Atestat pe vremea domnului Mircea cel Bătrân, care l-a catalogat drept „orașul domniei mele“, municipiul reședință de județ de pe malurile Oltului, cu mai puțin de 100.000 de suflete, are rădăcini milenare.

Pentru a descoperi frumusețea a cel puțin 10 obiective turistice de neratat din orașul domnesc al lui Mircea cel Bătrân (vezi și galeria foto și video), vă propunem o călătorie care garantează o diversitate incredibilă de experiențe, impresii și momente de bucurie, prin intermediul legendelor și al istoriei. Împărțit între apele Oltului și ale afluentului său Olănești, de la nord la sud și de la vest la est, clădit între dealurile Capela, Petrișor și Goranu, orașul se află la nici 20 de kilometri de poalele sudice ale Carpaților Meridionali, și la aceeași distanță de renumitele stațiuni balneoclimaterice Olănești, Călimănești și Băile Govora.

Aici se intersectează trei drumuri naționale, dintre care unul european, DN7/E81, DN64 și DN67, care duc spre Sibiu și Argeș, Dolj și Olt, dar și Gorj.

Turism istoric: rădăcini milenare, atestare medievală

În zona de sud a municipiului Râmnicu Vâlcea, s-au descoperit unele dintre cele mai mari terme romane din Dacia. Arheologii au constatat că aici a existat una dintre cele mai importante fortificații romane cu terme, Buridava, în actualul cartier Stolniceni, pomenită în Tabula Peutingeriană – Harta lui Peutinger.

Termele erau alimentate cu apă sărată de la Ocnele Mari, încălzită cu ajutorul unor cuptoare. Istoricul Dumitru Tudor a găsit aici fragmente de țigle ștampilate cu numele unor unități militare romane: cohortele II Flavia Bessorum, IX Batavorum, Pedites Singularis, şi legiunile I Italica, V Macedonica şi XI Claudia, ceea ce demonstrează că a existat un puternic centru militar transformat ulterior într-un centru economic şi comercial. Arheologul Gheorghe Bichir a concluzionat că așezarea are cel puțin șase niveluri de locuire, începând din perioada Traian – Hadrian, până în secolul al IV-lea.

Distanța față de Buridava de la Ocnele Mari, de pe Dealul Cosota din Ocnița – „cea mai mare așezare dacică fortificată de la sud de Carpați, după Sarmizegetusa“ – este de doar zece kilometri. În zona de nord a orașului, arheologii au dat peste urme ale culturilor Sălcuța, Coţofeni, Glina, Verbicioara, Hallstatt şi geto-dacice. De fapt, dovezi din trecut sunt prin mai tot orașul.

Autostrada Antichității

Cert este că așezarea a fost locuită din cele mai vechi timpuri datorită poziționării sale pe drumul de legătură între Transilvania și Țara Românească, pe Valea Oltului. Printre arterele care se îndreptau aici venind din diferite direcții, cel mai cunoscut este vechiul drum roman – Autostrada Antichității – pe care s-a circulat neîntrerupt timp de un mileniu și jumătate, care ducea până la Dunăre și mai departe până la Roma. Acesta a fost cunoscut sub nenumărate denumiri, de la „Drumul cel Mare“ sau „Marele drum daco-roman“, la „Ulița Mare“ sau „Drumul cel Vechi“, „Drumul Oltului“, „Drumul lui Traian“ etc.

În zilele noastre, doar la Râmnicu Vâlcea se mai păstrează vechiul traseu și numele de odinioară: Calea lui Traian (Via Traiana) fiind bulevardul principal care străbate întregul oraș de la nord la sud.

Celebrul „drum al sării“ începea de la granița de sud-vest a orașului de astăzi. De la Ocnele Mari, traseul străbătea cartierele Râureni şi Stolniceni; iar de aici se bifurca: o arteră trecea Oltul spre Muntenia, iar cealaltă se îndrepta spre Dunăre. Calea lui Traian duce direct spre centrul civic al orașului, care se transformă magic iarnă de iarnă, grație evenimentelor dedicate Târgului de Crăciun, aici fiind instalat bradul, un patinoar, dar și chioșcurile comerciale; iar în restul anului se însuflețește datorită festivalurilor, concertelor și a altor activități care se organizează aici. Centrul a fost refăcut după anii 2000, când a fost construită o parcare subterană pe două niveluri și un pasaj subteran de trecere pe sub Calea lui Traian, amenajat ca centru expozițional.

