La 22 ianuarie 1999, s-a încheiat „Pacea de la Cozia”, iar în
anul 1952 a luat ființă Institutul Național de Geronto-Geriatrie „Dr. Ana
Aslan”.
1440: s-a născut Ivan al III-lea al Rusiei
Ivan al III-lea cel Mare
a fost din 1462 până în 1503 suveran a întregii Rusii. Este menționat în
documente din anul 1450 ca mare cneaz, coregent al tatălui său. A fost un om de
stat remarcabil, cu aptitudini politice și diplomatice ieșite din comun. În
timpul cârmuirii acestuia s-a definitivat formarea nucleului teritorial al
statului Rus centralizat, fiind alipite statului Rus cnezatele Iaroslavl
(1463), Rostov (1474), Republica feudală Novgorod (1478), Marele cnezat Tver,
precum și pământurile Veatcăi (1489) și o mare parte a pământurilor Riazan.
1936: s-a născut George Motoi, regizor de teatru și actor
român de teatru și film
George Motoi Arhivă personală
George Motoi s-a născut pe 22 ianuarie 1936, la Arman,
judeţul Caliacra. Cursurile primare le-a făcut în comuna Dudeşti, jud. Brăila,
unde s-au stabilit părinţii după anul 1940. Între anii 1950-1954 a urmat
studiile medii la Grupul Şcolar Agricol din Brăila şi Şcoala Populară de Artă
din acelaşi oraş. În anul 1954 dă examen de admitere şi reuşeşte la Institutul
de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Absolvă, în 1958, la clasa
prof. Irina Răchiţeanu.
După absolvire pleacă cu repartiţie la Piatra Neamţ, punând
acolo, împreună cu toţi colegii de promoţie, bazele unui nou teatru (Teatrul
Tineretului de azi). Teatrul din Bacău îl împrumută pentru rolul titular din
Don Carlos de Schiller, sub regia artistului emerit Ion Olteanu. Băcăoanii îi
obţin transferul de la Piatra Neamţ şi joacă la Bacău numai roluri principale,
fiind remarcat în turneele din capitală ca unul dintre cei mai buni interpreţi
români ai Bufonului din „A douăsprezecea noapte” de Shakespeare, sub
bagheta regizorală a reputatului Vlad Mugur.
George Motoi FOTO Studiourile Buftea
Vrea să-l angajeze Teatrul “Giuleşti” din Bucureşti, dar
Vlad Mugur, preluând pe atunci direcţia Teatrului Naţional din Cluj, îl
convinge să meargă cu el. Sub aripa lui Vlad Mugur ajunge actor consacrat.
Interpretarea rolului Caligula din piesa cu acelaşi nume de Albert Camus, de
pildă, îl propulsează fulgerător printre actorii de prim rang ai ţării, iar
cîteva turnee în Italia, cu acelaşi rol, îl consacră definitiv.
Îl vede şi Radu Beligan în Caligula şi-l invită să vină la
Naţionalul bucureştean, unde îşi continuă cariera cu succes.
În regia Malvinei Urşianu, a jucat în patru filme
importante: „Serata“ (1971), „Trecătoarele iubiri“ (1974), „Întoarcerea lui
Vodă-Lăpuşneanu“ (1979), „Liniştea din adâncuri“ (1982).
Actorul a murit la 4 martie 2015.
1952: a luat ființă Institutul Național de Geronto-Geriatrie
„Dr. Ana Aslan”
Primul din lume, Institutul de Gerontologie și Geriatrie a
fost fondat în anul 1952 prin Hotarare a Consiliului de Miniștri și a devenit
Institut National în 1974, iar în anul 1992 i s-a atribuit numele de „Ana
Aslan”.
Ana Vasilichia Aslan s-a născut la Brăila, la 1 ianuarie
1897. Tatăl a murit când Ana abia împlinise 13 ani. Din acel moment, Ana Aslan,
mama sa şi cei trei fraţi s-au mutat la Bucureşti.
