Actualitate
Ultimii ani ai Elenei Doamna, soţia lui Cuza. „Ideal de bună și modestă“, ea şi-a donat până şi mormântul
Elena Cuza, cunoscută şi sub
numele de Elena Doamna (17 iunie 1825 – 2 aprilie 1909), a fost soţia primului
domnitor al României moderne şi-a petrecut ultimii cinci ani din viaţă la
Piatra Neamţ, dedicându-se actelor de caritate.
Elena Cuza, „Prima Doamnă a României“ FOTO Arhiva Adevărul
Elena Rosetti, care se înrudea
cu familiile Sturza, Balş şi Cantacuzino, nu a avut un mariaj fericit cu
Alexandru Ioan Cuza, cuplul neavând copii, plus că ea avea o fire domoală şi timidă,
în contradicţie totală cu cea a soţului. A preferat să stea în „umbra“
acestuia, acceptându-i relaţia cu Elena Obrenovici, una de notorietate în epocă.
Din respect pentru soţ, chiar
i-a adoptat pe fiii proveniţi din acea relaţie, Dimitrie şi Alexandru, crescându-i
şi îngrijindu-se de educaţia lor în străinătate, fiind profund marcată de
moartea lor prematură, primul în 1888, iar al doilea în 1890. După abdicarea domnului
(1866), Elena Cuza a amenajat conacul de la Ruginoasa (Iași), în 1870, sperând că aici
va avea clipe de linişte.
N-a fost să fie, la Ruginoasa
primind vestea morţii fostului domn, la Heidelberg, Germania, în 1873. O vreme,
Elena se dedică bolnavilor, activând benevol ca soră la Spitalul de Copii „Caritatea“
din Iaşi. După moartea fiului Alexandru, în 1890, Palatul Ruginoasa revine soţiei
acestuia, Maria Moruzi, care se recăsătoreşte cu Ionel Brătianu, fiul unuia
dintre cei care au plănuit detronarea lui Cuza.
În aceste condiţii, cea căreia
i se mai spunea „Sfânta“ părăseşte conacul şi ia calea străinătăţii,
stabilindu-se la Geneva. Nu avea să stea prea mult în Elveţia, deoarece îi era
dor de ţară, astfel că se hotărăşte să cumpere o suprafaţă de teren la Piatra
Neamţ, pentru a construi o casă. De fapt, Doamna Elena a locuit în acest oraş moldav
în două perioade, una mai scurtă, iar cealaltă mai lungă.
„Orășelul tăcut și pitoresc plăcu mult Doamnei Elena“
Prima, după cum se arată în
volumul „Principesa Elena Cuza la Piatra
Neamţ“, publicat în 2012, autori fiind Cristina Mihaela Verzea şi Elena Cojocariu, specialişti la
Complexul Muzeal Naţional Neamţ, a
fost în vara anului 1897 atunci când au început lucrările la o cochetă locuinţă situată pe strada Ştefan
cel Mare, la poalele pădurii de pe
culmea Cozla, fiind terminată prin 1899.
Casa construită la Piatra Neamţ FOTO CooltNeamt.ro
Elegantul imobil dăinuie şi în
prezent pe strada din Piatra Neamţ. Iată
ce scria Lucia Borş, autoarea unei biografii dedicate soţiei lui Alexandru Ioan Cuza: „Orăşelul tăcut şi pitoresc plăcu mult
Doamnei Elena, care se hotărî să
construiască şi ea o casă frumoasă şi încăpătoare,
unde să se strângă pe lângă ea în timpul verii sau sărbătorilor aceia care-i erau dragi“.
În 1901, Elena Cuza donează,
din motive care nu s-au aflat, această
casă unui frate, Dimitrie Rosetti, care o vinde în scurt timp, pentru că locuia în Iaşi. Tot în anul
1901, fosta proprietară pleacă iar la
Geneva, la o nepoată, Elena Lambrino. Pentru că nu dorea să sfârşească pe meleaguri străine, prin intermediul unei cunoştinţe închiriază o casă tot la Piatra Neamţ.
Şi aceasta era situată pe
strada Ştefan cel Mare, aici locuind din
1904 şi până la data decesului, care a survenit pe 2 aprilie 1909. În tot acest timp s-a dedicat unor
importante acte de caritate pentru oraş
şi locuitorilor săi. Cu puţin timp înainte de a muri, Nicolae Iorga o vizitează în acest imobil cu
prilejul aniversării semicentenarului Unirii
Principatelor Române, pe 24 ianuarie 1909.
Iorga: „Era o inimă care bătea pentru tot ce e nobil“
În faţa casei au avut loc
manifestări dedicate evenimentului, marele
istoric scriind: „În acea odăiţă
neagră, în care se desluşea, în fundul unui
fotoliu, dintr-o săracă rochie de doliu, supt un cauc de călugăriţă acoperit cu un văl simplu de lână, o figură măruntă,
săpată în fildeş palid; în odaia
aceea era o viaţă care ştia, cetia, afla… era o cugetare sigură şi cuminte, era o inimă care bătea pentru tot ce e nobil“.
