Actualitate
Orașul din România în care chiriile au luat-o razna: ajung și de trei ori mai mari decât în alte localități
Prețul chiriilor din marile orașe ale țării crește constant, ajungând și la o 1.600 euro lunar în anumite cartiere, potrivit unei ample analize imobiliare.
Prețul chiriilor din marile orașe ale țării crește constant. Foto Pixabay
Apartamentele cu 2 camere se află pe primul loc în topul preferințelor chiriașilor din marile orașe ale țării. Acestea atrag deopotrivă studenții, tinerii, dar și familiile aflate la început de drum, iar varietatea mare de astfel de proprietăți disponibilă la nivelul pieței ușurează procesul de identificare a unei locuințe care să bifeze cât mai multe dintre cerințele viitorilor chiriași. În marile orașe, apartamentele cu 2 camere ajung să se închirieze cu prețuri cu până la 200 de euro mai mari decât garsonierele și cu până la 1.050 de euro mai mici decât apartamentele cu 4 camere.
„Creșterea cererii în marile centre regionale, dar și evoluția preferințelor chiriașilor, ca de exemplu apetitul pentru segmentul nou, sunt principalii factori care influențează piața chiriilor din România. Chiar dacă anul acesta am observat o tendință de stabilizare, nivelul încă ridicat al dobânzilor, instabilitatea economică și contextul general de neîncredere vor contribui la menținerea cererii la un nivel ridicat. Totuși, există discrepanțe majore în ceea ce privește costul de închiriere între marile orașe ale țării, Cluj-Napoca pe de-o parte, Timișoara și Iași pe de altă parte. Apartamentele cele mai căutate sunt cele bine conectate la infrastructura urbană, respectiv la o distanță scurtă față de metrou în București“, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
Chirie în București sau în Cluj-Napoca: ce costă mai mult?
București și Cluj-Napoca rivalizează pentru poziția fruntașă în topul celor mai scumpe orașe din țară pentru chiriași. Preferințele celor interesați de închirierea unei locuințe sunt similare pe cele două piețe, dar prețurile încep să difere major odată ce ne orientăm atenția spre cele mai spațioase proprietăți la care au acces chiriașii.
Apartamentele cu 2 camere sunt favoritele românilor care vor să se mute cu chirie în Capitală, dar și în Cluj-Napoca. Aproximativ 41% dintre cei care și-au căutat în ultimul an o locuință de închiriat în București pe Imobiliare.ro și-au arătat interesul față de proprietățile de acest tip. Locuințele situate în orașul cu cea mai puternică piață imobiliară din vestul țării au atras 44% dintre căutările potențialilor chiriași de pe plan local.
Chiria medie solicitată pentru un apartament cu 2 camere este, în ambele orașe, de 550 euro/lună.
Garsonierele se poziționează pe locul al doilea în topul preferințelor viitorilor chiriași. Circa 32% din totalul căutărilor persoanelor care și-au dorit să se mute cu chirie în Capitală au fost îndreptate spre garsoniere pe parcursul ultimului an. În cazul orașului Cluj-Napoca, procentul a fost de 31%.
Și de această dată costurile aferente închirierii unei proprietăți sunt similare în cele două orașe, media situându-se în jurul sumei de 350 euro/lună.
În cazul locuințelor mai spațioase, cu 3 sau 4 camere, oferta este mai restrânsă decât cea a garsonierelor și apartamentelor cu 2 camere, iar prețurile cresc simțitor. Mai mult numărul efectiv de persoane interesate de închirierea acestor proprietăți este destul de scăzut.
În București, de exemplu, doar 20% dintre căutările potențialilor chiriași se îndreaptă spre locuințele cu 3 camere pentru care trebuie să plătească, în medie, 730 euro/lună, mai mult decât în toate celelalte principale centre urbane din România.
În Cluj-Napoca același segment al pieței atrage 21% dintre căutările potențialilor chiriași. Proprietarii au, însă, pretenții mult mai mici decât cei din Capitală. Un apartament cu 3 camere poate fi închiriat cu 690 euro/lună.
Cele mai scumpe apartamente din România sunt cele cu 4 camere din Capitală. În medie, pentru a închiria o astfel de locuință ai nevoie de un buget lunar de 1.600 de euro, chiar și aproape triplu față de cât ai plăti în alte orașe. Oferta pe acest segment de piață este, însă, extrem de limitată și atrage aproximativ 7% din căutări.
