Connect with us

Actualitate

Statele latino-americane refuză să sprijine Ucraina şi cer reparaţii pentru trecutul colonial

Publicat

pe

Statele latino-americane refuză să sprijine Ucraina şi cer reparaţii pentru trecutul colonial

Statele din America Latină şi Caraibe au respins menţiunile despre susţinerea Ucrainei în proiectul de declaraţie finală propus de blocul comunitar pentru summitul UE-CELAC şi au formulat o contrapropunere în care au cerut reparaţii pentru trecutul colonial, au relatat joi Euractiv şi agenţia EFE, citate de Agerpres.

America Latină. FOTO Shutterstock

Pe 17 şi 18 iulie, șefii de stat şi de guvern din cele 33 de state membre ale Comunităţii Statelor Americii Latine şi Caraibelor (CELAC) vor avea la Bruxelles un summit cu omologii lor din ţările Uniunii Europene, considerat istoric.

În textul iniţial de declaraţie propus de UE existau mai multe paragrafe de sprijin pentru Ucraina, cu trimiteri la rezoluţiile Adunării Generale a ONU.

„Textul despre Ucraina era foarte echilibrat”, a declarat pentru Euractiv un diplomat european.

„Nu era nimic special în ceea ce noi le-am trimis„, adaugă un al doilea diplomat din UE.

Potrivit unui alt diplomat european, Statele Americii Latine „au şters tot ce era legat de Ucraina” în contra-propunerea de declaraţie trimisă blocului comunitar.

În textul trimis de UE statelor latino-americane se susținea că pacea ulterioară războiului pornit de Rusia contra Ucrainei trebuie construită în parametrii doriţi de Kiev.

„Soluţii diplomatice serioase”

Propunerea de declaraţie avansată de CELAC nu conţine acest amănunt.

În propunerea de declaraţie finală a summitului avansată de statele latino-americane, membrii UE şi CELAC trebuie „să pledeze în favoarea unor soluţii diplomatice serioase şi constructive în conflictul actual din Europa, prin mijloace paşnice, care să garanteze suveranitatea şi securitatea noastră, a tuturor, precum şi pacea, stabilitatea şi securitatea regionale şi internaţionale„.

Statele latino-americane consideră că războiul din Ucraina este o „problemă europeană”, prin urmare ele nu văd oportunitatea includerii unor referiri la acesta în declaraţia finală a summitului UE-CELAC.

De asemenea participarea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la acest summit a fost respinsă de țările latino-americane.

Iniţiativa de a-l invita pe Zelenski la summit aparține Spaniei (care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE) și a creat un motiv în plus de discordie.

„Restabilirea demnităţii victimelor (sclaviei)”

Potrivit agenţiei EFE, unii lideri latino-americani ar înclina totuși în favoarea acceptării unei intervenţie a preşedintelui ucrainean, aşadar chestiunea nu este tranşată, cum nu este nici conţinutul declaraţiei finale a summitului, declaraţie care, în lipsa unui compromis, ar putea fi eliminată complet. Aceasta mai ales că, în contra-propunerea transmisă, statele latino-americane cer Uniunii Europene să le plătească reparaţii pentru trecutul colonial.

„Recunoaştem necesitatea de a fi luate măsuri adecvate pentru restabilirea demnităţii victimelor (sclaviei), inclusiv reparaţii şi compensaţii pentru a ajuta la asanarea memoriei noastre colective şi eliminarea moştenirii subdezvoltării”, menţionează proiectul de declaraţie propus de CELAC.

„Veşnic exportatori de materii prime”

Proiectul amintit nu este singura sursă de divergenţe înaintea summitului de la Bruxelles. Țările latino-americane sunt profund nemulţumite de condiţiile şi stilul de negociere al europenilor pentru încheierea unui acord comercial între UE şi statele din grupul Mercosur (Piaţa Comună a Sudului), respectiv Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay.