Imobilul în care Elena Cuza a locuit cu chirie FOTO CooltNeamt.ro
Elena Cuza, o femeie căruia
viaţa i-a rezervat destule neîmpliniri, avea
să se remarce în plan caritabil. Şi-a dedicat averea unor astfel de acte, opera de binefacere începând
la Bucureşti, unde a coordonat
activitatea Azilului „Elena Doamna“ de la Cotroceni, destinat fetelor orfane. Alte fapte dedicate celor în suferinţă şi
nu numai sunt consemnate în foarte
multe localităţi din ţară.
Cât despre misiunile de la
Piatra Neamţ din ultimii ani de viaţă, ele
au fost nenumărate, toate de remarcat, fie că au fost de mai mică sau mai mare anvergură. Dona constant
lemne nevoiaşilor şi bolnavilor din
mahalalele urbei, îmbrăcăminte unor copii săraci şi asigura din banii ei premiile cu care erau răsplătiţi elevii
silitori la învăţătură, ce proveneau
din familii sărmane.
Conform unei relatări semnate
de Ermina Albu în ziarul nemţean „Ceahlăul“,
din corespondenţa purtată între doi medici, Socrat Lalu şi Ion Bălăceanu, reiese că fosta „Primă doamnă a României“ a contribuit decisiv la apariţia
chirurgiei în Piatra Neamţ, oferind bani,
şi nu puţini la acea vreme, pentru achizionarea, de la o firmă franceză, a unor aparate de
sterilizare la spitalul din oraş:
Pentru binele urbei
„A pus în mâinile mele, odată 10.000 de lei, apoi
2.000 şi altădată încă 2.000 de lei,
plus vreo câteva sute de lei pentru vamă şi
transport, bani încredinţaţi D-rului Iernici, pentru ca să cumpărăm (…). Aceste aparate au fost
comandate la Adnet, la Paris şi instalate
la spital, în 1906 şi numai graţie bunătăţii fără de margini a Sfintei Principese Cuza s-a putut face
în orăşelul nostru un început de chirurgie“.
Clădirea în care a funcţionat primul spital din Piatra Neamţ FOTO CooltNeamt.ro
Între alte gesturi altruiste
pentru urbea străjuită de culmile Pietricica şi Cozla este şi cel care a
constat în oferirea sumei de 10.000 de lei, contribuţie necesară la construirea
unei băi publice.
De altfel, Doamna Elena trăia extrem de modest, îmbrăcămintea
fiindu-i compusă din haine şi fuste din postav de culoare neagră, în picioare
purta ghete, iar părul şi-l acoperea cu o dantelă sau fular de lână. Hainele le purta mult, nu
cumpăra altele, iar dacă se rupeau le repara, spunând că nu voia să-i lipsească
pe săracii ei de ajutor.
Tot medicul Socrat Lalu, fost şef al Catedrei de
Farmacologie de la facultăţile de medicină din Iaşi şi Bucureşti, scria: „Nu rămânea Sfintei Principese pentru
nevoile ei strict personale: pensiunea, chiria, o rochie pe an, nici a zecea
parte din ceea ce dăruia! Trăia extrem de modest, pentru a da la alţii cât
putea mai mult“.
Lucia Borş, în bibliografia
despre altruista soţie a lui „Vodă Cuza“, a descris şi imobilul în care aceasta
locuia, o căsuţă modestă, în faţa ferestrelor ridicându-se frumosul munte
Cozla, îmbătrânit şi el sub povara brazilor. Locuinţa avea două odăi mari şi un
antreu, altă încăpere fiind a cameristei sale, Germaine, o elveţiancă cunoscută
cu ani în urmă la Geneva, care a venit cu ea la Piatra Neamţ.
Se mai spune că respectiva
casă era „veselă“, dat fiind decorul pitoresc unde era şi este amplasată, cu o
grădiniţă în faţă, pe care doamna, în pofida vârstei, o îngrijea singură.
Mobilierul, la fel de modest şi simplu, fiind constituit dintr-un pat, un dulap
pentru haine, un scrin şi un fotoliu pe care-i plăcea să stea şi să asculte,
iarna sau când suferea din pricina afecţiunor, lectura pe care i-o făcea guvernanta.
„Icoana ideală“
Un alt episod dintre cele
care întregesc opera de caritate a Elenei
Rosetti-Cuza îl reprezintă donarea cavoului pe care îl avea la seculara Mănăstire Bistriţa, ctitorie
a voievodului Alexandru cel Bun.
La 31 mai 1908 deceda Nicu Albu, deputat, senator, prefect şi primar la Piatra Neamţ. Pentru că nu avea loc de veci, el a fost înmormântat în cripta donată.