În Cluj-Napoca doar 4% din totalul căutărilor realizate de potențialii chiriași pe Imobiliare.ro au vizat acest tip de proprietăți. Chiria pe care o plătesc cei care au ajuns să se mute într-o astfel de locuință este considerabil mai mică decât cea din București, media situându-se în jurul valorii de 820 de euro/lună.
Scump vs ieftin în București și Cluj-Napoca
Diferențe majore sunt vizibile între cele două mari orașe, dacă analizăm chiriile medii solicitate de proprietarii din diferite cartiere.
În București, de exemplu, cel mai scump cartier în care poți închiria un apartament este Primăverii. Ai nevoie, în medie, de 2.000 de euro/lună pentru a te muta într-o locuință din această zonă exclusivistă a Capitalei. În Cluj-Napoca plătești mai puțin de 700 euro/lună pentru a te muta într-una dintre zonele cu cele mai scumpe proprietăți – Andrei Mureșanu sau Sopor.
Apartamentele cele mai ieftine pot fi găsite în Capitală în zona Costin Georgian – Lucrețiu Pătrășcanu din Sectorul 3. Ai nevoie de 380 euro/lună pentru a te muta aici cu chirie. Spre comparație, în cel mai ieftin cartier clujean, Mănăștur, aveai nevoie pe parcursul trimestrului trecut de un buget mediu de 500 euro/lună pentru a închiria un apartament.
Oferta extrem de variată din București, o caracteristică unică a orașului, este responsabilă pentru diferențele atât de mari pe care le putem observa la nivelul prețurilor. Dintr-un total de 44.900 de apartamente și case listate la închiriere în trimestrul III în cele mai mari șase centre regionale ale țării, 61% s-au aflat în Capitală. Discutăm despre 27.200 de locuințe. În Cluj-Napoca, orașul cu a doua cea mai extinsă ofertă la închiriere, au fost disponibile în același interval de timp doar 6.500 de proprietăți.
Cât de aproape este Brașovul să joace în ligile mari
Cei care au vrut să închirieze o locuință în Brașov au avut de ales, pe parcursul trimestrului trecut, dintr-un total de 2.600 de apartamente și case. Oferta de pe plan local nu este doar cu mult mai restrânsă față de cea din București sau din Cluj-Napoca, ci este depășită inclusiv de cea din Timișoara și din Iași.
Dacă discutăm strict de locuințele noi, finalizate începând cu anul 2020, putem spune că Brașovul are a doua cea mai limitată ofertă din marile orașe. Doar 600 de proprietăți de pe acest segment au fost disponibile, în același interval de timp, la nivelul pieței locale.
Preferințele chiriașilor sunt, în mare parte, similare cu cele ale bucureștenilor sau clujenilor. Apartamentele cu 2 camere atrag cea mai mare parte a persoanelor interesate de închirierea unei locuințe. Aproximativ 45% dintre căutările din ultimul an ale potențialilor chiriași s-au orientat spre astfel de proprietăți.
Circa 30% dintre căutări au fost făcute pentru garsonierele disponibile pentru închiriere în Brașov, în timp ce apartamentele cu 3 și cu 4 camere au stârnit cel mai puțin interes.
În materie de prețuri, Brașovul are potențialul de a prinde din urmă, pe viitor, Bucureștiul și Cluj-Napoca. Proprietarii de garsoniere le solicită deja chiriașilor un preț similar cu cel practicat în aceste orașe. În cazul apartamentelor cu 4 camere ai nevoie încă de acum de mai mulți bani decât în Cluj-Napoca pentru a te muta cu chirie, media ajungând anul acesta în jurul valorii de 880 euro/lună în orașul de la poalele Tâmpei.
În cazul apartamentelor cu 2 și 3 camere prețurile practicate pe plan local sunt considerabil mai mici față de cele din București sau Cluj-Napoca. Un chiriaș are nevoie de 500 euro/lună, respectiv de 600 de euro/lună pentru a se muta într-o nouă locuință.
Zona Prund-Șchei este, conform datelor Imobiliare.ro aferente trimestrului III, cea mai scumpă pentru persoanele interesate de închirierea unei locuințe. Bugetul mediu necesar închirierii unui apartament este de 650 euro/lună. La polul opus se află zona Gării, dar și zona Florilor-Craiter unde se plătește, în medie, o chirie lunară de 400-435 de euro.
