
Potrivit WTA, Bianca Andreescu câştigat trofeul „Lou Marsh”, fiind votată în unanimitate. Printre nominalizaţii la premiul de cel mai bun sportiv canadian al anului 2019 s-au...
Premierul Ludovic Orban l-a demis, luni, pe Ioan Petru Căprariu din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial....
Rudele Luizei Melencu, dar şi prieteni şi fostul iubit al tinerei de 19 ani din localitatea Dioşti, care a dispărut în luna aprilie după ce s-a...
Firmele de pompe funebre București sunt tot mai numeroase în ultima vreme și este bine că se întâmplă așa. Serviciile funerare, un must have chiar dacă...
Reporter Tass: Sunteţi preşedinte de onoare al Partidului Social-Democrat. PSD este cel mai mare partid din România, reprezentând interesele celor mai mulţi români. În ultima perioadă,...
„Vom avea pe ordinea de zi propunerea privind bugetul Senatului României, pe anul viitor. Este puţin mai mare, datorită creşterii dolarului şi a euro, nu e...
Pagina de Media a dezvăluit în exclusivitate că oligarhul a depus deja o ofertă. Prima Tv este insolventă şi creditorii au fost anunţaţi de dorinţa lui...
Iată care sunt cele mai utilizate tipuri de conținut folosite pentru a obține rezultate SEO cât mai bune: redactarea de texte pe site care să fie clare,...
Invitat în urmă cu două săptămâni în emisiunea „Jimmy Kimmel Live”, de pe postul ABC, actorul Michael Douglas a vorbit despre cum sunt aniversările unei persoane...
Un subiect de discuţie în şedinţa de luni a PSD ar putea fi conferinţele judeţene pe care le va organiza partidul în filialele social-democrate, precum şi...
„Văd că partidele s-au apucat să îşi facă liste şi astăzi la partid Tomac a luat o decizie cu privire la candidaţi. Din partea PMP, care...
De la intrarea României în UE în 2007, PIB-ul țării a crescut constant de la 123,7 miliarde de euro la 202 miliarde de euro în 2018,...