Marea Olteniei și bazinele cu apă sărată

Râmnicul se bucură de nenumărate locuri de agrement, atât în interiorul, cât mai ales în zonele sale mărginașe. La începutul anilor ’80, în zona de sud a orașului, pe un vechi braț al Oltului se construia „Ștrandul Ostroveni“, cea mai mare bază de agrement cu apă sărată din Oltenia.

Pe marginea lacului, în care pe timpuri ajungeau dejecțiile localnicilor, s-au construit un sat de vacanță, restaurante și bazine cu apă dulce și sărată. Amenajat pe mai bine de 3,5 hectare de teren, satul de vacanță a fost pierdut în urma privatizărilor de după Revoluție. De anul trecut, proprietatea evaluată la 7 milioane de euro a revenit în patrimoniul municipal, după mai bine de două decenii de judecată, împreună cu Insula Pescarilor și Sălcioara.

Multă vreme s-a plănuit să fie realizat aici un proiect integrat care să cuprindă reabilitarea satului de vacanță, amenajarea unui debarcader pentru plimbări cu barca sau schi nautic, a unor locuri pentru pescuit sportiv, dar și a unor insule artificiale cu terase și puburi, prin transformarea întregii baze de agrement într-un imens aqua-park, pe fonduri europene.

Actuala administrație publică nu a confirmat vechile planuri, în schimb, a concesionat pe 49 de ani o clădire uriașă începută cu fonduri europene, destinată unui bazin de înot acoperit, care nu a putut fi finalizată sub pretextul unor vicii de proiectare și de construire, pentru a fi transformată în sală de evenimente pentru infima sumă de 16.000 de euro pe an. An de an, în sezonul estival, ștrandul este luat cu asalt de mii de turiști din întreaga țară, dornici să beneficieze de efectele terapeutice ale soluției saline aduse direct de la Ocnele Mari, printr-o magistrală de conducte de 12 kilometri lungime.

De la „O scrisoare pierdută“ la locul în care s-a intonat Imnul

„Zăvoiul“, care pe vremuri se afla la marginea orașului, proprietate a Mănăstirii Cozia în secolul al XIX-lea, avea să fie transformat într-una dintre „cele mai frumoase grădini publice ale Olteniei“, fiind astăzi printre cele mai vechi parcuri din țară. Locul apare menționat în „O scrisoare pierdută“ a lui Ion Luca Caragiale.

În urma unei adunări, Anton Pann și un grup de seminariști vâlceni au interpretat aici pentru prima oară imnul „Deșteaptă-te, române!“, la 29 iulie 1848. Deși există mai multe controverse pe marginea acestui subiect, episodul a fost menționat într-un raport către ministrul „Trebilor din Țările Românești“ al Guvernului provizoriu de la acea vreme, chiar de către administratorul districtului, Dumitru Zăgănescu, prezent la eveniment alături de prefectul județului și de reprezentanții Gărzii Naționale.

Astăzi, melodiile lui Anton Pann sunt readuse la viață și puse în valoare de Corul Seminarului Teologic ,,Sf. Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea și de Formația Vocal-Instrumentală de Muzică Veche a Arhiepiscopiei Râmnicului – grupul Arheon – sub bagheta preotului Siluan Dumitru Codruț Scurtu, doctor în muzică și profesor la același seminar din Vâlcea.

Pe vremea când Anton Pann intona Imnul la Vâlcea, Zăvoiul încă nu fusese transformat în parc. În 1850, în urma unei vizite, domnul Barbu Dimitrie Știrbei a dat ordin să fie construite „alei pentru pre umblarea obștii“, alocând fonduri în acest sens din „visteria personală“. Grădina publică avea să apară abia în 1856.

Pe vremuri, aici existau izvoare cu apă sulfuroasă, semn că Râmnicul reprezenta „inima de la care porneau arterele“ celor trei orașe balneoclimaterice: Călimănești, Govora și Olănești. Bătrânii veneau zi de zi să „soarbă din lichidul tămăduitor“.