Oferta scade, iar competiția dintre chiriași crește în Constanța
Chiriașii din Constanța și-au putut alege, pe parcursul trimestrului trecut, o locuință din cele 1.800 de apartamente și case disponibile pe piața locală. Aceasta a fost cea mai limitată ofertă înregistrată la nivelul celor mai mari orașe din țară. În Cluj-Napoca, de exemplu, chiriașii au avut la dispoziție 6.500 de locuințe, iar în Iași 2.800.
Din total, doar 300 au fost apartamente sau case noi, finalizate începând cu anul 2020.
Competiția pentru cele mai bune locuințe cu cele mai accesibile prețuri este una destul de puternică pe plan local. Pentru fiecare proprietate de pe piața constănțeană au existat, în acest interval de timp, aproximativ trei potențiali chiriași.
De cele mai multe ori, prețurile solicitate de proprietari sunt mai mici față de cele aferente altor centre regionale majore, precum București, Cluj-Napoca sau Brașov. Bugetul mediu necesar închirierii unei garsoniere a ajuns, de exemplu, la 301 euro/lună, menținându-se cu circa 50 de euro mai mic decât cel aferent închirierii unei locuințe similare în cele trei orașe menționate anterior.
Un potențial chiriaș are nevoie, totodată, de un buget de 460 euro/lună pentru un apartament cu 2 camere, față de 500 euro/lună în Brașov sau de 550 euro/lună în București și în Cluj-Napoca. De menționat este și faptul că locuințele de acest tip sunt în topul căutărilor pe plan local. Aproape jumătate dintre căutările realizate în ultimul an de potențialii chiriași de pe piața constănțeană au vizat apartamentele cu 2 camere.
Apartamentele cu 3 camere pot fi închiriate, în medie, cu 600 euro/lună, un buget similar cu cel necesar unui chiriaș interesat de o locuință asemănătoare aflată în orașul de la poalele Tâmpei. Cele mai scumpe sunt apartamentele cu 4 camere care reprezintă și cel mai restrâns segment al pieței locale. Proprietarii solicită 800 euro/lună pentru acestea, cu 20 de euro mai puțin decât în Cluj-Napoca și cu 80 de euro mai puțin decât în Brașov. În București plătești dublu, dacă vrei să închiriezi o astfel de locuință.
Indiferent de număr de camere de care dispun, cele mai scumpe proprietăți din oraș sunt localizate în centru. Chiria medie cerută chiriașilor a ajuns, pe parcursul trimestrului trecut, la 700 euro/lună. La polul opus se află zone precum Abator (Far), Inel II sau Tomis II unde proprietarii se mulțumesc cu o chirie medie de cel mult 500 euro/lună.
Iași și Timișoara, cele mai ieftine mari orașe din țară pentru chiriași
Românii care vor să închirieze o locuință în Iași sau în Timișoara se pot considera norocoși pentru că acestea rămân cele mai ieftine orașe mari din țară pentru chiriași. Bugetul necesar pentru închirierea unei garsoniere este, de exemplu, de 300 euro/lună în Iași și de doar 250 euro/lună în Timișoara. Pentru un apartament cu 2 camere proprietarii solicită 420 euro/lună în Iași și 400 euro/lună în orașul de pe Bega.
Diferențele cresc și mai mult în comparație cu celelalte mari centre urbane în cazul apartamentelor cu 3 camere. Ieșenii achită, în medie, 500 euro/lună pentru o astfel de locuință, în condițiile în care în bucureștenii au nevoie de peste 700 euro/lună, iar brașovenii și constănțenii de 600 euro/lună. În Timișoara, chiria medie solicitată pentru o proprietate de acest tip este de doar 450 euro/lună.
Doar în cazul apartamentelor cu 4 camere Timișoara depășește capitala Moldovei în materie de prețuri. Un timișorean trebuie să-și bugeteze lunar suma de 649 euro pentru plata chiriei în timp ce un ieșean are nevoie de 620 euro/lună pentru a locui într-un apartament similar.
Pe lângă prețurile scăzute, cele două piețe locale dau dovadă și de o altă caracteristică interesantă. Chiar dacă balanța ofertei înclină, așa cum se întâmplă și în celelalte orașe mari din țară, spre apartamentele cu 2 camere care sunt mult mai numeroase la nivelul pieței, cererea se împarte aproape în mod egal între acestea și garsoniere, ceea ce indică faptul că prețul este principalul aspect pe care își bazează chiriașii deciziile.