Conacul familiei Rosetti de la Solesti FOTO Wikipedia
Viaţa Doamnei Elena avea să
se sfârşească pe 2 aprilie 1909, la vârsta de 83 de ani, în casa închiriată pe
strada Ştefan cel Mare din Piatra Neamţ. Nu a fost înhumată în oraşul nemţean,
ci în cimitirul din Soleşti, judeţul Vaslui, localitate în care părinţii au
construit un conac, loc în care a copilărit. Tot Nicolae Iorga avea să îi aducă
un omagiu la aflarea veştii morţii:
„A murit la Piatra-Neamţ femeia ideal de bună şi
modestă care a fost Măria Sa Doamna Elena, tovarăşa lui Cuza-Vodă. Sunt sicrie pe
care nu se depun nici florile cele mai din inimă închinate. Orice laudă, orice
semn de durere par nepotrivite faţă de măreaţa simplicitate a fiinţei
pământeşti, care, trăind între noi, cei plini de neajunsuri şi păcate, a dus
viaţă cerească, asemenea îngerilor“.
Şi mai scria istoricul: „Dintre aceste fiinţe alese, a fost Doamna Elena,
a cării viaţă întreagă înseamnă: uitare de sine, iertare pentru alţii,
binefacere ascunsă lumii. Odihnească în pace în acel pământ al ţerii despre
care spunea că numai cine s-a născut în cuprinsul lui poate să-l iubească!
Pentru noi, cei ai pământului acestuia, ea n-a murit: icoana ideală s-a ridicat
numai, prin cea din urmă, dacă nu şi cea mai grea suferinţă, ceva mai sus, şi
un glas din timpurile mai bune a tăcut“.
„Slăbiciuni pe care le cunoștea, le îngăduise și le iertase“
Elena a fost fiica postelnicului Iordache
Rosetti-Solescu şi a soţiei sale Ecaterina, fata logofătului Dumitrache Sturdza
din Miclăuşeni şi sora boierilor cărturari Constantin şi Alexandru Sturdza.
Copilăria şi-a petrecut-o la moşia părinţilor de la Soleştii Vasluiului, alături
de cei trei fraţi: Constantin, Dumitru, Theodor şi de sora Zoe. Primeşte de mică
o educaţie aleasă, după severele principii pedagogice ale vremii.
De la vârsta de 7 ani a început
să studieze în particular, cu guvernante
şi profesori străini, la moşia de la Şcheia a unchiului Constantin Sturdza, împreună cu copiii acestuia şi ai altor rude apropiate. A învăţat limba germană şi,
mai ales, franceza, pe care o folosea
cu deosebită eleganţă în corespondenţa întreţinută cu prietena sa, Hermiona Asachi.
Elena Rosetti şi Alelexandru Cuza s-au căsătorit în anul 1844 FOTO Ziarul Lumina
Împlinind 15 ani, viitoarea
„Primă Doamnă a României“ pleacă la Iaşi, fiind introdusă, conform cutumelor
vremei, în înalta societate. Aici îl cunoaşte pe Alexandru Ioan Cuza cu care se
va căsători, tot în capitala Moldovei, în ziua de 30 aprilie 1844. Erau, însă,
nepotriviți. Crescută de o mamă autoritară, tânăra avea o fire cu totul opusă
soţului.
Nu-i plăcea să se „expună“ prea mult, era
retrasă, cumpătată, destul de timidă şi stăpânită în societate de inexplicabile
complexe de inferioritate. Deşi căsătoria nu a fost din cele mai izbutite, Cuza
nefiind un partener statornic în relaţia de familie, între ei s-au păstrat
întotdeauna relaţii de respect.
După înăbuşirea revoluţiei de la 1848, Elena
Cuza a dovedit o altă trăsătură de caracter.
Pusă în faţa unei situaţii
extrem de periculoase, revoluţionarii fugeau din Iaşi spre Galaţi, urmăriţi de
oamenii domnitorului Mihail Sturdza, ameninţat fiind şi soţul ei, femeia
alteori timidă a dovedit o extraordinară iniţiativă şi hotărâre. A plecat
singură de la Soleşti spre Galaţi, unde s-a întâlnit cu consulul britanic
Cuninghan, punând la cale „evadarea“ lui Cuza.
Acesta a părăsit Brăila, mergând
la Cernăuţi, iar de aici la Viena şi Paris. S-au reîntors în Moldova peste un
an, când domn a fost numit Grigore Ghica. Urmare a Unirii din 1859, Elena a
devenit Înalta Doamnă a României, iar la îndemnul soţului, pentru a nu se expune
intrigilor, pleacă în anul 1860 la Paris.
Numai că, în acea vreme, în viaţa
domnului intrase Maria Obrenovici – o „doamnă“ de la curte, care
mai fusese căsătorită, fiica cea mare a lui Costin Catargiu şi mama viitorului
principe al Serbiei, Milan.
Doamna Elena se întoarce în România în anul 1862,
acceptă relaţia soţului cu amanta şi-l sprijină în demersurile de reformare a ţării.
A avut o mare contribuţie la elaborarea legii instrucţiunii publice. La fel şi-n
înfăptuirea reformei agrare.
