Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Barajul din Retezat, realizare tehnică uimitoare. „Se ia muntele, se sfarmă și se formează barajul” VIDEO

Publicat

pe

Barajul din Retezat, realizare tehnică uimitoare. „Se ia muntele, se sfarmă și se formează barajul” VIDEO

Barajul Gura Apelor din Retezat (video) a fost construit cu eforturi impresionante în inima munților Retezat, iar soluția aleasă de ingineri pentru realizarea lui a fost inedită.

Au trecut cinci decenii de la începutul celui mai mare proiect hidroenergetic din vestul României, Amenajarea Râului Mare din Retezat. Investiția a fost anunțată în anul 1973, a început doi ani mai târziu în locul numit Gura Apelor, aflat la poalele munților Retezat, Țarcu și Godeanu, în Parcul Național Retezat.

„Râul Mare al Retezatului se formează la Gura Apelor, la confluenţa Lăpuşnicului Mare cu Râul Şes şi are o suprafaţă a bazinului de 836 kilometri pătrați şi o lungime de 66 kilometri. Zona de formare a râului, unde se găsesc 45 de lacuri alpine, se pretează la crearea în condiţii favorabile a unui lac de acumulare (proiectat cu un volum de 110.000.000 metri cubi), iar panta mare, până la vărsarea Râului Mare în Strei, permite utilizarea hidroenergetică a unei căderi însemnate de aproape 800 metri”, informa revista Știință și tehnică, în numărul din octombrie 1973.

Barajul Gura Apelor (foto: Adevărul) și proiectanții ei (foto: revista Flacăra 1975)

Aici urma să fie construit barajul Gura Apelor din Retezat, iar în apropiere hidrocentrala Retezat şi hidrocentrala Clopotiva, cu o putere instalată totală de 349 MW.

„Barajul Gura Apelor din Retezat va fi cel mai înalt din țară (peste 170 metri). Constructorii care vor veni aici in următorii ani vor avea de executat, pe lângă barajul principal, o galerie de derivaţie de aproape 20 de kilometri, de la Gura Apelor până în dreptul satului Clopotiva. Centrala Retezat, utilizând o cădere de aproape 600 de metri, va avea 320.000 kW putere instalată, fiind, după Lotru, cea mai mare dintre hidrocentralele de porturile noastre interioare. În aval de uzina principală, o cascadă de alte șapte hidrocentrale mici vor totaliza încă 110.000 kW putere”, informa revista Știință și tehnică, în 1973.

Soluția pentru Barajul Gura Apelor din Retezat

Lucrările la Amenajarea Râul Mare – Retezat au început în 10 ianuarie 1975. Construcția uriașului baraj de anrocamente de la Gura Apelor era rezumată în presa vremii.

„Totul e foarte simplu: se ia un munte, se fărămițează şi apoi se transportă în altă parte, unde va forma noul baraj”, informa revista Flacăra, într-un amplu reportaj dedicat proiectului, publicat în numărul din ianuarie – martie 1975.

Barajul Gura Apelor din Retezat (video) a fost construit din materiale locale: piatră și argilă. La fundația barajului au fost excavate aproape două milioane de metri cubi de rocă și pământ, până când constructorii au ajuns la un strat de fundare extrem de dur.

De asemenea, la construcția barajului au fost folosiți peste nouă milioane de metri cubi de rocă scoasă din munte, argilă folosită la etanșare și bolovani de râu – materialele ecologice menite să înlocuiască pe cât posibil utilizarea betonului.

„De ce s-a adoptat această soluţie? Merită relevat un fapt interesant, pe care-l deţinem de la şeful de proiect, inginerul Nicolae Florescu, de la Institutul de studii şi proiectări hidrotehnice. În alegerea variantei optime de baraj s-a luat în considerare şi calculul energetic, mai precis, consumul de combustibili primari — motorina, benzina etc — precum şi de energie electrică, încorporat în materialele de construcţie, în transportul şi punerea lor în operă, cum spun tehnicienii. Tocmai acest calcul a pledat cu putere pentru varianta aleasă în final, fără a mai vorbi de faptul că ea duce la o considerabilă economie de ciment”, informa Lionel Nițescu, autorul articolului din revista Flacăra.