Pentru a locui în zonele privilegiate ale celor două orașe, chiriașii trebuie să achite în ambele cazuri cel puțin 500 euro/lună. Zona Cetate este cea mai scumpă din Timișoara, suma medie solicitată de proprietari pentru închirierea unui apartament ajungând, în trimestrul III, la 520 euro/lună. Cele mai mari chirii sunt achitate în Iași de persoanele care optează pentru o locuință aflată în centrul orașului. Discutăm despre un cost mediu lunar de 500 de euro.
La polul opus se află cartierul Buziașului din Timișoara unde chiria medie solicitată pentru un apartament este de 300 euro/lună și zona Mircea cel Bătrân din Iași unde proprietarii le cer chiriașilor 380 euro/lună.
Actualitate
PE cere un buget mai mare pentru blocul comunitar. Siegfried Mureșan: Suntem pregătiți să ne implicăm
Parlamentul European cere un buget al UE mai mare și mai ambițios pentru perioada 2028–2034, care să mențină finanțarea pentru politicile tradiționale (agricultură și coeziune), dar să includă în același timp priorități noi precum apărarea, competitivitatea și tranziția verde, fără a slăbi controlul democratic și transparența.
PE cere un buget mai mare pentru blocul comunitar. Foto Adevărul
Parlamentul și-a stabilit marți poziția pentru negocierile cu statele membre cu privire la structura și principalele sume aferente cadrului financiar multianual (CFM) 2028-2034.
Potrivit raportului interimar al Parlamentului European, aprobat cu 370 de voturi pentru, 201 împotrivă și 84 abțineri, bugetul european pe perioada 2028-2034 ar trebui să fie stabilit la 1,27% din VNB-ul Uniunii, fără a include în plafoanele bugetare rambursarea datoriei pentru fondul de redresare NextGenerationEU (NGEU), echivalent cu 0,11% din VNB.
Deputații europeni propun o majorare cu circa 10% a cifrelor prevăzute în propunerea Comisiei Europene din iulie 2025. Majorarea ar urma să fie distribuită uniform între cele trei rubrici bugetare care sprijină prioritățile Uniunii (excluzând administrația și agențiile) și ar reduce, astfel, presiunile inflaționiste.
Aceasta reprezintă o creștere nominală de 175,11 miliarde de euro (prețuri constante din 2025) sau 197,30 miliarde de euro (prețuri curente) comparativ cu propunerea Comisiei, excluzând plata datoriei pentru NGEU. Parlamentul propune un buget total de 1,78 de mii de miliarde de euro (prețuri constante din 2025), adică 2,01 mii de miliarde de euro (prețuri curente), pentru a finanța prioritățile politice și obiectivele strategice ale UE.
Deputații subliniază că următorul buget european pe termen lung trebuie să rămână un instrument de investiții care să sprijine politicile, cetățenii, regiunile, companiile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) din Uniune. De asemenea, el trebuie să asigure o valoare adăugată europeană comparativ cu cheltuielile de la nivel național. Deputații se opun ferm oricărei renaționalizări, resping abordarea „à la carte” și atenționează că modelul Comisiei Europene „un singur plan pentru fiecare stat membru” ar putea slăbi politicile UE, reduce transparența și crea concurență între beneficiari.
Mai multe fonduri specifice pentru programele esențiale
Deputații europeni cer politici de impact, finanțate adecvat, cu sume distincte alocate politicilor din cadrul planurilor de parteneriat național și regional, inclusiv pentru politica agricolă comună și politica în domeniul pescuitului, dar și pentru regiunile ultraperiferice, politica de coeziune, Fondul social european și afacerile interne. Deputații subliniază totodată că autoritățile regionale și locale ar trebui să fie implicate pe deplin în planificarea și aplicarea programelor.
Deputații salută propunerea Comisiei Europene de a dubla fondurile alocate competitivității, apărării, inovării, tranziției digitale și tranziției verzi, infrastructurii, sănătății, educației și culturii. Ei cer să se acorde mai mult sprijin programelor esențiale precum Fondul european pentru competitivitate, Orizont Europa, Mecanismul pentru interconectarea Europei, Erasmus+, AgoraEU și mecanismul de protecție civilă și cer să se prevadă fonduri specifice pentru acțiunile legate de EU4Health (sănătate) și LIFE (mediu) în cadrul Fondului european pentru competitivitate.