Liderii acestor patru ţări s-au reunit marţi la Puerto Iguazú (Argentina), unde au promis un răspuns „contondent” în faţa faţa condiţiilor puse de UE.

„Nu suntem interesaţi de acorduri care ne condamnă să rămânem veşnic exportatori de materii prime, de produse miniere şi de petrol”, a subliniat preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva.

Contra-propunerea latino-americană de declaraţie finală a summitului UE-CELAC „condamnă impunerea de bariere comerciale unilaterale sub pretextul mediului înconjurător”, după ce UE le-a cerut statelor Mercosur să accepte în acord şi o anexă cu criterii de mediu.

Comentarii Facebook

Actualitate

Șine de cale ferată, furate bucată cu bucată timp de un an pe ruta Lugoj–Timișoara

Publicat

pe

Poliţiştii au făcut, miercuri, percheziţii în localităţi din judeţele Timiş şi Caraş-Severin, la persoane bănuite de furturi de pe şantierele de cale ferată din cele două judeţe. Prejudiciul se ridică la peste 50.000 de euro.

FOTO: Poliția Română

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj – Biroul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au pus în executare 8 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, într-un dosar penal ce vizează săvârşirea infracţiunilor de furt şi furt calificat.

Din cercetările efectuate de către poliţişti, a reieşit că începând din anul 2025 şi până în prezent, persoane necunoscute ar fi sustras, în repetate rânduri, pe timp de noapte, profile din fier, cu lungimea de 6 metri, precum şi alte bunuri utilizate la construirea căii ferate, de pe tronsonul CFR Lugoj – Timişoara.

FOTO: Poliția Română

În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 207 profile din fier. De asemenea, au mai fost ridicate 2 role geotextil, o rolă geogril şi 4 role membrană bituminoasă. Practic, polițiștii spun că a fost recuperat un prejudiciu de peste 50 de mii de euro.

Șase persoane au fost aduse la sediul Poliţiei Municipiului Lugoj, în vederea audierii.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

China continuă livrările masive de componente pentru dronele „Shahed” către Rusia și Iran, în pofida sancțiunilor americane

Publicat

pe

Companii din China furnizează în mod constant motoare, microcipuri și alte componente esențiale pentru producția dronelor kamikaze de tip Shahed către Iran și Rusia, ignorând în mod deschis sancțiunile impuse de Statele Unite, relatează The Wall Street Journal.

Dronă Shahed/FOTO:X

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit datelor vamale chineze, firmele din China expediază sute de containere cu astfel de componente către fabrici din Iran și Rusia. Printre acestea se numără compania Xiamen Victory Technology, care comercializează motoare Limbach L550 – un element-cheie în construcția dronelor Shahed-136, utilizate de Rusia în atacurile asupra orașelor ucrainene.

Pe site-ul companiei, imaginea unei drone de tip Shahed apare alături de sloganul: „Soluții inovatoare pentru motoare aeronautice”.

Ocolirea sancțiunilor și rețele de intermediere

Pentru o perioadă, exportatorii chinezi au declarat intenționat date false privind anumite transporturi, în încercarea de a eluda sancțiunile impuse de SUA și Uniunea Europeană. Totuși, potrivit oficialilor americani din Departamentul Trezoreriei și experților în armament, în multe cazuri aceste practici au devenit mai puțin sofisticate, fiind aplicate chiar și fără astfel de măsuri de acoperire.

Foști oficiali americani afirmă că China funcționează de mult timp ca punct de tranzit pentru componente fabricate în SUA și Europa, redirecționate ulterior către fabrici de drone din Iran și Rusia. În prezent, tot mai multe dintre aceste piese sunt produse direct în China, inclusiv în unități mici de producție care nu se tem de sancțiunile occidentale.

O investigație a Departamentului Trezoreriei SUA arată că aproape toate componentele de origine americană și europeană erau redirecționate prin distribuitori autorizați către comercianți din China continentală sau Hong Kong, care ulterior le trimiteau către Iran și Rusia.