Nu trebuie să fii specialist pentru a-ţi da seama cât ciment ar înghiţi un baraj de beton de dimensiunile celui care urmează să zăgăzuiască apele Râului Mare, în inima Retezatului, completa autorul.

„Amatorilor de cifre le putem însă preciza că acest ciment ar fi trebuit transportat în 49.000 vagoane, deci în circa 700 trenuri. Dacă s-ar forma o singură garnitură uriaşă, s-ar întinde de la Bucureşti la Timişoara”, arăta Revista Flacăra.

Mii de oameni au muncit în Retezat

Șantierul deschis la începutul anului 1975 și viza construcția, în numai cinci ani, a hidrocentralei subterane retezat, de mare cădere (582,5 metri), cu volumul unei clădiri de 15 etaje, în care sunt adăpostite cele două turbine Francis.

„În ceea ce priveşte echipamentul energetic, trebuie spus că turbinele de tip Francis destinate Retezatului urmează să fie fabricate în întregime în ţară, la Reşiţa. Constructorii vor avea de trecut un greu examen, dată fiind, în special, complexitatea rotorului gigant. Va fi, pentru ţara noastră, o premieră tehnică de un interes deosebit”, informa Revista Flacăra.

În următorul deceniu, peste 10.000 de români au muncit pe șantierul uriaș din masivul Retezat, în condiții dificile, la barajul Gura Apelor și la uzinele hidroelectrice Retezat și Clopotiva, cu o putere instalată de 349 MW și o energie medie multianuală de 629,50 GWh.

La începerea lucrărilor, oficialitățile statului român asigurau că impactul lucrărilor din Retezat asupra mediului va fi minim şi că vor lua măsuri de reducere a acestuia, proiectul de dezvoltare pe plan hidroenergetic fiind considerat unul extrem de important pentru România atât economic, cât și în ce privește protecția mediului.

Lucrări la construcția barajului. Foto: Hidroconstrucția.

„S-a renunţat total la varianta conform căreia aducţiunea principală ar fi trecut prin Parcul naţional Retezat. În perimetrul parcului va pătrunde doar aducţiunea secundară, care însă va fi atacată din subteran în mod practic, vestitul parc va rămâne deci neafectat de noile amenajări hidroenergetice”, informa Revista Flacăra.

Hidrocentrala din Retezat, clădită în 11 ani

Șantierul a fost deschis la începutul anului 1975 și viza înființarea hidrocentralei Retezat, constructie subterană de mare cădere (582,5 metri), cu volumul unei clădiri de 15 etaje, în care sunt adăpostite cele două turbine Francis. Hidrocentrala din Retezat a fost construită în 11 ani, având puterea instalată de 335 MW.

Proiectul mai cuprindea acumularea Lacul Gura Apelor, întins pe mai mult de 400 de hectare, construcția unuia dintre cele mai mari baraje de anrocamente din lume, cu înălțimea de aproape 170 de metri, și a unei centrale cu puterea instalată de 14 MW, în aval, la Clopotiva.

Lucrări la construcția barajului. Foto: Hidroconstrucția.

Eforturi impresionante au fost depuse în anii ´70 și ´80 pentru construcția aducțiunii principale din Retezat, o galerie cu o lungime de peste 18 kilometri și un diametru de 4,9 metri, după betonare, săpată în munți pentru a colecta apele din Retezat. Aducțiunea secundară a lacului de acumulare Gura Apelor preia apele a 12 pâraie de pe versantul nordic al Retezatului, printr-un sistem de galerii subterane cu o lungime totală de 30 de kilometri.