Deputații sprijină alocarea de resurse suplimentare pentru acțiunile externe, dar consideră că nivelul propus nu este suficient și solicită să se consolideze finanțarea prevăzută pentru extinderea Uniunii, dezvoltare, sprijinirea Ucrainei, cooperarea multilaterală și ajutorul umanitar.
Parlamentul European a votat bugetul UE pe 2026, care are ca priorităţi competitivitatea, cercetarea şi securitatea
Transparența și responsabilitatea amenințate
Deputații subliniază că simplificarea nu trebuie să afecteze transparența, responsabilitatea sau controlul democratic. Ei atenționează că utilizarea generalizată a finanțării nelegate de costuri ar putea crea dificultăți pentru procesele de audit. Raportul subliniază și că respectarea valorilor Uniunii și a statului de drept reprezintă o condiție prealabilă pentru a putea accesa fondurile europene și că beneficiarii finali nu ar trebui penalizați în caz că guvernele lor încalcă statul de drept.
Venituri
Deputații reafirmă angajamentul ferm al Parlamentului European de a introduce noi resurse proprii pentru a rambursa datoriile legate de NextGenerationEU și pentru a finanța bugetul. Deputații sprijină abordarea de tip „pachet” propusă de Comisie și subliniază și subliniază că, odată cu adoptarea noului CFM, ar trebui adoptate și noi surse de venituri, care să genereze anual circa 60 de miliarde de euro. Dacă unele propuneri nu vor fi acceptate, deputații propun câteva alternative, precum: un impozit pe serviciile digitale, un impozit pe jocurile de noroc online, extinderea mecanismului de ajutare a emisiilor de dioxid de carbon la frontieră (CBAM) sau un impozit pe câștigurile de capital obținute din criptoactive.
„Prin votul de astăzi, Parlamentul European dă tonul în ceea ce privește ambiția și calendarul negocierilor. Am adoptat o poziție fermă cu privire la următorul buget, echilibrând prioritățile noi și tradiționale cu o creștere moderată de 10%. Solicităm Consiliului European să își intensifice eforturile, să avanseze analiza propunerilor noastre și să convină asupra unui buget solid și oportun. Suntem pregătiți să ne implicăm”, a declarat Siegfried Mureşan (PPE, România), coraportor.
„Politica agricolă comună, fondurile de coeziune, Orizont Europa, Erasmus+ – acestea nu sunt relicve ale trecutului, ci coloana vertebrală a solidarității europene și formatorii viitorului nostru. Ambiția fără resurse este goală, motiv pentru care am adoptat o poziție puternică cu privire la următorul buget, echilibrând prioritățile noi și tradiționale cu o creștere moderată și cu resurse proprii noi, autentice. Acum este rândul Consiliului European să răspundă ambiției noastre, să se bazeze pe propunerile noastre și să asigure un buget solid și oportun – unul care să funcționeze pentru regiuni, pentru beneficiari și pentru oameni. Așteptăm cu interes negocieri constructive”, a declarat Carla Tavares (S&D, Portugalia), coraportoare.
Creștere masivă a fondurilor pentru agricultură în bugetul UE. Raportul lui Siegfried Mureșan a trecut de Comisia de bugete. Posibilă taxă pentru tranzacții digitale
Ce urmează
Parlamentul și-a finalizat poziția de negociere referitoare la regulamentul care stabilește structura și principalele sume aferente bugetului european pe perioada 2028-2034. Pentru a putea fi adoptat, Regulamentul privind CFM necesită aprobarea Parlamentului. Negocierile pot începe după ce statele membre cad de acord asupra unei poziții comune.
Parlamentul și-a stabilit în mai 2025 prioritățile pentru bugetul UE post-2027. Comisia Europeană și-a prezentat în iulie 2025 propunerea pentru următorul buget pe termen lung al Uniunii. Coraportorii Parlamentului au declarat că aceasta reprezintă o înghețare a investițiilor reale, însoțită de rambursarea împrumuturilor pentru NextGenerationEU. Marea majoritate a sumelor prevăzute în buget sprijină companiile, fermierii, regiunile și societatea civilă, iar cheltuielile administrative vor reprezenta circa 6 % din buget.
Actualitate
O dronă, depistată pe un bloc din centrul Chișinăului. Mai mulți moldoveni au fost evacuați
O dronă ar fi fost depistată în noaptea de luni spre marți pe acoperișul unui bloc de locuințe din centrul Chișinăului. Specialiști ai Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la fața locului, au securizat zona și au evacuat mai multe persoane.
O dronă ar fi fost găsită în centrul Chișinăului. FOTO: Telegram.org/ Politia Republicii Moldova
Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) au fost alertați în timpul nopții de un bărbat care a anunțat despre depistarea unui obiect asemănător unei drone pe acoperișul unui bloc de locuințe.
„La fața locului au intervenit specialiștii Secției Tehnico-Explozive a Poliției, care au securizat zona. Pentru siguranța oamenilor, locatarii din scara blocului au fost evacuați temporar, până la examinarea și ridicarea obiectului”, au menționat reprezentanții IGP.
Din primele informații, obiectul s-ar fi avariat după ce a căzut pe acoperișul blocului.
„Acesta urmează să fie examinat în detaliu de experți. Polițiștii întreprind în continuare acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului”, au precizat oamenii legii.
De la începutul războiului din Ucraina și până în prezent, mai multe rachete sau drone au survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, iar unele dintre ele au fost găsite ulterior pe teritoriul țării.
Aflată recent într-o vizită la Kiev, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reamintit că amenințările Kremlinului nu se opresc la granițele Ucrainei, vorbind și despre impactul direct asupra Chișinăului: atacul asupra centralei de la Novodnistrovsk care a poluat apele fluviului Nistru și a lăsat 300.000 de moldoveni fără apă potabilă timp de aproape o săptămână, perturbările în alimentarea cu energie electrică și încălcările repetate ale spațiului aerian.
„Securitatea Moldovei și securitatea Ucrainei sunt interconectate. Ucraina, apărându-se, ne apără și pe noi”, a adăugat Maia Sandu.
Actualitate
„Grecia nu va mai fi cea mai îndatorată țară din zona euro”, susține un oficial al guvernului de la Atena
Grecia nu va mai fi cea mai îndatorată țară din zona euro, datoria publică urmând să scadă sub cea a Italiei până la sfârșitul acestui an, scrie presa internațională citând surse și date din noul plan bugetar al Italiei.
Italia va depăși Grecia la datoria publică. Foto arhivă
Se estimează că datoria Greciei se va reduce la aproximativ 137% din produsul intern brut în acest an, față de 145% în 2025, au declarat doi oficiali de rang înalt pentru Reuters.
În schimb, datoria Italiei va crește de la 137,1% din PIB în 2025 la 138,6% în 2026, conform planului bugetar multianual (DFP) al Trezoreriei.
„Grecia nu va mai fi cea mai îndatorată țară din zona euro – începând cu acest an”, a declarat unul dintre cei doi oficiali greci pentru Reuters.
Noua estimare a ponderii datoriei Greciei va fi inclusă în noul plan fiscal multianual al țării, care va fi prezentat Comisiei Europene la sfârșitul acestei luni.
Datoria Italiei va rămâne practic stabilă la 138,5% în 2027, înainte de a scădea la 137,9% în 2028 și la 136,3% în anul următor, arată planul bugetar.
Din 2020, datoria publică a Greciei – cea mai mare din zona euro din ultimele două decenii – s-a redus cu peste 45 de puncte procentuale, ajungând la 145% din produsul intern brut anul trecut. Italia și-a redus datoria cu aproximativ 17 puncte procentuale în aceeași perioadă.
Grecia, care se redresează după o criză financiară de un deceniu și trei planuri de salvare în valoare totală de aproximativ 280 de miliarde de euro, intenționează să ramburseze înainte de termen împrumuturi în valoare de aproximativ 7 miliarde de euro din prima sa fază de salvare de la sfârșitul anului.
Cele mai puțin îndatorate țări din zona euro
Conform cifrelor furnizate de Eurostat, la sfârșitul celui de-al patrulea trimestru al anului 2025, Grecia a înregistrat cea mai mare rată a datoriei publice din zona euro, de 146,1% din PIB, urmată îndeaproape de Italia, cu 137,1%.
Alte națiuni cu îndatorare ridicată au inclus Franța cu 115,6%, Belgia cu 107,9% și Spania cu 100,7%.
În schimb, cele mai scăzute raporturi datorie-PIB au fost observate în Estonia, cu 24,1%, Luxemburg, cu 26,5%, Danemarca, cu 27,9%, și Bulgaria, cu 29,9%.