După inundațiile de la finele secolului al XIX-lea, a apărut și un stabiliment de băi, cu ape sulfuroase, dar și sărate, aduse „în sacale“ de la Ocnele Mari, care erau încălzite pe bolovani. Și tot în acest parc, până după Revoluția din 1989, aici au funcționat Băile Comunale și primul ștrand al orașului – care în anii de dinainte de război era printre cele mai moderne din țară. Parcul avea cascade artificiale de apă și plante meridionale. În perioada comunistă, aici a funcționat o vreme și Grădina Zoologică.

Parcul Zăvoi este în continuare cel mai mare din oraș. Lacul cu fântână arteziană, pe care altădată se plimbau lebedele, bărcile și hidrobicicletele, se transformă iarnă de iarnă în patinoar. Zona oferă nenumărate spații de joacă cu diverse personaje din povești: elefanți, mamuți, crocodili, prințese, instalații pentru sport în aer liber, fântâni și izvoare cu apă potabilă, un amfiteatru, bar, restaurant, și găzduiește și un mic skate-park, un lac cu nuferi și sediul Teatrului Municipal Ariel. Parcul este amplasat în zona centrală, pe drumul care duce spre stațiunea Băile Olănești, în vecinătatea Stadionului Municipal.

Pădurea-parc și piramidele stranii

Dealul Capela este unul dintre locurile emblematice ale orașului, pentru că în jurul lui s-a construit orașul, fiind considerat „plămânul așezării“ datorită pădurilor sale. Astăzi, dealul urmează să fie transformat într-un parc-pădure tematic, pe o suprafață de peste 46 de hectare care au intrat în patrimoniul municipal. Locul are nenumărate puncte de belvedere de unde poate fi admirat orașul în toată splendoarea lui.

În perioada stăpânirii habsburgice a Olteniei, pe vârful dealului a existat o capelă catolică, iar în perioada interbelică, a găzduit Campionatele naționale de bob și de sanie, în 1933 aici desfășurându-se Marele Concurs Național de Bobsleigh. Cinci ani mai târziu a fost inaugurată trambulina de sărituri cu schiurile.

Un alt reper de neratat, pe dealul situat pe malul estic al orașului, Goranu, îl reprezintă Piramidele de pământ de pe Valea Stăncioiului – o spectaculoasă rezervație geologică în care depozitele de micro-conglomerate au fost sculptate de „Mama Natură“ cu ajutorul ploilor și al zăpezii, sub forma unor tuburi imense de orgă, separate de hornuri adânci – „șiroiri“ – formate în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, cu înălțimi impresionante de 80 de metri. Rezervația naturală din Valea Stăncioiului, arie protejată cunoscută şi sub numele de Râpa Ciurii, se întinde pe o suprafață împădurită de 12 hectare, fiind la 6,5 kilometri depărtare de oraș.

Arta stradală, printre cele mai noi atracții ale orașului

O serie de alei, clădiri, copaci, panouri fono-absorbante au fost readuse la viață prin intermediul artei stradale, grație unui profesor de desen de la Palatul Copiilor, Adrian Luță. Acesta și-a început misiunea de schimbare a aspectului întregului oraș cu pictarea singurelor panouri stradale din oraș. Aflate pe o stradă paralelă cu râul Olănești, în zona centrală, picturile cu imagini ale orașului de altădată reprezintă unul dintre obiectivele turistice ale Râmnicului.

Zidurile unui complex sportiv cu teren de tenis, de pe faleza râului Olănești, au fost imprimate cu imagini din desene animate ori din filme renumite: „Harry Potter“, „Sandy Bell“, „Naruto“, „The Witcher“, „Game of Thrones“ etc., iar pe fațadele insalubre ale unor clădiri din centrul civic au apărut imagini cu daci și romani. Pe o clădire din apropierea Gării din Râmnicu Vâlcea se regăsesc chipurile marilor domnitori români: Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul şi Vlad Ţepeş. Chiar și copacii au prins viață prin imagini ce pot fi admirate inclusiv noaptea. Lucrarea de pe panourile stradale din plexiglas, realizată pe o distanță de 200 de metri, caută să intre în Cartea Recordurilor.