Elena Doamna a împărtăşit cu stoicism
exilul soţului detronat şi, după moartea acestuia la 16 mai 1873, „i-a păstrat memoria cu o extraordinară
devoţiune, neîngăduind să se rostească un singur cuvânt despre
slăbiciuni pe care le cunoştea, le îngăduise şi – o spunea cu mândrie – le
iertase, ca singura care pe lume putea să aibă acest drept“, după cum nota Nicolae Iorga.
Actualitate
Blocaj la Ministerul Sănătății. Medicii de familie cer explicații pentru întârzierile din PNRR
Cabinete de medicină de familie din opt județe nu au primit ecografele promise prin PNRR și niciun cabinet nu a primit frigidere pentru vaccinuri, analizoare point-of-care sau alte tipuri de echipamente necesare și promise prin PNRR.
Ministerul Sănătății FOTO: Adevărul
Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) acuză Ministerul Sănătății de lipsă aproape totală de comunicare în ce privește implementarea Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru cabinetele de medicină de familie și reclamă întârzieri majore atât la decontarea lucrărilor de renovare, cât și la livrarea echipamentelor promise, se arată în comunicatul de marți al federației, scrie Mediafax.
Potrivit organizației, aproape 3.000 de cabinete de medicină de familie s-au înscris în program, solicitând finanțare pentru lucrări de renovare, eficientizare energetică sau pentru dotarea cu aparatură medicală și mobilier.
Nimeni nu știe ce cabinete beneficiază de program
FNPMF susține că, deși programul a debutat într-un mod transparent, comunicarea cu Ministerul Sănătății s-a deteriorat treptat până la a deveni „cvasiinexistentă”.
Reprezentanții medicilor afirmă că nu există în prezent o situație clară privind numărul cabinetelor care au rămas în program, al celor care au renunțat sau al celor care încă așteaptă decontarea investițiilor realizate.
Federația atrage atenția că unii medici au contractat împrumuturi pentru finanțarea lucrărilor de renovare, iar întârzierile la decontare îi obligă să suporte penalități și costuri suplimentare.
Opt județe nu au primit ecografe și niciun județ nu a primit frigidere pentru vaccinuri
Organizația reclamă, de asemenea, diferențe majore între județe în ceea ce privește distribuirea echipamentelor achiziționate prin PNRR.
Potrivit FNPMF, în unele județe o parte din aparatură a fost deja livrată, în timp ce în altele licitațiile sunt blocate sau nu mai sunt derulate.
Federația susține că cel puțin opt județe din sud-estul țării nu au primit ecografe, iar în niciun județ nu au fost livrate frigidere pentru vaccinuri, calculatoare desktop pentru cabinete sau analizoare de tip point-of-care.
Medicii de familie sunt îngrijorați de lipsa de comunicare din partea ministerului
„Suntem profund îngrijorați de situația actuală de incertitudine în ceea ce privește dotarea cabinetelor colegilor noștri. Comunicarea cu Ministerul Sănătății este aproape absentă, iar în unele județe aparatura a fost livrată, în timp ce în altele nu există informații dacă aceasta va mai ajunge, existând chiar comunicări parțiale că licitațiile nu vor mai avea loc. Considerăm că Ministerul Sănătății ar trebui să comunice permanent stadiul derulării proiectelor și al decontării sumelor pentru renovarea cabinetelor”, a declarat președintele FNPMF, dr. Mihnea Stroe.
FNPMF cere informații în baza Legii 544/2001
Federația avertizează că asistența medicală primară continuă să fie subfinanțată, în condițiile în care numărul medicilor de familie, în special din mediul rural, este în scădere, iar populația de medici este îmbătrânită.
În opinia organizației, eșecul implementării PNRR în acest domeniu ar reprezenta „un nou eșec” al Ministerului Sănătății în consolidarea asistenței medicale primare.
În acest context, FNPMF anunță că a transmis Ministerului Sănătății o solicitare de informații în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și cer date privind stadiul implementării proiectelor de renovare și dotare a cabinetelor de medicină de familie finanțate prin PNRR.
Actualitate
„Trist și revoltător!” Fântâna Maria Tănase din Sectorul 4, vandalizată chiar înainte de redeschidere. Băluță: „Vor plăti fiecare șurub distrus”
Fântâna Maria Tănase, din Parcul Orășelul Copiilor, a fost vandalizată în noaptea trecută, chiar înainte de momentul în care autoritățile se pregăteau să o redeschidă după o perioadă în care nu a funcționat, a anunțat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Fântâna a fost vandalizată chiar îniante de redeschidere Foto: Daniel Băluță/FB
Primarul a reacționat dur după incident și a transmis că a fost sesizată Poliția Română pentru identificarea celor responsabili.
„Trist și revoltător! E tot ce pot să spun. Noaptea trecută, fântâna Maria Tănase, din parcul Orășelul Copiilor, a fost vandalizată”, a transmis Daniel Băluță, pe FB.
Potrivit primarului, fântâna urma să fie repusă în funcțiune după o perioadă în care a fost oprită din cauza unor probleme legate de calitatea apei.