Plățile erau realizate, în mod obișnuit, prin companii-paravan create în Hong Kong, utilizate pentru a ascunde destinația finală a transporturilor.

Rețele comerciale și sancțiuni

În 2024, Trezoreria SUA a impus sancțiuni împotriva unei rețele de companii-fantomă din Hong Kong legate de Hamed Dehghan, un comerciant din Teheran considerat furnizor-cheie pentru programele iraniene de drone și rachete. La un an distanță, o nouă rețea de firme din Hong Kong ar fi preluat rolul de intermediar.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Autoritățile chineze au închis ochii la acest flux, chiar și atunci când rolul lor a fost documentat în repetate rânduri în rapoarte publice și în cadrul regimurilor de sancțiuni”, a declarat fostul oficial al Trezoreriei SUA Miad Maleki, care a condus programele de sancțiuni din cadrul Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC).

Organizația britanică Conflict Armament Research, specializată în investigarea traficului ilegal de arme, a raportat o creștere semnificativă a utilizării componentelor fabricate în China în dronele de tip Shahed.

Datele vamale chineze sugerează că firmele locale sunt din ce în ce mai dispuse să comercializeze deschis componente pentru drone, în pofida sancțiunilor impuse de SUA și UE.

Potrivit oficialilor americani actuali și foști, Washingtonul nu poate opri complet acest flux comercial, obiectivul principal fiind în schimb creșterea costurilor și dificultăților logistice pentru Iran și Rusia.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. Trump suspendă „Proiectul Libertate” după doar o zi

Publicat

pe

Secretarul american de Stat, Marco Rubio, a anunțat că faza ofensivă a conflictului dintre Statele Unite și Iran s-a încheiat, iar Washingtonul intră într-o etapă defensivă, concentrată pe securizarea transportului maritim în Strâmtoarea Ormuz și protejarea navelor comerciale afectate de escaladarea tensiunilor din regiune. Însă Trump a anunțat suspendarea operațiunii militare americane la doar o zi după lansare, invocând progrese importante în negocierile cu Iranul pentru încheierea conflictului din Orientul Mijlociu.

Marco Rubio: Faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. FOTO: Profimedia

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Proiectul Libertate” fusese lansat luni și avea ca scop facilitarea traversării în siguranță a Strâmtorii Ormuz de către navele comerciale.

Anunțul suspendării a fost făcut de liderul de la Casa Albă pe platforma Truth Social, Trump precizând că decizia a fost luată la solicitarea Pakistanului, care mediază discuțiile, precum și a altor state implicate în eforturile diplomatice.

„Am convenit de comun acord că, deși blocada va rămâne în vigoare, Proiectul Libertate va fi suspendat pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a vedea dacă acordul poate fi finalizat și semnat”, a transmis președintele american.

Cu toate acestea, Washingtonul menține blocada asupra porturilor iraniene. În ultimele zile, tensiunile din Strâmtoarea Ormuz au escaladat rapid.  

Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat

„Operațiunea s-a încheiat. «Furia epică» s-a încheiat, așa cum a comunicat președintele Congresului. Am trecut de această etapă”, a declarat oficialul american. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă susținute la Casa Albă, relatează ABC News.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit acestuia, noua etapă a intervenției americane poartă numele „Proiectul Libertate” și are ca obiectiv principal salvarea echipajelor navelor blocate în Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul global de petrol.

Rubio a susținut că zece marinari civili și-au pierdut viața din cauza blocării traficului maritim de către Iran și a anunțat că forțele americane au distrus șapte ambarcațiuni rapide iraniene în cadrul operațiunilor desfășurate în zonă.

Secretarul de Stat a insistat că Statele Unite nu vor iniția atacuri, însă a avertizat că orice agresiune împotriva forțelor americane va primi un răspuns ferm.

„Nu vom deschide focul din proprie inițiativă, dar dacă forțele noastre vor fi atacate, răspunsul va fi unul cu eficacitate mortală”, a avertizat Rubio.