Patriotism și muzică religioasă

În centrul orașului, pe drumul care duce spre Parcul Zăvoi, se găsește Casa Memorială „Anton Pann“. Clădirea este monument de arhitectură urbană construit la jumătatea secolului al XVIII-lea, cu foișor, pivniță, bucătărie, un dormitor și o încăpere-birou, în care se păstrează o parte dintre obiectele care au aparținut autorului „Poveștii vorbei“: mobilier, culegeri de folclor, cărți vechi, tablouri, țesături, lucrări muzicale etc.

Anton Pann a ajuns pentru prima dată în Râmnicu Vâlcea în 1826 și a lucrat ca profesor de muzică la Seminarul Episcopiei Râmnicului, fiind cântăreț la una dintre bisericile centrale ale orașului, dar și traducător. În timpul șederii sale la Vâlcea s-a îndrăgostit de nepoata starețelor de la mănăstirile Dintr-un Lemn şi Surpatele, care-i ceruseră să predea muzică și la mănăstirile păstorite de ele.

Cum iubirea n-a primit binecuvântarea starețelor, dată fiind diferența de vârstă dintre Anton (32 de ani) și frumoasa Anica (16 ani), cei doi au fugit la Brașov. Ca să nu fie găsită, copila și-a tăiat părul și s-a îmbrăcat în straie bărbătești, fiind cunoscută drept „ucenicul lui Anton Pann“. Cei doi s-au căsătorit, dar relația lor nu a rezistat încercărilor timpului. Perioada petrecută la Vâlcea și-a pus amprenta pe culegătorul de folclor care a revenit mai apoi și în 1848.

Compozitor și poet, lui Anton Pann i se atribuie muzica imnului „Deşteaptă-te, române!“, prin adaptarea cântecului „Din sânul maicii mele“, pe versurile lui Andrei Mureșanu. Ca să se întrețină, acesta își vindea cărțile în târgul de la marginea orașului, din Râureni. Aceste plimbări se vor dovedi, în final, fatale, pentru că în timpul lor a contractat tifosul din cauza căruia a și murit în 1854.

Casa în care a locuit Anton Pann în Râmnicu Vâlcea a fost mutată aproximativ 40 de metri, pe șine de tren, în 1982, când s-a reamenajat centrul orașului. Programul de vizitare al casei memoriale este luni-duminică (vara: 10:00-18:00; iarna 9:00-17:00).

Istorie, artă și etnografie. Masca mortuară din bronz, unică în Europa

Un alt reper care nu trebuie ratat în timpul unei vizite la Râmnicu Vâlcea este Muzeul de Artă „Casa Simian“, găzduit de clădirea istorică ce a aparținut proprietarilor unei fabrici de încălțăminte din oraș, originari din Săliștea Sibiului, de la jumătatea secolului al XX-lea. Elementele gotice și renascentiste ale imobilului îi dau un farmec de vilă italiană, completată de o grădină interioară, cu portic și acoperiș din olane. Aici se regăsesc lucrări de Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Corneliu Michăilescu, dar și ale unor pictori din a doua jumătate a secolului XX.

Muzeul de Istorie „Aurelian Sacerdoțeanu“ se află în clădirea uneia dintre cele mai vechi unități de învățământ din oraș, Școala cu Ceas, care s-a mutat într-un sediu nou, chiar peste stradă. Clădirea datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și găzduiește colecții începând cu epoca paleolitică și până la cea modernă.

Cea mai importantă piesă de colecție a muzeului o reprezintă o mască mortuară din bronz, unică în Europa, descoperită în 1978, în situl Buridava Dacică. Timp de două decenii a stat în vestibulul vilei lui Nicolae Ceaușescu, iar imaginea ei se regăsește și pe frontispiciul instituției. Muzeele sunt deschise zilnic între orele 10:00-18:00, cu excepția zilei de luni, iar pe timpul iernii între 9:00 și 17:00.

Pe DN7/E81, la ieșirea nordică din oraș, la granița cu localitatea învecinată, este amplasat Muzeul Satului Vâlcean, în care imaginea şi spiritul satului străbunilor s-au păstrat nealterate într-un peisaj de basm ce se întinde pe opt hectare. Alături de vechi case strămutate din toate ungherele județului, aici găsim și o școală rurală, o biserică, un han, ateliere de olărit, tâmplărie, dulgherie, fierărie, atelier de prelucrare a părului de capră, moară de apă, stupine, troițe, foișoare de pază, o stână, un patrimoniu ce însumează 80 de construcții arhitecturale și aproximativ 12.000 de piese muzeistice.