Casa în care aceasta s-a născut mai există şi astăzi în
Brăila, însă este în posesia altui proprietar. Clădirea se află la intersecţia
străzilor Hepites şi Ana Aslan, iar pe o latură este placa memorială dedicată
Anei Aslan (1897- 1988), cea care a întemeiat primul institut de geriatrie din
lume.
În anii adolescenţei, Ana Aslan îşi dorea mult să devină
pilot. Ulterior, s-a înscris la Facultatea de Medicină. Astfel, Primul Război
Mondial a prins-o în postura de studentă la Iași. A îngrijit soldaţii în
spitalele militare din spatele frontului. În 1919 s-a întors la Bucureşti unde
a terminat facultatea de Medicină. A lucrat cu prof. Gheorghe Marinescu,
fondatorul școlii românești de neurologi.
A profesat apoi în mai multe instituţii sanitare pentru ca,
în 1949 să devină şeful Secţiei de Fiziologie a Institutului de Endocrinologie
din Bucureşti.
Acesta este punctul de plecare al carierei ei de gerontolog.
Experimentează procaina în afecțiunile reumatice, în cazul unui student țintuit
la pat din cauza unei crize de artroză.
Ulterior, continuă cercetările într-un azil de bătrâni și
evidențiază importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate
de vârstă. Obține rezultate remarcabile, care sunt comunicate Academiei
Române.
1958: s-a născut Bogdan Stanoevici, actor și politician
român
Actorul Bogdan Stanoevici (Bogdan Dragoş Aureliu Marian
Stanoevici – nume complet) s-a născut la 22 ianuarie 1958, la Bucureşti. A
absolvit, în 1982, U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale”. Între 1979 şi 1989,
Bogdan Stanoevici a interpretat o serie de roluri principale în film şi în
teatru şi era unul dintre cunoscuţii membri al grupului SONG. Dintre cele 13
lung metraje în care a jucat înainte de ’89 amintim: „Eu, tu, şi…
Ovidiu” (1978), „Destinaţia Mahmudia” (1981), „Trandafirul
galben” (1982), „Să mori rănit din dragoste de viaţă” (1984),
„Noi, cei din linia întâi” (1985), „Secretul lui Nemesis”
(1987), „François Villon – Poetul vagabond” (1987), „Sania
albastră”. A jucat în piese de teatru şi a apărut în mai multe emisiuni la
Televiziunea naţională, conform Agerpres. În mai 1989 s-a stabilit prin
căsătorie în Franţa, unde a mai jucat în filme ca: „La Ferme” de
Mathieu Zeitindjioglou (2001), „Quicksand” de John Makenzie (2001),
„Toronto R-V” de Andra Nicols (2004), „Tertium non datur”
de Lucian Pintilie (2005).
Bogdan Stanoevici Arhivă personală
Actorul Bogdan Stanoevici a murit la 12 ianuarie 2021, cu
câteva zile înainte de a împlini vârsta de 63 de ani. Infectat cu SARS-CoV-2,
actorul a primit mai multe diagnostice, printre care și infarct și insuficiență
respiratorie. Sfârșitul lui a fost pus și pe seama unei infecții nosocomiale.
1968: s-a născut Ecaterina Szabo, gimnastă română
Ecaterina Szabó este o antrenoare și o gimnastă română de
talie mondială, actualmente retrasă din activitatea competițională, multiplu
medaliată la Jocurile Olimpice de vară din 1984 (Los Angeles, SUA).
În 2000 este inclusă în International Gymnastics Hall of
Fame.
1999: se încheie „Pacea de la Cozia”
În anul 1999 au început negocierile dintre comisia condusă
de Radu Vasile și liderul minerilor Miron Cozma. La ora 18.30, negocierile se
încheie, primul–ministru declarând- „Nicio parte nu a câștigat, în schimb a
câștigat țara“.
În timpul nopţii de 21 spre 22 ianuarie
1999, preşedintele Emil Constantinescu a instituit starea de urgenţă pe întreg
teritoriul României. Lideri politici extremişti, precum Corneliu Vadim Tudor,
instigau la revoltă muncitori din toată ţara. Înainte de plecarea din Valea
Jiului, Miron Cozma a creat o diversiune de proporţii, minţindu-i pe ortaci că
7.000 de muncitori de la Uzinele Tractorul şi Roman din Braşov au ieşit în
stradă şi că metroul din Bucureşti le vor oferi sprijin, odată ajunşi în
Capitală.
