nici de această dată
nu se poate.
Din nou fratele cel mare are o inițiativă, de
această dată, de pace.
Plecat către casă, după Conferința de la
Munchen, Wang Yi, șeful de
birou al politicii externe chineze – așa e la ei, deasupra ministrului mai e un
birou care conduce Comisia Centrală de Afaceri Externe – a oprit într-o nu atât de scurtă escală la Moscova, pentru
a se întâlni cu Vladimir Putin.
Lumea a remarcat că masa din sala de primire
era una micuță, nu celebrele ”corăbii lungi” la care au luat loc Macron sau Scholz,
ceea ce a sugerat că va fi ceva tovărășesc, ca între camarazi.
De la camaradul Xi (Jinping), prin camaradul
Wang, a sosit un mesaj privind o nouă propunere de pace, varianta chineză de
rezolvare a conflictului din Ucraina.
Celelalte variante le știți:
–
rusă:
denazificare, demilitarizare, plus recunoașterea situației din teren;
–
ucraineană:
înapoi la granițele din 1991.
–
NATO / SUA: ce
vrea Ucraina, dar avioane putem da, poate, la anul și la mulți ani.
Oferta chineză trimite la înaintare, deocamdată
principii, douăsprezece la număr.
Dintre acestea, primul este și cel mai
important, dar și cel mai vag:
”Respectarea suveranității tuturor țărilor”.
Greu să pleci la drum cu ceva atât de
nedefinit, mai ales în cazul Ucrainei.
Ce înseamnă suveranitate?
Ceea ce era
Ucraina în 1991 sau ceea ce a
achiziționat Rusia după un an de război?
Dar, poate, de aceea e atât de vag, să permită
începerea discuțiilor.
O propunere chineză nu va fi prea ușor primită
de către NATO, UE, SUA, desigur nici de către Ucraina, dar continuarea
războiului nu e o alternativă pe termen lung.
Situația strategică e deja schimbată din
momentul anunțului făcut de președintele Putin, de suspendare a Rusiei din
START II.
O cursă a înarmărilor în domeniul nuclear e un
risc în fața căruia nici măcar conflictul din Ucraina, cel între lumea
”democrațiilor” și cea a ”dictaturilor”, nu reprezintă o miză suficientă.
Deocamdată, doar pe principii nu se poate merge
mai departe, dacă nu vor fi și elemente concrete comunicate părților.
Rusia va afla în ce constau acestea, cel mai
probabil, pe timpul vizitei președintelui chinez la Moscova, adică peste câteva
săptămâni.
Până atunci, de la fratele cel mare a venit
mesajul pentru Kremlin: fără ofensiva de februarie.
Iar consilierul Wang s-a aplecat către cealaltă
parte a mesei, pentru a nu fi auzit, când șoptește, decât de, din nou
impacientatul, Vladimir:
”Și așa, domnule președinte, de abia în martie
se termină antrenamentul celor chemați la mobilizarea parțială”.
Actualitate
Trump și Putin, prinși în propria capcană: de ce nu pot încheia războaiele pornite
Blocarea în războaie fără un final clar și presiunea care face problematică admiterea unor greșeli definesc tot mai mult acțiunile lui Donald Trump și Vladimir Putin, care se confruntă cu dificultăți în gestionarea propriilor strategii.
Vladimit Putin si Donald Trump. FOTO Shutterstock
Donald Trump și Vladimir Putin se confruntă cu dificultăți majore în a încheia conflictele în care sunt implicați, fiind prinși în consecințele propriilor decizii și într-o logică a puterii care le limitează opțiunile, arată analiză publicată de The Washington Post.
Potrivit editorialistului David Ignatius, ambii lideri au pornit de la premisa că adversarii vor ceda rapid, ignorând avertismentele consilierilor. Niciunul nu pare însă dispus să admită erorile sau să facă pași înapoi, deși perspectivele unui succes total se diminuează.
Autorul descrie această situație drept o „capcană a puterii”, în care liderii, izolați în cercuri de susținători și lipsiți de critici reali, continuă să susțină strategii costisitoare, chiar și în lipsa unor rezultate clare.
În cazul lui Donald Trump, dificultățile sunt vizibile în gestionarea conflictului cu Iranul. Deși încearcă să minimalizeze situația, negând inclusiv caracterul de război, acțiunile militare și declarațiile publice indică o presiune tot mai mare. Liderul de la Casa Albă oscilează între amenințări dure și propuneri de compromis, ceea ce creează îngrijorări chiar și în rândul unor aliați din regiune.