În jurul unei cule cu scară interioară ctitorită la 1810 de Preda Bujoreanu, inclusă pe lista principalelor cule din Oltenia – Cula Bujorenilor – s-a conceput întregul muzeu. Acesta deține și un han adus de la munte, de pe Valea Lotrului, construit în 1889, dotat cu un patefon, o colecție de discuri și „strămoșul frigiderului“ – un răcitor. La Muzeul Satului din Bujoreni s-au turnat scene din filmul „Păcală se întoarce“, în care apare și scrânciobul deținut de instituția vâlceană.

Monumentul Independenței, dedicat eroilor căzuți în războiul din 1877-1878, are peste un secol vechime și tronează la poalele Dealului Capela. O tânără întruchipează simbolul Independenței. Aici, oficialitățile depun coroane de flori în zilele de sărbătoare.

Cele mai frumoase clădiri din oraș

Puține clădiri istorice au scăpat de ghearele nemiloase ale comunismului. Printre ele se numără Palatul Copiilor, cea mai veche clădire funcțională din Râmnicu Vâlcea: vechi conac boieresc cunoscut sub numele proprietarilor săi, Socoteanu-Lahovari. Monument de arhitectură din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, încă deține sobele originale în stil baroc, vechi de peste trei secole, de inspirație vieneză sau italiană, cu teracotă bogat ornamentată cu foiță de aur. Una dintre cele șapte sobe a fost evaluată la 50.000 de euro.

Parcul în care se află, „Mircea cel Bătrân“, componentă a centrului civic, este împrejmuit cu ziduri de sprijin din piatră, pe trei laturi, despre care se crede că ar aparține Curții domnești din timpul lui Mircea cel Bătrân.

Clădirea Judecătoriei reprezintă opera inginerului arhitect de origine austriacă Henri Sousskind – care și-a pus amprenta pe mai multe clădiri de o mare valoare istorică din țară și din Capitală, precum „Casa Pompiliu Eliade” și Hotelul Athenee Palace din București, și a supravegheat lucrările Hotelurilor Palace din Constanța și din Sinaia, dar și ale Cazinoului din Sinaia, printre altele. Construită în perioada anilor 1906-1907, clădirea Judecătoriei din Râmnicu Vâlcea a fost înscrisă în lista Monumentelor Istorice, alături de alte imobile vechi.

Clădirea Palatului de Justiție, o impozantă structură în stil neoclasic, cu coloane corintice inspirate din arhitectura unor clădiri celebre ale momentului inaugurării sale, de la începutul secolului trecut, precum Panteonul din Paris sau Roma, Banca Națională a Angliei, Muzeul Prado din Madrid, a găzduit de-a lungul timpului Palatul de Cultură, Biblioteca Județeană, dar și Casa Armatei.

Au rămas antologice balurile ofițerilor organizate în această clădire în ultimele decenii ale secolului trecut. În urmă cu cinci ani s-a decis, printr-o hotărâre de Guvern, alocarea de fonduri, prin Compania Națională de Investiții, pentru reabilitarea și extinderea acestui imobil de patrimoniu.

Clădirile Colegiilor Naționale „Alexandru Lahovari“ și „Mircea cel Bătrân“, de la poalele Dealului Capela, sunt de asemenea încărcate de istorie.

Când vorbim despre arhitectură, nu putem uita, chiar dacă nu este vorba despre istorie, de Cupola „Facerii lumii” – unul dintre simbolurile actuale ale orașului, nelipsită din traseele turistice. Este vorba despre vitraliul sub formă de cupolă al Bibliotecii Județene din Râmnicu Vâlcea, remarcat de World Record Academy – Academia Recordurilor Mondiale, în urmă cu trei ani când l-a decretat drept „cel mai mare vitraliu sub formă de cupolă”.

Medicina istorică

Printre clădirile vechi ale orașului se mai numără și Spitalul Vechi, a cărui construcție a început în 1890 și s-a finalizat cinci ani mai târziu, la inițiativa doctorului Ioan Suciu şi a medicului primar al orașului Gheorghe Sabin, cu sprijinul inspectorului general sanitar, medicul de origine franceză Charles Laugier.

