Într-adevăr, cele spuse de Frumosu sunt susţinute de statisticile Eurostat pentru anul 2018, potrivit cărora faţă de Germania, ţară membră a Uniunii Europene care a produs în anul 2018 o cantitate de brânză de nu mai puţin de 2,2 milioane tone, România s-a situat în mod curios în al doilea pluton al clasamentului, cu doar 96.000 de tone obţinute.

Spunem în mod curios şi total de neînţeles, în condiţiile în care ţara noastră s-a situat sub Lituania, un stat cu mult mai mic, care a totalizat 101.000 tone de brânză produsă în 2018, cât şi sub Cehia care a produs 130.000 tone, Austria care a fabricat 202.000 tone de brânză sau Grecia care a produs 219.000 tone.

De asemenea, ţara noastră s-a aflat pe un ruşinos ultim loc în ceea ce priveşte producţia de lapte pe cap de vacă la nivel european, cu un total obţinut de doar 3.279 kilograme, în condiţiile în care randamentul mediu în UE a continuat să crească în 2018, ajungând la 7.280 de kilograme pentru fiecare vacă.

Din păcate, atât reprezentantul industriei laptelui din România, cât şi secretarul de stat care se ocupă de industria alimentară din România nu au răspuns solicitărilor Gândul.info, fapt taxat de Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (SindAlimenta), care a şi acceptat să ne ofere un interviu despre această situaţie neplăcută.

Pe lângă cifrele deloc mulţumitoare de mai sus, statisticile Eurostat, date publicităţii la data de 31 ianuarie 2020, relevă că producţia de lapte brut a fermelor din UE a crescut cu 1,6 milioane tone în 2018 comparativ cu 2017, până la 172,2 milioane tone, marea majoritate (97%) fiind lapte de vacă.

Doar 12,2 milioane de tone de lapte a fost utilizată în ferme, iar 160 milioane de tone de lapte au fost livrate către fabricile de procesare, din care 156 milioane de tone lapte de vacă, restul fiind lapte de capră, oaie sau bivoliţă.

Din cele 156,8 milioane de tone de lapte procesate la nivel european, fabricile de lactate au produs 10,3 milioane tone de brânză şi 2,4 milioane tone de unt, aceste produse utilizând două treimi (67%) din cantitatea totală de lapte pusă la dispoziţia fabricilor de lactate.

Blocul comunitar (UE28 la acea oră) a mai produs şi 30,1 milioane lapte de băut, respectiv trei milioane tone de lapte praf.

Gândul.info: Aşa cum ştiţi, în 2018, România se afla undeva la jumătatea clasamentului producătorilor de brânză, inclusiv sub Lituania. Cum comentaţi această situaţie ruşinoasă pentru ţara noastră?

Dragoş Frumosu: Nu trebuie să uităm faptul că producţia de lapte – cea care a fost conform convenţiilor cu Uniunea Europeană, acreditată, în ceea ce priveşte colectarea – merge, în general, către fabricile private. Avem câteva multinaţionale în România care deţin aproape întreaga capacitate de procesare a laptelui. Sunt doar câteva companii de talie mică spre medie care mai produc, în afara multinaţionalelor, iar în rest o mare parte din lapte se prelucrează în gospodăriile particulare.

Curios totuşi, există foarte multă brânză pe piaţă. Să ne gândim doar la brânza de oaie pe care dacă am lua-o în calcul că ar fi din zona Sibiului, ar trebui să mai luăm oi şi de la vecini, astfel încât să acoperim necesarul de lapte pentru procesare.

Revenind, sunt multe companii multinaţionale care au închis în ultima vreme puncte de procesare a laptelui. Spre exemplu, o companie de lactate din Franţa care, în 2018, deţinea în portofoliul său şase procesatori de lapte din România, a închis una dintre cele mai mari secţii de procesare a laptelui de oaie, de producţie a brânzei, din Kogălniceanu, unde sunt inclusiv şi multe oi.

În momentul de faţă se şi importă foarte mult, iar concurenţa este foarte acerbă. Este adevărat că în absenţa unor forme asociative puternice din sectorul laptelui, unele care să promoveze produsele, este greu să faci concurenţă multinaţionalelor care au pătruns în România. Acestea deţin un procent de 90 la sută din tot ceea ce înseamnă procesarea laptelui pe piaţa românească şi care aduc şi produse pe care le fabrică în ţările de unde provin sau din alte state.

Gândul.info: Care ar fi soluţia de redresare a acestui handicap?

Dragoş Frumosu: Asocierea fermierilor, celor care cresc bovine şi care procesează laptele, ar însemna apariţia inclusiv a punctelor de procesare, ar însemna şi depozite de păstrare şi de prelungire a perioadei de valabilitate. Este exact ca la legume şi fructe.

