Partidele radicale de
dreapta au câștigat cote importante la europarlamentare, ceea ce
ridică unele semne de întrebare privind viitoarea politică a UE.
Expert în comportamentul politic și electoral, cercetător la
Universitatea Aarhus, Costin Ciobanu explică, pentru „Adevărul”,
detaliile luptelor din culise și felul în care partidele mainstream
încearcă să blocheze alianța radicalilor.

Ceea ce era de așteptat
s-a întâmplat la alegerile europarlamentare din 2024. Partidele
considerate radicale de dreapta, eurosceptice și populiste au reușit
să obțină rezultate spectaculoase, iar asta s-a întâmplat chiar
în țări importante, care dau un număr mare de europarlamentari,
Franța și Germania.

La Paris, președintele
Emmanuel Macron a luat o decizie care i-a luat pe nepregătite pe
analiști. Liderul de la Palatul Elysée a anunţat duminică seară,
după înfrângerea catastrofală suferită de partidul său,
dizolvarea Adunării Naţionale. Alianţa aflată la guvernare a fost
practic spulberată de Rassemblement National, partidul radical de
dreapta condus de Marine Le Pen, care a adunat peste 32% din voturile
francezilor.

Radicalii au obținut
rezultate spectaculoase și în țări ca Germania, Olanda și
Austria, ceea ce le va aduce mai multe locuri în Parlamentul
European.

În Germania, partidul de
extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a obținut
aproximativ 16% din voturi, situându-se în spatele Uniunii
Creștin-Democrate și înaintea social-democraților, iar în acest
fel devine al doilea partid din țară.

Alianța din Parlamentul
European din care fac parte partidele radicale de dreapta, Identitate
și Democrație, profită de rezultatele catastrofale ale Verzilor și
de cele sub așteptări ale Social-Democraților și Renew și se
profilează ca o forță la Bruxelles.

După aceste alegeri, Partidul Popular European rămâne cel mai mare grup în Parlamentul European, obținând 189 de locuri, o creștere semnificativă față de ultimele alegeri. Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților se clasează pe locul al doilea, pierzând patru locuri, iar grupul Renew înregistrează o scădere de unul din cinci locuri. Întrebarea este cum va funcționa această alianță, care e marcată la rândul ei de anumite rivalități și cum și în ce măsură vor încerca radicalii de dreapta populiști să câștige cât mai multă influență și să-și impună măcar în parte agenda.

Expert în comportamentul
politic și electoral, cercetător la Universitatea Aarhus
(Danemarca) Costin Ciobanu explică, pentru „Adevărul” detaliile
luptelor din culise și felul în care partidele mainstream încearcă
să blocheze alianța radicalilor.

În opinia sa, partidele
radicale de dreapta sunt dezbinate, astfel că le va fi greu să
închege o alianță viabilă în Parlamentul European și explică
și de ce. Opiniile diferite față de Rusia și felul în care se poziționează față de război îi diferențiază pe liderii acestor partide.

Dezbinați, dar imprevizibili

„Trebuie menționat
faptul că aceste diferite partide de foarte multe ori au
discursuri extrem de diferite și e foarte greu să reușească
împreună să se coalizeze. Am văzut cu toții această dezbatere
și această dispută. Excluderea AFD-ului din grupul european
Identitate și Democrație, tocmai pentru că, prin acțiunile pe
care le au în Germania și prin asocierile cu EST-ul, cu Vladimir
Putin, ei nu mai sunt prizabili nici măcar pentru Partidul lui
Marine Le Pen”, explică Ciobanu.

 „Cheia” e la Giorgia Meloni

Liantul între aceste
partide ar putea fi Giorgia Meloni, premierul Italiei și șefa
formațiunii politice „Frații Italiei”. Considerat a fi un
partid politic național-conservator și populist de dreapta, „Frații
Italiei” se află la mare căutare și este curtat chiar și de
președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, dar din cu totul alte motive. Ursula von der Leyen are nevoie de voturi pentru un nou mandat, iar în același timp vrea să prevină apariția unei alianțe radicale de dreapta. Iar dacă ar reuși să o atragă pe Meloni de partea sa, ar fi practic o dublă lovitură. Astfel, lipsiți de aportul celor de la „Frații Italiei”, cei din grupul dreptei radicale nu ar mai avea aceeași putere de negociere.

„A existat această
încercare a președintelui Comisiei Europene de a atrage, de
exemplu, Partidul lui Meloni, premierului Giorgia Meloni din Italia
pentru a consolida această axă de dreapta. Există și o reacție
negativă de răspuns din partea social-democraților, cei care,
alături de populari, au, practic, reprezentat nucleul guvernării
europene din ultimii ani. O să fie dezbatere foarte interesantă
care a demarat, dar o să le vedem mult mai deschis de acum încolo”,
anticipează expertul.

Pentru ca lucrurile să fie clare, recent liderul SPD, Lars Klingbeil, a avertizat-o pe președinta Comisiei UE, Ursula von der Leyen, să nu se bazeze pe voturile partidului premierului italian Giorgia Meloni dacă va fi realesă în noul Parlament European.

„Dacă doamna von der Leyen ajunge să-și caute majoritatea în parlament cu extremiștii de dreapta, atunci nu este de ales pentru noi”, a avertizat-o Klingbeil, într-un interviu Reuters TV.

 Costin Ciobanu
amintește că deși în unele cazuri aceste partide devin mai
moderate atunci când ajung la putere, așa cum a fost cazul în
Italia, nu este foarte clar ce tactică vor adopta la Bruxelles.

„Dincolo de o anumită
normalizare a partidelor radicale, trebuie spus că aceste partide
pot avea un impact semnificativ asupra politicii europene prin temele
pe care le susțin. Partidele populiste de dreapta când au intrat la
guvernare în țări membre și aici, de exemplu, ne putem gândi la
Austria, ne putem gândi și la influența pe care aceste partide au
avut-o în Olanda. Aceste partide duc în prim plan teme precum
imigrația, teme de identitate, care într-o anumită măsură sau
pentru o anumită categorie de public sunt mai relevante. Deci aceste
partide pot seta un anumit tip de agendă și un anumit tip de
preocupări pentru Europa”, mai adaugă el.

Și chiar dacă nu vor da tonul la Bruxelles, ei vor putea totuşi să influenţeze direcţia generală a UE, în toate domeniile, de la imigraţie la politici climatice. Iar dacă în anumite privințe ar putea veni chiar cu anumite soluții într-o lume a birocraților cu puține idei și fixe, cum e cea de la Bruxelles, există temerea că radicalii vor încerca să impună și idei străine de valorile europene.

Un Parlament European mai de dreapta

Deși
există deja proiecții privind viitoarea structură a Parlamentului
European, nu este foarte clar câtă influență vor avea populiștii.

„E o dezbatere
interesantă care se poartă la acest moment la nivel european.
Există tot felul de modele care vor să estimeze câți parlamentari
se vor afla în fiecare grup politic, cert este că tendința este de
a avea un Parlament European mai la dreapta decât cel ales în
2019”, explică Ciobanu.

Divizați în acest
moment, radicalii de dreapta au însă planurile lor. Asta deși
fricțiunile și orgoliile liderilor acestor formațiuni politice
sunt mari. Spre exemplu, este de notorietate faptul că Marine Le Pen
și Giorgia Meloni nu au cele mai bune relații. Cele două
politiciene își dispută statutul de „regină” a dreptei
radicale, iar partidele lor nu reușesc să colaboreze așa cum și-ar
dori unii. 

„Aminteam cazul Giorgei
Meloni, practic văzută ca reprezentant a unui partid cu rădăcini fasciste, dar care a avut
o abordare extrem de echilibrată și de susținere în ceea ce
privește Ucraina, ceea ce până la urmă a dus și la schimbarea
atitudinii președintei Comisiei Europene. Ursula von der Leyen a
încercat recent o anumită ofensivă de imagine, de apropiere de
Giorga Meloni. Vedem însă că în paralel Meloni este curtată de
Marine Le Pen și prin intermedierea lui Victor Orban pentru a forma
un pol radical de dreapta mult mai puternic”, încheie Costin
Ciobanu.