Cum, la acea vreme, orașul nu avea niciun spital, s-a proiectat o clădire cu o arhitectură eclectică, cu două aripi laterale, parter și etaj. Imobilul a purtat numele ministrului I.G. Duca, iar ulterior i s-au adăugat pavilionul de boli contagioase și alte corpuri de clădiri. Aici au funcționat de la bun început secțiile ORL, Oftalmologie și Fizioterapie. Parcul din jurul clădirii a atras atenția regizorului Alexandru Tatos, care a debutat în cinematografie cu filmul „Mere roșii“ (1976) care s-a turnat în acest spital, fiind inspirat din viața unui reputat medic vâlcean – Grigore Schileru.

Clădirea pavilionului principal este monument istoric reprezentativ pentru arhitectura orașului. Spitalul vechi va fi modernizat prin Compania Națională de Investiții (CNI), cu aproximativ 100 de milioane de lei, fonduri guvernamentale, la finele lunii ianuarie fiind semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Turismul monahal. Schiturile – tabără militară sau loc de execuție

Se știe despre Vâlcea că reprezintă județul cu cele mai multe mănăstiri seculare din România. O serie de lăcașuri de cult de patrimoniu în jurul cărora s-au țesut de-a lungul vremurilor povești greu de crezut se regăsesc în Râmnicu Vâlcea. Bunăoară, Schitul Troianu, situat pe dealul cu același nume, în partea de sud a orașului, a fost ridicat în urmă cu aproximativ două secole pe locul unui lăcaș mai vechi din secolul al XVIII-lea, de un aromân din Tessalia, fost stareț al Mănăstirii Hurezi.

Pe timpul Revoluției de la 1848, aici a fost cartierul general al taberei militare a pandurilor lui Tudor, conduși de generalul Gheorghe Magheru, simbol al rezistenței armate împotriva intervenției străine, motiv pentru care locul, reușind să adune 30.000 de suflete dispuse să lupte pentru aceeași cauză, a reprezentat unul dintre punctele de plecare spre realizarea Micii Uniri.

Se spune că în vara lui 1859, când a vizitat județul Vâlcea, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a menționat despre cei care au participat la Revoluție și chiar a recompensat un ofițer și un dorobanț de ordonanță pe care i-a ridicat în grad și le-a acordat distincția „Dragonul de aur“. În timpul ocupației austriece, schitul a fost transformat în spital, iar pe vremea comuniștilor a devenit sediu pentru Întreprinderea Agricolă de Stat Râmnicu Vâlcea, biserica ajungând grajd pentru animale.

În partea opusă a orașului, pe coama unui alt deal, se află Schitul Cetățuia, ridicat pe un fost așezământ dacic. Circulă o legendă potrivit căreia, de sub schit pornea, cu secole în urmă, un tunel secret, pe sub râul Olt, lung de câțiva kilometri, care ducea către o cetate fortificată de pe celălalt mal, distrusă în timpul năvălirilor mongole. Se spune că ar fi fost astupat, dar cercetătorii au menționat că de fapt ar fi vorba despre tunelul unui simplu puț. În primele zile ale anului 1529, aici au fost asasinați, în sfântul altar, domnitorul Radu de la Afumaţi şi fiul său Vlad. Capul voievodului a fost dăruit sultanului Suleyman Magnificul, iar trupurile celor doi au fost îngropate la Mănăstirea Curtea de Argeş. Pictura bisericii a fost realizată de Gheorghe Tattarescu, evidenţiindu-se cea de pe catapeteasmă.

Cei doi sfinți și misterul Doamnei Stanca

Și ansamblul episcopal este un loc pitoresc, la poalele Dealului Capela, care ascunde nenumărate comori și legende. Arhiepiscopia Râmnicului este printre cele mai vechi din țară, unii considerând că datează din 1370, când aici a fost mutată Mitropolia Severinului, motiv pentru care mai târziu o vom regăsi sub denumirea Episcopia Râmnicului Noului Severin. Deși s-a încercat în mai multe rânduri mutarea reședinței episcopale la Craiova, acest lucru s-a reușit abia în urma incendiului devastator din 1847 care a dus la arderea a jumătate din oraș, și implicit a bisericii episcopale.