„Și acest lucru s-a întâmplat într-un moment în care ne pregăteam s-o redeschidem, după o perioadă în care nu a funcționat, fiindcă apa devenise nepotabilă. Așa înțeleg unii că e bine să se comporte cu acest obiectiv, atât de îndrăgit de cei din comunitatea noastră și nu numai”, a scris edilul pe rețelele sociale.
Primarul a cerut sprijinul Poliției pentru identificarea persoanelor care au provocat distrugerile.
„Am apelat, deja, la Poliția Română pentru a-i depista pe făptași, pentru a-i pedepsi și pentru a-i pune să plătească fiecare șurub distrus!”, a mai spus Daniel Băluță.
Fântâna Maria Tănase este unul dintre obiectivele cunoscute ale Parcului Orășelul Copiilor, fiind apreciată de locuitorii Sectorului 4 și de vizitatorii zonei.
Fântâna a fost ridicată din dorința pe care Maria Tănase a lăsat-o în testament, aceea ca în locul în care a copilărit, în vechea Mahala a Cărămidarilor, astăzi cartierul Tineretului, să existe o fântână „pe un drum secetos și dornic de apă”.
Actualitate
Satul de la Dunăre care a cucerit mii de cehi. „Vin de la o mie de kilometri, dar pentru ei este ca o întoarcere acasă”
Mii de cehi ajung anual în satul Eibenthal, din Clisura Dunării, o așezare fondată de coloniștii cehi stabiliți aici în urmă cu două secole. În urmă cu două decenii, după închiderea minei, Eibenthal părea sortit dispariției, dar a fost revitalizat prin turism.
Tiberiu a reușit să valorifice potențialul turistic al satului Eibenthal. Foto Daniel Guță. ADEVĂRUL
Mai puțin de 200 de
oameni locuiesc în satul Eibenthal, din comuna Dubova, județul Mehedinți, o
așezare din Banatul Montan înființată în urmă cu două secole de familii de
coloniști din Boemia, aduse aici de Imperiul Habsburgic.
Eibenthal are două secole
La începutul secolului al
XIX-lea, câteva sute de familii din împrejurimile orașelor Praga și Čáslav și
din regiuni precum Sázava, Plzeň, Klatovy, Domažlice și Příbram s-au stabilit
în Banat, după ce autoritățile le-au promis pământuri dacă vor defrișa pădurile
seculare care acopereau munții de la Clisura Dunării.
Între anii 1826–1830,
coloniștii cehi, numiți și „pemi” de localnici, au întemeiat satele Gârnic,
Bigăr, Ravensca, Eibenthal, Frauendorf, Nový Županec, Șumița și Schöntal, de pe
culmile Clisurii Dunării. Alte patru localități populate de oameni veniți din
Boemia au fost înființate în aceeași perioadă în Banatul Montan, mai aproape de
Caransebeș și Reșița: Lindenfeld, Gărâna, Brebu Nou și Wolfswiesen, ultima
dispărută după doar câțiva ani.
În cele două secole de la
înființarea primelor sate cehești, acestea au trecut prin numeroase
transformări. Condițiile naturale vitrege i-au determinat pe mulți dintre
urmașii coloniștilor boemi să părăsească satele din Clisura Dunării. Unele
comunități au supraviețuit însă timpului și greutăților, reușind să-și păstreze
identitatea.
Închiderea minei a schimbat soarta satului
La mijlocul anilor 2000,
și Eibenthal, cunoscut din secolul al XIX-lea pentru exploatarea cărbunelui,
părea sortit dispariției. În 6 august 2006, un accident tragic a grăbit
închiderea minei de antracit de la Baia Nouă, o colonie minieră izolată, aflată
la capătul drumului care urcă de la Dunăre prin valea îngustă a râului
Tisovița, traversează Eibenthal și se oprește în munți.
În anii ’90, mina avea
peste 600 de angajați. În ultimele sale zile de funcționare, aici mai lucrau
puțin peste 200 de oameni: cehi din Eibenthal și din alte sate ale Clisurii
Dunării, muncitori români veniți din Moldova și găzduiți în colonia Baia Nouă,
dar și români și sârbi din zonă.
„Soțul meu a lucrat 44 de
ani la Baia Nouă, până la închiderea minei, în 2006. Atunci, doi muncitori,
Liviu Tomoiagă și Zdravko Ianculovici, care intraseră în mină pentru a
consolida puțul, au fost prinși sub dărâmături. Intraseră într-o duminică în
subteran, iar trupurile lor au fost scoase abia trei săptămâni mai târziu”, își
amintește Maria Fickel, văduva unui fost miner ceh din Eibenthal.
La scurt timp după
tragedie, ultima mină din apropierea satului Eibenthal a fost închisă. Câteva
zeci de localnici care mai lucrau aici au cerut să fie disponibilizați,
împreună cu minerii care locuiau în colonia Baia Nouă.
Mina a rămas părăsită, la
fel ca majoritatea locuințelor din Baia Nouă. Mai jos de colonie, satul
Eibenthal părea să aibă aceeași soartă. Mulți localnici îl părăsiseră încă de
la începutul anilor ’90, povestește pentru „Adevărul” Ioan Fighal, localnic ceh
din Eibenthal.
