Societatea Infrastructură S5 S.A. a intervenit pe străzile Teremia și Oltului pentru a finaliza toate lucrările într-un timp cât mai...

Statele membre NATO au ajuns la un acord de principiu privind declaraţia comună a summitului de la Londra, care pentru prima dată în istorie consemnează pericolul reprezentat de...
„Victorie la votul final din Camera Deputaţilor! Preţul carburanţilor se va ieftini la începutul lui 2020 pentru că supraacciza a fost eliminată! Am reuşit să eliminăm...
Oamenii care locuiesc la oras abia asteapta concediile fiindca au posibilitatea sa evadeze dintre betoane si sa se bucure de drumetii si de activitati in aer...
Kim Jong-un şi-a îndeplinit scopul, acela de a inaugura un oraş în apropiera muntelui sacru, acolo unde îşi revendică el rădăcinile, potrivit The Guardian. Liderul coreean...
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron şi omologul său american, Donald Trump, au avut marţi, la Londra, o discuţie în contradictoriu privind lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic...
Autorităţile germane au efectuat marţi percheziţii în sediul grupului auto Volkswagen din Wolfsburg (nordul Germaniei), în investigaţia privind instalarea softurilor ilegale privind emisiile poluante, informează publicaţia...
„Preşedintele a recurs la acţiuni care să îi ofere beneficii pentru realegerea în funcţie, pentru afectarea perspectivelor electorale ale unui rival politic şi pentru influenţarea scrutinului...
Klaus Iohannis a fost prezent, marţi, de la 20.00, ora României, la recepţia oferită de Regina Elisabeta a II-a în onoarea şefilor de stat şi de...
”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Ioana Felicia Constantin se numeşte în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii şi...
Porţiunea de drum a fost asfaltată în timp ce ningea abundent, după ce constructorul şi autorităţile au decis să continue asfaltarea începută când vremea era favorabilă....
Consiliul Naţional al Elevilor solicită urgentarea unui plan de măsuri complex, în domeniul Educaţiei, care să aibă ca efect scăderea ratei analfabetismului funcţional, după publicarea Raportului...
Are tata o printesa si este indragostita de roz. Daca vede o acadea roz, intinde manutele si ne implora din priviri sa i-o cumparam, se bucura...