Noi nu am fost îndrumaţi nicio clipă, nu am fost sprijiniţi de statul român. Sigur, când vorbim de sprijin, s-ar putea înţelege greşit şi oricine ar putea să vină şi să mă contrazică, să spună că nu-i putem susţine pe fermieri, pentru că avem de respectat nişte norme şi cerinţe europene. Ba da! Peste tot se găsesc tot felul de forme de sprijin şi de încurajare. Pe noi asta ne-ar interesa, ca fermierii să fie încurajaţi să facă parte din asociaţii, care să producă şi să iasă pe piaţă cu produsele lor, astfel încât să concureze mărfii importate sau chiar monopolului marilor companii multinaţionale.

Tot ca exemplificare, în judeţele Covasna şi Harghita s-au dezvoltat mult fermele de procesare a laptelui fie de vacă, fie de oaie, dar cu precădere de vacă şi care au mai multe sortimente de produse, însemnând lapte, iaurturi, unt, brânză. Vorbim de un lanţ al micilor producători din zonă care şi-au făcut asociaţii şi care fac orice ca să-şi mărească producţia şi să intre pe piaţă.

Gândul.info: Lanţ închis, cu alte cuvinte, de la fermă la furculiţă, cum spun cei de la Bruxelles.

Dragoş Frumosu: Exact. Nu poţi să stai în faţa marilor companii multinaţionale şi a retailerilor care reprezintă, până la urmă, statele puternic dezvoltate. Dacă luăm ca exemplu Franţa şi discutăm despre compania care activează pe piaţa lactatelor din România, spunem tot. Tot ceea ce înseamnă produsele firmei în cauză există pe rafturile noastre, în condiţiile în care compania aceasta deţinea în portofoliul propriu, la noi în ţară, la nivelul anului 2018, nu mai puţin de şase procesatori români, adică o mare parte din fostele fabrici foarte bune de procesare a laptelui şi cu notorietate.

Pe lângă fabrica de brânză din Kogălniceanu care a fost închisă, sursele mele mi-au comunicat că firma din Franţa ar putea închide şi fabrica producătorului din Târgu Neamţ, aflată tot în portofoliul său.

Gândul.info: Este trist. Pe 3 februarie s-au împlinit 205 ani de atestare documentară a primei fabrici elveţiene de brânză. Elveţienii fac istorie, iar noi reuşim să închidem facilităţile de producţie care au făcut istorie la noi.

Dragoş Frumosu: Este foarte adevărat şi vreau să vă spun că sunt convins că ceea ce se vinde pe piaţa liberă, produse ale procesatorilor români de nivel mic, nu există inventariat în momentul de faţă, la nivel naţional.

Dacă aş fi urmat exemplul fostului ministru al Agriculturii, Petre Daea, pornind de la programul Tomata, eu l-aş fi extins şi pentru acest sector al laptelui şi lactatelor şi aş fi condiţionat acordarea banilor de înscrierea producătorilor în asociaţii.

Astfel, îi determinam pe aceşti oameni (care au fost furaţi zeci de ani şi care nu au încredere în mediul asociativ) să vină în asociaţii şi să înţeleagă că, astfel, produsele lor sunt controlate, produsele lor pot fi fiscalizate, ca să lucrăm într-un mediu economic curat. De asemenea, produsele lor ar putea concura cu orice alt produs de la raft şi ar putea deveni inclusiv o concurenţă pentru marile companii care produc şi care „stau” pe rafturile retailerilor. Este o metodă de încurajare şi soluţii se găsesc.

Nu dai bani asociaţiei respective, nu dai subvenţii, dar oferi un utilaj, o mulgătoare, iar entitatea să presteze servicii pentru micii producători, membri ai asociaţiei. Nu în ultimul rând, aceştia din urmă ar fi trebuit să fie inclusiv acţionari ai asociaţiei respective, cum este şi în Olanda; nu am inventat noi soluţiile, dar le putem copia cu succes.

Gândul.info: Trebuie să recunoaştem că, imediat după Revoluţie, românii mai mult au distrus decât să construiască şi nu au ţinut cont de expertiza dobândite anterior, respectiv de facilităţile de producţie deja existente în sectorul agroalimentar.

Dragoş Frumosu: Problema mea este, dacă vreţi personal şi din punct de vedere al spiritului patriotic, timp de trei decenii am distrus, n-am păstrat ceea ce a fost bun, iar acum încercăm să refacem, dar este târziu şi destul de greu. Şi asta în condiţiile în care vorbim constant despre potenţialul României, cu posibilitatea de a hrăni 80 de milioane de guri. Noi am distrus un sistem de irigaţii foarte competitiv pe partea de sud, n-am mai pus nimic în locul său, n-am dezvoltat irigaţiile pe partea de Moldova, de est, de Siret. Ne plângem, stăm la mila lui Dumnezeu şi discutăm despre preţul cerealelor mâine, constatând că este o secetă foarte periculoasă, astăzi.