Rubio a mai precizat că Washingtonul desfășoară resurse suplimentare pentru extinderea unei „umbrele defensive” asupra transportului comercial prin Strâmtoarea Ormuz, în încercarea de a restabili libertatea de navigație.

În paralel, Rubio a afirmat că emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner lucrează intens la identificarea unei soluții diplomatice, însă a subliniat că Iranul trebuie să accepte condițiile impuse de Washington.

„Iranul trebuie să vină la masa negocierilor și să accepte condițiile. (…) Are un prag de toleranță ridicat, dar nu unul nelimitat”, a declarat acesta.

Secretarul de Stat și-a exprimat speranța că Beijingul va transmite Teheranului că actuala strategie în Strâmtoarea Ormuz riscă să conducă la izolarea internațională a Iranului.

În același context, președintele Donald Trump a lansat un nou atac verbal la adresa regimului iranian, afirmând că Teheranul „ar trebui să fluture steagul alb al capitulării”.

„Ei joacă la cacealma, dar vor să încheie o înțelegere. Și cine nu ar face-o, când armata lor a dispărut complet?”, a declarat liderul de la Casa Albă din Biroul Oval.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Trump a lăudat totodată blocada americană asupra porturilor iraniene, despre care a spus că „funcționează foarte bine”, refuzând însă să ofere detalii clare despre ce acțiuni ar determina SUA să considere încălcat armistițiul.

De asemenea,președintele Trump minimalizează amploarea Războiului din Iran, pe care-l cataloghează drept o „mică încăierare”. Donald Trump își laudă cu regularitate succesele, în opinia sa spectaculoase, ale Operațiunii Epic Fury în Iran. Președintele a vorbit, de asemenea, în mai multe rânduri, în mod deschis despre „război”.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 18 minute

Șine de cale ferată, furate bucată cu bucată timp de un an pe ruta Lugoj–Timișoara

Poliţiştii au făcut, miercuri, percheziţii în localităţi din judeţele Timiş şi Caraş-Severin, la persoane bănuite de furturi de pe şantierele...

Actualitateacum 7 ore

China continuă livrările masive de componente pentru dronele „Shahed” către Rusia și Iran, în pofida sancțiunilor americane

Companii din China furnizează în mod constant motoare, microcipuri și alte componente esențiale pentru producția dronelor kamikaze de tip Shahed...

Actualitateacum 13 ore

Marco Rubio anunță că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat. Trump suspendă „Proiectul Libertate” după doar o zi

Secretarul american de Stat, Marco Rubio, a anunțat că faza ofensivă a conflictului dintre Statele Unite și Iran s-a încheiat,...

Actualitateacum 19 ore

Ucraina crește intensitatea atacurilor cu drone cu rază medie de acţiune asupra forţelor ruseşti

Trupele ucrainene accelerează ritmul  atacurilor cu drone cu rază medie de acţiune asupra forţelor ruseşti, a declarat marţi preşedintele Volodimir...

Actualitateacum o zi

Tensiuni în PNL: vicepreședintele Camerei Deputaților, liberalul Adrian Cozma, atacă tabăra anti-PSD și cere rămânerea la putere

Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare și vicepreședinte al Camerei Deputaților, lansează un mesaj dur la adresa unor lideri liberali...

Actualitateacum o zi

Ecografia testiculară la copii: investigația simplă care poate face diferența dintre timpuriu și prea târziu

Ecografia testiculară este o metodă de investigație imagistică modernă care, prin intermediul ultrasunetelor, oferă imagini în timp real ale testiculelor. ...

Top criterii de selecție pentru dezinfectanti avizati pentru clinici si cabinete medicale în 2026 Top criterii de selecție pentru dezinfectanti avizati pentru clinici si cabinete medicale în 2026
Actualitateacum o zi

Top criterii de selecție pentru dezinfectanti avizati pentru clinici si cabinete medicale în 2026

Siguranța pacienților și a personalului medical începe cu decizii corecte, luate în spatele ușilor închise ale biroului administrativ. Alegerea unor...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro