Nu este o informaţie secretă şi ar trebui clarificată

0
153

„Eu îl (votul -n.r.) apreciez ca o majoritate extrem de importantă. Nu aş putea să spun exact care sunt ţările care au votat pentrum, împotrivă sau care s-au abţinut, pentru că nu cunosc acest detaliu. M-am bucurat că există această majoritate, care ne arată că e o decizie asumată”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, la Digi 24.

Întrebată cum crede că a votat ambasadorul României la UE, Luminiţa Odobescu, fostul procuror-şef DNA a replicat: „Nu ştiu cum s-a votat nici la primul vot, nici astăzi, nu am această informaţie într-un mod oficial. Cred că e obligaţia altor instituţii să explice cum s-a votat şi ce s-a votat. Din punctul meu de vedere nu e o informaţie secretă şi ar trebui clarificată. Pentru mine, faptul că mii şi mii de cetăţeni m-au susţinut şi încurajat în această procedură este o victorie pentru mine (…) Sper ca acest vot să schimbe un pic situaţia în sistemul de justiţie şi colegii mei să fie mult mai mobilizaţi şi determinaţi să continue ce s-a început. Cel puţin când am condus eu DNA rezultate sunt clare şi vorbesc singure”.

Ambasadorii statelor membre ale UE au votat, joi, pentru desemnarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european. Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a declarat, joi, că Laura Codruţa Kovesi a obţinut în COREPER 17 voturi pentru desemnarea sa în funcţia de procuror şef european, din totalul celor 22 de voturi exprimare.

Procedural Consiliul UE va transmite Parlamentului European decizia luată, joi, urmând ca PE să ia act, prin procedură internă de hotărârea Consiliului. Decizia a fost luat în Consiliul UE, prin majoritate simplă, conform regulamentulul de funcţionare al Parchetului European (EPPO).

„Parlamentul European şi Consiliul îl numesc de comun acord pe procurorul-şef european pentru un mandat de şapte ani, care nu poate fi reînnoit. Consiliul hotărăşte cu majoritate simplă”, arată regulamentul EPPO, la articolul 14, alineatul 1. Ulterior, Consiliul miniştrilor va lua act de decizia de joi din COREPER şi anume votul ambasadorilor UE şi va formaliza hotărârea, au precizat sursele europene, pentru MEDIAFAX.

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here