Condiţiile de lucru din Retezat au fost extrem de dure, iar o mulțime de accidente de muncă au avut loc pe durata lucrărilor și au făcut aproape 50 de victime. Inundaţiile, prăbușirile de stânci şi alunecările de teren frecvente au cauzat și ele întârzieri, la fel și insuficiența forței de muncă și a dotărilor constructorilor.

Hidrocentrala din Retezat a fost construită în 11 ani, având puterea instalată de 335 MW și a fost inaugurată în anul 1986. Tot atunci, a fost finalizată și hidrocentrala, de mici dimensiuni, de la Clopotiva. Lucrările de amenajare a brajului și lacului său de acumulare au fost finalizate complet în anul 1999. În 2021, la 35 de ani de la inaugurarea acumulării din Retezat, lacul Gura Apelor a atins pentru prima dată nivelul maxim de umplere, ajungând la cota 1.072,5 metri deasupra Mării (mdM).

Lucrări la construcția barajului. Foto: Hidroconstrucția.

Barajul Gura Apelor, înalt de aproape 170 de metri, din anrocamente, grohotiş, argilă, granit, roci stâncoase, a rămas unul dintre cele mai mari din Europa. Lacul său de acumulare, întins pe circa 420 de hectare, are o adâncime maximă de peste 160 de metri şi un volum de până la 210 milioane de metri cubi de apă. Centrala subterană Retezat este a doua ca putere de pe râurile interioare din România, după cea de pe râul Lotru.

Salba de hidrocentrale și lacuri de acumulare

În anii ´80, când lucrările la proiectul hidroenergetic din Retezat se apropiau de final, a intrat în șantier și Amenajarea hidroenergetică Râul Mare Aval, din Țara Hațegului, până la confluența acestuia cu Streiul, având o putere instalată totală de 134,3 MW.

Lucrările la salba de hidrocentrale din Țara Hațegului au fost finalizate în jurul anului 1990. La Subcetate (Hațeg), Râul Mare se revarsă în râul Strei, care mai parcurge de aici încă 30 de kilometri până la vărsarea sa în Râul Mureș.

Pe acest ultim tronson, statul român a început în 1989 lucrările la Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Haţeg (Subcetate) – Simeria, care urma să cuprindă şapte hidrocentrale.

Până în prezent, între Haţeg şi Călan au fost construite trei, la Subcetate, Plopi și Bretea Streiului – inaugurată în 2019. La construcția celorlalte patru hidrocentrale și amenajări de pe cursul inferior al râului Strei, statul român a renunțat, în ultimii ani.

Comentarii Facebook

Actualitate

Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu

Publicat

pe

Un bărbat din Brașov
a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL,
USR și UDMR, susţinând că cele trei partide au încălcat drepturile
pensionarilor.

Eugen Nicodim Lupea cere dizolvarea PNL, USR şi UDMR. FOTO: Ziarul de Iaşi

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Un demers mai puțin
obișnuit a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul București. Eugen
Nicodim Lupea, un pensionar din Brașov cunoscut pentru numeroasele acțiuni pe
care le-a deschis de-a lungul timpului în instanță, a chemat în judecată,
separat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea
Democrată Maghiară din România, solicitând dizolvarea fiecărei formațiuni
politice.

Cele trei acțiuni au
fost depuse luna trecută și au un conținut aproape identic, diferența fiind doar
numele partidului vizat. În cererile adresate instanței, reclamantul susține că
PNL, USR și UDMR au promovat măsuri care au dus la suspendarea indexării
pensiilor și consideră că acest lucru reprezintă o încălcare a principiilor constituționale
și a drepturilor pensionarilor, notează ziaruldeiasi.