„Am lucrat și eu, în
ultima perioadă, la mina de antracit. După ce mina s-a închis, nu a mai rămas
nimic de lucru. Oamenii au plecat care încotro și s-au împrăștiat, fie în orașe
precum Timișoara, fie în străinătate. Copiii mei au plecat în Suedia. Înainte de 1990 era mai
strict și mai greu să pleci, dar după Revoluție oamenii au început să plece mai
ușor. Mulți cehi au plecat în Cehia, iar apoi au plecat și copiii lor. Unii au
mers la liceu în Orșova, alții la Timișoara, și-au cunoscut acolo partenerii și
au rămas în alte localități. De acolo, unii au plecat mai departe în
străinătate.
După 2006, când s-au
închis locurile de muncă și oamenii nu mai aveau unde să lucreze, au continuat
să plece. În multe case au mai rămas câte două persoane. Populația rămasă aici
este însă majoritar cehă”, povestește Ioan Fighal, acum pensionar.
Satul care i-a cucerit pe cehi
În Banatul Montan, unele
sate locuite de „pemi”, ca Lindenfeld, au dispărut aproape complet, iar în
altele populația cehă s-a împuținat și a îmbătrânit. După aproape două secole
în care mineritul a avut un rol important în viața comunității, Eibenthal a
reușit să supraviețuiască prin turism.
Satul și-a păstrat
identitatea istorică și culturală, este avantajat de apropierea de Clisura
Dunării și a devenit tot mai popular printre turiștii cehi. Anual, mii de
oameni vin din Cehia pentru a vizita Eibenthal. Unii sosesc în excursii
organizate, cu trenul sau cu autocarele, în timp ce alții preferă să
călătorească cu autoturismele personale ori cu autostopul.
Pe DN 57, șoseaua care
însoțește Clisura Dunării între Orșova și Baziaș, pot fi văzuți adesea turiști
cehi cu pancarte pe care scrie „Eibenthal”, așteptând să fie luați la ocazie.
„Am călătorit prin
Ungaria, România, Republica Moldova și din nou prin România, iar apoi urmează
să ne continuăm drumul prin Serbia. Este o excursie cu autostopul, prin care
ne-am dorit să vizităm mai multe zone din estul Europei. Scopul principal al
călătoriei a fost însă să ajungem aici, la Eibenthal. Ne-a plăcut România, mai
ales datorită mâncării și peisajelor. Am avut însă și unele probleme, pentru că
noi voiam să călătorim gratuit, cu autostopul, iar mulți șoferi ne cereau
bani”, spune Peter, unul dintre turiștii cehi veniți la Eibenthal.
Cum a renăscut satul
Eibenthal
Tiberiu Pospíšil este
unul dintre localnicii care au contribuit la transformarea Eibenthalului
dintr-un fost sat minier aflat în declin într-o destinație turistică tot mai
cunoscută. Născut aici, el a revenit acasă încă din timpul facultății și,
împreună cu doi prieteni din Cehia, a cumpărat și a renovat o casă veche. În
curtea acesteia a deschis, în 2009, barul U Medvěda, iar zece ani mai târziu,
restaurantul Eibenthal.
Satele întemeiate de cehi în Banatul Montan împlinesc două secole. Secretele locurilor pitorești de pe Clisura Dunării
Între timp, inițiativele
sale au atras tot mai mulți turiști cehi în satul din Clisura Dunării și au
contribuit la revitalizarea comunității, afectată puternic de închiderea minei
de la Baia Nouă și de plecarea localnicilor. De la câteva zeci de vizitatori pe
an, Eibenthal a ajuns să atragă mii de turiști, în special din Cehia, dar tot
mai mulți și din România.
Tiberiu Pospíšil a vorbit
pentru „Adevărul” despre revenirea sa acasă, dezvoltarea turismului și viitorul
uneia dintre cele mai izolate comunități cehești din România.
ADEVĂRUL: Cum ai
început să te implici în dezvoltarea turistică a satului Eibenthal?
Tiberiu Pospíšil: Sunt născut în Eibenthal, iar în timpul
facultății, împreună cu alți doi băieți din Cehia, am cumpărat această casă, U
Medvěda, prima casă pe care am cumpărat-o în Eibenthal. În timpul renovării ei,
am constatat că în curte putem amenaja un bar. Așa s-a născut barul U Medvěda,
adică „La Urs”.
Asta se întâmpla în 2009.
Primul sezon la U Medvěda a fost tot în 2009 și așa am început activitatea
turistică. În acea perioadă, în Eibenthal veneau în jur de 50–60 de turiști pe
an.
În 2019 aveam deja în jur
de 5.000 de turiști din Cehia. Organizăm excursii școlare cu autocarul, avem
Festivalul Banat, la care vin aproximativ 1.500–2.000 de oameni, și mai
organizăm evenimente care atrag vizitatori în Eibenthal.