Este important de menționat că datoria este de obicei măsurată ca raport între datoria publică și PIB, mai degrabă decât în termeni absoluți.
Prin urmare, economiile mai mari, cum ar fi Germania, pot deține o datorie totală substanțială, dar raporturile lor datorie-PIB sunt, în general, mai moderate decât cele ale țărilor din sudul Europei.
România ar putea plăti în 2026 peste 3% din PIB pentru dobânzi. Economist: „Să mărești impozitele și să blochezi economia este o greșeală majoră”
Datoria publică a Greciei ajunsese la 210% în 2020
În 2010, datoria publică a Greciei era de aproximativ 330 de miliarde de euro, adică aproape 148% din PIB. Situația s-a deteriorat în anii următori, iar în 2020-2021 datoria a atins un vârf de aproximativ 210% din PIB, unul dintre cele mai ridicate niveluri înregistrate vreodată într-o economie dezvoltată. De atunci însă, traiectoria s-a inversat: până în 2025–2026, datoria a coborât la aproximativ 137% din PIB, ceea ce înseamnă o reducere de circa 70–73 de puncte procentuale în doar câțiva ani și chiar sub nivelul de la începutul crizei.
Această scădere nu a fost întâmplătoare, ci rezultatul unor măsuri dure aplicate consecvent timp de peste un deceniu. După 2010, Grecia a fost nevoită să accepte programe de salvare de la Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional, iar în schimb a implementat o austeritate severă: salariile și pensiile au fost reduse, taxele au crescut, iar cheltuielile publice au fost tăiate. Aceste măsuri au fost extrem de dificile social, dar au dus la eliminarea deficitelor mari și, în timp, la apariția unor excedente bugetare, ceea ce înseamnă că statul a început să încaseze mai mult decât cheltuie înainte de plata dobânzilor.
Cum și-a restructurat Grecia datoria publică
Un rol esențial l-a avut și restructurarea datoriei. O parte importantă a fost renegociată, cu scadențe foarte lungi și dobânzi reduse, iar în 2012 creditorii privați au acceptat chiar pierderi semnificative. Astfel, povara anuală asupra bugetului a devenit mult mai ușor de gestionat. În plus, în ultimii ani, Grecia a început să ramburseze anticipat o parte din împrumuturi, ceea ce a redus și mai mult costurile pe termen lung și a crescut încrederea investitorilor.
Pe acest fundal de disciplină fiscală, economia a revenit treptat la creștere, cu ritmuri de aproximativ 2% pe an, susținute în special de turism, investiții și fonduri europene. Creșterea economică este crucială, deoarece mărește PIB-ul și face ca datoria, chiar dacă rămâne mare în termeni absoluți, să cântărească mai puțin ca procent. În paralel, sistemul bancar a fost stabilizat, iar încrederea piețelor financiare a revenit, ceea ce a permis statului să se împrumute mai ieftin.
În esență, Grecia a reușit această revenire printr-o combinație de austeritate, reforme, restructurare a datoriei și relansare economică. Nu a fost o soluție rapidă, ci un proces lung și dificil, în urma căruia datoria a scăzut de la aproximativ 210% din PIB la aproape 137%, transformând una dintre cele mai grave crize financiare din Europa într-un exemplu de ajustare fiscală reușită.
-
Breakingacum 3 zileMii de protestatari la Tel Aviv împotriva guvernului Netanyahu
-
Breakingacum 2 zileUn nou cutremur de magnitudine 6,1 grade pe scara Richter a lovit Japonia. Experții spun că există riscul unui cutremur major
-
Breakingacum o ziȘeful Ryanair avertizează: două companii cu mii de curse în România riscă să intre în colaps până la iarnă
-
Actualitateacum 3 zileCât costă o călătorie cu metroul în capitalele europene. Biletul în București ar putea crește substanțial pentru a doua oară în 2026
-
Actualitateacum 3 zile26 aprilie: Ziua în care a avut loc dezastrul nuclear de la Cernobîl
-
Actualitateacum 2 zileFragmente de dronă, găsite în județul Tulcea. Specialiști ai MApN și SRI sunt la fața locului
-
Actualitateacum 2 zileCum a fost îmblânzită Valea Oltului. Transformarea îndelungată a celui mai spectaculos defileu din Carpați
-
Actualitateacum 2 zileCSM București, calificare magistrală în careul de ași al Ligii Campionilor. „Tigroaicele”, în final Four, după 8 ani