În deschiderea
fiecărei acțiuni, Eugen Nicodim Lupea se prezintă într-un mod atipic,
descriindu-se drept: „(…) cetățean
român și cetățean al Uniunii Europene, CONTRIBUABIL EUROPEAN, (…) PLĂTITOR DE
TAXE ŞI IMPOZITE secundă de secundă, minut de minut timp de 365 de zile, an de
an, la Bugetul Public al României UE etc.”

După această
prezentare, reclamantul solicită instanței să constate că activitatea fiecărui
partid a încălcat în mod repetat ordinea constituțională, să analizeze dacă
sunt îndeplinite condițiile legale pentru dizolvarea formațiunii și să oblige
partidul la plata cheltuielilor de judecată și a unor daune în valoare de
10.000 de lei.

„1. Constatarea faptului că activitățile şi acţiunile
politice promovate de pârât (PNL, USR, UDMR – n.r.) au încălcat în mod repetat
principiile fundamentale ale ordinii constituționale;

Constatarea încălcării drepturilor fundamentale ale
pensionarilor prin susținerea şi promovarea actelor normative care au suspendat
aplicarea mecanismului legal de indexare a pensiilor;

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Analizarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege
pentru dizolvarea partidului;

Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată şi
la daunele conexe în valoare de 10.000 de lei până în prezent”,
a cerut Eugen Nicodim Lupea.

Motivul invocat

În motivarea
acțiunilor, brașoveanul arată că este beneficiar al sistemului public de pensii
și spune că a fost afectat direct de suspendarea indexării pensiilor. astfel
că, în opinia sa, formațiunile politice trebuie să supiorte consecinţele legale
pentru această măsură.


Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate

Reclamantul susține
că un stat social are obligația de a proteja persoanele aflate într-o situație
de vulnerabilitate economică, iar suspendarea repetată a indexării pensiilor
contravine acestui principiu.

Totodată, el
consideră că folosirea ordonanțelor de urgență pentru amânarea aplicării unei
legi adoptate de Parlament afectează separația puterilor în stat și securitatea
raporturilor juridice.

„Caracterul social al statului presupune obligația
pozitivă a autorităților de a proteja persoanele aflate într-o situaţie de
vulnerabilitate economică. Suspendarea repetată a indexării pensiilor este, în
opinia reclamantului, incompatibilă cu această obligație constituțională.
Totodată, utilizarea repetată a ordonanțelor de urgență pentru suspendarea
efectelor unei legi adoptate de Parlament afectează principiul separației
puterilor în stat şi securitatea raporturilor juridice”,
a scris acesta în documentele înaintate instanţei.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Atunci când un partid politic ajunge la exercitarea
puterii executive şi promovează în mod repetat măsuri care golesc de conținut
drepturi recunoscute prin lege, problema nu mai este exclusiv una de
oportunitate politică, ci poate deveni o problemă de conformitate
constituțională. (…) Reclamantul solicită instanței să verifice dacă sunt
întrunite condițiile prevăzute de legislația privind partidele politice pentru
aplicarea sancțiunii dizolvării, având în vedere caracterul repetitiv al
măsurilor contestate, efectele produse asupra unui număr foarte mare de
cetățeni şi pretinsa afectare a principiilor fundamentale consacrate de
Constituția României”,
a
completat el.

Cine este Eugen
Nicodim Lupea

Numele lui Eugen
Nicodim Lupea nu apare pentru prima dată pe portalul instanțelor de judecată.
De-a lungul ultimilor ani, brașoveanul a deschis sau a intervenit în numeroase
dosare, multe dintre ele având ca obiect acte administrative, litigii cu
instituții publice sau cauze cu puternică miză politică.

Printre cele mai
cunoscute demersuri ale sale se numără intervențiile în toate procesele
intentate de fostul președinte Traian Băsescu, după ce Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit definitiv că acesta a colaborat cu fosta Securitate.
Băsescu a contestat ulterior mai multe măsuri privind recuperarea unor
prejudicii de către stat, iar Lupea a solicitat să intervină în toate aceste
dosare.