Aici este o problemă pe care trebuie s-o explice, mai devreme sau mai târziu, cei care au condus destinele economice şi Minsiterul Agriculturii în ultimii 30 de ani.

Gândul.info: Licitaţiile Fonterra de la începutul lunii ianuarie au generat preţuri mari pe piaţa mondială a lactatelor. Incendiile din Australia şi coronavirusul din China probabil că vor pune presiune şi mai mare pe preţuri. Care sunt şansele României de a se redresa şi de a fi furnizor măcar pentru piaţa autohtonă, dacă nu cumva şi jucător la export?

Dragoş Frumosu: Din punctul meu de vedere, şansele sunt foarte mici. Aproape întreaga capacitate de procesare a laptelui de la noi din ţară este deţinută multinaţionale. Ca atare, şansa de dezvoltare este dificilă în momentul de faţă, dacă ţinem cont şi de faptul că aproape 20-25 la sută din cantitatea de lapte necesară în procesare este importată.

Aici avem o altă problemă – laptele din fermele noastre este mai scump decât cel pe care aceste companii îl aduc din import. Dacă este aşa, atunci trebuie să căutăm problema.

Ca soluţie, ar trebui să umblăm la preţul laptelui la poarta fermelor româneşti şi să vedem dacă prin toate formele de sprijin acordate de UE şi de noi, pe cap de vacă, pe litrul de lapte etc., acoperim tot ceea ce înseamnă costuri, astfel încât la nivelul preţului să fim competitivi în comparaţie cu celelalte state.

Dacă luăm subvenţiile, în general, cele acordate în sectorul agrozootehnic, constatăm că noi avem subvenţii mai mici decât multe alte state membre ale UE. Dacă subvenţiile sunt mai mici, este logic ca materia primă să aibă un preţ mai mare în România şi, ca atare, se apelează la importuri.

Aici ar trebui să umblăm prima dată, să vedem care este nivelul preţului, să „batem” cu pumnul în masă la Bruxelles, astfel încât să avem aceleaşi drepturi ca toţi ceilalţi membri UE şi, mai departe, să începem să construim.

Trebuie să avem dialog la nivelul Ministerului Agriculturii, cu fermierii crescători de animale şi cu procesarea din zona micilor societăţi comerciale, astfel încât să cunoaştem problemele cu care toţi aceştia se confruntă şi să venim cu o legislaţie coerentă, în concordanţă cu cea europeană. Astfel, le creăm acestor oameni posibilitatea de a produce şi de a vinde pe piaţă.

Mai departe, trebuie să venim cu acele forme de încurajare pentru micii producători, pe care să-i convingem, acordându-le tot felul de forme de sprijin astfel încât să se asocieze, să creeze aceste forme asociative puternice, să acceseze fonduri europene pentru a dezvolta depozite şi mici puncte de procesare, pentru ca laptele, de la poarta fermei până la raft, să aibă un singur preţ. În ceea ce priveşte adaosul comercial, acesta ar trebui să fie pus numai la raft.

În acest fel vom avea numai produse în cantitate mai mare, de o calitate sporită şi la un preţ mai mic, dacă toţi ceilalţi de pe fluxul tehnologic, plecând de la crescătorul de vită şi până la cel care procesează, ajungând la comerciant, se înţeleg.

Mai mult decât atât, este foarte important ca aceste reţele de mici producători să aibă câteva magazine proprii sau câteva relaţii comerciale cu magazine mai mici din zona unde funcţionează, pentru promovarea produselor lor.

Aşa ajung să producă o cantitate pe care o solicită marii retaileri s-o aibă pe raft.

Marii retaileri sunt o formă de comerţ civilizată şi decentă, dar pentru alimente la nivel mondial. Discutăm de o industrie mare a producţiei de alimente, care se îndreaptă către consumatorul de oriunde din lume.

Micii producători nu-i putem dezvolta decât pentru noi, să-i încurajăm, pentru că în acest fel vom mânca produse mai sănătoase şi mai ieftine.

Gândul.info: Nu vă ascund că am încercat să-i contactăm telefonic atât pe reprezentantul industriei laptelui din România, cât şi pe secretarul de stat din cadrul MADR care se ocupă de industria alimentară, pentru a afla şi opinia lor în această privinţă, dar nu au răspuns solicitărilor noastre.

Dragoş Frumosu: Asta-i viaţa. Foarte mulţi dintre cei care conduc destinele subsectoarelor din sectorul industriei alimentare, pentru că discutăm despre lapte şi despre lactate, sunt subordonaţi marilor companii multinaţionale, pentru că de acolo îşi primesc cotizaţia. De aceea, este foarte greu să vă spună adevărul.

Sursă foto: Dragoş Frumosu/arhivă/Pixabay