„Nimeni nu își permite să își exprime îndoielile față de Putin”
Vladimir Putin este prezentat ca având o abordare similară în Ucraina, continuând să trateze conflictul ca pe o „operațiune militară specială” și să creadă că poate impune condițiile sale Kievului.
Totuși, potrivit analistei Tatiana Stanovaya, citată de The Washington Post, în interiorul sistemului de putere de la Kremlin există rețineri pe care nimeni nu le exprimă deschis: „Nimeni nu își permite să își exprime îndoielile față de Putin”, a subliniat aceasta.
Analiza evidențiază și costurile ridicate ale strategiei Rusiei, inclusiv pierderile masive de pe front și lipsa unui progres decisiv. În același timp, liderul de la Kremlin evită măsuri precum mobilizarea generală, de teama impactului intern.
The Washington Post citează și opinii din mediul de analiză rus, inclusiv pe Dmitri Trenin, care atrage atenția asupra riscurilor generate de o înțelegere greșită a contextului ucrainean.
De asemenea, expertul Vasily Kashin, care conduce un centru la Școala Superioară de Economie din Moscova, susține că obiectivul de a controla Ucraina este imposibil fără o ocupație pe termen lung, dificil de realizat pentru Rusia.
„Scopul de a ‘lichida regimul anti-rus’ din Ucraina este fundamental inaccesibil în această etapă fără o ocupație militară completă și pe termen lung a întregii țări. … Pentru Rusia, acest lucru este tehnic imposibil„, a scris el.
În ceea ce privește Statele Unite, analiza sugerează că o eventuală înțelegere cu Iranul ar putea semăna cu acordul nuclear din 2015, abandonat anterior de Trump, ceea ce ar indica faptul că eforturile militare au produs beneficii limitate.
Ambii lideri par blocați între incapacitatea de a recunoaște eșecul și imposibilitatea de a obține o victorie clară. Costurile conflictelor cresc constant, iar presiunea internă începe să se resimtă atât la Washington, cât și la Moscova.
Potrivit The Washington Post, aceste situații ar putea rămâne în istorie drept exemple de decizii strategice greșite, comparabile cu alte intervenții majore controversate, precum invazia Irakului din 2003.
Actualitate
Comisia Europeană aprobă preluarea Xella International de către Holcim, cu o condiție: cesionarea integrală a fabricii de BCA din Adjud
Comisia Europeană a aprobat achiziția companiei Xella International de către grupul elvețian Holcim, însă tranzacția este condiționată de cedarea integrală a fabricii de BCA deținute de Holcim la Adjud, în România.
Holcim achizițonează Xella International. FOTO Adevărul
Decizia a fost luată în baza Regulamentului UE privind concentrările economice, după ce Comisia Europeană a analizat impactul potențial al tranzacției asupra concurenței pe piața materialelor de construcții, potrivit News.ro.
Potrivit Comisiei, în forma inițială, operațiunea ar fi redus semnificativ concurența pe piața blocurilor de beton celular autoclavizat (BCA), unde Holcim și Xella sunt principalii furnizori din România, cu poziții consolidate și branduri puternice.
Pentru a elimina aceste riscuri, grupul Holcim și-a asumat angajamentul de a vinde fabrica de BCA din Adjud.
„Acest angajament răspunde pe deplin preocupărilor în materie de concurenţă identificate de Comisie, eliminând suprapunerea orizontală dintre activităţile comerciale cu blocuri de BCA ale părţilor în România. În urma feedbackului pozitiv primit în contextul testului de piaţă, Comisia a concluzionat că tranzacţia, astfel cum a fost modificată prin angajamentul asumat, nu ar mai ridica probleme în materie de concurenţă”, se rată într-un comunicat al Comisiei Europene
Aprobarea este condiționată de implementarea integrală a angajamentului, care va fi monitorizat de un mandatar independent, sub supravegherea Comisiei Eutopene.
De asemenea, autoritățile europene vor analiza separat dacă viitorul cumpărător al activelor este adecvat pentru a asigura competiția pe piață.
Holcim este unul dintre principalii furnizori globali de materiale de construcții, activ în domenii precum ciment, agregate și betoane, în timp ce Xella, companie cu sediul în Germania, produce materiale pentru zidărie și soluții de izolație.
Tranzacția a fost notificată Comisiei Europene la 20 aprilie 2026 și a fost analizată în faza inițială, care permite evaluarea rapidă a impactului asupra pieței.