Tot în 2019 am deschis
restaurantul Eibenthal. După zece ani de U Medvěda, am deschis restaurantul,
iar atunci s-a schimbat puțin și clientela, pentru că acesta atrage și turiști
români.
De ce satul este vizitat și de români?
În primul rând, România
are o populație mai mare decât Cehia, iar românii sunt mai aproape de Eibenthal
decât cei care vin din Cehia. Vrem să-i atragem și pe români, să ne viziteze și
să ne cunoască.
Pentru români este
interesant faptul că suntem un sat cehesc, cu bucătărie cehească și tradiții
cehești. Pentru cehi este interesant că parcurg o mie de kilometri și constată
că noi încă vorbim limba cehă, că suntem, de fapt, un sat cehesc aflat la o mie
de kilometri distanță.
Reușiți să-i aduceți
aici și pe cehii care au plecat după 1990?
Ei vin oricum acasă, la
părinți sau la rude. Dar nu ne adresăm doar celor plecați de aici, ci cehilor
în general.
Cum vezi viitorul
satului? Crezi că se va dezvolta turistic sau va avea soarta multor altor sate
izolate?
Eibenthal a avut o cădere
puternică în 2006, când s-a închis mina de la Baia Nouă. Atunci au plecat
foarte mulți localnici. A fost o perioadă de declin și de depresie pentru sat,
deoarece oamenii erau obișnuiți să lucreze la mină și nu aveau grija zilei de
mâine, pentru că aveau un loc de muncă.
Când mina s-a închis,
oamenii au intrat într-o stare de nesiguranță. Nu știau ce să facă, pentru că
generații întregi fuseseră obișnuite să fie angajate, nu să devină antreprenori
sau să aibă propriile afaceri.
Astăzi, oamenii s-au schimbat.
Au învățat să-și valorifice și să-și vândă produsele. Fac gemuri, miere,
căciuli, șosete și tot felul de alte lucruri care, în urmă cu 20 de ani, nu se
vindeau în Eibenthal.
Turismul este exclusiv
unul de vară?
Sezonul se extinde tot
mai mult. Începe în jurul datei de 1 aprilie și se termină la 1 noiembrie. Cei
mai mulți turiști sunt din Cehia.
Ce părere au turiștii
cehi despre sat? Cum îl văd?
În primul rând, sunt
plăcut surprinși când ajung în Eibenthal, coboară din mașină, ne salută în
limba cehă, iar noi le răspundem tot în cehă. Sunt surprinși de faptul că noi
chiar vorbim această limbă.
Pentru ei este, oarecum,
ca o întoarcere acasă. Eibenthal arată așa cum arătau satele din Cehia în urmă
cu 30 de ani.
Există vreo deosebire
între cehi și cei numiți „pemi”? În Gărâna, de exemplu, localnicilor li se
spune „pemi”.
„Pemi” este o denumire
folosită în această zonă pentru cehi. Este un fel de poreclă dată comunităților
cehești de ceilalți localnici.
Denumirea ar putea
veni de la Boemia?
Da, de la Boemia. Era o
denumire folosită pentru cehi. În zona aceasta li se spunea „pemi”.
Unii consideră că
termenul ar putea avea un sens peiorativ.
Nu neapărat. Oamenii din
Eibenthal nu își spun „pemi”, dar în zona Clisurii Dunării așa sunt cunoscuți cehii.
Mai sunt tineri în
sat?
Da, în Eibenthal mai sunt
tineri. Astăzi sunt în jur de zece familii tinere cu copii.
Din ce trăiesc?
În general, din turism.
Asta nu înseamnă că toți oferă cazare. Unii produc și vând diferite lucruri
pentru turiști. Turismul nu înseamnă doar cazare și masă.
Imaginea 1/15:
Satul Eibenthal Caras Severin Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (33) jpg
Povestea satului pustiu Lindenfeld. „Micul înger Hilde Grenzner a rămas de-a pururi acolo, împreună cu ceilalţi dispăruţi”
Cum au ajuns cehii în Banatul Montan
Numeroase localități din
Banat s-au dezvoltat datorită coloniștilor veniți din diferite regiuni ale
Imperiului Habsburgic. În prima parte a secolului al XIX-lea, mulți cehi s-au
stabilit în Banat, după ce li s-au promis pământuri dacă vor defrișa pădurile
seculare din Clisura Dunării.
„Satele cehe din sudul
Banatului au fost întemeiate între anii 1823–1830. La început au fost aduși
cehi din împrejurimile orașelor Praga și Čáslav și din regiunile Sázava, Plzeň,
Klatovy, Domažlice și Příbram. Cei veniți în anii 1823–1824 au întemeiat
colonia Elisabeta”, arăta istoricul Teodora Alexandru Dobrițoiu.
Din cauza lipsei apei,
coloniștilor din Elisabeta li s-a permis, în 1847, să se mute în satul Sfânta
Elena.
Între anii 1826–1830 au
fost întemeiate în sudul Banatului opt sate cehești: Gârnic, Bigăr, Ravensca,
Eibenthal, Frauendorf, Nový Županec, Șumița și Schöntal.