Degenerarea evenimentelor şi iminenţa unui război civil l-a forţat
pe primul ministru Radu Vasile să plece în calea minerilor. Negocierilor dintre
cele două părţi s-au purtat la Mănăstirea Cozia, aflată la 60 de kilometri
distanţă de Costeşti. După patru ore de discuţii între Radu Vasile şi Miron
Cozma (foto) s-a semnat un acord, denumit ulterior „Pacea de la Cozia“, prin
care Guvernul a promis că nu va mai închide minele Dâlja şi Bărbăteni, iar
liderii minerilor nu vor fi urmăriţi penal.
Imagini de la Mineriadă FOTO Victor Roncea
În februarie 1999, după ce Miron Cozma a fost condamnat la 18 ani
de închisoare pentru mineriada din 1991, minerii au avut o nouă tentativă de a
debarca Guvernul. Marşul pe care l-au iniţiat, a şasea şi ultima mineriadă din
România, a fost stopat de jandarmi la Stoeneşti-Olt. Întrebat ulterior cum au
decurs discuţiile cu liderul minerilor, fostul prim-ministru Radu Vasile a
răspuns franc: „Ce i-am promis lui Cozma? Fotbalişti!“.
În 2013, după moartea lui
Radu Vasile, Miron Cozma a declarat pentru Mediafax că fostul premier Radu
Vasile a fost un om foarte curajos venind la Cozia, în 1999, iar prin pactul
încheiat atunci a fost evitat un război civil. „Poate că eu ar trebui să fiu
unul din cei mai vehemenţi acuzatori faţă de activitatea dumnealui, însă nu pot
(…). Eu am o mare admiraţie faţă de oamenii care au curaj în această ţară,
chiar în situaţii de criză. Pentru mine Radu Vasile a fost un om foarte curajos
venind la Cozia“, a spus Cozma.
2012: a murit Tudor Mărăscu, regizor român de teatru și film
Tudor Mărăscu, regizor de teatru şi film, s-a născut la 10
noiembrie 1940, la Bucureşti şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi
Cinematografică în 1970, potrivit volumului „Cineaşti români”..
Tudor Mărăscu a semnat regia a zeci de spectacole la Teatrul
Odeon, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Naţional din Bucureşti,
precum şi la teatre din ţară. Între acestea se regăsesc: „Dulcea pasăre a
tinereţii” de Tennessee Williams (2006), „Pădurea” de A.N.
Ostrovski (2005), „Visul unei nopţi de vară” de W. Shakespeare
(2000), „Nimic despre Hamlet” de R.F. Alexandru (1998), „Doi pe
o bancă” de Al. Ghelman (1993), „Constructorul Solness” de H.
Ibsen (1986), „Judecată în noapte” de A.B. Vallejo (1983),
„Slugă la doi stăpâni” de C. Goldoni (1985), „Totul în
grădină” de E. Albee (1980), „A cincea lebădă” de P. Everac (1979),
„Noaptea încurcăturilor” de O. Goldsmith (1978), „Puntilla şi
sluga sa Matti” de B. Brecht (1976).
A semnat, de asemenea, şi regia multor spectacole de
televiziune şi filme de televiziune, precum: „Adio, Europa”, după
romanul lui I.D. Sârbu (2002, serial de televiziune), „Conu Leonida în
faţa cu reacţiunea” (2001, film TV), „Hitler al XVII-lea” de A.
Dohotaru (1998, spectacol de televiziune), „Mincinosul” (1995, film
TV), „Miracolul” – şi scenarist, în colaborare cu Ion Băieşu (1987),
„Încrederea” – şi scenarist, în colaborare cu Vladimir Alexe (1984),
„Singur de cart” – şi scenarist, în colaborare cu Laurenţiu Fulga
(1983), „Învingătorul” (1981), „Bună seara, Irina!” (1980).