Actualitate
A cumpărat un apartament la etajul 34 într-un bloc cu 32 de etaje. Povestea bărbatului rămas și fără locuință, și fără bani
Un bărbat din China s-a trezit implicat într-o dispută juridică de durată după ce a cumpărat un apartament aflat, teoretic, la etajul 34 al unui bloc care avea în realitate doar 32 de etaje.
A cumpărat un apartament la etajul 34 al unui bloc cu doar 32 de etaje. FOTO: Arhivă
Shen, un locuitor din provincia Shaanxi, din China, a achiziționat în 2013 un apartament de aproximativ 90 de metri pătrați într-un complex rezidențial aflat în apropierea orașului Xi’an. Prețul locuinței era de numai 2.646 de yuani (337 euro) pe metrul pătrat, aproximativ o treime din valoarea medie a locuințelor din zonă, notează South China Morning Post.
Prețul redus se explica însă prin faptul că imobilul făcea parte din categoria locuințelor cu drepturi de proprietate limitate, dezvoltate pe terenuri rurale fără toate aprobările legale necesare.
Bărbatul a achitat un avans de 117.700 de yuani (15.000 euro) și a semnat un contract prin care dezvoltatorul se angaja să predea apartamentul în anul 2015.
Termenul nu a fost respectat, iar după mai multe amânări, dezvoltatorul l-a informat în 2017 că blocul este finalizat și că trebuie să achite diferența de bani. Când a cerut să primească mai întâi cheile locuinței, Shen a aflat un detaliu șocant: blocul în care cumpărase apartamentul avea doar 32 de etaje.
Inițial, dezvoltatorul i-a propus un apartament la etajul 32, însă bărbatul nu dispunea atunci de suma necesară pentru plata integrală. Două luni mai târziu, i s-a comunicat că și acea locuință fusese deja vândută.
Rămas fără apartament, Shen a solicitat returnarea banilor. Dezvoltatorul a invocat însă lipsa fondurilor și i-a cerut să aștepte.
În următorii ani, bărbatul a recuperat doar o parte din avans. A primit 20.000 de yuani (aproximativ 2.500 euro) în 2020 și încă 50.000 de yuani (aproximativ 6.000 de euro) în 2022, după care dezvoltatorul a încetat să mai răspundă apelurilor sale.
Cazul a ajuns în fața unei comisii de arbitraj din Xi’an, care a decis că dezvoltatorul trebuie să îi restituie suma rămasă, de 47.700 de yuani (aproximativ 6.000 euro), plus dobânzi de aproximativ 27.000 de yuani (3.000 de euro). De asemenea, compania risca penalități suplimentare dacă nu respecta decizia.
Cu toate acestea, până în luna mai a acestui an, Shen nu își recuperase banii. Instanța a emis inclusiv măsuri de restricționare împotriva debitorului, însă autoritățile au constatat că acesta nu deținea bunuri sau economii care să poată fi executate.
Povestea a stârnit numeroase reacții pe rețelele sociale din China, unde mulți utilizatori au atras atenția asupra riscurilor asociate cumpărării locuințelor cu drepturi de proprietate limitate.
„Apartamentele cu drepturi limitate sunt ieftine, dar vin cu multe probleme. Omul a avut ghinion, însă nu prea există o soluție pentru el”, a comentat un internaut.
-
Breakingacum 3 zileRomânia de la o țară de proprietari la o țară de chiriași
-
Actualitateacum 3 zile
Ce spun românii despre sistemul care împiedică șoferii băuți să pornească mașina: „Imediat o să apară unii care te ajută să îl deconectezi”
-
Breakingacum 2 zileReplica lui Ciprian Ciucu la oferta lui Tomac de a conduce Ministerul Dezvoltării: „Vă mulțumesc pentru încredere, dar…”
-
Breakingacum 2 zileValentin Stan prezintă o situație similară cu cea din Constanța în Letonia: Premierul Letoniei și-a dat demisia după ce ministrul Apărării nu a trimis un mesaj de alertă către populație
-
Breakingacum o ziMeloni îndeamnă statele NATO să regândească cheltuielile pentru apărare: “Am văzut tancuri de milioane de euro distruse de drone de 20.000 euro”
-
Actualitateacum 2 zile
Partenera Serenei Williams s-a accidentat jucând un meci de simplu în turneul de la Londra
-
Actualitateacum 2 zile
Cântărețul și actorul Patrick Bruel a fost pus sub acuzare pentru viol și agresiune sexuală. Artistul, plasat sub control judiciar
-
Breakingacum 21 de oreCum să ții vulpile departe de grădină, folosind ingrediente banale din bucătărie