Alte patru localități
populate de oameni veniți din Boemia au fost înființate în aceeași perioadă,
mai aproape de Caransebeș și Reșița: Lindenfeld, Gărâna, Brebu Nou și
Wolfswiesen, ultima dispărută după doar câțiva ani.
Coloniștii boemi, numiți
și „pemi”, au fost aduși pentru popularea regiunilor montane din sudul
Banatului. Li s-au promis pământuri, fânețe, scutiri de taxe, lemn și pășuni.
În schimb, după zece ani de scutire, bărbații urmau să slujească drept
grăniceri.
Cehii au continuat să
vină, în grupuri mai mici, până în jurul anului 1860, fiind așezați și în
Ravensca, Șumița și Ogradena.
„Așezarea cea mai izolată
este Ravensca, situată într-o regiune greu accesibilă, ceea ce a dus la o mai
bună conservare a graiului ceh”, informa istoricul.
Imaginea 1/25:
Satul Eibenthal Caras Severin Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (14) jpg
La mijlocul secolului al
XIX-lea, câteva sute de cehi au ajuns și în localitățile Clopodia și Peregu
Mare, însă comunitățile lor au fost asimilate în timp.
„Inițial, ocupația de
bază a coloniștilor a fost aceea de tăietori de lemne. Mai târziu, au început
să se ocupe cu agricultura, mineritul și fabricarea varului. Colonia cu cei mai
mulți locuitori a fost Gârnic, iar cea mai mică, Ravensca”, arăta
cercetătoarea.
Condițiile naturale
dificile i-au determinat pe mulți să părăsească satele din Clisura Dunării.
Unii au emigrat în Statele Unite ori în fosta Iugoslavie. După Al Doilea Război
Mondial, numeroși cehi au revenit în Cehoslovacia.
Migrația a continuat și
după 1990, iar în prezent comunitățile cehe mai sunt păstrate în câteva
localități din Clisura Dunării. Vara, vechile sate sunt vizitate de foști
localnici și de urmașii lor, veniți în special din Cehia.
Blocaj la Ministerul Sănătății. Medicii de familie cer explicații pentru întârzierile din PNRR
Cabinete de medicină de familie din opt județe nu au primit ecografele promise prin PNRR și niciun cabinet nu a...
„Trist și revoltător!” Fântâna Maria Tănase din Sectorul 4, vandalizată chiar înainte de redeschidere. Băluță: „Vor plăti fiecare șurub distrus”
Fântâna Maria Tănase, din Parcul Orășelul Copiilor, a fost vandalizată în noaptea trecută, chiar înainte de momentul în care autoritățile...
Satul de la Dunăre care a cucerit mii de cehi. „Vin de la o mie de kilometri, dar pentru ei este ca o întoarcere acasă”
Mii de cehi ajung anual în satul Eibenthal, din Clisura Dunării, o așezare fondată de coloniștii cehi stabiliți aici în...
Topul celor mai slabe licee din București în 2026. Unde s-a intrat cu medii mici anul trecut
Cele mai slabe licee din București, după mediile de admitere 2025 și Bacalaureat 2026, sunt predominant tehnologice. Colegiul Tehnic „Carol...
Ce este „guvernul de armistițiu” propus de Kelemen Hunor și cum va funcționa: „Trebuie să punem conflictul în paranteză”
Un „guvern de armistițiu”, care să lase deoparte conflictele politice și să se concentreze pe prioritățile României, este soluția propusă...
SAF-T în 2026: 5 criterii esențiale pentru alegerea unui software de gestiune compatibil
Ai primit notificarea de la ANAF sau ai auzit de la contabil despre amenzi. SAF-T a devenit, în 2026, o...
Familia Castro îi oferă lui Trump o insulă pentru dezvoltarea unui „super-complex turistic”, în timp ce președintele SUA amenință să decapiteze regimul cubanez
Membri ai familiei Castro ar fi încercat să atragă interesul președintelui american Donald Trump pentru un proiect turistic pe insula...
-
Actualitateacum 2 zile
Cine sondează opinia publică și cum pot influența sondajele politica din România
-
Actualitateacum 3 zile
Jurnaliști din cea mai mare democrație a lumii, dați în judecată de Trump după ce au scris despre avionul președintelui SUA
-
Breakingacum 3 zileTurcia încă evaluează participarea la banca globală de apărare a Canadei
-
Actualitateacum 3 zile
Ce trebuie să faci dacă intră un liliac în casă
-
Breakingacum 2 zileSingurul oraș din România cu o biserică amplasată în mijlocul unui sens giratoriu
-
Breakingacum 12 oreLiderul interlop Costi Litrașu, arestat după ce a sfărâmat fălcile unui bărbat, într-un local de lux de lângă București
-
Breakingacum 17 oreDupă avertismentul lui Donald Trump, Statele Unite au lansat noi atacuri împotriva Iranului pentru a treia noapte consecutiv
-
Actualitateacum 2 zile
Scandalul prețurilor din turism. O notă de plată a „rupt” internetul în două după ce un turist a plătit 6 euro pe o apă