Reședința episcopală a rămas strămutată până în 1856, când a revenit pe vechiul făgaș, fiind refăcută de către episcopul Calinic, în timpul domnitorului Barbu Știrbei, când s-a construit și Palatul episcopal care a rezistat până în zilele noastre – astăzi se știe că Episcopia Râmnicului reprezintă o continuare a Mitropoliei de la Severin. Aproximativ 50 de ierarhi au păstorit până acum Episcopia de la Râmnic, dintre care doi au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Română: Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul și Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica.

De asemenea, în curtea acestei arhiepiscopii a fost înmormântată Doamna Stanca, care s-a contaminat cu „morbul pestei“ la Râmnicu Vâlcea, la scurt timp de la întoarcerea de la Viena, în 1603, și nu a supraviețuit. Trupul soției lui Mihai Viteazul a fost înhumat în curtea Episcopiei Râmnicului, dar în timpul războiului ruso-turc din anii 1736-1739, mormântul a fost jefuit și distrus, iar mai apoi a căzut pradă teribilului incendiu din 1847. În timpul lucrărilor de reabilitare, urma mormântului soției voievodului s-a pierdut, păstrându-se doar piatra de mormânt.

O biserică amplasată chiar în punctul zero al orașului, pe bulevardul principal, cu hramul Cuvioasa Paraschiva, își datorează existența domnitorilor Pătrașcu Vodă și Mihai Viteazul. Pătrașcu cel Bun a avut în Râmnic curtea domnească, la jumătatea secolului al XV-lea, întărită cu turnuri de apărare.

În apropierea acestui lăcaș, ascunsă în spatele unor blocuri, există și o biserică romano-catolică, „Sfântul Anton de Padova“, ridicată la începutul secolului al XVI-lea și reclădită în timpul ocupației Olteniei de către austrieci. Clădirea franciscanilor refugiați aici din Bulgaria, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, a fost distrusă în timpul unui mare incendiu din 1738. De altfel, în timpul războaielor turco-austriece, din 1738 și 1788, orașul a fost distrus aproape în întregime de incendii și refăcut de fiecare dată.

Turism Vâlcea muzical

An de an, Râmnicu Vâlcea găzduiește evenimente de anvergură internațională precum „We Love Music Festival“, organizat pe platoul Dealului Goranu. Anul trecut, festivalul a reunit la un loc nume sonore ale muzicii, ca Lou Bega, ATB, Ronan Keating, Jay Sean, Ricchi e Poveri, Dr. Alban, Nana, Haddaway, ca să menționăm doar o parte dintre invitații străini, iar pentru acest an au fost anunțați deja East 17 și Mr. President. Tot anul trecut, la Râmnic s-a desfășurat Gala premiilor muzicii românești – Romanian Music Awards 2022.

Alte evenimente de marcă organizate anual sunt Zilele Orașului, Zilele Imnului, Deep Forest Fest, Ride the Vibe – pentru motocicliști, Super Cupa României la Karting electric, Târgul Meșterilor Populari, Maratonul Olteniei, Constelații Rock și multe altele.

Orașul spălătoriilor de aur, al unor artiști, gânditori și oameni de știință celebri

Ar mai fi foarte multe de menționat despre istoria „Râmnicului de pe Olt“, dar ne oprim aici nu înainte de a aminti că în anii 1500 aici existau spălătorii de aur în care era decantat nisipul aurifer al Oltului, o îndeletnicire ale cărei ecouri se mai fac auzite și în zilele noastre, și tot în acest oraș s-a construit, înainte de 1642, prima moară de hârtie din Țara Românească, iar la tiparnița dăruită de Constantin Brâncoveanu Episcopiei a apărut, în 1787, cea dintâi „Gramatică în limba română“ întocmită de Ienăchiță Văcărescu, și în 1835, așezarea avea o școală cu predare în limba română.

La Râmnicu Vâlcea s-au născut renumitul actor Dem Rădulescu, criticii literari Nicolae Manolescu și Eugen Negrici, compozitorul și interpretul de muzică ușoară Horia Moculescu, filosoful Gabriel Liiceanu, informaticianul și inventatorul Ionuț Alexandru Budișteanu, cobzarul Bogdan Mihai Simion, iar alți mari vâlceni, precum patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Marina, mitropolitul Bartolomeu Anania și fizicianul Cristian Presură și-au legat destinul de acest oraș.