La începutul acestui
an, brașoveanul a formulat și două acțiuni prin care a cerut suspendarea
Hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, prin care au fost
anulate alegerile prezidențiale, precum și suspendarea actelor administrative
prin care Marian Enache și Doina Livia Stanciu au fost numiți judecători ai
Curții Constituționale. În aceste dosare a chemat în judecată Curtea
Constituțională, Administrația Prezidențială, Guvernul, Parlamentul și
Ministerul Afacerilor Interne.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit datelor
disponibile pe portalul instanțelor, până în prezent niciuna dintre acțiunile
formulate de Eugen Nicodim Lupea nu s-a încheiat cu o soluție favorabilă
reclamantului.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă

Publicat

pe

În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp. 

Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.

„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată. 

Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.

Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.

Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”

Publicat

pe

Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala Alzheimer, o afecțiune neurodegenerativă incurabilă cu care se confruntă de mai mulți ani.

Danny Glover și Mel Gibson. FOTO: Getty Images

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Într-un interviu acordat postului NBC, actorul în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre diagnosticul său și despre modul în care boala îi afectează viața de zi cu zi.

„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a spus Danny Glover. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba.”

Actorul a explicat că boala i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, însă a subliniat că beneficiază de sprijinul familiei sale.

„Ei sunt alături de mine”, a declarat acesta.

Danny Glover a devenit celebru la nivel mondial datorită rolului detectivului Roger Murtaugh din cele patru filme ale francizei „Arma mortală”, în care a jucat alături de Mel Gibson. De-a lungul carierei sale, a apărut și în producții apreciate precum „The Color Purple”, „Mandela”, „Witness” și „Familia Tenenbaum”.

Pe lângă activitatea din cinematografie, Glover a avut numeroase apariții și în televiziune, în seriale precum „Fallen Angels” și „Hearts and Minds”.

În 2022, actorul a fost recompensat cu un Oscar de onoare pentru întreaga sa carieră și pentru activitatea sa umanitară.

Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și afectează progresiv memoria, gândirea și comportamentul. Afecțiunea apare, de regulă, la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și, în prezent, nu există un tratament care să o vindece. Potrivit specialiștilor, persoanele diagnosticate trăiesc, în medie, între patru și opt ani după stabilirea diagnosticului, deși există și cazuri în care supraviețuirea este semnificativ mai îndelungată.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 5 ore

Un brașovean a dat în judecată PNL, USR și UDMR și cere dizolvarea celor trei partide. Cine este bărbatul care a intervenit și în procesele lui Traian Băsescu

Un bărbat din Brașov a deschis trei procese la Tribunalul București prin care cere dizolvarea PNL, USR și UDMR, susţinând...

Actualitateacum 12 ore

Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă

În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii...

Actualitateacum 18 ore

Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”

Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala...

Actualitateacum o zi

2 iulie: Ziua în care a dispărut Amelia Earhart. Misterul care încă nu a fost rezolvat

Pe 2 iulie 1504 a murit Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei. Tot într-o zi de 2 iulie, Guglielmo Marconi a...

Actualitateacum o zi

Bucureștiul, vizat din nou de furtuni. Cod roșu de ploi torențiale în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri, 1 iulie, trei avertizări de Cod roșu de furtună pentru București și...

Actualitateacum 2 zile

Cât ar trebui să coste motorina dacă benzinarii ar avea un profit de numai 10%. Cele trei scenarii care explică prețurile de la pompă

Expirarea măsurilor de criză pe piața carburanților s-a văzut imediat la pompă: motorina s-a scumpit cu până la 38 de...

Actualitateacum 2 zile

Avertisment fără precedent al unui general NATO: „Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară. Fără pregătire, nu am face față unui astfel de atac”

Amenințarea dronelor a devenit una dintre cele mai mari provocări de securitate pentru flancul estic al NATO, iar România trebuie...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro